România: Râpa Roșie (iulie 2009) – 1/12

Bucureşti-Sebeş-Râpa Roşie-Aurel Vlaicu: 380 km

Dar seara observ cu maaare plăcere ca am si un far care nu funcţionează! Asta e chiar culmea! Mă hotărăsc să trec pe la un prieten la service first thing in the morning şi asta e, plecam cu o oră două mai târziu (zic eu).

Dimineaţa plecării. Ne trezim târziu bineînţeles, nu de alta dar am stat până pe la 3 parcă să fac bagaje. Nu-i nimic…băgăm cele inşpe mii de bagaje, cort, saci de dormit, perne şi alte prostii în maşină şi plecăm. La service aflu o veste şi mai bună, chiar când mă pregăteam să plec fericită: burduf de planetară spart! Bineînţeles ca a trebuit să asist şi la o mică lecţie din seria „chestii întortocheate de pe sub maşină care habar nu am ce dracu sunt dar cică ar fi vitale”… În orice caz, am aflat că cică ar trebui să mă consider norocoasă că am oprit pe la service ca altfel îmi distrugeam planetara la cei 2330 de km la care mă înhămam….

După ce am constatat ca e clar că nu pot să plec aşa, şi că va dura 2 ore să schimbe burduful, urmează partea şi mai amuzantă: nu au burduful pe stoc şi tre’ să mă duc eu teleleu să-l caut! Ca şi cum ai pune pe bunica să caute ipod! Mă duc de nebună unde mi-a zis omu de la service..pe dracu! Nu găsesc niciun magazin de piese auto! Mă apucă crizele! Ceea ce nu-mi dădeam eu seama era că mă aflam în primul wild goose chase din acest concediu! Dau de un dealer Dacia într-un final ,la care mi se spune ca au burduf da mi-l dau doar dacă mi-l montează acolo. Ete na! Noroc că omu de acolo e de treabă şi îmi spune unde să mă duc să găsesc! Zic taci ca mi-a explicat asta şi n-am cum să nu găsesc! Mă urc iar în maşină..Cristi vorbeşte în continuu la telefon cu cineva de la Serviciu…n-am cu cine să mă înţeleg…I’m on my own! Pornesc în căutarea magazinului…pe naiba..iar nu găsesc nimic! Acuma chiar că mă enervez…pai unde să mă duc eu frate acuma să caut burduful lu’ peşte…nici nu ştiu zona…merg şi eu ca nebunu pe stradă…tre să găsesc ceva….Îmi dau seama că am mers un pic cam mult pe dreapta, hotărăsc să mă întorc şi ca prin minune găsesc un magazinaş ascuns pe după nişte pomi….Aleluia! Culmea că au şi burduful meu, îl înhaţ şi plec victorioasă!

2 ore mai târziu, este ora 14:30 şi noi cică plecăm în concediu. În ziua aia aveam planificat să mergem la Cisnădie, Cisnădioara, Cristian, Gârbova şi Râpa Roşie de la Sebeş. Îmi dau seama că bineînţeles nu avem cum să vedem toate astea dar mă gândesc să amân să hotărăsc la ce renunţ (sau mai bine zis ce aleg să vedem). Îi bau bice pe autostrada Bucureşti Piteşti, când observ că mi-a adormit copilotul….uff…până pe la Râmnicu Vâlcea…I’m on my own…

Pe valea Oltului se lucrează…se împotmoleşte treaba puţin…se pun plase pe stânci…Probabil a căzut vreo bolostâncă mai mare de-o fi nenorocit pe cineva şi s-au sesizat ăştia…altfel nu cred că se sinchiseau ei de câteva pietricele căzute pe drum….. Oprim parcă la un Petrom…. Mă dezmorţesc un pic că sunt înţepenită de la Bucureşti… şi plecăm mai departe..Trec prin Sibiu şi îmi dau seama că e destul de târziu pentru Cisnădie, Cisnădioara, etc. şi mă hotărăsc să-i dau mai departe până la Sebeş să vedem Râpa Roşie…Oricum ne vom mai întoarce odată pe drumul Sebeş – Sibiu, aşa că mă gândesc că poate avem timp atunci să recuperăm ce nu am văzut azi. Deci noua destinaţie: Râpa Roşie, Sebeş.

La Râpa Roşie se ajunge în felul următor: după ce se intră în Sebeş venind dinspre Sibiu, se face un drum la dreapta spre Daia Română. Apoi la 200 m după trecerea căii ferate, în dreptul unei unităţi militare, se face un drum neasfaltat la stânga. Acest drum duce până la Râpa Roşie.

Dar atenţie! Dacă nu cumva aveţi 4×4, fiţi atenţi unde începe gluma să se îngroaşe. Şi anume: eu nu am fost atentă cât de naşpa devine drumul la un moment dat şi am crezut că maşina mea e batmobil şi m-am bagat pe nişte hârtoape de mi-am lovit scutul (şi s-a auzit bum nu gluma)…. La un moment dat s-a înclinat maşina în aşa hal încât am crezut că se răstoarnă…Aparent, urmele cred că sunt făcute cu tractorul pe jos…În fine…mi-au tremurat unpic (mai mult) beţele….am trecut de zona asta nasoală…şi undeva în câmp am oprit.

Ideea e în felul următor..dacă vă duceţi din timp (şi nu ca noi la ora 20:00 pe coclauri, unde menţionez că era o pustietate… la ora aia cel puţin), lăsaţi maşina undeva unde vi se pare ok ca distanţă până la Râpă, pentru că ea se vede de departe, şi ca drum, şi apoi mergeţi frumos la o plimbare..pentru că nu e de urcat…deci nu e cu gâfâială… Asta în cazul în care nu vreţi să păţiţi ca mine…nu de alta dar după ce am admirat upic peisajul, a trebuit să şi cobor pe unde am venit… de fapt am luat-o pe o altă cărare, care lui Cristi i s-a părut un pic mai puţin “extreme” decât cea pe care am urcat… dar a trebuit să meargă el pe jos în faţa maşinii ca să mă ghideze în aşa fel încât să nu mai lovesc maşina pe dedesubt, în timp ce eu mă ţineam cu cea mai mare forţă cu ambele mâini de volan (de parcă rezolvam ceva) şi mă uitam la Cristi şi la drum cu faţa îngrozită, rugându-mă să se termine mai repede…

Revenind la obiectivul turistic…Râpa este extraordinar de frumoasă şi chiar se merită să mergeţi acolo câteva ore bune. Apropos de asta, singurele vietăţi pe care le-am văzut pe acolo au fost 2 oameni care veniseră cu o maşină probabil într-o ieşire de relaxare, în rest PUSTIETATE! Cu ea (pustietatea) ne vom mai întâlni de multe ori în acest Road Trip, lucru pe care aveam să-l descopăr…

Pe măsură ce te apropii de zonă…nu ştii de unde s-o apuci…apoi observ un bâţ înfipt în pământ pe care e însemnat un traseu marcat cu pătrat roşu, cupă cum se vede în poză…

de unde deduc că probabil pe acolo trebuie să o iei ca să ajungi mai aproape de formaţiunile ciudate…. Cristi deja se ambalează…”Hai să mergem” entuziasmat…. Eu foarte reticentă ca de obicei să mă bag în “gura lupului”

şi încă zdruncinată de la episodul cu hârtoapele, fac câţiva paşi, care mă poartă bineînţeles printr-o pădurice, şi mă hotărăsc ca sunt un pic prea fricoasă să pornesc la ora 20 pe un traseu prin pădure despre care nu ştiu nimic, măcar cât durează, şi în mijlocul pustietăţii (şansele să mai vină oameni pe acolo în acelaşi timp cu noi erau cam 0). Cristi iar se ia de mine că sunt woose şi ne hotărâm, în schimb, se ne cocoţăm pe un deluşor ca să vedem mai bine Râpa. Tragem câteva poze şi ne îndreptăm către maşină…eu una speriată de gândul că tre să cobor iar prin hârtoapele alea…

Oricum, din câte am dedus şi am văzut la alţii prin poze, chiar se merită să mergi mai devreme şi să te duci pe traseul asta pentru că se ajunge chiar lângă Râpă şi te poţi şi căţăra unpic…e foarte fain…

Scăpaţi de acolo ne-am dat seama că e cazul să mergem la primul loc de dormit şi anume la Camping Aurel Vlaicu. Suna Cristi la Camping, rezervăm un loc, dar constatăm că oamenii nu sunt români….deci ne vom înţelege cu ei unpic cam prin semne….

Aurel Vlaicu ăsta e un sătuc uitat de lume, între Sebeş şi Orăştie. Nu mai ţin minte cum am ajuns pentru că am băgat GPS-ul şi spre uimirea mea ulterioară nu ne-a dus pe la mama naibii, dar ştiu că la un moment dat se vede pe partea dreaptă vag un semn de camping care îţi spune să o iei la dreapta. Bineînţeles că GPS-ul meu nu mi-a spus că tre să fac la dreapta pe acolo, aşa că a fost o virare cam bruscă la vederea semnului de camping. După ce faceţi dreapta, se trece o cale ferată (la care am impresia că chiar am stat să treacă un tren) şi apoi se intră în sat. Urmând indicatoarele se ajunge la o casă a căror porţi se deschid şi intram în camping.

Campingul este foarte drăguţ, micuţ, în spate este chiar şi un mini bazin de înot, administratorii ,cum ziceam nu sunt români, cred că sunt germani sau olandezi, turiştii din camping, la fel, majoritatea străini, cu rulete şi tot tacâmul… Ai electricitate la fiecare loc de campare, duşuri, toalete şi tot ce e nevoie.

Unde mai pui ca îţi fac şi de mâncare…că noi la ora 21 la cât am ajuns… eram lihniţi de foame şi întrebasem la telefon dacă servesc şi masa şi au zis că da…şi după aia nu ştiam cum naiba să-i întrebăm dacă nu ne dau şi nouă ceva de haleu… Ne-a arătat meniul, am ales şi vreau să zic că ne-a făcut tipa o friptură cu cartofi prăjiţi super bună. Asta fiind după ce ne-am chinuit aproape o oră să punem cortul, pe care bineînţeles nu-l mai pusesem niciodată pentru că nu era al nostru….Am sunat-o pe mama de vreo 3 ori ca să o întreb what goes where pentru că deja se înnopta, răcoarea se lăsa, ţânţarii ieşiseră la atac şi mi se şi părea că deja începe să se uite lumea la noi ca la urs cum ne învârteam în jurul cortului şi nu mai reuşeam odată sa îl puneam.

Şi aşa s-a încheiat o zi de peripeţii, am intrat în cort şi am adormit instantaneu.

Ziua 1   Ziua 2   Ziua 3   Ziua 4   Ziua 5   Ziua 6   Ziua 7   Ziua 8   Ziua 9
Ziua 10   Ziua 11   Ziua 12   Zilele 13 & 14