Un somn tare dulce am avut, cu micile excepţii când mă trezeam să mă târăsc ca o râmă, pentru că alunecam la vale, dar m-am simţit mult mai bine când am aflat dimineaţă că nu am fost singura. :)

Traseu: Cabana Piatra Mare (1630 m) – Peştera de Gheaţă – Dâmbu Morii (690 m) (  +  ) – Halta Timişul de Jos (4 h)

La 5 dimineaţa a început iar ploaia şi mă imaginam cu strâng cortul pe ploaie şi mergem plouaţi pe traseu. Din fericire nu a durat mult, şi am mai şi dormit până pe la 7. Când am deschis ochii şi mi-am dat seama unde sunt, am scos repede capul din cort să fac o poză şi să miros aerul curat de munte.

Vremea nu mai era chiar aşa bună, însă măcar nu mai ploua. Iar peisajul…. peisajul era superb. În vale, printre culmi, dansa ceaţa. Mă moşcăiam să strâng bagajele, când a început iar să picure un pic şi am băgat o viteză de m-am încălzit instantaneu. S-au oprit norii şi m-am dus să mă cocoţ pe ceea ce credeam eu că e vârful meu, adică vf. Puşcaş. M-am cocoţat eu mândră, dar acasă uitându-mă pe hartă mi-am dat seama că vf. meu era un pic mai încolo, nu aşa aproape de cabană. Eh….

La 9:30 am pornit pe banda albastra spre Peştera de Gheaţă. La început traseul merge un pic prin bălării, unde n-am putut decât să mă bucur ca am pantaloni lungi pe mine :)

 Cabana Piatra Mare (1630 m) – Peştera de Gheaţă (1500 m): 1 h 

După o oră am ajuns la indicatorul care arată spre peşteră. Aici am lăsat rucsacurile şi am coborât câteva minute până la gura peşterii. Dacă nu scria cu roşu pe perete, nici că ţi-ai fi dat seama că prin crăpătura aia super îngustă se intră într-o peşteră. Nu citisem nimic despre această peşteră şi nu mică mi-a fost mirarea să văd în ce constă de fapt. În peştera asta nu se INTRĂ, ci se URCĂ / CAŢĂRĂ. Când am văzut săritorile alea, am zic că nu-i adevărat.

Ne-am împărţit în 2 grupuri a câte trei, pentru că nu puteam intra toţi 6 o dată. Prima dată am intrat eu cu Răzvan (organizatorul turei) şi cu încă o colegă de tură, Dana.

Noroc cu Răzvan că a fost aşa de convingător (sau poate am eu foarte multă încredere în el) astfel că am fost super hotărâtă să încerc, mai ales că a zis că mă ajută :)

La două dintre săritorile alea am crezut că e imposibil să le urc, deşi Răzvan le urca înaintea mea, dar el se căţăra de parcă era păianjen, aşa că nu se pune.. :)))

De la un punct încolo am avut mari dubii că mă voi întoarce întreagă, mai ales când mă gândeam la coborâre. Însă cu ajutorul lui Răzvan, bineînţeles, am ajuns atât eu, cât şi cealaltă colegă care a intrat cu noi, foarte întrege, înapoi la baza peşterii. M-am murdărit ca un porc, bineînţeles, pentru că atunci când apelezi la metoda foarte tehnică de a te da jos punându-te în fund, e cam inevitabil să nu iei pe pantaloni tot noroiul. Pantalonii mei super moi de polar arătau jalnic, aveam mizerie pe sub unghii, dar ce mai conta? Mi-a plăcut la nebunie şi asta e tot ce contează!

Cristi a intrat după noi 3 în peşteră, singur, pentru că ceilalţi doi au renunţat. Mi-a fost tare frică pentru el, pentru că trebuia să se descurce singur, nu ca mine, care am mers pe indicaţiile lui Răzvan. La ultima săritoare, unde pe mine m-a luat Răzvan în cârcă mi-a dat mari emoţii, dar până la urmă a reuşit. Pfiu!

Sincer, nu recomand nimănui să încerce să intre în această Peşteră, decât dacă le are cu căţăratul. Problema este că se poate aluneca extraordinar de uşor şi odată ce ai căzut, locul fiind foarte strâmt (erau locuri în care nu puteam trece doi unul pe lângă celălalt nici dacă ne chinuiam) şansele de lovire la cap (şi nu numai) sunt foarte mari şi nici nu te opreşti imediat, te poţi duce repede la vale, pentru că nu prea există porţiuni drepte, ci majoritatea sunt în pantă.

 Peştera de Gheaţă (1500 m) – Dâmbu Morii (690 m) – Halta Timişul de Jos: 2h 30

Apoi am urcat înapoi la rucsacuri şi ne-am continuat traseul pe punct roşu, destul de repejor până la Şirul Stâncilor, pentru că ne grăbeam să prindem trenul, singurul care mai oprea în haltă pe ziua aia. La Şirul Stâncilor din nou mi-a plăcut tare mult, mă picura în cap, probabil pentru că se scurgea apă de pe perete după ploile ce căzuseră, dar din nou, nu mai conta, şi nu mă deranja câtuşi de puţin. Eu erau ocupată să casc gura la peretele ală imens, care părea că nu se mai termină.

Când am ajuns jos şi n-am uitat în urmă să vedem de unde venim, sus se vedea că se rup norii. Ne-am gândit la colegii veniţi cu maşina, de care ne despărţisem sus ca să meargă pe vârf, pentru că ei nu se grăbeau la vreun tren, şi ne-am dat seama că probabil i-a prins ploaia. Ei, dar sunt băieţi mari, aşa că s-au descurcat. :)

Jos la Dâmbu Morii am ajuns pe la ora 13. Erau tot felul de muzici şi grătare în toi, aşa că am luat frumos direcţia haltei, cu gândul să mâncăm câte ceva când ajungem acolo.

Cu 5 minute înainte să ajungem în haltă a început să ne plouă şi pe noi cu găleata. Aveam noi pelerine, dar când am ajuns în haltă şi ne-am dat seama că nu e nici un adăpost sub care să ne băgăm…. am început să căutăm soluţii. Cea mai la îndemnă fiind, evident, nişte boscheţi :)))

La început am fost destul de sceptici, însă când am văzut că înăuntru chiar nu ploua, ci doar picura din an în paşte, ne-am luat în primire boscheţii. Nu era doar nişte simpli boscheţi, ci un fel de copaci / boscheţi care formau efectiv un cuib, care se vedea ca a mai fost folosit şi în alte ocazii si de alţii, probabil tot pe timp de ploaie.

Ne-am pus frumos 2 izoprene pe jos, am pus-o de un picnic şi am mâncat. Noi aveam o treabă doar, ce naiba? Cu sandvişuri, cu borcane de zacuscă cumpărate de la magazin, Răzvan cu o supă şi piure la primus… Ce să mai, a fost de pomină, şi atunci mi-am dat seama că aşa de multe lucruri faine am făcut şi am văzut în doar doua zile, încât a făcut ca asta să fie o tură pe care probabil n-o s-o uit nici la 70 de ani, când sper eu, o să merg cu nepoţii pe munte şi o să le zic despre tura asta.. „Să vă povestesc maică, io când eram în tinereţe……”

Ce am învăţat azi:

• Musai trebuie cel puţin 1 pereche de şosete în plus, în rucsac.

Sfat: Dacă aveţi şosete uscate dar bocancii sunt uzi de la ploaie, puneţi nişte pungi de plastic peste şosetă, şi apoi băgaţi piciorul în bocanc.

Credeaţi că aţi scăpat de măgari? :)))