La ora 6 si ceva telefoanele sunau ca la balamuc. Chiar daca n-am văzut-o, sunt aproape sigură că am primit o strâmbătură şi o privire din aia de “dragoste” printre genele lipite când am sărit din pat entuziasmată şi cu inima cât un purice. Adevărul e că şi mie, dacă îmi zicea cineva mai demult că în concediu aveam să mă trezesc vreodată la ore din astea, aş fi râs pe burtă.

Dar iată că asta făceam şi planul era bine făcut. Chiar dacă abia aterizasem din Retezat cu o zi înainte, astăzi se anunţa vreme foarte bună şi nu puteam să o ratăm şi să nu încercăm să facem cea mai lung tură de până atunci: Vârful Negoiu şi retur.

Aveam ceva dubii în privinţa reuşitei, însă, mergând pe principiul nu rişti, nu câştigi şi proverbul cine se trezeşte de dimineaţă departe ajunge (la propiru), am zis, let’s go for it. Mai ales că nu cu mult timp în urmă citisem jurnalul unui amic virtual de pe carpati.org care făcuse exact aceeaşi tură într-o zi, deci era “doable”, ca să zic aşa.

A fost cu adevărat o experienţă să urc serpentinele nebunatice ale Transfăgărăşanului sibian la ora 7 dimineaţa, când am întâlnit doar o singură maşină. Tot Trans-ul era al nostru! Faină treabă.

Dacă ajungi la ora aia la Bâlea, chiar dacă soarele e deja răsărit, tot lacul este sub umbră, pentru că soarele nu a apucat încă să treacă de “peretii” caldarii ca să o lumineze. Aşa că după o mică pauză de masă în maşină, destul de înfriguraţi am pornit agale în căutarea benzii albastre.Bâlea Lac (2040 m) – Şaua Păltinului (2369 m): 50 min

Am bâjbâit un pic (tot dădeam de triunghiul albastru spre Şaua Caprei) dar am intrat până la urmă pe traseul corect, o brână în urcare care merge pe deasupra lacului, ocolindu-l, după care urcă în creasta principală, în şaua Păltinului.Şaua Păltinului (2369 m) – Şaua Doamnei (2294 m) – Vf. Lăiţel (2390 m) – Lacul Călţun (2147 m): 2h 30   Când am ieşit în creastă mi se părea că am ajuns în rai. Cerul era atât de albastru încât mi se părea că nu-i adevărat şi mă rugam să o ţină tot aşa măcar până ajungem pe vârf. Pe urmă poate să şi ploua. Mmmm… Mă rog, poate doar un pic, ca să nu ne întoarcem fleaşcă… :)   Am început să coborâm uşor, după care am ajuns la prima sursă de apă de pe traseu, unde am vărsat ce aveam noi în sticle şi am umplut cu apă proaspătă de izvor.   Pe porţiunea aceasta traseul este destul de lejer, se merge ca la plimbărică, şi ne putem relaxa un pic din mers înainte de urcuşul pe Lăiţel.  

În scurt timp după aceasta am ajuns la prima porţiune echipată cu cabluri, pe care atenţia trebuie sporită.

Apoi ne mai zbenguim un pic pe o porţiune lină…facem poze de desktop :D … avem cea mai bună vreme posibilă!!!   Ne mai uităm din când în când în urmă şi ne minunăm de impunătorul Turn al Păltinului…

… si apoi in faţă, unde ne aşteapta unul dintre urcuşurile solicitante de astazi, Vârful Lăiţel, pe care momentan mişună o turmă de oi.  

Nu pot nici măcar să încerc să vă explic cam cât de mult îmi place creasta asta, e genială şi îmi vine să-mi fac o casută mică fix aici, în drum, dar… invizibilă, ca să nu deranjeze pe nimeni :D

Şi cum mergeam noi aşa, hop dăm şi peste a doua porţie de cabluri şi lanţuri . Yummy!

Încercăm să facem şi câteva poze, deşi nu sunt multe locuri în care nu-ţi mai trebuie mâinile. Aveam un rânjet larg lipit pe faţă, păcat ca nu se vede din spatele aparatului :D

De aici începem urcuşul propriu-zis pe Vârful Lăiţel, destul de solicitant, însă chiar şi înainte de a ajunge pe vârf suntem răsplătiţi cu privelişti deosebite.

Odată ajunşi la 2390 m, unde vârful este marcat doar cu o plăcuţă ruginită capsată peste plăcuţa veche (nu ştiu de ce) din vârful unui stâlp, facem şi noi o pauză binemeritată, în timp ce ne zgâim cu ochii mari spre vârfurile Negoiu şi Călţun, pe care acum le identificam ca lumea pentru prima dată, şi spre Lacul Călţun, care e ca o picătură de apă în palma Făgăraşului. Doamne, ce frumos e!!!

După ce am înfulecat un sandwich am pornit catinel în coborâre abruptă spre Călţun. După părerea mea este mai greu de urcat Lăiţelul pe partea astălaltă şi am văzut destul de mulţi drumeţi cu rucsaci mari (mulţi străini!) care se chinuiau să urce cu ce puteri mai aveau în desagă.

Cu cât mă apropiam mai mult de Călţun îmi venea să mă arunc spre el, îl mâncam cu ochii…. nu ştiu… are o poziţie atât de frumoasă şi aşa o culoare… cred că a urcat pe primul loc în topul celor mai frumoase lacuri pe care le-am vazut (asa ca va rog sa scuzati cantitatea de poze cu Lacul Caltun, nu am putut sa ma abtin :D)

Când am ajuns la lac era ceva lume, printre care şi un grup de tineri de vreo 17-18 ani, foarte zgomotoşi, exact genul ala de grup cu care NU vrei să te întâlneşti pe munte. Drept urmare nu ne-am oprit decât ca să mâncăm ceva ca să mai prindem puteri şi să mai luăm nişte apă. Am fost destul de sceptică să iau apă direct din lac, şi am luat de un pic mai jos, unde apa începe deja să se scurgă. Dar nu aveam ce să facem, trebuia să ne hidratăm. Eu citisem că există un mic izvor amenajat lângă refugiu, însă am întrebat pe cineva care stătea în refugiu şi mi-a spus că nu este.  

Am vrut să intru în refugiu să văd şi eu în ce stare e şi, după ce am aşteptat să iasă cineva de acolo care am banuit că se schimba, atunci când am dat să intru şi am întrebat pe cel care ieşea dacă mai e cineva înăuntru, a ţinut să intre cu mine ca să nu cumva să le fur vreo ceva probabil. Cam paranoic omul… având în vedere că pe faţa mea numai hoţ nu scrie…   Am tras doar un pic cu ochiul aşa că nu am reţinut detalii dar părea cât de cât ok. Nu genul de loc în care să vrei neapărat să stai în afara cazului în care te prinde pe acolo vreme rea, însă tipul respectiv şi restul lumii de pe acolo nu prea păreau că ar cunoaşte condiţiile în care ai voie să stai în refugiu dar mă rog…   În caz că cineva nu ştie, în refugiile de pe munte se stă doar în caz de vreme rea, nu sunt hoteluri sau mai ştiu eu ce.  

Am plecat rapid, ca să nu apuc să mă indispun într-o zi atât de frumoasă şi am început uşor urcuşul spre Vârful Negoiu, fără să uităm că pentru a ajunge acolo sus, vom trece prin Strunga Dracului (unii dintre noi visând la această întâlnire de o bună bucată de vreme :D).

UPDATE 2011: În Strunga Dracului au început să se desprindă stânci foarte mari. Salvamontul a închis accesul în Strungă. Turiştii sunt rugaţi să folosească celelalte strungi (Strunga Doamnei sau Strunga Ciobanului).
UPDATE 2012: Strunga Dracului este încă închisă.
UPDATE 19.01.2014: Strunga Dracului este încă închisă (atât vara cât şi iarna). Informaţia o am direct de la Şeful Serviciului de Salvamont Sibiu, dl. Adrian David. Exită stânci mari desprinse dar care încă nu au căzut, astfel că pericolul este foarte mare.

Continuarea turei incepute aici.Lacul Călţun (2147 m) – Strunga Dracului – Vf. Negoiu (2535 m): 2h 30Urcuşul de la Călţun spre Negoiu mi-a amintit de Retezat, cu lespezile lui aruncate peste tot, şi am urcat aşa încet – încet, pentru că în urma noastră, Lacul se făcea din ce în ce mai mic, devenind iarăşi doar o picătură de apă, şi mă întorceam de mii de ori încercând să surprind asta.

De aici traseul îşi croieşte drum numai printre pietre şi pereţi stâncoşi, ceea ce schimbă total peisajul. La un moment dat poteca se pierde efectiv în stâncă, după care începem să mergem realmente pe…. pereţi. :)

Începe o serie de lanţuri foarte mişto, şi încep să mă întreb dacă am ajuns deja la strungă, dar nu aveam cum, pentru că asta nu e deloc o strungă, ci mergem ca maimuţicile pe stâncă.

  Şi da, evident, atunci când am ajuns la Strunga Dracului, am ştiut imediat. Mi-am lungit gâtul încercând să cuprind cu ochii toată grozăvia, am zis hei rup, şi am pornit la căţărat.  

Şi ne-am căţărat, şi ne-am căţărat, pe lanţuri, pe lângă lanţuri, pe unde ne era şi nouă mai bine. Din când în când (nu atât de des precum mi-aş fi dorit) se iveau locuri în care aveai loc să-ţi pui ambele picioare ca să îţi tragi sufletul (nu de alta dar era destul de obositor, atât fizic, cât şi psihic) şi să arunci un ochi în urmă ca nu cumva să uiţi de unde ai venit.

Aproape de final am vâzut o trupa de ruşi cu căşti în cap care chiar nu mă prindeam ce vor sa facă. Ei, când am văzut că şi-au aruncat cordelina, m-am prins. Se apucau să coboare, însă just to be safe, au făcut asta complet echipaţi şi asiguraţi.

La finalul strungii zici că-s două benzi, nu alta. Pe o parte se urca, pe alta coborau ei.

Când am ieşit din faimoasa Strunga Dracului am rânjit fericiţi că ne-au ţinut balamalele să trecem prin ea, mulţumiţi că am reuşit să o “dăm gata” şi plini de speranţă privind spre vârf, până pe care mai era doar o mică pantă de urcat (parcurgerea strungii dracului ne-a luat 25 de minute si tot atat a durat si urcarea de la iesirea din strunga pana pe varf).   Cu paşi timizi am reuşit să trecem şi peste ultimul hop şi la minunata oră 13:50 am ajuns şi bătrânul Negoiu, al doilea vârf din ţară după înălţime (asta în caz că nu ştiaţi deja, deşi mă îndoiesc). Cu mâinile tinându-mă bine de piatră şi cu ochii mijiţi, m-am aplecat să văd mai bine. Chiar scrie Negoiu??? :)   Ah, ok, atunci să îmi odihnesc puţin capul maică, că doar cu el am urcat :P

Din păcate jumătate de privelişte era deja acoperită de nori albicioşi, dar care dansau frumos peste creste, care se iţeau din când în când… is this heaven???

Ne-am bucurat vreo 40 de minute de leneveală pe moviliţa de 2535 m. Am luat încă o gustare, am făcut poze şi apoi m-am aşezat frumos pe “marginea vârfului”, daca pot să zic aşa :))))), şi nu m-am mai săturat să nu mai fac nimic altceva decât să privesc.

După ceva timp au sosit pe vârf şi doi tineri cu un domn mai în vârstă, cu care ne-am tot depăşit reciproc pe traseu până acum. Dintr-un motiv care îmi scapă, un alt tip, care ajunse şi el pe vârf atunci, a simţit nevoia să se ia de unul dintre cei 2 tineri, care arăta mai… funky aşa… nu era îmbrăcat chiar de munte, avea nişte haine mai fancy aşa, o freză pe măsură, care îşi aprinsese o ţigară, şi i-a spus să nu o arunce pe jos când o termină. Adică mă rog de ce ar fi presupus că ar fi aruncat-o? De ce să atragi atenţia cuiva şi să presupui că ar face ceva rău înainte să facă vreoceva? Doar pentru că e îmbrăcat mai ciudat şi nu arată a om de munte şi tu eşti jmecher că ai mai fost de “o mie de ori pe Negoiu”? Ei uite, excesul asta de zel nu îmi place mie la oamenii care se cred “de munte”. Băiatul a încercat să îi explice frumos că nu o să facă asta şi că avea punguliţă în care strânsese toate gunoaiele pe care le făcuse pe traseu, dar el nu, îi dădea înainte cu paranoia lui. A fost o discuţia total nelalocul ei, care nu mi-a plăcut deloc. Dar în fine… Lucurile neplăcute nu-şi au locul aici, aşa că voi continua cu traseul de întoarcere.    + Vf. Negoiu – Strunga Doamnei – Lacul Călţun: 1 h:15         Am coborât aceeaşi poţiune până la intrarea în Strunga Dracului, însă pentru varietate, am pornit pe varianta bandă galbenă, prin Strunga Doamnei. Pentru aceasta se coboară iniţial, apoi se urcă, pentru ca apoi traseul să coboare din nou prin această strungă. Este o strungă mult mai mică (parcurgerea ei dureaza 5 min), deloc comparabilă cu Strunga Dracului, pentru că este foarte uşoară, astfel că la vremea aceea nici nu era echipată cu lanţuri, pentru că nu era nevoie. Am aflat că la câteva zile după aceasta au fost reînnoite lanţurile din Strunga Dracului, şi a fost echipată cu lanţuri şi Strunga Doamnei, pentru şi mai multă siguranţă.  

Recomand această strungă atât la urcare cât şi la coborâre celor cu probleme la căţărare şi neamatori de senzaţiile tari de care ai parte prin Strunga Dracului.

După ieşirea din Strunga Doamnei revenim din nou la traseul de creastă marcat cu bandă roşie şi coborâm încetişor înapoi spre Lacul Călţun, care creşea iarăşi dintr-o picătură mică în una din ce în ce mai mare… Aici erau câţiva ruşi care, supriză, au dat să intre în lac. Evident că au apucat să intre până când nişte băieţi de lângă refugiu au urlat la ei sa iasă. Ei bineînţeles că nu înelegeau ce înseamnă “Ieşiţi băi din lac! Noi bem apă de aici şi voi faceţi baie???” însă, cum m-a învăţat mama, tonul face muzica, aşa că au prins ideea şi au ieşit. După 10 minute de pauză lângă lac am părăsit banda roşie pe care am venit până aici şi am purces pe crucea albastră spre Tunelul Transfăgărăşan.Lacul Călţun – Căldarea Păltinului – Tunelul Transfăgărăşan – Lacul Bâlea: 3 h 10   Din câte observ acesta este un traseu nou, pentru că marcajele sunt noi şi nu apare pe hărţile recente. Şi mai bine mi-am putut da seama de acest lucru din faptul că pe traseu poteca nu este foarte bine bătută, pe alocuri chiar lipsind, iar în condiţii de ceaţă, există chiar riscul rătăcirii.   Acum însă nici nu se punea problema de aşa ceva, astfel că nu numai că nu ne-am rătăcit, dar am reuşit chiar să ne şi încadrăm în timpul de marcaj indicat pe plăcuţă, de 3 ore fix. La plecarea de la Călţun crucea albatră pleacă împreună cu triunghiul albastru care duce jos la Piscul Negru, iar după jumătate de oră acestea se despart.  

Traseul merge în mare parte pe curbe de nivel, trece prin jnepeniş de câteva ori, este foarte intersant. Urcă uşor cam de două ori fără să ne solicite foarte tare. Îmi plăcea că mereu ne uitam în faţă, încercând să ghicim pe unde urmează să treacă traseul, însă fără să reuşim de fiecare dată.

Cea mai mare ţeapă ne-am luat-o când am început să ne apropiem de Căldarea Păltinului. Ne zgâiam după cai verzi pe pereţi în partea dreaptă, fără să avem nici cea mai vagă idee pe unde urmează să ajungem la tunel, asta până când am ajuns pe la Izvorul Păltinului (unde se poate lua apă) şi ne-am prins pe unde aveam să trecem de fapt.

„Trecem” nu este chiar cel mai potrivit cuvânt pentru că, vedeţi voi, după 10 ore de traseu, aveam să afăm că de fapt mai avem de urcat o preaminunată pantă, pentru a ieşi din căldare. Ei, după ce m-am trântit frumos pe iarbă, am schelălăit ca lupii la lună şi am strâns ceva puteri, am zis iar hei rup şi dăi, şi dăi, încurajându-ne reciproc din când în când: “ei, hai mă că nu-i aşa de rău cum pare” :)

Am avut totuşi suficientă vlagă să trecem şi de ultimul hop, însă supriza a fost la fel de mare cât şi cea de dinainte. După “deal” nici urmă de tunel. Mă aşteptam să răsară aşa deodată şi să mai avem 5 minute până la el, deşi ştiam că sper cam degeaba pentru că ceasul îmi arăta că trecusera abia vreo 2 ore jumate de la Călţun.

Aşa că ce puteam să facem… decât să-i dăm înainte. Ei, şi răbdarea ne-a fost răsplătită, pentru că după puţin timp a apărut în “vizor” şi mult aşteptatul tunel. Şi ca orice cabană la care a trebuit să ajungem vreodată, până am ajuns la el mi s-a părut că a trecut o zi, nu 20 de minute.

Eram destul de obosiţi, dar am tras destul de tare, mai ales eu, la încurajările lui Cristi, şi iată că la fix 3 ore de la Lacul Călţun am pus piciorul la gura Tunelului. Victorieee!!! We made it!!! De aici, după ce ne-am echipat cu frontalele pe cap, am parcurs pe jos tunelul, în 10 minute, am ieşit în judeţul Sibiu :))))) la ora 19 fix, am cumpărat un Kurtos Kalacs mult prea scump dar dupa care muream de pofta, l-am harpait de zici că nu mâncasem 3 zile, ne-am suit în maşinuţă şi ne-am dat la vale pe liber până la Vama Cucului.

Am ajuns chiar la ora la care se închidea restaurantul, şi când ne-a văzut proprietara la faţă ne-a întrebat:

– Da unde aţi umblat toată ziua? Că nu v-am văzut deloc! Am crezut că aţi disparut că nici maşina nu mai era.

– Ei… până pe Negoiu şi înapoi….

– Aoleu, atunci hai staţi jos la masă ! Crecă sunteţi hamesiţi!

Adevărul cam aşa era.

După ce am coborât de pe Negoiu, ne-am pus burţile la cale şi am făcut un duş, am consultat vremea pe următoarele zile. Se anunţa vreme cam rea pentru urmatoarele două zile, aşa că ne-am gândit că acum e momentul să ne luăm o pauză mai consistentă înainte de a porni în ultimul traseu, de 3 zile.

Aşa că 2 zile mari şi late nu am făcut nimic altceva decât să mâncăm, să dormim şi să lenevin în pat uitându-ne la House (parcă). Nu era nimic altceva ce aş fi vrut să fac în timp ce moţaiam în pat, cu uşa la cameră deschisă, în timp ce afară se auzea ploaia şi aducea înauntru acel miros plăcut de ploaie de la munte… În fine, când a început şi să tune şi să fulgere nu mai era aşa linişte dar… nu puteam decât să mă bucur că sunt la adăpost şi nu în cort sau mai rău, pe traseu.

Acu să vă povestesc una alta despre complexul Vama Cucului, care mie personal mi-a plăcut foarte mult.

Este format din 2 clădiri (din care doar una cred că e folosită pentru cazare) cu 29 locuri, 30 locuri în căsute, un grup sanitar pentru cei cazaţi în căsuţe, restaurant în interior şi în aer liber, băncuţe, balansoar şi o grămadă de voie bună.

Preţul pentru o camera dublă este de 100 de lei, care mi se pare ok, deşi nu pot să spun că ştiu condiţiile, în afară de faptul ca ai baie în cameră. Însă la căsuţe, unde am stat noi, preţul este de 50 de lei, adică 25 de lei de persoană, ceea ce e ca la un camping, numai că aici nu stai în cort, ci binemersi în pat. O căsuţă este împărţită în 3 sau 4 camere (nu mai ştiu sigur) şi în fiecare cameră sunt 2 paturi, însă care nu sunt alăturate, ci aşezate în formă de L. Poate pentru anumite cupluri acest lucru e deranjant, însă pe noi nu ne-a deranjat absolut deloc. Atâta timp cât ne puteam odihni, puteau să fie şi suprapuse.

Tot complexul este administrat de o familie mai în vârstă, care s-a dovedit foarte de treabă. Ţin să spun de la început că pentru 4 nopţi de cazare pentru care trebuia să plătim 200 de lei, la final, când să plătim, ne-au spus că ne fac reducere şi că nu trebuie să plătim decât 3 nopţi, adică 150 de lei. Am rămas cam mască sincer şi le-am mulţumit foarte frumos.. ce era să spunem? Că nu acceptăm? :)))))

În rest ce să vă mai spun, locaţia este extraordinară, au o curte imensă cu iarbă verde peste tot, sus se zăreşte un colţ de munte, ce să mai, m-am simţit extraordinar şi chiar m-am relaxat.

Mare atenţie că este foarte full. Noi am sosit într-o luni seară şi noroc că sunasem de dimineaţă să rezervăm, că altfel nu mai prindeam loc, am primit ultima căsuţă.

Când am sosit, ne-au zis “Ne pare rău, nu mai avem locuri”. Mi-a stat inima, pentru că totuşi sunasem de 2 ori, chiar şi să le spunem că întârziem un pic. Pe urmă le-am zis că am vorbit la telefon şi au zis “Ah, ok, ok!”. Pfiu!

Aşa că sunaţi cu 1 zi – 2 înainte, ca să rezervaţi, dacă vreţi să mergeţi în timpul săptămânii şi cu mult mai mult timp înainte dacă aveţi de gând să vă duceţi în week-end.

Duminică pe la prânz am trecut pe acolo să luăm geamantanul pe care îl lăsasem “în custodie” (ca să nu-l lăsăm la Bâlea în maşină – nu de alta dar singura chestie era că aveam laptopul cu pozele pe el, şi dacă rămâneam fără pozele abia făcute, înnebuneam). Ţin să spun că era mega full restaurantul şi parcarea, aşa că eu una nu prea m-aş duce pe acolo vara în week-end. Dar eu nu suport aglomeraţia… poate alţii nu au probleme de genul ăsta.

În concluzie, Vama Cucului este un loc foarte mişto de la poalele Făgăraşilor, in care vă recomand cu căldură să popositi. Merită!