M. Mehedinți – Cheile Tâmnei & Crovurile

Ziua a început cu mult soare, exact aşa cum văzusem la prognoză tocmai de vineri. Îmi făcusem bine planul de cu o zi înainte: azi TREBUIA să vedem crovurile. Faimoasele crovuri din Mehedinţi ne aşteptau! :)

De data asta ştiam de unde se pleacă în traseu, ştiam şi că facem cam 2 ore de la şosea până în Crovul mare, aşa că am făcut un mic calcul în funcţie de ora la care ar fi bine să ajungem înapoi la maşină, ca să văd cam cât ne puteam plimba pe sus, prin crovuri. Având în vedere că de acolo drumul spre casă era lung, mai ales că vroiam să trecem şi pe la cazanele mici (unde e statuia lui Decebal) şi pe la Porţile de fier, nu aveam prea mult la dispoziţie pentru crovuri, dar vreo oră jumate dus întors tot aveam.

Aşa că am plecat de la Motel Dumbrava, ne-am urcat în maşină şi am condus iar în direcţia Cerna Sat. Am găsit repede locul despre care primisem explicaţii.

E într-o curbă la stânga, pe partea stângă fiind un loc special amenajat pentru popas, cu o alveolă pentru maşini şi băncuţe portocalii. Pe dreapta e un capăt de pod din beton şi pe copac se vad 2 indicatoare, dintre care unul pentru traseul nostru, marcat cu cruce roşie.

 Valea Cernei – Cheile Tamnei – Crovul Mare: 2 h

Super! Am luat iarăşi un pic ţeapă cu apa, pentru că nu ne luasem mai deloc, crezând că găsim repede, dar din nou am găsit un izvor abia la vreo 40 de minute (nu mai ştiu exact) de la pornire. La început se urcă la fel ca ieri, prin pădure, iar după o oră se iese într-o poiană maaaare, cu multă vegetaţie înaltă, cu căpiţe de fân şi nişte ruine de adăposturi sau stâne, nu îmi dau seama exact.

Aici prima dată am luat-o la dreapta, crezând că am ajuns deja în crovuri dar în câteva minute mi-am dat seama că nu avem sub nicio formă cum să fim în crovuri, nici după ceas, nici după cum arată, m-am mai uitat o dată pe hartă (acu era şi ea bună la ceva…) şi mi-am dat seama că nu trebuia decât să fi continuat drumul înainte atunci când am făcut dreapta. Aşa că ne-am întors.

Am revenit repede pe traseul nostru şi am intrat iar în pădure. Porţiunea asta se termină destul de repede şi ieşim spre stânga în nişte stâncării asemănătoare cu cele din Cheile Ţesnei. Acum ne apropiam de intrarea în Cheile Tâmnei sau Fueroaga Tâmnei.

La un punct de belvedere superb ne oprim şi identificăm locurile pe unde am umblat cu o zi înainte, în Munţii Cernei: biserica din Scărişoara, casele din Ineleţ…

Vremea este extrem de frumoasă şi mă bucur enorm din nou că ieri nu ne-a reuşit planul. Acum totul era perfect, de parcă aşa ar fi fost făcut să fie de la bun început. Începem apoi să urcăm prin Cheile Tâmnei. Aici începe să ne cam prăjească soarele şi devine foarte cald şi… foarte abrupt!

Urcăm în serpentine scurte pe pietre destul de mici şi instabile, dar nu acum avem problemă cu asta, ci pe urmă, la coborâre. Rar prindem câte o umbră cât o frunză, în rest… numai soare şi muştele enervante încep să mă calce pe nervi.

Când efectiv nu mai puteam deja de cald şi de oboseală… am ajuns! Nu mi-a venit a crede ochilor! Era ca şi cum am fi urcat o scară şi brusc am ajuns pe acoperişul unui bloc. Numai că aici era cam incomparabil mai frumos! Ajunsesem în Crovul Mare!

Visasem mult la locul ăsta şi m-am bucurat atât de tare încât… a fost prima dată când am alergat pe munte! :) Nu ştiu cum se face că eram în faţa băieţilor (de regulă sunt ultima şi mă aşteaptă sus, uitându-se la mine cum gâfâi ca să îi ajung din urmă :P) şi când am văzut crovul am început să alerg de nebună, mai mult de bucurie dar şi pentru că muream de cald şi mi-am fixat ţinta pe umbra unui copac ce domnea în mijlocul crovului :P

Am alergat ce-am alergat şi m-am aruncat pe jos! Aaahhh,… de aici nu mă mai ridic prea curând! :P Aşa că am tras o tolăneală bine meritată, care a durat muuult mai mult decât plănuisem, dar efectiv locul ăla era aşa de frumos încât nu ne mai venea să ne ridicăm sub nicio formă!

Cu odihnitul am terminat relativ repede, aşa că am luat aparatul şi am început să fac poză după poză la întâmplare, de jur împrejur, încercând să prin tot crovul, desigur, fără succes. Nici nu prea aş fi avut cum, având în vedere că eu eram chiar în mijlocul lui :P Totuşi, frânturi din crovul mare m-am priceput foarte tare să prind :)

 Crovul Mare – Poienile Porcului

Dar cel mai frumos se vedea crovul mare de sus, din şaua in care am ajuns urcând în direcţia indicata pentru punct galben pe un copac. Pe urmă nu mai apărea punctul galben nicăieri (nici nu prea avea pe unde, decât pe stâpi, dar nu exista aşa ceva, şi oricum, ar fi stricat peisajul dacă ar fi existat) dar nu ai cum să te pierzi.

Acum nu mai aveam mare chestie de făcut decât sa ne plimbăm un pic prin celelalte Corvuri, adică Poienile Porcului (sunt mai mari decât apar pe harta de la final), pentru ca in Crovul Medved nu mai aveam timp să ajungem.

Prima vedere spre Poienile Porcului (tor crovuri)

Aici, cum am ajuns, ne-a venit ideea copilărească de a face o şedinţă foto de sărituri. Fiecare s-a maimuţărit cum a ştiut mai bine :P Locul era pur şi simplu mult prea frumos şi ne bucuram din orice!

Am înaintat apoi mai departe, plimbându-ne ca pe câmpie. Mă rog, aproape, pentru că poienile astea ale pocului sunt fragmentate un pic de nişte şei, astfel că nu le vezi pe toate de la început.

Aşa că atunci am trecut o mică şa, nu ne-a venit a crede ochilor ce vedeam..

O întreagă herghelie de cai păştea liniştită, ca într-o poveste. Am început să număr şi am ajuns pe la 40-45 de cai... Ceva incredibil!

Iniţial ne-a fost cam frică să ne apropiem prea tare, pentru că nu ştiam cum ar reacţiona, aşa că i-am ocolit destul de mult. Şi să vezi vreo 40 de cai venind spre tine cred că n-ar fi fun :P Şi n-aveam nici un măr la noi, darmite 40 :P

La întoarcere însă am îndrăznit să ne apropiem mai mult, mai ales că păreau foarte paşnici. Am prins şi o scenă de LOVE :)

Come here baby!

And give me a smoochie! :)

Cum treceam noi pe lângă ei, se mai găseau 2 – 3 să ne ţintuiască. They were eyeballing us! :)))

Şi cei mai frumoşi şi mai curioşi erau mânjii, mititeii, cu picioruşele lor subţiri şi firave, pe care nu ştiam cum să fac să-i pozez mai bine. Din păcate zoomul nostru maxim e mic şi mai aproape de atâta nu prea cred că era o idee bună să ne ducem.

După ce am ajuns aproape de capătul Poienilor Porcului, m-am uitat la ceas şi am concluziont, cu mare părere de rău, e timpul să ne întoarcem. Crovul Medved era şi el o frumuseţe, musai de văzut dar… data viitoare. Oricum, am zis că trebuie să ajungem aici neapărat şi în octombrie, când în poza de mai jos ar fi numai nuanţele toamnei de roşu, portocaliu, galben şi pe alocuri verde, şi albul pietrelor. O nebunie curată. Şi atunci trebuie să ajungem neapărat şi în terenul de fotbal numit Crovul Medved.

Până atunci… ne-am mai mulţumit cu o ultima privire de sus asupra Crovului Mare, şi apoi am început coborârea abruptă prin Cheile Tâmnei, înapoi pe acelaşi drum, spre maşină.

Ca să ajungem cât mai repede posibil, pe drumul de întoarcere nu ne-am mai oprit să facem decât vreo câteva poze, oricum, nimic nou faţă de urcare :)

Apoi..direcţia casa… dar nu înainte de a face câteva opriri la:

Băile Herculane – foarte frumos dar dărăpănături la greu… au şi ele farmecul lor pentru cei pasionaţi de fotografie dar e păcat…mare păcat…

Statuia lui Decebal – Foarte frumos dar nu la ora 17, când bate soare fix aiurea, şi nu poţi să faci deloc poze, drept urmare lipsa lor în acest articol :)

Cazanele mici – extraordinar e puţin spus. Mai fusesem aici dar tot pe fugă. Aici trebuie venit o săptămână, trasee pe sus, plimbare cu şalupă, etc, etc.. Neapărat! Şi tot la capitolul ăsta, n-am avut noi timp, dar musai o oprire în Orşova (o să ştiţi voi unde ;)

A, şi urmaţi şi indicatorul spre Mănăstrirea Sfânta Ana. E foarte aproape de Orşova şi e superbă, atât mănăstirea cât şi locaţia, priveliştea… tot!

Porţile de Fier I – tot ocolul ăsta l-am făcut de fapt pentru Adi, care vroia să vadă Porţile de Fier I :) Aşa că am oprit, am făcut o poză două, şi am plecat, în final, la drumul cel lung până acasă, via Craiova.

Concluzie finală: Valea Cernei e un loc super super frumos, şi are de oferit mult mai multe decât am reuşit noi să facem în 3 zile. Timp să fie că de restul s-a ocupat natura :)