M. Parâng – Lacul Mija

Traseul acestui Tur s-a născut simplu, după ce am văzut că pe harta de acasă agăţată în perete am înfipte foarte multe „push pins” (pe româneşte pioneze colorate presupun) în diverse locuri din România: în Munţii Bihor (pentru că prima dată nu văzusem zona Padiş), în Munţii Trascăului, în Parâng, în Rodnei, prin Maramureş, Mănăstirile din Moldova, Ceahlău..etc etc… prea multe ca să le las nevăzute şi prea frumos aliniate într-un traseu imaginar pe care l-am trasat din ochi pe hartă, traseu care din imaginar a devenit realitate.

Prima dată când am făcut traseul pe hârtie, pe zile, ţin să zic că mi-au ieşit vreo 18 zile. Şi zic: păi eu nu am 18 zile! Am cel mult 16, dacă lipesc 2 săptămâni cu weekendul dinainte. Aşa că a trebuit să-l refac la sânge. A doua oară m-am încadrat în 16 zile dar aşa…. chinuit rău de tot! La limita! Pentru asta… trebuia să plecam de vineri seară dacă vremea avea să se anunţe buna pentru traseu în Parâng.

Zis şi făcut. Nu eram prea sigură în legătură cu prognoza pentru Parâng, dar am pornit totuşi de vineri.

De aceea avem o zi 0 :) Ziua 0 este drumul de vineri seară pe care l-am parcurs jumate pe întuneric, ajungând cam pe la ora 12 noaptea în Petroşani. Aici ca să luaţi direcţia Parâng trebuie să ţineţi drept înainte drumul principal (nu faceţi nicio stângă) până când, la un moment dat apare un indicator spre dreapta spre Staţiunea Parâng. Faceţi dreapta şi mergeţi înainte. Atenţie că se mai ajunge la o bifurcaţie, unde trebuie să urmaţi indicatorul spre Staţiunea Parâng sau Hotel Rusu.

Noi aveam un plan foarte inteligent: având în vedere că ajungeam târziu şi că nu puteam să fac din timp o rezervare la o pensiune pentru seara aceea pentru că nu ştiam sigur dacă vom pleca vineri seară sau sâmbătă dimineaţă, nu aveam decât să punem cortul din dotare pe undeva, oriunde, urmând ca a doua zi să strângem şi să pornim pe traseu.

Numai că vedeţi voi, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Pe drumul din Petroşani până la Hotel Rusu (care e un pic mai sus de staţia telescaunului) e pădure şi cum nu s-au inventat încă maşinile cu faruri laterale care să lumineze marginea drumului, până la Hotel Rusu nu am găsit niciun loc de pus cortul. Mai rău, ne-am trezit la 12:30 la Hotel Rusu, unde drumul asfaltat se termină, şi unde orice câmp sau mic locuşor pe care ai putea să pui cortul este împrejmuit.

Hmmm…să evaluăm opţiunile:

– dormim în maşină… mmmm… no… avem bagaje pe bancheta din spate şi nu putem rabata scaunele

– punem cortul pe asfalt… mmm… no….

– sărim gardul şi punem cortul ilegal... mmm.. no…

hmmm….

– rămane doar să ne cazăm la hotel.. dar îi scump…

Cristi scoate repede telefonul, caută hotelul Rusu pe net (care era la 3 paşi de noi) şi caută preţul.

180 de lei pe noapte.
Auch!!! Măcar ne dau şi să mâncăm dimineaţă de banii ăştia?

Da!

Mmmm.. no hai atunci, ce naiba să facem?

Am stat mult să mă codesc ce să facem, pentru că nu prea avem chef să dăm atâţia bani având în vedere că noi aveam de gând să dormim cu buget 0 în noaptea aia :P dar până la urmă am zis că ne permitem totuşi să ne lăfăim măcar o noapte, având în vedere câte nopţi la cort aveam să petrecem în cele 16 zile ce urmau.

La Hotel, evident, condiţii şi servicii foarte bune, dar nu am stat mult să analizăm pentru că ne-am culcat foarte repede, vrând ca a doua zi, dacă avea să fie vreme bună, să facem un traseu mai lung, până pe Parângul Mare şi înapoi.

Şi uite aşa intrăm în Ziua 1 a Turului :)

Dimineaţa nu a venit însă cu vreme prea bună, cerul era înnorat, cheful drept urmare a luat-o vertiginos în jos, … aşa că am renunţat la traseul lung şi am început să ne lălăim… Mai întâi am mers la micul dejun, am pus burţile la cale.. şi pe urmă, văzând că în curte au ponei... atââât, hai să mergem la ei!

Le-am făcut o grămadă de poze…. i-am mângâiat, i-am admirat…până când până la urmă m-am hotărât să mergem.

În teorie, noaptea următoare trebuia să o petrecem tot la cort, dar undeva la staţia intermediară a telescaunului, adică cu vreo 200 de m mai jos de staţia terminus. Până acolo mi se spusese că există drum care poate fi practicat cu maşină cu gardă mai măricică (gen logan sau mai mare) aşa că după ce ne-am urnit de lângă ponei am mers la recepţie să întreb cum e drumul, pentru că aşa cum mă uitam eu la el (cât puteam să văd) nu prea îmi plăcea…

Nu ştiu de ce dar nu prea aveam nici cel mai vag chef de condus pe drumuri neasfaltate si cu probleme, dar când ne-a zis recepţionerul că ar fi cât de cât ok, am pornit.

2 minute mai târziu, făceam cale întoarsă. Nu v-am zis că nu aveam chef? :P Acum…nu ştiu cum este de fapt drumul, dar sunt sigură cu se poate merge, doar că eu nu aveam deloc chef şi după ce am văzut că din prima e cam nasol, m-am lăsat păgubaşă şi am hotărât să mergem la telescaun, să urcăm măcar până pe Parângul Mic, şi pe urmă să coborâm înapoi, şi vedem noi unde dormim la noapte.

La telescaun însă, fiind deja ora 11, nu prea era lume. Se duse Cristi să vadă care e situaţia şi i s-o spus că îi dă drumul doar dacă se strâng 10 şi erau doar vreo 5. Aşa că iar am stat şi m-am gândit, şi iar m-am răzgândit de 10 ori, şi chiar în momentul în care am zis: hai mai bine să renunţăm şi să plecăm spre Apuseni, a venit un om dintre cei 5 să ne întrebe dacă mai mergem. Noi: câr mâr…

Dar el zice: haideţi că acu îi dă drumu!

Eu: păi de coborât ce facem? dacă rămânem pe acolo?

El: nuuuu, că la 16 când e ultima cursă se strânge multă lume sus să coboare. Haideţi liniştiţi!

Aşa că ne-am încălţat cu bocancii în timp record, ne-am înşfăcat rucsacul pe care din fericire ăl făcusem deja şi ne-am aruncat direct în telescaun. Desigur, numai după ce am luat bilete :)

Sus, după o cursă frumoasă de 20 de minute, iaca ce-am găsit:

O mogâldeaţă pufoasă şi jucăuşă căreia nu-mi venea să-i mai dau drumul din smotocit! Ne-am jucat cu el cel puţin 5 minute, după care eu m-am dus să investighez.

Sus cum ziceam sunt de toate: hartă, timpi de marcaj, apă potabilă şi salvamont.

  +  Staţia terminus telescaun (1800 m) – Vf. Parângul mic (2073 m) – Lacul Mija: 2 h 40

Chiar dacă era înnorat, era plăcut aşa că am început urcuşul spre Vf. Parângul mic. În 30 de minute am ajuns la o ramificaţie. Aici este şi o bancă cu măsuţă pentru odihnă, şi acest panou cu hartă:

Undeva probabil pe traseul de urcuş mi-a fătat mintea ceva: dacă tot nu ştim unde să dormim la noapte, ce-ar fi dacă am face traseul până la lacul Mija (la care chiar îmi doream să ajung dar asta însemna că nu mai prindem telescaunul de la 16 şi nu aveam chef să cobor pe jos) şi de dormit dormim la una dintre vilele din zona Staţiei intermediare (le văzusem din telescaun). Hmmm… sună foarte bine! Mintea mea însă mai debitează ceva: Am închis oare maşina? :))))) Cel mai sigur, da. Parcă am închis-o.

De aici, după cum se vede şi pe panou, în sus se merge mai departe spre Parângul mic, iar la dreapta se poate merge direct  spre Lacul Mija, Vf. Cârja şi Vf. Parângul Mare, fără a mai trece pe Parângul Mic.

Noi am mers însă mai departe spre Parângul mic, la care am ajuns după încă 30 de minute, unde ne-am tolănit ca să ne bucurăm de linişte.

Mai departe am continuat creasta (o potecută evidentă), eu una aproape dansând de bucurie (dansul crestei :))

Mergând pe potecuţa asta care urmează creasta matematică, ajungem în 20 de minute la o nouă ramificaţie, de fapt intersecţia cu traseul care mergea pe sub vârf, de care vă ziceam mai sus.

Trecem mai departe şi după încă 15 minute ajungem la punctul în care traseul punct galben spre lacul Mija se desprinde de creasta principală a Parângului şi coboară spre stânga.

Până la lac de fapt avem şi de coborât (prima parte) dar şi de urcat un pic (ultima parte). Când ajungem însă la lac, orice mic efort depus la urcare e dat uitării. Chiar şi pe timp înnorat, lacul este superb:

Culoarea sa turcoaz mă face să îi fac o mie de poze, deci vă rog să înduraţi dacă am pus aici mai multe decât era necesar :)

Hai să vă arăt totuşi şi o plantă până una alta, ca să mai fac o pauză între pozele cu lacul :)

La Lacul Mija, deşi este un loc în care mulţi vin şi campează, nu am văzut totuşi foarte mult spaţiu bun de aşa ceva. Câteva corturi au loc presupun, dar nu foarte multe. Pentru că lacul e în mare parte înconjurat de pietre, lespezi, etc, şi doar într-o parte e şi ceva iarbă. Acolo am făcut şi noi o pauză destul de lungă, pentru a ne bucura de locul acesta minunat.

Am mâncat, ne-am odihnit, am mai făcut poze insistente cu plante…

… şi apoi am mai pozat un pic lacul, că parcă acum are altă culoare. Mmmmno, tot culoarea aia e, dar ce contează :P

Cu chiu cu vai ne-am urnit de aici pe la ora 15:30. După ce am făcut câţiva paşi deja îmi părea rău, şi m-am gândit: dacă tot nu ne mai grăbim să prindem telescaunul, trebuia să mai stăm. Totuşi am mers mai departe, cine ştie dacă nu cumva vine ploaia…

Nu am plecat însă fără a mai face nişte poze la lac, mai ales că am prins unghiul perfect, cu smocul de jneapăn în faţă ;)

 +  Lacul Mija – pe sub vf. Parângul mic – Staţia terminus telescaun: 2 h 10

Imediat sub Lacul Mija se deschide o vale care cred că se cheama Sliveţul (nu ştiu sigur dar ăsta e numele pârâului care se formează), foarte frumoasă de altfel, păcat că soarele nu prea o lumina acum ca să o vedem în toată splendoarea, dar chiar şi aşa peisajul era foarte frumos.

La întoarcere am mers pe traseul pe sub Parângul mic, care coboară aproape insesizabil, fiind mai mult pe curbă de nivel. Am ajuns astfel înapoi la staţia terminus în 2 ore de la Mija.

De la staţia terminus am coborât un pic până la staţia intermediară, care este destul de aproape, şi la încă vreo 3 minute mai jos este Vila Parâng, la care am hotărât să stăm.

Acolo am întrebat-o pe doamna cabanieră (zic aşa pentru că acolo m-am simţit ca la o cabană, dar cu condiţii de pensiune în cameră :) dacă are o cameră liberă (80 de lei) şi când a zis că da, am întrebat repede dacă ne dă şi nouă ceva de mâncare mai întâi, că asta era mai important :) A zâmbit şi a zis că da, evident, aşa că a urmat o masă foarte bună ca la cabană, într-un loc la fel de liniştit ca la o cabană. Mi-a plăcut mult aici, şi în plus unde mai pui că am putut face şi duş în cameră, chiar dacă nu aveam haine de schimb pentru că nu plecasem de la maşină pregătiţi să dormim noaptea undeva, dar am dormit măcar curaţi. Nici haine de dormit nu aveam, dar ce conta. Oricum nu a fost frig noaptea. A fost super de fapt!

Dacă vrei să citești continuarea sau celelalte jurnale despre Turnul României 2011, le găsești aici.