M. Piatra Craiului – Satul Măgura

Data: 30 octombrie 2011

După ce am adornit probabil odată cu găinile din curte, dimineaţă ne-am trezit fresh pe la 9. Am domit mai mult decât permite legea. Eh, aveeeem timp! Nu ne grăbiiiim! :)

Ne-am distrat un pic însă când ne-am dat seama că de fapt era ora 8, căci se dăduse în noaptea aceea ora în urmă. Eh, oricum nu conta, nu ne trebuie ceasul pe aici :)

După ce am mâncat câte ceva din traistă, am coborât să plecăm. Am dat să întrebăm gazda de unde putem să cumpărăm nişte brânză de pe undeva de prin sat (ne place brânza de la munte, ce să facem), şi ce credeţi? Ne-am trezit că ne aduce ditamai bucăţoaică de brânză. O chestie din aia imensă şi rotundă, îmi scapă acuma cum se zice.

Noi am crezut că ne taie din ea, dar de unde, ne-a dat-o pe toată! Aşa gazdă n-am mai pomenit, nu mai zic că a trebuit să insist ca lumea ca să ne primească bani pe ea. Bani care erau oricum de vreo 5 ori mai puţin decât dacă luai brânza aia de la piaţă sau de la magazin. ŞI să nu vă mai zic ce gust avea… Cine credeţi că mânca brânză direct din punga câteva ore mai târziu, pe marginea drumului dintre Bran şi Piteşti :P

A, şi ca să ne simţim şi mai bine, ne-a mai adus şi nişte lapte proaspăt din ăla de îl pomeneşti 3 ani după aia la ce bun e! Mmmm, yummy! No, păi sărumâna şi la revedere, noi plecăm până în Măgura. Pe jos? No, păi normal că pe jos, că doar nu pe sus, şi în plus, mersul pe jos face piciorul frumos! :)

Şi uite aşa am mers iarăşi cu maşină până la intersecţia drumului despre Măgura, dar acolo am lăsat-o, şi mai departe am pornit pe jos. Planul a fost să mergem pe un drum până în Măgura şi să ne întoarcem înapoi pe altul.

Cum am început traseul am fost bombardaţi de tot felul de culori tomnatice, care mai de care mai frumoase, de nu mai ştiam unde să mă uit mai întâi şi ce să pozez mai degrabă.

Estimez că am stat cu aparatul la ochi mai mult decât fără el…

Traseul este mai întâi în uşoară coborăre. De fapt nu este traseu, ci un drum forestier care, după cum vă ziceam şi în articolul anterior, nu este circulabil cu maşini. Menţionez însă că am văzut un matiz pe acest drum, dar nu cred că îi păsa prea mult de maşină. Deşi la prima vedere drumul pare acceptabil, ulterior se strică şi este o porţiune la un moment dat destul de ruptă care sigur ar fi extrem de nemiloasă cu orice maşină care nu e 4×4 cu garda foarte mare.

Şi la urma urmei de ce oare ai vrea să vii pe aici cu maşina, pe un drum de căruţă, care e mai mult decât frumos de parcurs pe jos. Plus că din Peştera până în Măgura nu am făcut decât o oră şi un sfert, nu mai mult.

Mi-a plăcut la nebunie indicatorul de intrare în Peştera, care te întâmpină dacă cumva vii invers de cum mergem noi, adică din Măgura spre Peştera.

Fereastra fermecată

Vaca pribeagă

Până şi fluturii sunt în culoarea toamnei :)

Alt copac înflăcărat

După ce am coborât bine de tot, chiar şi pe vreo 2 serpentine, ajungem la un punct de intersecţie cu un drum care duce spre Mânăstirea Sfânta Treime Peştera. Noi însă facem la dreapta, continuând drumul nostru spre Măgura, care începe să urce, ca să simţim şi noi totuşi că suntem la munte :) Alţii însă stau tolăniţi fără niciun stres şi nu mişcă niciun deget. Păi unde e dreptatea în lumea asta???

Mă bronzez, vă rog nu mă deranjaţi!

Odată ajunşi în Măgura, am dat de case şi ceva oameni, însă cu toate astea satul păstrează liniştea şi „zen-ul” în care mă cufundasem pe drum încoace. E ceva foarte peaceful la zona asta.

În Măgura nu am mers mult, doar până la intersecţia cu drumul care vine din Zărneşti. Am găsit doar un loc amărât de pus fundul un pic pe jos pe iarbă, asta după ce eram în stare să intru fraudulos în curtea unor oameni care aveau leagăn, numai să mă aşez pe ceva, că nu mai puteam de oscioare :P (deh, vârsta asta :))))

Nu am zăbovit însă mult, şi ne-am urnit înapoi pe acelaşi drum, până la o intersecţie unde am făcut dreapta, în urcare (se vede pe harta de mai sus). Din punctul acela mai sunt doar câteva case, şi pe urmă drumul se transformă într-o potecă mai lătuţă. Până la potecă însă am întâlnit două personaje extrem de haioase şi drăgălaşe. Mai întâi o pisicuţă foarte frumoasă dar sperioasă, pe care ne-am chinuit să o ademenim dar degeaba. Şi cum ne agitam noi pe acolo, hop îşi ridică scăfârlia un câine supărat pe care nici nu îl observasem până atunci, probabil pentru că dormea buştean :P

Băi, ce-i gălăgia asta???

 Mă nu ştiu ce faceţi voi, dar eu îmi iau tălpăşiţa!

Mai departe traseul este uşor în urcare cam mereu, ceea ce mă cam face să regret că nu ne-am întors tot pe unde am venit, dar mi-aduc aminte rapid că şi pe acolo tot cam aşa ar fi fost :P plus că pe aici avem parte de alte peisaje :)

De aici avem privelişte directă spre drumul pe care am venit din Peştera

Una dintre „vederile” mele preferate

N-aş zice nu să stau pe aici vreo săptămână…

După vreo oră în care mai mult am urcat decât să coborâm, am ajuns la o zonă foaaarte plăcută, unde ne-am putut odihni puţin. Locul numai bun de pauză e cel din poza de mai sus.

După ce ne-am odihnit am mai urcat puţin, dar doar o pantă, după care am ajuns la „fereastra spre Bucegi„. Mă rog, aşa am denumit-o eu :P

După asta imediat se coboară la Casa Folea şi.. the end.

Nu chiar the end de tot, pentru că înainte de a ne uşchi înapoi spre casă am oprit şi la Peştera Liliecilor, la care se ajunge urmând direcţia indicată pe o plăcuţă de la marginea drumului, imediat după ce ieşiţi din Peştera şi drumul începe să coboare. Atenţie că se vede mai bine când urcaţi din Bran, decât când coborâţi din Peştera spre Bran, şi o puteţi rata.

Până la peşteră se fac doar vreo 5 minute pe jos. Nu este ea extreeem de interesantă, dar mie mi-a plăcut. N-am văzut însă niciun liliac, nu vă speriaţi. :)

Dar asta nu înseamnă că nu mi-am pus gluga în cap. Preventiv, preventiv.

Intrarea în peşteră

Spre Bucegi, de pe mica potecă spre Peşteră

 Privelişte spre Piatra Craiului de pe drumul de întoarcere din Bran spre Piteşti

Pe drum am mai făcut o singură oprire, la Mânăstirea Nămăieşti, la care mă tot chinuiam să ajung de multă vreme, fiind vrăjită de ce citisem şi pozele pe care le văzusem.

Din păcate am fost destul de dezamăgită. O dată din cauza mea, pentru că ajunsesem cam târziu şi soarele o luase spre nani nani şi nu mai lumina mânăstirea, dar în rest din alte motive. În primul rând pentru că imediat ce am coborât din maşină m-a abordat o ţigancă cerşetoare, care tot acolo era şi când ne-am întors.

Şi în alt doilea rând pentru că s-a construit atât de mult în jurul mânăstirii, încât au stricat tot farmecului acestui lăcaş deosebit, o biserică rupestră cum puţine mai găseşti la noi în ţară (nici nu ştiu dacă mai este vreuna similară, ceea ce oricum n-ar conta, pentru ca ar trebui să avem grijă maximă de fiecare în parte, oricâte ar fi).

Am plecat un pic cu un gust amar, însă totuşi cu inima împăcată după un weekend atât de minunat în nişte locuri cu adevărat speciale, care te ung efectiv la suflet. Recomand tuturor cu căldură (cel puţin) un weekend în zona satelor Peştera şi Măgura, în absolut orice anotimp, nu numai toamna, pentru că oricând aţi merge veţi găsi ceva destul de rar, da buuuuun :) Şi nu mă refer doar la brânză :)))) Aţi prins voi ideea ;)