UK: Londra – Covent Garden & Jack the Ripper Tour & more

Nu ştiu cum s-a petrecut dar 5 zile în Londra au trecut ca vântul şi ca gândul. E adevărat, una dintre ele am fugit din Londra, dar totuşi. Am făcut ochi de dimineaţă şi m-am gândit “cum doamne iartă-mă de e deja joi??”. Dar mi-a trecut repede. Eram foarte entuziasmată pentru ce aveam să facem în seara asta: Turul Jack the Ripper.

Pentru aceia dintre voi care nu ştiu cine este Jack the Ripper (eu ignorantă, credeam că toată lumea ştie, dar am descoperit că nu e chiar aşa), voi explica. Jack the Ripper este cel mai faimos criminal în serie din lume, care nu a fost niciodată prins. A omorât în 1888 5 prostituate (după unele surse, mai mult de 5) în cartierul infam Whitechapel din Londra victoriană şi nimeni nu are nici cel mai vag habar nici în ziua de astăzi cine a fost. Desigur, au fost mulţi suspecţi şi mulţi susţin că deţin adevărul absolut şi au desluşit misterul, însă după atâta timp nu mai este practic posibil să se afle 100% sigur. Plus că respectivul e de mult mort şi îngropat.

De ce am devenit un mic „Jack the Ripper enthusiast” undeva prin clasa a 12-a? Habar nu am! Ştiu, mulţi o să ziceţi că sunt nebună, dar întotdeauna m-au atras romanele poliţiste, am citit cam tot ce se poate citi de Agatha Christie, şi fiindcă acesta era un caz real, nu ficţiune, cu un criminal care a reuşit să păcălească nu una, ci două forţe ale poliţiei londoneze din acele timpuri, mi s-au aprins imediat beculeţele când am văzut un documentar la Discovery în vremea aia (adică prin anul 2002 mai exact). Cam tot atunci apăruse şi ultimul film despre Jack the Ripper, cu Johnny Depp şi Heather Graham. Am încercat să aflu al câtelea film despre Jack the Ripper din istorie a fost, însă după 15 am pierdut numărul. Au fost multe, oricum, şi nici nu am numărat şi serialele. Subiectul este de departe a fi unul mort, aşadar nu cred că a fost nici ultimul.

Punând toate astea cap la cap, cine credeţi că îşi făcea la finalul liceului atestatul despre Jack the Ripper? Moi! :) Fiind la o clasă de limba engleză intensiv, pentru a obţine o diplomă de competenţă de la Ministerul Educaţiei trebuia să facem un fel de lucrare ştiinţifică, pe orice temă mai puţin literară. Unii din colegii mei au făcut despre Atentatul 9/11, alţii despre te miri ce. Eu despre Jack the Ripper. Şi ca să nu credeţi că eram singura ciudată din clasă, Cristi a făcut despre Witch Hunt (da, ştiu, ne-am găsit :))) Profesorii erau absolut fascinaţi de diversitatea de teme pe care ni le alesesem. Se citea pe feţele lor că sesiunea de prezentări a atestatelor era cea mai interesantă parte din tot anul şcolar. Când i-am zis profei că am citit zile la rând toate rapoartele post mortem ale victimelor era „completely baffled”. M-a întrebat dacă nu aveam coşmaruri noaptea :))) Nu, nu aveam :)

V-aş zice mai multe dar v-am înnebunit deja. Cei ce sunt curioşi, daţi-mi un mail dacă vreţi să citiţi atestatul (încă îl mai am, l-am salvat mai demult de pe o dischetă, când am realizat că va dispărea, pentru că CD-urile câştigaseră mult teren :))))) Nu îl public aici pentru că are vreo 26 de pagini dar tot ce pot să vă spun este că este rezultatul a sute de pagini de informaţii pe care le-am citit la vremea aceea şi că am pus cap la cap cele mai importante aspecte. Şi sunt multe, şi foaaarte interesante, chiar demne de un roman de crime, numai că e real. Implică scrisori scrise sau nu de criminal şi trimise poliţiei, un colet trimis poliţiei care conţinea o bucată de rinichi, lista de suspecţi şi multe altele :) Aştept mailurile voastre :))

Dar să revenim la oile noastre. Înainte de a vă povesti despre Jack the Ripper Tour, să vă spun un pic cam pe unde am umblat tot restul zilei. Pe scurt, prin Covent Garden. Pe larg…

Prima oprire a fost la British Museum, unde intrarea este gratuită. Dacă nu sunteţi fani muzee, să vă placă să plimbaţi ore întregi prin sute de încăperi cu milioane de exponate de toate mărimile posibile, mai bine îl tăiaţi de pe listă. Ştiu, e tentant, că e moka, dar la fel de moka este şi Natural History Museum, care este mult mai interesant.

După ieşirea din British Museum, ne-am lăsat duşi de val pe străduţele din Covent Garden, la întâmplare. Desigur, aveam oareşcum nişte opriri pe care nu voiam să le ratăm, adică Neal’s Yard şi Covent Garden Market, dar în rest n-am avut restricţii. Aşa că am căscat gura, am făcut dreapta pe unde îmi părea strada mai îngustă şi stânga pe unde mai apucam, şi uite aşa am ajuns să îndrăgesc aşa de tare zona Covent Garden încât a devenit una dintre preferatele mele.

Este singura zonă care mi-a plăcut în ciuda faptului că este foarte turistică şi are multe magazine, drept urmare este aglomerată. De regulă fug de aglomeraţie ca dracu de tămâie, dar cumva aici asta făcea parte din farmec. Am văzut chiar şi un street performer care îl imita pe Mr. Bean. Semăna desul de mult, era îmbrăcat fix ca el, avea în dotare ursuleţul Teddy şi se descurca destul de bine. Nu mai văzusem un Mr. Bean până acum, chiar m-a amuzat. Eu sunt mare fan Mr. Bean, am crescut cu filmuleţele alea ale lui de cădeai de pe scaun de râs, şi mereu când mai prind la televizor mă opresc din orice fac şi îmi iau o porţie sănătoasă de râs. Na ce fraieră sunt, acuma mi-am dat seama că nu i-am făcut şi eu o poză omului, măcar ca amintire. Eh… poate îl mai găsesc şi data viitoare.

Tot timpul cât am stat la Londra n-am avut nicio hartă decentă, dar nici nu pot să spun că mi-a trebuit foarte tare. Aveam oricum o aplicaţie offline pe telefon la care puteam apela în caz de maximă urgenţă, dar în situaţia asta n-a fost cazul. Oricum nu prea îmi place să umblu cu hărţi din alea imense şi să mă opresc fix în colţ de stradă, să o despăturesc ca un cearşaf şi să mă benoclez la ea până ştie toată lumea de pe o rază de 1 km că sunt turist.

Umblam însă la mine cu o mizerie de hartă mai mică decât un A4, ruptă dintr-o broşură agăţată de la aeroport, pe care o ţineam împachetată cât să o pot băga în buzunarul ăla cel mai mic de la blugi, şi o scoteam din când în când, o despătuream şi mă schimonoseam la ea până găseam ce-mi trebuia. Evident că străzile mici nu erau trecute, deci o alee precum Neal’s Yard nu avea cum să apară acolo în veci, dar staţi fără frică, îmi pusesem eu un punct cu creionul pe hartă cam pe unde văzusem pe google maps că este. :)))

Când am găsit intrarea, am ştiut că am ajuns în unul dintre cele mai faine locuri din Londra. Văzusem eu o poză înainte, dar nu se compară. E o altă lume acolo. Una colorată, desenată, creioanată şi pictată, toate la un loc.

Intri, mergi pe alee, ajungi în curtea lui Neal, te minunezi, faci poze, şi când ieşi înapoi la stradă totul îţi pare alb negru în comparaţie :) Mă rog, cu o tentă old Victorian London style :)

Foarte fain, nu rataţi!

Mai departe am purces spre Covent Garden Market, printre multe magazine, turişti, localnici, grupuri adunate în jurul street performerilor, printr-o agitaţie cumva plăcută, aşa cum vă ziceam şi mai sus. Eram, oricum, foarte încântată, mai ales de faptul că e zonă pietonală în mare parte.

Covent Garden Market e singura piaţă pe care am reuşit să o prindem deschisă, în rest la toate am ajuns după ora închiderii. Dar nu mă plâng, am găsit-o totuşi deschisă pe una dintre cele mai frumoase şi faimoase.

Deşi sunt foaaaarte multe tarabe care te îmbie să cumperi diverse bunătăţi, am rezistat cu stoicism. De fapt tocmai îmi cumpărasem nişte fragi înainte de a întra în piaţă, pe care îi aspirasem aproape pe jumate, aşadar nu prea îmi era poftă de prăjiturele sau mai ştiu eu ce. În schimb toate mă ademeneau să le pozez :)

Până şi săpunurile păreau apetisante. Arau aşa frumos ornate cu portocale sau te miri ce, că nu ştiam dacă trebuie să îmi fie poftă sau să mă limitez la a mă spăla cu ele :))

De aici ne-am îndreptat tot pe jos spre zona Charing Cross – Embankment, tot aşa pe străduţe şi alei cât mai înguste, pe care nu am fost în stare să le figurez pe traseul desenat pe hartă (vezi la final) pentru că efectiv nu mai ştiu pe unde am luat-o.

Cert e că la un moment dat am nimerit pe un “back alley” atât de întunecos şi rupt de lumea reală că am avut cel mai intens sentiment de teleportare în perioada victoriană pe care l-am avut ever. Era cu adevărat spooky aleea asta dar mi-a plăcut la nebunie! Să mă fi văzut cum eram cu gura până la urechi şi cu pielea de găină cum mergeam pe acolo de parcă eram într-un film cu Sherlock Holmes :P

Şi apropo de Sherlock Holmes, înspre el ne şi îndreptam de fapt. Mai exact spre Sherlock Holmes Pub, unul dintre cele mai vechi puburi din Londra, care are ceva special. La etaj are o mică expoziţie amenajată, o replică a camerei de lucru şi de studiu a lui Holmes şi Watson, personajele lui Doyle. Noi nu am mai intrat să vedem, dar am înţeles că cei care iau masa aici pot vedea camera printr-un paravan de sticlă şi nişte ferestruici amenajate în hol. Cred că e destul de fain. Nu mai aveam timp însă de aşa ceva, căci aveam întâlnire cu Jack the Ripper :) Un alt personaj foarte cunoscut, dar în cazul ăsta cât se poate de real.

Înainte de a fugi spre Aldgate East, punctul de întâlnire pentru Jack the Ripper Tour, am mai umblat un pic pe jos prin zona Victoria Embankment, la vânătoare de puburi (culmea, n-am intrat în niciunul). Era iarăşi un pic după ora 5, aşa că am observat din nou mulţimile de oameni ieşiţi de la muncă stând cu câte o bere în mână în faţa puburilor. Vă arăt o serie de cadre cu puburi, pentru că mie mi-au plăcut tare mult, atât ca arhitectură cât şi ca denumire, stil, etc. O parte din ele sunt şi din Covent Garden, nu doar de pe lângă Embankment.

The Cheshire Cheese este tot aşa, unul dintre cele mai vechi puburi din Londra, şi se vede destul de clar că e ceva mai select.

De la Royal Courts of Justice am luat un autobuz spre Aldgate East, şi din fericire am prins libere locurile alea „bune” de la etaj şi geamul nu era foarte murdar :)) aşa că am reuşit să fac o poză decentă când am trecut prin faţa Catedralei St. Paul’s.

Ca de obicei am alergat un pic pe străduţe ca să nu întârziem, însă la ora 19 fără 10 am fost la punctul de întâlnire.  Aici ne aştepta ghidul nostru, de fapt o „ghidă” blondă şi tipic british, cu un panou în faţă pe care scria “Jack the Ripper Tour”. În zonă sunt foarte multe alte firme care fac tururi, unele tot de la 19, altele de la 19:30, aşadar dacă mergeţi într-un astfel de tur trebuie să reţineţi bine de tot punctul de întâlnire. Ştiam chestia asta, aşa că îmi notasem că trebuie să fim la staţia de metrou, la ieşirea 4.

O invitasem şi pe Mădălina, prietena noastră care ne-a găzduit în cele 8 nopţi petrecute în Londra, şi chiar dacă am ajuns înaintea ei şi nu aveam hârtia cu care făcusem rezervarea (trebuia să o aducă ea printată), am zis să merg la ghid să îi zic cum mă cheamă.

Nu mică mi-a fost mirarea când ghidul mi-a spus că nu mă are pe listă. I was like „but but but but…. I paid!!! This is exit 4, right????”, la care ea „da, exit 4, dar ştiţi… (luându-mă cu frumosul ca pe turişti cretini) aici sunt multe firme care fac tururi Jack the Ripper, poate aveţi la altă firmă?”

Eu: nuuuu, sigur la dumneavoastra!!

Ea: Sau poate aveţi la 19:30…?

Eu: Nuuuuu, acuma la 19!!! Dacă vă zic!!!! (Dar vă rog, credeţi-mă că nu sunt turist autist!!)

Ea: Aveţi rezervarea printată?

Eu: Păi ştiţi… (ea deja îşi dădea ochii peste cap)… trebuie să vină prietena mea cu ea printată.

Bun. Să aşteptăm deci.

Din fericire Mădălina vine în doar 2 minute, îmi dă hârtia printată, şi eu, grăbită să-i arăt doamnei ghid cât de neautistă sunt, i-o înmânez în secunda 2, fără să mă mai uit şi eu pe ea (eram sigură că e bine, cum să nu fie bine???).

Doamna ghid ia hârtia în mână, imediat ce vede logoul lor zice “yes…. it LOOKS like it’s our company…” (eu deja mă umflam în pene) „… buuuuuut….” (Wait, what???? There’s a but???)… „it’s for Friday” şi, uitându-se spre mine cu satisfacţia că a demonstrat că sunt turist autist (chiar mai autist decât a presupus iniţial) – QED – îmi spune: „Today is Thursday.”.

FACE PALM!

:))))))

Am rămas complet blocată. Doar cu o seară înainte făcusem rezervarea şi, în apărarea mea, e adevărat că nu prea mai vedeam bine din cauza lentilelor şi că vorbeam cu Mădălina în acelaşi timp (băi şi doar ştiam că nu sunt în stare să fac multitasking din ăsta), dar cum naiba am putut să fac rezervare pentru vineri în loc de joi??

Noroc cu Mădălina că i-a dat imediat prin cap să o întrebe pe doamna ghid dacă nu ne poate primi azi în schimb, dacă tot suntem acolo (dacă nu era ea eu sincer cred că pur şi simplu plecam şi mă întorceam a doua zi :)))). Eu mă uitam ca la tenis, nu eram în stare să mai zic nimic. Mă tot întrebam în cap: cum frate am putut să fac aşa o greşeală? Băi da chiar că-s turist autist!

Din fericire doamna ghid a dat un telefon, a făcut câteva calcule şi după vreo 5 minute ne-a dat verdictul: yes, you can join today’s group (you stupid tourists)! Evident, n-a zis şi ce am scris în paranteză, dar sigur a gândit-o :)))

Yeeeeey!

Care e faza cu grupurile astea? Păi să vă explic. Eu am ales firma asta tocmai pentru că nu permite grupuri imense. Adică de aceea şi faci rezervarea pe net, ca să fie ei siguri că nu se formează grupuri mai mari de 34 de persoane. Cică ar fi singurii care fac asta. Dezavantajul (pentru unii) ar fi că trebuie să plăteşti în avans, pe net. În schimb, nu te calci pe picioare cu alţi 50 de oameni cum se întâmplă probabil la firmele la care nu se face booking online, ci pur şi simplu te prezinţi la ora x în locul y, şi plăteşti pe loc. Într-un fel e mai convenabil aşa, însă eu am preferat să evit o eventuală situaţie de aglomeraţie.

Ca alternativă, dacă nu vreţi să rezervaţi în avans şi să plătiţi pe net, ar fi walks.com. Ei nu sunt specializaţi pe Jack the Ripper, au o mulţime de alte trasee tematice prin Londra, însă se laudă că îl au ca ghid pe Donald Rumbelow, „internationally recognised as the leading authority of Jack the Ripper”. Adică ăsta le ştie cam pe toate şi e dat naibii. Cică. HOWEVER (cum ar zice englezul), nenea ăsta sculă de basculă nu e ghid decât la tururile de duminica şi din două în două săptămâni şi vinerea (Dumnezeu ştie în care). În fine, dacă vreţi să îl prindeţi, prezentaşi-vă într-o duminică seară la ora 19:30 la staţia de metrou Tower Hill (lângă Tower of London).

Eu am aflat de ei când am trecut cu o zi înainte pe acolo, şi am luat o broşură de la punctul de întâlnire care efectiv mi s-a lipit de mâini. Nu mai puteam să o las, nu glumă. Am văzut pe lista lor aşa de multe trasee tematice mişto încât nu mi-ar fi ajuns încă lună să le fac pe toate. Mi s-au făcut ochii cât cepele, dar din păcate nu mai aveam timp să facem niciun tur… Mi-au atras atenţia în mod special „The West End Ghost Walk”, „London’s Secret Village”, „Secret London”, „The Hidden Pubs of Old London Town”, „Ghosts of the Old City”, „Little Venice”, „The Ancient City at Night”, „The West End Ghost Walk”, „Hidden London”, „Haunted London”, „Ghosts of the Old City”, „Subterranean London”.

Nu ştiu cât de interesante sunt în realitate, dar titlul sună foarte bine. Luaţi şi voi şi vedeţi lista, dar nu mă bateţi că v-am băgat la belea :P

Dar să revenim la firma aleasă de mine. Este vorba de Discovery Tours & Events (jack-the-ripper-tour.com), fac turul ăsta în fiecare zi de la ora 19, costă 9 euro (la fel ca şi la firma de mai sus de care vă ziceam) şi durează în jur de 2 ore. Nu citisem foarte multe la ei pe site (cine sunt, cu ce se ocupă, etc) din lipsă de timp, dar am fost foarte plăcut surprinsă când doamna ghid s-a prezentat la începutul turului şi ne-a spus că e istoric şi face cercetare despre Jack the Ripper de vreo 20 de ani. I was like woooow! Ne-a povestit că lucrează la documentare, cu televiziuni precum Discovery Channel, la biografii (a fost de exemplu în Africa de Sud să intervieveze pe moştenitorii lui Sir William Gull, unul dintre suspecţii despre care se credea la vreme aceea că ar fi fost Jack the Ripper), şi ce fel de cercetare face vis-a-vis de Jack the Ripper (spre exemplu ne-a povestit cum că a găsit-o pe nepoata uneia dintre victime dar că aceasta a refuzat să dea interviu, în schimb le-a dat o poză cu victima din tinereţe – ceea ce e mare lucru pentru ei, pentru că nu exista până acum nicio poză cu vreuna dintre victime în viaţă, toate erau făcute de poliţie, după ce au fost găsite ucise). O chestie foarte interesantă mi s-a părut că ne-a spus că în ultima cercetare la care a participat, tocmai a descoperit unde sunt îngropate două dintre victime. Cineva din grup a întrebat-o „unde?” dar nu a putut să ne spună. Ne-a zis că informaţia nu e încă publică şi că nici măcar mamei ei nu i-a spus:)

Turul este extraordinar de interesant, şi nu cred că e aşa doar pentru cei care au deja un background despre Jack the Ripper. Ghidul povesteşte numai despre asta, ci dă foarte multe detalii despre istorie, despre cum erau străzile şi clădirile pe vremea aceea, care mai sunt în picioare şi în ziua de azi şi care nu, despre Regina Victoria, te poartă pe diverse străzi şi îţi indică detalii pe care nu ai de unde să le ştii chiar dacă eşti foarte bine documentat, îţi arată fotografii din timpurile acelea (unele din ele foarte rare sau exclusive) şi un aspect foarte interesant e că îţi povesteşte şi despre condiţiile de trai. Eu nu ştiam foarte multe despre asta dar e absolut fascinant, deşi destul de tristă situaţia. Dacă vreţi să aflaţi un pic despre asta, aveţi aici un interviu de 2 minute chiar cu ghidul nostru, Lindsay; este foarte interesant.

2 ore am fost absolut captivată, nu m-am gândit la nimic altceva. Am stat lipită de ea şi i-am aspirat fiecare cuvinţel pe care îl zicea. Am încercat să o iscodesc să îmi spună cam cât la sută din clădirile victoriene încă mai sunt în picioare şi în ziua de azi, dar n-a ştiut să îmi spună un procent exact. A zis că s-au demolat foarte multe şi încă se continuă demolarea. Era destul de supărată pe tema asta, pentru că deja multe din clădirile şi locurile crimelor despre care ne povesteşte nu mai există fizic (de exemplu acolo unde atunci era o stradă acum e o clădire, sau invers) şi că urmează chiar anul acesta să se mai demoleze locuri importante de pe traseul ei, cum ar fi „Jack the Ripper Corner”, locul unde a fost găsită una dintre victime, şi mi-a spus că nu ştie ce vor face după asta. Probabil că în câţiva ani nu vor mai avea pe ce bază să facă turul…

Cu toate astea zona este incredibilă, şi chiar dacă o parte din clădirile direct legate de victime („lodging houses” în care locuiau, puburi pe care le frecventau, etc) nu mai sunt şi nu o să mai fie, foarte multe altele încă sunt în picioare şi sunt străzi pe care ne-a dus care, dacă nu ar fi avut maşini de ultimă generaţie pe ele, ar arăta aproape identic ca şi acum 150 de ani. Minus asfaltul de pe jos, care atunci era piatră cubică.

Per total, vreau să spun că am fost foarte impresionată de tur şi a meritat fiecare penny. Nu-mi imaginam că ghizii sunt chiar orişicine, însă nicio clipă nu m-am gândit că sunt istorici, şi oameni cu aşa de multă experienţă şi cunoscuţi în domeniu. Tipa asta care ne-a fost nouă ghid spre exemplu, pe lângă ce ne-a spus ea că face, văd că e atât de bună că e invitată la conferinţe despre Jack the Ripper. În primul rând, I was like, există CONFERINŢE despre Jack the Ripper??? Woooow!

Deci cum vă spuneam, deşi au trecut 125 de ani de la crime, subiectul nu este deloc închis, ci unul cât se poate de viu, pentru că lumea este încă intrigată, curioasă, vreau să scoată tot ce e posibil la iveală. Pe lângă faptul că încă se fac seriale despre asta, se fac o mulţime de documentare, cercetarea este continuă şi neîntreruptă, şi încă se descoperă lucruri noi. Indicii mai puţin aş zice, însă tot felul de informaţii de la descendenţi şi din arhive pierdute prin te miri ce cotloane.

Chiar nu demult mi-a spus Cristi că a văzut la televizor un documentar nou în care se spunea că nu ştiu cine a rezolvat cazul o dată pentru totdeauna (yeah right). Susţine sus şi tare că Jack the Rippper a fost un măcelar evreu care suferea de sifilis. O fi adevărat, n-o fi? Nimeni nu ştie şi nici nu va şti vreodată.

Cam atât despre Jack the Ripper că v-am făcut capul calendar. Oricum, dacă aţi ajuns până aici cu cititul, eu vă mulţumesc din suflet! Înseamnă că sunteţi firi curioase şi că am reuşit cumva să vă ţin captivaţi de poveste.

Vizualizaţi Londra ziua 6 pe o hartă mai mare