M. Retezat - Piatra Iorgovanului

În luna mai am mai făcut încă o tură restantă de anul trecut care a picat din cauza vremii, de data asta în Retezatul mic, unde mergeam pentru prima dată. Cumva mi se pare un munte complet diferit de Retezat, şi asta nu doar prin relief, cât şi ca idee.. aşa… în capul meu.

Probabil şi pentru că în inima Retezatului nu e chip să poţi face o tură de weekend cu plecare din Bucureşti, chiar şi dacă pleci de vineri seară. Bine, asta dacă mai vrei şi să dormi :)

Însă în Retezatul mic se poate, aşa că vineri seara făceam poze la apus de pe A1. Pauza de somn peste noapte am făcut-o la Polovragi, unde am ajuns destul de târziu, după ora 22 parcă, la o pensiune foarte ieftină şi frumoasă. Apoi dis de dimineaţă ne-am îmbarcat iar, am luat calea Defileului Jiului şi apoi a Văii Jiului, iar la 10 “parcăm” la panoul de peste drum de Cabana de vânătoare Câmpuşel.

Vremea e închisă, însă prognoza anunţa doar un pic de ploaie acum la orele dimineţii, după care se preconiza eliberarea cerului şi vreme superbă, numai bună de tură.

Casa de vânătoare Câmpuşel (1180 m) – Vf. Piatra Iorgovanului (2014 m): 3h 30

Fix când am terminat noi să ne echipăm a început ploaia. Puţin derutaţi de la stropii care picau cam repede, am ratat intrarea în traseu care e fix în dreapta, unde am crezut iniţial că e o înfundătură, şi am luat-o înainte prin imensa poiană de un verde crud, aşa, ca de mai.

Numai bine că până ne-am prins noi că nu suntem bine şi ne-am întors, s-a şi oprit ploaia. Fantastic cât de puţin a ţinut, probabil când a început nu apucase să ne vadă pe noi că am sosit şi pe urmă ne-a făcut un pic botezul (că tot eram pentru prima dată pe aceste meleaguri), aşa, scurt, până când am revenit pe calea cea bună şi am găsit începutul traseului.

Urcarea până la Piatra Iorgovanului a traversat încet încet toate etajele de vegetaţie, iar când am ieşit deasupra brazilor, în etajul de jnepeniş, am dat prima dată cu ochii de Oslea, frumoasa creastă „de peste drum” a munţilor Vâlcan. Ar fi fost frumos să mergem şi acolo, dar nu sunt marcaje şi nu am avut timp să mă interesez cam care ar fi abordarea. Rămâne pe altă dată, oricum weekendul ăsta nu prea era timp de ambele ture + întors acasă duminică la o oră decentă.

Odată ajunşi aproape de frumoasa formaţiune denumită Piatra Iorgovanului,în cale afară de entuziasmaţi, am părăsit fără să ne dăm seama marcajul, şi am urcat cumva prin stânga ei. Pe vârf a fost minunat, norii cei gri au dispărut de tot, lăsând loc celor albi şi pufoşi, care au înlăturat orice gând că poate ar reveni ploaia din nou.

Momentele de pe vârf sunt ca de obicei speciale, suntem numai noi acolo sus şi admirăm panorama de 360 de grade care ne taie respiraţia: Retezatul, Parângul, Vâlcan şi Godeanu, fiecare mai frumos decât celălalt.

Vf. Piatra Iorgovanului (2014 m) – sub Stănuleţii Mari: 2 h

După ce lăsăm vârful în urmă, încercând să continuăm pe creastă spre stânga, nu reuşim sub nicio formă să găsim marcajul bandă roşie. Şi fiindcă am citit cel puţin un jurnal despre tura asta, ştiu sigur că există. Întâlnim şi doi bărbaţi din Lupeni (unul dintre ei are un topor!!!?), care spun că aici prin partea asta n-au mai fost niciodată, dar Retezatul l-au bătut de zeci de ori. Caută şi ei să continue traseul, dar fiindcă n-au văzut în viaţa lor o hartă cu Retezatul (mă întreabă pe mine săracii de unde am luat-o pe a mea, şi mi-o cer să se uite un pic pe ea), nu prea le pasă de marcaj.

Eu le spun că sigur este bandă roşie, dar că probabil trebuie să ne întoarcem un pic şi să coborâm, dar se hotărăsc se continue printre jnepeni. Noi ne întoarcem în direcţia opusă, moment în care îmi dau seama că noi, din cauză că la urcare spre vârf am părăsit marcajul şi am urcat prin stânga, am ratat intersecţia triunghiului roşu cu banda roşie, care este în dreapta. Şi aşa şi este, pentru că o găsim rapid.

Aşadar, de pe vârf, chiar dacă aţi vrea să continuaţi ca noi, spre stânga, trebuie mai întâi să coborâţi niţel spre dreapta. Acolo veţi găsi această piatră mare pe care e trecut marcajul bandă roşie, şi abia acum se ia direcţia stânga.

În continuare traseul nu prea seamănă cu unul clasic de creastă, se întâlnesc şi platouri destul de mari, cam ca în Iezer, şi părăsim din nou marcajul (sau el ne părăseşte pe noi, nu ştiu exact) pentru că oricum, e evident pe unde trebuie să coborâm din creastă. Alegem astfel ruta cea mai convenabilă, fără să urcăm sau să coborâm prea mult.

Ne întâlnim iarăşi cu cei doi bărbaţi din Lupeni, şi purtăm o mică discuţie atâta timp cât ritmul ne este acelaşi. Ne întreabă dacă mai suntem studenţi (toi părem ceva mai tineri decât suntem :P) şi apoi, primind o negaţie generală de la toţi 4, ne întreabă cu ce ne ocupăm. Apoi ne spun şi ei: eh, noi nu vă spunem ce suntem, că ştiţi deja. Pe moment nu-mi pică deloc fisa, dar nu întreb. Dacă omul e aşa de sigur că ştiu cu ce se ocupă, îţi dai seama că nu pot să mă dau de gol că de fapt habar n-am despre ce vorbeşte. Însă un pic mai târziu totul devine mai limpede ca apa de munte: sunt mineri. Duuuh! :)

sub Stănuleţii Mari – Tăul Fără Fund – Stâna Soarbele – Câmpuşel: 2 h (nemarcat + vechi)

Traseul de coborâre din creastă nu este marcat, însă se identifică destul de uşor piciorul/coama care trebuie urmată, urmând ca apoi să coborâm în valea Soarbele mai jos de Lacul Soarbele, să traversăm apa,şi apoi să coborâm mai departe (potecă nemarcată dar bătută de ciobani) spre Tăul fără fund şi apoi Stâna Soarbele.

Pe creastă am mai fi putut continua un pic până eventual în Şaua Paltina şi apoi să fi coborât direct spre Lacul Soarbele, însă noi cred că eram deja un pic mai jos de creastă, plus că ne grăbeam un pic fiindcă trebuia şi să mergem să mâncăm şi nu voiam să punem corturile pe întuneric.

De la stână (părăsită) poteca coboară mai departe şi devine şi mai evidentă, iar după intrarea în pădure din loc în loc mai apare şi câte un marcaj vechi punct roşu, semn că suntem bine. Ajungem la drum destul de repede (am făcut doar 45 de minute de la stână până la drum, mă aşteptam să facem mai mult), ieşirea din pădure fiind fix acolo unde se termină şi asfaltul. De aici mai e doar 1 km (cam 15 min) până la Câmpuşel, unde am lăsat maşinile. Tură încheiată cu brio!

Un pic cam chiori de foame, ne îmbarcăm repede în maşină şi pornim înapoi spre Pensiunea Retezat, la vreo 14 km în urmă, ca să mâncăm, pentru că am omis să luăm nişte mâncărică să facem la primus. Ar fi fost muuult mai bine aşa, nu de alta dar cum dăm comanda la pensiune, deja salivând la ideea de a mânca, primim o veste minunată de la chelner, cam ca un copac primit direct în cap: s-a luat curentul şi nu putem să vă facem de mâncare.

Uaaaat????

Mai rău e că soluţia nu e deloc la îndemână. Rezolvarea nu pare că ar putea să vină mai devreme de o mie de ani, că până ar veni ăia din Uricani sau Lupeni să meşterească aici, până ar rezolva… cine ştie câte sute de ani ar dura… Că aici suntem ca în codru. Ah, wait, chiar SUNTEM în codru. Hmmm…

Ne gândim la soluţii, ce să facem, ce să facem. Creierul se învârte săracu cam în gol, că dacă nu e benzină în stomac, nici el nu prea percutează. Ne vine în cap să sunăm la Cheile Buţii, deşi suntem asiguraţi că toată zona e afectată, dar ne gândim că ei poate au ceva pe gaze, şi nu pe electricitate. Însă de acolo suntem lămuriţi buştean. „Că da, că aţi putea veni, dar de fapt ştiţi, că avem un grup foarte mare, că nu ştim dacă ar fi loc, că o fi, că o păţi, că de fapt, că dacă s-o pomeni”… arhhhhh, să mori de foame, nu alta.

Iar până în primul restaurant din Uricani sau Lupeni, dacă o exista, chiar nu avem chef să mergem. Nasol. Clar, nu mai fac aşa niciodată, nu mai plec fără mâncare şi primus nici să mă baţi. Ce naiba facem acum?

Din fericire, bucătarul / chelnerul are o revelaţie: au şi gaze domle! Deşi noi îl întrebasem clar mai devreme dacă nu au şi aragaz pe gaze şi a zis că nu. Până la urmă nu ştiu care a fost vrăjeala şi combinaţia lor, dar cert e că ne-a făcut câte o pulpă dezosată cu cartofi prăjiţi la toţi 4 de ne-a potolit foamea, şi şi-au spălat păcatele. Oricum, de la un moment dat încolo, nu prea ne mai păsa CE mâncam, voiam doar să mâncăm. Între timp a venit şi curentul, evident, numai bine ca să mi se încarce şi aparatul un pic, şi am reuşit să ajungem înapoi la locul de campare fix la întunecare, desigur, că doar nu era să iasă totul aţă buclă punct, fix conform planului.

Noroc cu farurile maşinii, care ne-au mai luminat un pic tabăra de bază ca să nu ne băgăm beţele de la cort în ochi (remind me să iau o nouă frontală, că din 2, numai cu una poţi să faci treabă), şi cu hainele groase care ne-au ajutat să nu dârdâim chiar maxim, ci doar un pic, şi gata. All set. Noapte bună. Oaaaaaaaa, ce de steleeee!

Va urma.

Mai multe poze:

RĂMÂI MEREU ÎN LEGĂTURĂ CU NATURA

Dacă ți-a plăcut povestea, te invit să te abonezi la newsletterul Natural și vei primi inspirație și resurse exclusive pe care le trimit doar abonaților.

ABONEAZĂ-TE

Vezi mai mult

Read Less

LOGISTICA TRASEULUI

Data: 18 mai 2013

Marcaj: + + nemarcat / vechi

Traseu: Casa de vânătoare Câmpuşel (1180 m) – Vf. Piatra Iorgovanului (2014 m) – sub Stănuleţii Mari – Tăul Fără Fund – Stâna Soarbele – Câmpuşel

Timp: 7 h 30

Loc campare: vis a vis de Casa de vânătoare Câmpuşel

Surse apă: în apropiere de locul de campare este un soi de izvor, dar calitatea apei e cam îndoielnică. Am alimentat pe traseu, când am traversat pârâiaşul Soarbele. Până acolo nu a fost niciun izvor.