M. Piatra Craiului – Padina Hotarului & Padina Șindileriei

De fapt cu orice grup din CAR U Cluj ne-am tot străduit să ne vedem la o tură pe undeva, însă din păcate e destul de greu dat fiind distanţa dintre noi.

Cezar însă fiind şi el din Bucureşti, am reuşit un pic mai uşor să ne potrivim la o tură, şi iată-ne aşadar plecând sâmbătă cu noaptea în cap cu direcţia Zărneşti, cu planul să facem o tură până în creastă şi înapoi.

Intrând pe drumul din Zărneşti spre Plaiul foii, după câţiva km întâlnim un indicator spre Schitul Colţul Chiliilor spre stânga, şi aici intrăm cu maşina încă un pic (cam 1 km cred) pe un drum pietruit, nu foarte drăguţ. Lăsăm maşina, ne echipăm şi începem urcarea.

 Zărneşti (750 m) – Padina Hotarului – Vf. Turnu (1923 m): 4h 30

După ce trecem un firicel mic de apă (de unde Cezar alimentează) şi mai mergem un pic, ajungem la punctul în care se intersectează banda galbena (Valea crăpăturii) cu banda albastră pe care trebuie să continuăm noi.

Vremea se arată foaaaarte bună, aşa că mă bucur că o să fac poze frumoase, dar faptul că probabil o să murim de cald în creastă nu prea mă încântă prea tare. Şi când am făcut Nordica mi-amintesc că a fost o căldură de vedeam dublu.

După o porţiune foarte scurtă pe bandă albastră, întâlnim intersecţia care ne interesează pe noi: cruce albastră la stânga + scris cu vopsea albastră “PH”, adică Padina Hotarelor, pe care vom urca noi până în creastă.

Prima porţiune de traseu recunosc că nu mi-a plăcut deloc. E vreo jumate de oră de mers printre bălării prin pădure, de-ţi vine să te întorci, nu alta. Dar din fericire nu durează mult şi ieşim din pădure, valea se îngustează şi parcă revenim la sentimente mai bune.

După încă vreo oră de urcat devine însă ŞI mai frumos. De fapt maxim de frumos! Aici e adevărata esenţă a Craiului. Pereţi înalţi şi verticali ne delimitează cursul şi abia ne vine a crede pe unde şi-a făcut loc acest traseu marcat. E o nebunie! Nu mă pot opri din a face poze şi sunt conştientă că prind acelaşi cadru de zeci de ori dar sunt ca în transă :)

Continuăm să urcăm şi la fiecare pas îmi vine să privesc înapoi. Un pic mai sus grohotişul se schimbă cu o maaaaare de jnepeniş. Dintre toate potecile prin jnepeniş pe care le-am urcat de-a lungul timpului, asta cred că e cea mai îngustă şi mai abruptă. Înaintez foarte greu pentru că am beţele la purtător, însă odată ce le strâng şi rămân să mă ajut direct de mâini, treaba merge mult mai repede. Eh, aşa mai da! Totuşi, mă zgârii în jnepeni ceva de vis!

După o bucată bună în care o ţinem tot aşa, în lumea jnepenilor, deja simt că parcă vreau o gură de aer… Unde e mă creasta aia??? Mai e mult?? mă întreb singură în gând…

Nu după mult timp ieşim îîîîn sfârşit la punctul roşu, “facem” dreapta şi, continuând încă vreo 5 minute pe creastă, ajungem pe Vf. Turnu, acolo unde am poposit şi acum 2 ani venind dinspre Curmătura. E la fel de cald ca şi atunci!

Aici, cu multă emoţie, primim carnetele de membru de la Cezar, care le primise şi el de la Dl. Mititeanu să ni le dea. Suntem foarte foarte bucuroşi să le primim într-un loc aşa de frumos şi îi mulţumim lui Cezar că ne-a chemat. Oricum, nu mai călcasem în Crai de un an deja…

Acum suntem cu acte în regulă membri CAR la Secţia universitară Cluj, şi sperăm ca următoarea tură să fie cu mult mai mulţi colegi. Punem bine carnetele în loc sigur (avem grijă de ele ca de ochii din cap :) şi ne pregătim de coborâre, pentru că aici e mult prea cald ca să mai putem sta mult.

 Vf. Turnu (1923 m) – Padina Şindileriei – Mănăstirea Colţul Chiliilor – retur la drum (~ 750 m): 3h 30

Pentru coborâre am ales Padina Şindileriei, o altă frumuseţe de traseu care mi-a plăcut foarte mult. În SPECIAL, prima porţiune de coborâre, chiar de sub vârf, care e un pic aeriană şi expusă, aşa, pe gustul meu, de m-a uns pe suflet.

Cred că din ziua de azi porţiunea asta mi-a plăcut cel mai mult. E imposibil de prins în poză, trebuie trăit live!

După porţiunea aeriană urmează iar o „jnepeneală” zdravănă, unde poteca este foarte îngustă şi abruptă, şi trebuie să avem grijă. Le fel de multă grijă trebuie avută şi după asta, când facem stânga şi întrăm pe padină propriu zis, unde e un grohotiş abrupt de cea mai mare frumuseţe.

Unii dintre noi sunt mega încântaţi, pentru că în mare parte e grohotiş din acela pe care poţi să faci surf :P, adică „grohoting” :) Cristi e cel mai fericit. Ce face el în 3 minute, noi facem în 20. Aproape că îi vine să urce înapoi şi să se dea iar, aşa de mult îi place. Dar să nu exagerăm :))

În zonele în care nu e grohotiş bun de grohoting, pietrele o iau la vale destul de uşor, şi fiindcă acum suntem mai mulţi (ni s-au alăturat 2 alte grupuri) e destul de delicat. Pietrele chiar dacă sunt mici, atunci când încep să „zboare”, prind viteză destul de mare, şi pot face „daune” destul de mari. Nu o dată s-a întâmplat ca o piatră să treacă razant pe lângă unii dintre noi, aşa că nu e de joacă. Mare atenţie dacă parcurgeţi astfel de trasee în grupuri mai mari. Nu neapărat foarte mari, la urma urmei şi în 2 se pot produce accidente.

Revenind, după muuult, muuult grohotiş, ajungem şi la finalul padinei, care se încheie cu o săritoare prevăzută cu lanţ. Nu e nimic dificil, descăţărăm şi în curând suntem în pădure. Alegem un loc bun de odihnă şi ne punem pe aşteptat un pic, pentru că am dat unul dintre beţele mele uneia dintre fetele care se descurca un pic mai greu. Ştiu cum e, aşa că am încercat să o ajut cu ce am putut.

Nu trece foarte mult timp şi vin şi ei, îmi recuperez băţul şi îi dăm înainte, pe bandă albastră, până la Schitul Colţul Chiliilor şi apoi înapoi la maşină. După aprox. 8 h 30 de traseu putem să spunem că a fost o zi superbă, cu un traseu genial, şi uite, nu ne-a plouat deloc! :D

Urcăm în maşină, parcurgem drumul forestier până la Plaiul foii, punem corturile şi restul serii în petrecem la o masă copioasă, povestind cu Cezar vrute şi nevrute, în mare parte despre munte, şi când terminăm de mâncat pornim încetişor spre cort, culcându-ne cam o dată cu găinile :P

A doua zi ne trezim foarte devreme, dar numai pentru a-i ura lui Cezar drum bun, pentru că el are încă o zi de traseu (unul luuuuung) însă noi ne întoarcem azi la Bucureşti. Dat fiind că nu trebuia să fim acasă decât pe la prânz, după ce porneşte la drum Cezar, ne mai băgăm un pic în cort pentru încă o porţie scurtă de somn, nu de alta dar tare e bine să leneveşti în cort fără să ai ceva presant de făcut la prima oră :P

A, şi să nu uit, pentru că în cursul nopţii somnul mi-a fost întrerupt nu doar o dată, ci de vreo 2-3 ori. Am retrăit all over again noaptea de la Glăvoi din Apuseni, numa’ că de data asta nu mai erau cai, ci VACI. Şi dacă atunci îmi imaginam că pică ditamai calul peste mine, acuma mi-am imaginat că pică o ditamai vaca. Nu ştiu care ar fi fost mai greu, dar cert e că eu m-aş fi făcut poster, aşa că l-am rugat pe Cristi să iasă repede şi să gonească vaca de la capul nostru, că era fix la 10 cm de cort. Talanga aia şi acuma îmi sună în cap. Dar numai bine că a gonit-o pe aia, că a venit alta. Sau tot aia, nu ştiu, dar n-am putut să dorm ca lumea aproape toată noaptea de la perindările lor nocturne pe la corturile noastre.

Iar la un moment dat, în creierul nopţii, când cred că adormisem şi eu între reprizele de tălăngi de vaci, a urlat un măgar atâta de tare că am crezut că se cutremură pământul. Aşa ceva n-am mai auzit în viaţa mea :))) Şi dimineaţă cine credeţi că a venit la scărmănat. Eh, hai, bine, bine, te-am iertat! (nu poţi să nu iubeşti măgăruşii! :)

Am încheiat ieşirea cu muuulte opriri pe drumul spre Zărneşti, pentru poze, desigur, pentru că peisajul mă înnebunea efectiv, nu puteam să mă abţin. Doamne că tare frumos mai e muntele! :)

Mai multe poze: