Traseu: Babele – Vf. Omu ( 3 h dus, pe traseul de iarnă, 2 h întors, pe traseul de vară, în total aprox. 5h30 cu tot cu pauză pe vârf)
Pentru mine este un mare mister cum cinci ani la rând, în fiecare zi de 29 decembrie a fost vreme excelentă în Bucegi. Să fie coincidenţă, să fie oare un semn că stelele se aliniază ca să ne putem noi duce mai departe mica tradiţie? Nu ştiu… şi de fapt nici nu contează. Ce e important e că am reuşit astfel să mai încheiem încă un an cu o mică tură pe platoul Bucegi.
Iniţial aveam de gând să facem doar o scurtă plimbare până la Cabana Caraiman şi înapoi. Cu o zi înainte, m-am răzgândit şi am zis că ce-ar fi să mergem cu maşina pe Transbucegi (văzusem pe instagram că e liber de zăpadă) şi să facem o plimbare până la Cantonul Jepi şi înapoi. Dar ideea cu numărul 3, cea care mi-a venit la doar jumătate de oră după cea cu Transbucegiul, a fost cea câştigătoare.
Eram în maşină pe 28 decembrie, pe drumul dintre Galaţi şi Sinaia, şi m-a pălit brusc un gând: ce-ar fi să mergem la Omu? Văzusem din câteva poze că e foarte puţină zăpadă pe platou, traseul nu e atât de lung cât să nu ne ajungă timpul să ne încadrăm în programul telecabinei… aşa că… de ce nu?
M-am jucat cu ideea asta în gând cam un sfert de oră, şi cum stăteam eu aşa şi calculam în sinea mea toate variabilele, hop îmi sună telefonul.
E Raluca. O întrebasem cu o zi înainte dacă vor să vină şi ei (ea şi Emil) cu noi dar îmi zisese că nu.
– Hey, ce faci?
– Bine… uite în drum spre Sinaia.
– Aha. Pai uite că noi ne-am cam răzgândit. Am veni şi noi cu voi dar… m-am gândit la o chestie… nu ştiu dacă v-ar surâde…
Am stat cuminte şi am ascultat-o fără să o întrerup, aproape ţinându-mi respiraţia. Ceva îmi spunea din momentul în care am văzut pe telefon că mă sună că s-a gândit la acelaşi lucru ca şi mine.
– Mă gândeam… ce-ar fi dacă am merge la Omu? Că nu cred că e multă zăpadă…
Apoi am râs amândouă şi ne-am felicitat pentru puterile telepatice pe care le deţinem, de am reuşit atât de bine să ne transmitem una alteia ce gândeam :)
Aşa că… 5 minute mai târziu, planul era pus la punct. “Ne vedem mâine la telecabină în Buşteni la 8:30. Ok? Ok!”
Yuppyyy!
Restul… e istorie :)
În afară de faptul că cei de la telecabină nu au respectat programul şi au dat drumul la prima telecabină la ora 9 în loc de 8:30 (deci nu vă bazaţi neapărat pe ei), totul a fost absolut minunat, ne-am bucurat de o vreme excelentă, fără niciun nor, de compania la fel de excelentă a lui Emil şi a Ralucăi, am făcut poze, am râs, ne-am simţit bine şi ne-am felicitat pentru alegere.
A fost destul de trist că a fost primul an din cei 5 în care nu a fost zăpadă aproape deloc, însă sperăm să se remedieze cât mai curând. Am constatat însă, urcând sus în fiecare an în aceeaşi zi, că de la an la an parcă am găsit mai puţină zăpadă decât în cel precedent. Nu vreau să cred că vom ajunge să avem o iarnă mai scurtă sau decalată…
Ca să ne luăm toate măsurile de precauţie, la dus am ales să urcăm pe traseul de iarnă ce merge pe deasupra Cerdacului, pentru că traseul de vară de sub Cerdac e periculos iarna.
Nu mai fusesem niciodată pe acolo pe sus, şi m-am bucurat tare să văd aceleaşi locuri cunoscute (Coştila, Acele Morarului, etc.) şi dintr-o poziţie diferită. Acea porţiune de traseu a fost punctul de maximă bucurie din zi.
La Omu am ajuns cam în acelaşi timp cu alte câteva grupuri, aşa că a fost o mică aglomeraţie complet ieşită din comun. În niciunul dintre anii precedenţi nu am mai întâlnit atâta lume pe traseu, din contră, de fiecare dată eram cam singurii…
Emil s-a întâlnit cu o fostă colegă de facultate care, după ce a vorbit cu ei, m-a recunoscut de pe blog şi mi-a spus că mă citeşte cu drag. I was like… wooow! Nu mă aşteptam la aşa ceva!
Am stat pe loc la Omu cam jumătate de oră… am admirat priveliştea constatând cât de diferit arată totul faţă de cum mi-au rămas întipărite în minte din fiecare vară. Valea Gaura e aproape de nerecunoscut, în schimb Vf. Scara şi Turnurile Ţigăneşti se impun ţanţoş pe fundalul Pietrei Craiului.
Păcat că nu era nimeni la cabană, tare ar fi mers un ceai cald pe aşa o vreme frumoasă.
La întoarcere, pentru că am realizat că nici pe jos pe sub Cerdac nu sunt probleme, am ales să mergem pe acolo. Pe potecă era zăpadă, însă nu exista niciun pericol. Am ajuns înapoi la Babele mai repejor ca la dus, cu aproape o oră înainte de închiderea programului telecabinei, atâta doar că fiind duminică, au fost destul de mulţi oameni la coadă şi am stat cam 30 de minute în aşteptare. Anii trecuţi când 29 decembrie a picat în timpul săptămânii (şi chiar şi anul trecut când a fost sâmbătă) nu a fost aglomerat.
Acum… ce să mai zic… mă bate gândul să închei această tradiţie aici, la numărul rotund 5, şi să ne mutăm de anul viitor pe alţi munţi, nu de alta dar cât să mai bântuim şi noi numa’ şi numa’ pe Platoul Bucegi…? :)
Aparat foto: Sony NEX 5R + 16-50
Frumos! Felicitari pentru tura! Si eu cred ca cu anii nu va mai fi asa greu de ajuns la Omu iarna…din pacate :D.
Mersi Larisa!
Da, eh, nu-mi fac prea mari griji, sus pe acolo mereu va fi iarna cu zapada, numai ca, vezi, iarna asta se cam lasa asteptata…
A fost tare placut sa revad locurile acelea dragi si mie. Eu imi amintesc ca am facut o data in iunie excursie pe platou si in valcele mai era zapada. Chiar am imortalizat cu micul meu aparat „smena” de pe vremea aceea acele momente. Ultima data cand am fost pe platou a fost in urma cu cativa ani cand am urcat cu telecabina ca eram si cu baietii mei si am stat la o coada infernala la telecabina. Ce frumoase si clare sunt pozele mi-au trezit amintirile uitate in cuiburile goale….
Sunt superbe privelistile. Pacat de lipsa zapezii, insa pe mine ma fascineaza locul mai ales ca, istoric vorbind, platoul si intreaga zona este invaluita in legende si lucruri tot mai confirmate legate de stramosii nostri.
Buna! Citesc cu drag articolele tale, m-au incurajat sa pornesc si eu la cateva ture pe munte. Pe 7 mai am prima iesire pe Varful Omu si, cum vremea se pare ca nu va fi prea calduroasa, sunt ingrijorata in privinta hainelor. Poti recomanda, pentru un novice, cum sa ma pregatesc ptr turele de primvara… ceva mai gros, mai subtire? Am o panica grozava, mai ales ca nu am experimentat pe propria piele. Multumesc mult!