Vf. Moldoveanu (dinspre Valea Rea)

Scris de | Alexandra

DUMINICĂ, 16 august 2015

Duminică dimineață trezirea la 5. Fetele îmi urează La mulți ani (yeeeey), pe urmă ne împiedicăm prin întuneric, care cu îmbrăcatul, care la baie, care bagă ceva în gură să nu moară de foame și într-o oră jumate suntem aliniați gata de plecare. Cu noi vine și Ion, vărul tatălui lui Gabi.

DSC07661

Bolidul de lux care ne aștepta să ne ducă la Stâna lui Burnei

DSC07670

Noi 3 ca niște dive :)))))

Drumul până la stână a fost… cel puțin interesant. Cu tot entuziasmul de pe lume, în scurt timp s-a făcut atât de frig încât ne-am tras toate hainele pe noi și tot nu mai puteam sta așezate, ci a trebuit să ne întindem cât de cât la orizontală.

DSC07690

Fiecare cum s-a descurcat mai bine.

Și nici așa nu pot să spun că era cu mult mai cald, noroc că domnul șofer se gândise la noi și ne adusese și niște pături.

Am făcut 1 oră jumătate pe drumul forestier din Slatina până la Stâna lui Burnei. Când am ajuns acolo, cerul era încă super senin și speram să rămână așa măcar până ajungem pe vârf. Tragem o poză de start, și pornim.

DSC07710
DSC07713

Poza de before. Bucuroase nevoie mare. Doamne ce clueless eram :)))

 Stâna lui Burnei – Portița Viștei: 3 h 45

După drumul de o oră jumate în papuc, îmi intrase frigul așa de tare în oase încât a trebuit să încep cu un sprint ca să mă încălzesc. I-am dat la deal cât de tare am putut eu, și când am simțit că îmi circulă iar sângele prin mine, am încetinit și am intrat cu toții în același ritm. Urcarea a decurs absolut perfect. Ne-am bucurat de verde, de cascade, ne-am cățărat după flori de colț, am găsit buchețele cu 8-10 flori, cum nu mai văzusem niciodată până atunci, am dat ziua bună măgărușilor și încet încet am depășit fiecare prag glaciar, iar la ora 12 fără un sfert am ajuns în creastă.

DSC07754
DSC07799
DSC07795
DSC07805
DSC07812

Am primit și flori de ziua mea :D :D Numai că le-am lăsat acolo :)

DSC07821-2
DSC07860
DSC07924

 Portița Viștei – Vf. Viștea: 45 min

După Portița Viștei a urmat urcarea abruptă dar foaaarte frumoasă și interesantă până pe Vf. Viștea, care oferea fetelor un mic preview a ceea ce avea să urmeze în Spintecătura Moldoveanului. Cu fiecare atingere a pietrei cu mâna simțeam că mă conectez cu muntele și îmi creștea sufletul de bucurie. Urcam cu zâmbetul pe buze și nu mă mai săturam. Genul ăsta de urcări, când mâinile întăresc legătura cu muntele, îmi hrănesc o poftă pe care cu greu aș putea să o explic. Sunt momentele în care simt cel mai tare că trăiesc cu adevărat pe munte.

DSC07982
DSC08002

 Vf. Viștea – Vf. Moldoveanu: 15- 20 min

Pe Viștea a început nebunia. Dăm de o mare de oameni care fie atunci soseau, majoritatea dinspre Podragu, obosiți morți după urcarea istovitoare, fie atunci se întorceau de pe Moldoveanu. Întâmplător dau peste o amică de-a prietenei mele Roxana. Cât de mică e lumea. Fac repede un selfie cu ea (ca să îi trimitem mai târziu Roxanei) și pornim mai departe. Trecem de Spintecătura Moldoveanului, și câțiva pași mai încolo mă oprește un tânăr care mă roagă să fac o poză cu prietena lui. Mă știe de pe blog. Chiar m-am emoționat. Pornim mai departe. Cerul e spectaculos, peisajul nu mai spun. Se văd toate crestele și vârfurile până la Negoiu și chiar și după. E prima dată când văd așa de bine de jur împrejur. Data trecută când am ajuns pe aici era o ceață de nu vedeai la 10 metri.

DSC08035
DSC08043
DSC08053
DSC08054

Acum… bine te-am găsit scăldat de soare Moldoveanule!!!

DSC08086

Așa cadou de ziua mea mai zic și eu! :D Dar n-apuc bine să-mi termin gândul că aud în dreapta: Tu ești Alexandra? Zic: da…

Cadoul meu de ziua mea tocmai se făcuse și mai mare. Pe vârf m-am întâlnit cu colegi de-ai mei de club de la CAR Cluj, o mână de oameni foarte frumoși pe care în marea majoritate nu îi știam decât după nume până atunci. M-am bucurat enorm! Cu toții au fost super drăguți, m-au felicitat de ziua mea, am făcut o poză împreună, după care ei au început coborârea. Pe dl. Dinu din păcate tocmai îl ratasem, ce surpriză ar fi fost să ne revedem fix acolo chiar de ziua mea…

Dau să mă uit la ceas. E ora 13. Mi-aduc aminte că i-am promis mamei că o sun de pe vârf, numai că pe potecă între Viștea și Moldoveanu, unde țineam eu minte din 2010 că sigur este semnal, am uitat să o sun. M-am gândit că dacă vede că nu am sunat-o, o să se îngrijoreze, și până ajung eu jos în vale la semnal spre seară, cred că alertează tot salvamontul. Pe vârf însă nu este semnal, așa că m-am dus să îl caut. Asta a fost greșeala numărul 2.

M-am dus, și m-am dus, și semnalul ia-l de unde nu-i. Am mers înapoi spre Viștea cred că cel puțin 10 minute, până aproape de Spintecătură chiar. Am zis că dincolo de spintecătură chiar nu mă duc. Dar numai bine că nici n-a trebuit, pentru că am prins semnal. Am vorbit cu mama, am rezolvat, și dau să mă întorc înapoi. În momentul ăla am simțit că parcă m-am întors în altă lume. Cerul se schimbase complet, și spre sud se înnegrise destul de bine. Dar chiar și așa, eu mi-am păstrat optimismul. Toată lumea vorbea pe potecă „Băi cred că vine ploaia”. Eu „Nuuuuu frații mei! Stați calmi! Azi e ziua mea! Am pile! N-are cum să plouă, sunteți nebuni?! Păi am vorbit eu! Stați făăăără grijă!”. Eram atât de flower power și îmi doream așa de tare să nu plouă încât chiar credeam ce spuneam!

Ba când m-am întors pe vârf am mai și stat încă vreo 5 minute ca să mănânc și eu ceva, că muream de foame. Abia apoi am plecat. Era ora 13:40.

 +   Vf. Moldoveanu – Curmătura Moldoveanului – Lacurile Galbena – Stâna lui Burnei: 3h 45

Planul inițial era să nu coborâm pe unde am urcat, ci să urmăm creasta orientată N-S spre Curmătura Moldoveanului și apoi să ne lăsăm spre lacurile Galbena. Marcajul pe acolo e cam prost, dar aveam încredere că ne vom descurca. Plus că știa și Ion destul de bine zona, așa că nu-mi făceam griji.

Și cum planul era unul excelent, am ales să îl urmăm întocmai. Asta a fost greșeala numărul 3. Pentru că n-am apucat să coborâm decât 20 de minute și a început.

DSC08104

Mai întâi ușurel, câțiva stropi, pic pic pic, pic pic pic. Nu ne-am panicat. Ne-am oprit, ne-am echipat repede cu pelerinele, și am plecat mai departe. 5 minute mai târziu… turna cu găleata. În 5 minute aveam bocancii uzi fleașcă și apă în ei cât să-ți ajungă să faci duș 2 zile.

Zic ok, hai că e doar apă până la urmă. Eu optimistă de colo mă gândesc în sinea mea: ha, bine că am lentilele de contact pe ochi și nu ochelarii ca data trecută când m-a prins ploaia și nu mai vedeam nici pe unde merg. Acu e lux. Sunt eu udă toată la picioare, dar măcar am claritate :)))))

N-apuc bine să termin gândul cu „hai că e doar apă” că începe să dea cu grindină. Am zis că nu-i adevărat. Dădea așa de tare că simțeam că una o să-mi spargă capul. Mi-am făcut mâinile căuș și în câteva secunde mi s-au umplut cu gheață. Mă gândesc: ha, ce chestie! Păcat că nu pot să fac o poză.

Grindina s-a oprit destul de repede. Dar aș fi preferat-o de o mie de ori mai tare în loc de ce a urmat. Pentru că n-am apucat să mă bucur prea tare, că a început. De data asta CHIAR a început. Cerul s-a rupt. În primă fază nu se vedea nimic, doar bubuia înfundat. Sunetul ăla aproape m-a paralizat. Iar când am văzut prima dată trăsnetele, mi-a înghețat inima. ATUNCI mi-am dat seama că e grav. Chiar e grav.

Iar situația noastră era cea mai rea posibilă: eram FIX în creastă, nu mai sus, nu mai jos, și mai mult decât atât, urma și o porțiune stâncoasă. Și fiindcă mereu e loc de și mai rău, grupul se scindase. Ion era ceva mai înaintea noastră, și deja nu îl mai vedeam.

Alături de noi mai erau vreo 2-3 grupulețe de câte 2-3-4 persoane. Când am ajuns în Curmătura Moldoveanului, fără să ne vorbim între noi, am decis să ne oprim. De coborât aiurea spre Valea Buda așa uzi leoarcă să murim naibii de hipotermie pe acolo chiar nu-mi venea, iar de continuat pe creastă nu se mai putea în condițiile alea. Cu noi era și un câine. Săracul era cel mai agitat. Nu că noi n-am fi fost, doar că în cazul nostru doar mintea ne era agitată. Pur și simplu nu știam ce să fac. A fost pentru prima dată când realmente mi-a fost frică și m-am panicat. Nu știam ce să fac cu bețele, nu știam cum să stau, cum e bine, cum nu e bine, să-mi dau rucsacul jos ca să nu îmi facă rău sau să-l țin pe mine pentru că-mi ținea de cald. Eu de bine de rău eram cât de cât ok. Eram doar udă la picioare, în rest pelerina mă proteja destul de bine, încă nu muream de frig. Dar alții din grup nu aveau decât pelerine scurte, și nu după mult timp m-au rugat să mergem.

Am stat un pic pe gânduri și m-am ridicat. Părea că furtuna avansase un pic și nu mai era fix deasupra noastră. Așa că am început urcarea pe porțiunea stâncoasă. Dar n-am apucat să urcăm mai mult de 5-10 minute că s-a întors. Furtuna făcuse roată și venise din nou deasupra noastră. M-am rugat să fie un coșmar. Numai că nu era.

Este incredibil să realizezi cam cât de puternice sunt forțele naturii și cât de mic și neînsemnat e omul când se află fix la voia ei. Cum te poate anihila într-o secundă. Acum ești, acum nu mai ești.

Am rugat atunci pe toată lumea să rămânem pe loc. Trăsnea mult prea aproape de unde ne aflam. Nici nu mai știu exact cine era cu noi, dar știu că mai erau cel puțin 4 persoane. Găsisem un soi de adăpost, dar era atât de mic încât nu încăpeau decât vreo 2 -3 oameni acolo.

Lumea era congelată. Nu puteam să stăm mult pe loc, dar nici să continuăm. Trebuia să decid: care sunt riscurile mai mari? Să ne trăsnească sau să intre unul dintre noi în hipotermie? Iar în timpul ăsta, nu mai știam nimic de Ion. Am simțit că-mi plesnește capul. De nervi, de frică, de neputință, de ciudă, dar mai ales de frică. Niciodată nu mi-a fost atât de frică. Pentru că fiind un om precaut, niciodată nu am plecat pe munte pe astfel de prognoză, tocmai ca să mă feresc de situații de acest gen. Și acum muream de ciudă că mi-am încălcat regulile și am riscat mai mult decât era cazul. M-am gândit: ia uite frate, O DATA fac și eu o greșeală, și fix atunci mi-o iau? Ce soartă tâmpită să am și eu… să mor fix de ziua mea…

Moment în care mi-am dat seama că NU ăla era scenariul cel mai negru. M-am uitat la Adina, m-am uitat la Gabi… cum aș putea eu să mă cobor fără una dintre ele? Nu m-aș putea ierta niciodată… Așa de tare m-a speriat gândul ăsta încât tot ce mi-a dat prin cap că pot să fac a fost să mă rog. Oricum nu puteam face nimic altceva. Eram legată de mâini și de picioare. Dar atât de frică îmi era încât am încercat să spun Tatăl nostru și primele 2 dăți m-am încurcat. M-am încurcat spunând Tatăl nostru!!! Așa ceva n-am mai pățit în viața mea. Cum să te încurci la Tatăl nostru?? Abia de la a 3-a oară încolo mi-a ieșit.

Am zis Tatăl nostru de vreo 10 ori, după care l-am rugat pe Dumnezeu ca măcar dacă e musai să ia pe cineva, să mă ia pe mine. După care mi-am dat seama că sunt egoistă, ca încerc să mă scap pe mine de suferință. Dacă mor eu, au de suferit familia și prietenii mei. Dacă moare altcineva dintre noi, implicit am de suferit și eu, și de trăit toată viața cu vina. Că EU îi adusesem aici, EU luasem decizia să mergem chiar dacă prognoza nu era foarte roz. EU am pierdut timp prețios ducându-mă să caut semnal. EU am fost cea flower power și n-am căscat ochii să văd că cerul prevestea furtuna și n-am luat decizia de a merge să ne adăpostim în Refugiul Viștea în loc să mergem înainte cu planul inițial.

Gândurile astea m-au epuizat așa de tare încât am simțit că dacă pun capul jos adorm instantaneu. Am încercat să mă adun, dar nu mi-a ieșit prea bine. Grupul a insistat să plecăm mai departe, și am plecat. Am urcat în continuare sub amenințarea trăsnetelor. Sunetul ăla… ca un pocnet de coșmar…. nu cred c-am să uit niciodată cum se aude când e așa aproape de tine. Au fost momente în viața mea în care chiar și stând la adăpost în casă mi s-a părut înfricoșător. Dar acum… când eram în câmp deschis la voia sorții…. mi s-a părut cel mai înspăimântător sunet din lume.

Nici nu mi-am dat seama când am trecut de vârful Galbena, dar era super aproape. Imediat mi-am dat seama că trebuie să ne lăsăm pe stânga spre căldările Galbenei, și nu după mult timp, ca prin minune, am zărit o cruce albastră. Se vedea greu de tot, pentru că nu avea și fundalul alb al marcajului, dar se vedea. Abia atunci am realizat că bubuiturile se depărtaseră. Încă mai ploua, dar măcar scăpasem de pericolul major. Nu m-am putut relaxa încă, pentru că tot nu știam nimic de Ion, habar n-aveam pe unde e, și nici cu traseul nu știam cum va fi, pentru că marcajul era foarte rar și mi-era teama că ne va fi greu să-l nimerim în condițiile alea departe de ideale.

O vreme lucrurile au mers brici. Chiar dacă încă ploua, și abia vedeam pe unde mergeam, marcajele se înlănțuiau perfect, și nici măcar nu eram nevoiți să încetinim. Dar când am ajuns la primul semn de apă, fricile mi s-au adeverit. Marcajul nu se mai vedea pe nicăieri, nu exista nicio cărare evidentă, nimic, și habar nu aveam ce să fac. Dar am încercat să-mi păstrez calmul și să gândesc limpede, mai ales că acum nu mai tuna, nu mai trăsnea, ci doar ploua (da, ajunsesem că consider că e o binecuvântare că doar plouă).

Am reperat la un moment dat o potecuță și am încercat să văd dacă duce spre un marcaj. Marcajul însă nu mai apărea. Dar căutând cu privirea de jur împrejur o soluție, pe partea cealaltă a apei văd un om. Încerca să ne spună ceva. Zic: ah, ia-uite, ciobanul, cred că încearcă să ne zică pe unde să o luăm. Dar eu nu auzeam nimic. Am țipat la el… nimic. Așteptam să ne facă un semn cu mâna în direcția bună, dar nu părea că gesticulează nimic. Doar că încearcă să se apropie. Și atunci am pornit și eu spre el.

Când ne-am întâlnit, surpriză: era Ion. Învelit cu un celofan pe care zice că i-l dăduse ciobanul, mă întreabă ușor supărat: apăi ce căutai tocmai pe acolo? Da’ eu: păi ce să caut?? Marcajul!!! Duuuuh!

Moment în care dau să-l întreb de ce a luat-o singur înainte, dar mă blochez. Mă uit mai bine la el, și nu îl recunosc. E drept, îl cunoșteam pe Ion de o zi, dar totuși… urcasem cu el atâtea ore, știam cum arată, ce naiba. Sau…..?

Simțeam că mintea îmi joacă feste. Mă uitam la el și nu știam dacă e Ion sau nu. N-am mai zis nimic. Ca să îmi dau seama, m-am uitat în jos să văd cu ce e încălțat. Recunosc bocancii, și parcă și pantalonii. Da, el e. Dar când mă uit din nou la el, are fața desfigurată. E roșu tot și tremură ca varga. Atunci mi-am dat seama că coșmarul nu se terminase. Om fi scăpat noi de netrăsniți, dar Ion e în pericol mare să intre în hipotermie.

Mi-a zis că o luase în față pentru că erau doi băieței care urcaseră singuri din sat și li se făcuse frică tare de tot când a început furtuna și se puseseră pe plâns. Așa că a trebuit să stea cu ei și să le arate pe unde să coboare.

I-am zis ok, dar acum trebuie să coborâm și noi. Rapid. Mi-am dat seama că nu prea își dă seama în ce situație e, și că scopul nr. 1 era să îl fac să se miște cât mai repede ca să își pună sângele în mișcare.

Norocul nostru a fost că ploaia se rărise. Unul dintre băieții din grup care avea pelerină scurtă era fleașcă tot, așa că i-am dat pelerina mea lungă ca el să-și poată da jos pantalonii care stăteau lipiți pe el, iar eu am luat-o pe a lui, iar în partea de jos mi-am pus pe post de fustă o gecuță subțire pe care o aveam uscată în rucsac :))) Fix ca în 2011, singura dată când mă mai prinsese o ploaie zdravănă.

DSC08158

N-am stat mult așa, pentru că din fericire, tura a avut până la urmă un happy end. Sincer au fost câteva momente în care chiar nu credeam că voi mai apuca să văd ziua de mâine, darmite să sper că voi mai vedea soare pe ziua aia, dar iată că s-a întâmplat. În timp ce ne înscriam pe coborârea finală spre pădure, soarele și-a făcut apariția, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

DSC08161

Doar hainele de pe noi și bocancii care făceau fleoș-fleoș la fiecare pas erau mărturie că trecusem printr-o furtună.

DSC08136
DSC08137

Sesiune de stors șosetele

DSC08177
DSC08175
DSC08211

Am ajuns jos la ora.17:30. M-am uitat la ceas și mi-am dat seama că deși ne-am oprit și am stat un pic pe loc, n-am făcut cu mult mai mult decât ar fi trebuit, pentru că în rest am mers destul de repede (ce-nseamnă să-ți țâțâie fundul….).

Eram atât de praf încât nimeni nu mai avea chef nici măcar să se bucure că am ajuns întregi la mașină. Nu voiam decât să ajungem acasă ca să ne schimbăm. Partea nasoală era că orice am fi făcut, drumul tot 1 oră jumate ar fi durat, și n-aveam decât să răbdăm, așa uzi la picioare (și nu numai) cum eram. Din fericire însă, ne-am împărțit în 2: jumătate din noi au avut loc în mașina unui tânăr cu care am devenit ad hoc colegi de tură în momentul în care ne rugam la Doamne Doamne să nu ne trăsnească în creastă, iar eu și Gabi ne-am înghesuit în papuc în față, în dreapta șoferului, nu de alta dar dacă am fi mers în spate 1 oră jumate așa uzi în bătaia vântului… cu siguranță n-am mai fi ajuns întregi la destinație.

De pe drum nu-mi mai aduc aminte nimic. Decât că din când în când trebuia să nu uit să-mi mișc un pic degetele în bocanc, pentru că, deși stăteam la căldură, aveam picioarele bocnă. Și acum îmi aduc aminte senzația pe care am avut-o când mi-am tras în sfârșit pe picioare șosete uscate. Raiul, nu alta. Niciodată nu m-am bucurat mai tare la văzul unor șosete :))))

În încheiere… ce aș putea spune… Am avut o zi de naștere cum nu m-aș fi gândit vreodată. Am trecut prin toate stările posibile, de la extaz  la agonie, de la teamă la groază, de la ușurare iar la teamă și tot așa, de am zis că nu e posibil să trăiești atâtea într-o singură zi. Dar iată că se poate. Ce să zic… Mi-am dorit o zi de naștere specială, și iată că am primit :)))

Poza de „after” nu există. Adică… există. Dar eram așa de plouate ca niște curci că ne-am strica definitiv imaginea publică dacă aș publica-o :)))) Închei doar cu o poză cu bocancii mei așa cum n-au crezut ei în viața lor că o să fie. But hey, look on the bright side, at least we didn’t die! :)))))

DSC08220

Concluzia cred și sper că e clară pentru toată lumea. Am făcut 3 greșeli mari, cea mai mare fiind prima. Am încălcat una din regulile cele mai importante, aceea de a nu pleca pe munte dacă se anunță vreme rea, pe care de altfel o am și eu trecută la finalul fiecărui jurnal. E drept, nu se anunța nici groaznică, dar nu era vorba de orice traseu, ci unul de creastă în FĂGĂRAȘ, unde chiar nu e de joacă (nu că în alți munți ar fi de joacă, dar în Făgăraș cu atât mai puțin). Din fericire noi am avut noroc, însă la fel de bine am fi putut să nu avem. Așadar mare atenție! Nu faceți aceleași greșeli, fiți precauți și țineți-vă departe de situații în care vă puteți pune viața în pericol.

Stay safe!

RĂMÂI MEREU ÎN LEGĂTURĂ CU NATURA

Dacă ți-a plăcut povestea, te invit să te abonezi la newsletterul Natural și vei primi inspirație și resurse exclusive pe care le trimit doar abonaților.

LOGISTICA TRASEULUI

Stâna lui Burnei – Portița Viștei – Vf. Moldoveanu – Curmătura Moldoveanului – Lacurile Galbena – Stâna lui Burnei

Durată totală: 9h 30


08:00 Stâna lui Burnei
09:15 Ultima sursă de apă
11:45 Portița Viștei
12:30 Vf. Viștea
13:00 Vf. Moldoveanu
Pauză
13:40 Plecare de pe Moldoveanu
17:30 Stâna lui Burnei


Tip traseu: drumeție + scrambling
Punct plecare: Stâna lui Burnei (~ 1350 m)
Altitudine max.: Vf. Moldoveanu (2544 m)
Diferență nivel: + 1200 m / – 1200 m

Surse apă:

Stâna lui Burnei
Ultima sursă de apă este la aprox. 1 h 15 de urcat de la Stâna lui Burnei

Stare marcaj:

marcajele roșii sunt ok
cruce albastră este foarte rar, șters și nu are fundalul alb pictat – pericol de rătăcire

Hartă folosită: MN 07 (Munții Noștri) Schubert & Franzke | Munții Făgăraș
Atenționări: Spintecătura Moldoveanu este o porțiune expusă echipată cu lanțuri. A nu se parcurge pe ploaie sau când stâncă e umedă sau udă.


Sezonalitate: doar când nu este zăpadă
iarna traseul pe Valea Rea întâlnește numeroase culoare de avalanșă


HARTĂ


ACCES

Venind dinspre București, după Pitești se urmează drumul european E574, apoi drumul județean 731 spre Domnești, după care tot înainte până la Slatina. Din Slatina începe drumul forestier pe Valea Rea până la Stâna lui Burnei. Este vorba de aprox. 40 de km care se parcurg în medie în 1h 30. În august 2015 strarea drumului Slatina (comuna Nucșoara) – Stâna lui Burnei era bună și se putea parcurge cu orice mașină cu un pic de grijă. În capătul drumul forestier am văzut mașini mici de toate tipurile, inclusiv cu gardă normală. Se recomandă totuși o gardă mai înaltă, pentru că sunt și gropi pe parcurs. De asemenea, starea drumului diferă de la an la an, și chiar și în cadrul aceluiași an, pentru că după perioade lungi de ploi abundente, se poate strica în unele locuri.

CE SĂ IEI CU TINE


Abonează-te la newsletter și îți trimit imediat pe email lista cu tot ce ai nevoie pe munte.

Despre autor

ALEXANDRA

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să-l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Eu pentru săptămâna aia aveam planificată – ehei – toată creasta Făgărașului.
    Cred că a fost cea mai nepotrivită săptămână pentru mersul pe munte de atunci și până acum! Noroc că am renunțat la crestele expuse la furtună ale Făgărașului, pentru o parte a Orientalilor. M-a plouat și acolo ca în luna lui marte, dar măcar m-am felicitat că am renunțat la planul inițial.
    Încă scriu la jurnalul acelei ture, văd că tu ai avut spor :) Bine că te-ai întors în siguranță. Acum aștept să ne povestești tura cu Andrei, de pe Brâna Aeriană ;)
    Cu bine!

    Răspunde
  2. Mi s-a facut pielea gaina cat am citit aceste intamplari! Nu pot sa imi inchipui ce sentimente ai avut in acele momente. Bine ca ati trecut cu bine peste aceasta intamplare.

    Inteleg frigul pe care l-ati avut de indurat, am patit si eu asta in prima mea tura de pe munte, pe Transalpina (ti-am povestit pe scurt intr-un alt comentariu dintr-un articol anterior). Am zis ca asa ceva nu trebuie sa mai patesc niciodata!

    Daca imi permiti, as vrea sa impartasesc o idee cu tine referitoare la turele in care se anunta ploaie, idee care, din fericire, nu am fost nevoita sa o pun vreodata in aplicare (exceptand tura pe transalpina, atunci eram mica si nestiutoare :D).
    Am vazut pe lista ta sacii de gunoi care pot fi inventivi atunci cand ai cea mai mare nevoie. Spre exemplu, poti sa pui un rand de haine uscate in sac si apoi in rucsac (sau macar o pereche de sosete si un pantalon, sa fie uscate, ca tricoul ramane uscat de la pelerina), ele nu se vor uda in caz de ploaie.
    In al doilea rand, ca fata, pentru mine e foarte important sa am picioarele uscate. Pentru asta, dupa ce s-a terminat ploaia, imi usuc bine picioarele, le pun in sosete uscate (daca am), bag piciorul in sacul de gunoi ( :)) ) apoi in bocanc. Poa’ sa faca fleoșca-fleoșca cat o vrea, eu nu mai sunt uda si ma simt bine :)

    In alta ordine de idei, iti multumesc ca ai inclus si aceasta tura spre Moldoveanu in carnetelul acesta minunat de calatorii deoarece este si pe lista mea si tu o detaliezi cel mai frumos. Pe mine ma tenteaza mai mult tura spre Moldoveanu de 3 zile pe care ai facut-o in 2010 dar viitorul meu sot, caruia ii place muntele la fel de mult, nu prea este incantat sa doarma in acelasi loc cu mai multe persoane. Sper sa ajungem la anul sa ne bucuram de aceleasi privelisti frumoase pe care le-ai vazut si tu.

    Calatorii frumoase Alexandra!

    Răspunde
    • Mersi frumos de comentariu, Nicoleta!
      Da, foarte buna treaba cu pungile sau sacii de gunoi, si eu am recomandat mereu treaba asta cu bagatul picioarelor in sosete si apoi in pungi, in special iarna daca bocancii nu sunt impermeabili.
      Din pacate pana acum nu mi-am luat niciodata sosete de rezerva in rucsac la ture de 1 zi, tocmai pentru ca n-am plecat niciodata pe astfel de prognoza, si neavand obiceiul format, mi-a scapat. Aveam sosete de rezerva, dar la Gabi la casuta :)

      Legat de dormitul cu alte persoane… asa e. Cam greu sa faci tura de 3 zile pe creasta Fagarasului fara asta. Doar sa mergeti cu cortul eventual…

      Multa bafta si ture cu soare si voua!

      Răspunde
  3. Tura asta chiar ca a fost dureroasa. N-am trecut niciodata prin asa ceva si sper nici sa nu trec vreodata. Sper totusi sa ajung pe Moldoveanu intr-o zi, ca de cativa ani tot incercam „sa ne facem program comun” intr-un weekend si nu reusim.

    Răspunde
  4. Asta da patanie. Am citit pe nerasuflate povestea dar nu putea sa se termine decat bine. :)
    Te rog, zi-mi dupa ce site-uri te ghidezi in principal pt starea meteo?

    Răspunde
    • Bună Alexandra! Tare creepy… Noi am fost pe Moldoveanu via Galbena în urmă cu 2 săptămâni. Ne-a luat aproape 5h să ajungem pe vârf. Moment în care m-au lăsat picioarele și am gândit că e mai safe să ne întoarcem pe unde am venit. Nu mă simțeam ok pentru spintecatura, dar mai ales pentru coborârea de pe Vistea. Dar am zis ca variație să coborâm pe vechiul marcaj, care coboară direct de pe Galbena. BAD CHOICE! Abrupt, poteca inexistentă, cred că eram de râsul curcilor cu bețele în mâna stângă și cu telefonul în dreapta coborând o pantă la vreo 40 de grade și așteptând GPS-ul să facă 90 de grade la dreapta… Deci nu recomand nimănui varianta asta. Varianta marcată nou, deși poteca nu e formată de la lac până în creastă, e bine semnalizata și nu ai probleme cu orientarea

      Răspunde
  5. Iti multumesc frumos. Abia astept urmatoarea postare. Te urmaresc fascinata si recunosc, cu putina invidie :). Numai bine in drumurile tale.

    Răspunde
  6. Salut Ale, sunt Calin (din grupul CAR), unul dinte cei cu care te-ai intalnit pe Moldoveanu de ziua ta, asta, asa, ca sa iti uram La multi ani! Nu de alta dar tot era ziua … Ca o continuare, poate ai citit relatari de ale colegilor despre ceea ce am patimit si noi la coborare. Nici nu vreau sa imi aduc aminte … Dar a trecut … au ramas amintirile. Mi-a facut placere sa imi aduc aminte citind relatarea ta. Sper sa ne mai intalnim pe creste ale muntilor. Carari cu soare.

    Răspunde
    • Heeeey! Buna Calin! :)
      Multumesc mult inca o data! Mi-ati facut ziua mai frumoasa!
      Si eu sper sa ne mai vedem, dar data viitoare sa nu ne mai ude dupa ce ne despartim :)))
      Bine ca am scapat cu totii cu bine! :) Ture faine!

      Răspunde
  7. Uau – ce aventură, şi de ziua ta! Cred că am stat să citesc (şi recitesc) vreo 20 de minute, nici nu ştiu când a trecut timpul…
    Apăi, că tot ai pomenit de Făgăraş, ce am păţit noi (grupul) în prima mea ascensiune pe Negoiu e mic copil; am plecat şi noi cu vreme urâtă pe graficele meteo. Până la cabană, ne-a bătut bine ploaia, iar a doua zi burniţa (doar atât, nu nebunia de care aţi avut voi parte) nu prea s-a potolit. La fel ca tine în 2010 cu Moldoveanu, nici eu nu am văzut nimic din Negoiu şi din traseu din cauza ceţii. Plus o Strungă a Ciobanului pe umezeală maximă… (cred că nebunii intrau şi în Dracului, dacă nu era închisă).
    Apropo, ca să o dau iar pe amintirile mele, ne-a prins o grindinăăăă pe platoul Bucegilor, între Omu şi Babele de am luat apă în picioare cât pentru 100 şi am tremurat la fiecare tunet. Ufff… dar faţă de ce aţi păţi voi… nici nu vreau să mă gândesc cum a fost, deşi ai povestit mai sus!
    Dar bine că ne-a tunat şi trăsnit… n-am intrat în hipotermie sau alte alea…
    Pe de altă parte, mi-a plăcut la nebunie cum aţi petrecu seara dinaintea ascensiunii.
    Şi pe de altă-altă parte, visul meu de a ajunge pe Moldoveanu nu s-a împlinit nici anul ăsta…

    Răspunde
  8. Buna Alexandra,
    Da, noroc cred ca este un cuvant potrivit pentru tura aceata. Am experimentat ceva similar in Bucegi… vedeam unde loveste fulgerul. Ne-am adapostit unde am putut mai bine si am folosit betele noastre infipte pe o culme mai indepartata pe post de „magnet” (nu a fost totusi cazul…). Despre tunete…simteam ca se misca pamantul sub noi. Dar … once in a life time….sper…Cat despre orientare, vizibilitate si marcaje nu tocmai ok pe mine m-a ajutat de multe ori o aplicatie de telefon destul de precisa care foloseste pozitionare GPS pe harti montane cu marcaje de traseu si reprezentare puncte de interes (ex refugii). Nu stiu daca pot mentiona numele aici.
    Multa bafta!

    Răspunde
  9. Frumoasa tura si frumoasa zi de nastere. Chiar daca nu o vezi inca asa, undeva, peste ani, vei fi recunoscatoare ca ai trecut prin ce ai trecut.
    Cel mai mult imi place senzatia de dilatare a timpului in aceste momente extreme.
    La cat mai multe ture cu soare!

    Răspunde
  10. Noi ne bucuram ca s-a sfarsit cu bine.
    In rest, astfel de intamplari ne fac sa apreciem pentru un timp ceea ce avem, fiindca orice am avea era cat pe ce sa ramanem fara :)

    Răspunde
  11. Vezi ce patesti daca nu vrei sa aderi la biserica hainelor tehnice?! Dreptcredinciosii din aceasta biserica ar fi stat bine mersi, sub creasta, pe rucsac (nu pe linia unei fisuri, valcel, sub surplomba), cu betele stranse si puse la orizontala si ar fi asteptat sa treaca urgia (descarcarile electrice). Nu ar fi suferit de frig si s-ar fi udat mai putin. Mai rau decat toate a fost ca ai intrat in panica – asta chiar poate ucide! Mai ai de lucru la antrenamentul mental si ceva de lupta cu egoul :).

    Te-ai intrebat de ce te aflii acolo? Tocmai pentru a te confrunta cu situatii si riscuri noi, pentru a invata (din reusita sau din esec)… Asa ca in final ai castigat, ai INVATAT!

    Sa ai zile cu soare!

    Răspunde
    • Liviu, degeaba aveam eu haine tehnice daca eram singura din grup. Ni puteam sa stau eu bine mersi in creasta sa astept sa treaca, in timp ce ceilalti mureau de hipotermie. Si crede-ma ca la ce a fost acolo, niciun bocanc nu te-ar fi protejat 100%.

      Răspunde
      • Well… nu te mai intreb de ce nu aveau cei din grupul tau echipament. E tardiv. Presupun ca nici o folie de supravietuire nu aveau. In conditiile descrise nu aveai nevoie de un bocanc care sa te protejeze de apa intr-un grad foarte ridicat. Ci de o combinatie de ciorapi tehnici cu bocanci care sa se usuce ff repede. Ciorapii tehnici (performanti) tin cald si uzi (lana tine cald chiar uda fiind). Membrana bocancului si ventilarea acestuia fac restul de treaba – adica ajuta la evaporarea apei / umezelii din interior. Evaporarea duce la scaderea temperaturii, iar acest neajuns e compensat de calitatile unui ciorap bun. Ca mai e si un dram de disconfort, de chinuiala… asta este. Nu a zis nimeni ca e usor. Mai indura omul. Oricum, astea-s vax albina fata de pierdutul cumpatului. Asta e chiar grav. Un plus, totusi, vine din faptul ca ai constientizat si ai spus verde in fata adevarul – esti pe drumul cel bun :)

        Răspunde
        • Intotdeauna am spus negru pe alb adevarul. Si eu am invatat din experientele altora si sper ca si altii sa invete din ale mele.
          Aveam eu 2 folii de supravietuire la mine, dar nu am apucat sa le folosesc din fericire.

          Răspunde
  12. Salut,

    Daca as fi fost in locul tau, nu m as fi luat dupa grupul de oameni straini din adapostul improvizat. E gresit sa ti unesti grupul cu alte grupuri de pe traseu. Grupul tau s a expus iesind din adapost. Era mai mare riscul de a fi trasnit decat de a intra in hipotermie din ce am citit din postarea ta. Poate ar fi fost mai bine sa asteptati. Oricum, ma bucur ca totul a fost ok pana la urma. Eu nu am trecut prin asa ceva si nici nu vreau sa mi imaginez prin ce ati trecut. Iti recomand sosete impermeabile de la o firma din UK. Nu le vand eu:) Felicitari pentru blog. Un link catre un clip despre mituri legate de fulgere. https://www.youtube.com/watch?v=PVSCD1mdzY0

    Răspunde
    • Asta se invata la fizica de liceu, daca nu chiar generala. Sa stai cu picioarele lipite si cat mai jos e tot ce poti face. Desi m-au prins si pe mine fulgerele cu cateva zile inainte prin zona Balea am mers inainte, dar mi-a fost ceva frica.

      Răspunde
    • Nu, ai inteles un pic gresit (sau n-am explicat eu cu prea multe detalii). Nu era vorba de un grup de straini, grupul MEU a vrut sa plecam mai departe.
      Si nu era un adapost improvizat, ci un loc care mi s-a parut mie un pic mai ferit, dar in care din pacate nu incapeau prea multi oameni. Adevarul este ca nici acolo nu era foarte safe…
      Mersi frumos pentru clip, e foarte interesant!
      Ture faine!

      Răspunde
  13. Bună Alexandra. Felicitări pentru blog.E o adevărată plăcere să-ți citesc jurnalele…și mai ales pe aceasta, care mi-a adus aminte de o tură solo similară de acum vreo 6 ani, cu multe fulgere de-am crezut că-i revelionul în plină vara :) Am fost cu capul în nori la propriu dar și la figurat, acompaniat de tunete și fulgere în zona mea. Terifiant!, dar s-a terminat cu bine…ca și în cazul tău.
    Într-o altă dezordine de idei, mulțam fain de RT. Mi-a prins bine și mi-ai făcut poftă de o tură prin Carpați.
    Îți doresc un sfârșit de an mirific și multe ture fără ‘blițuri’.
    Alles gute!

    Răspunde
  14. Dap ce sa spun cam grea postura asta de a fii prins de furtuna,asta o spun si eu cel patit , si uite asa in data de 27 iulie anu trecut 2014 o echipa de 4 baieti si o fata eram pregatiti sa rupem Fagarasii in doua , traseu Balea – Moldoveanu si retur in aceiasi zii prognoza exact ca la tine, dar la noi prapadul a venit spre seara asa ca la cina , am ajuns cu bine pe varf o ploaie scurta ne-a prin la lacul capra dimineata , alta pe la 4 in drept cu cabana Podragu in creasta , si apoi pe la ora 8 seara eram la monumentul Neringler , incetul cu incetul a inceput sa vina norii negri dinspre jud Arges si am marit pasul si cand am ajuns la 3 pasi de moarte a inceput putin cate putin sa ploua si atunci am luat-o la fuga catre refugiul Fereastra Smeilor acel alb facut mai nou , nu am pasit bine in refugiu ca a inceput stihiilee am spus ca rupe refugiul in doua si il ia pe sus asa forta a naturii nu am mai vazut , dar multumim Celui Preinalt ca am fost la adapost si am reusit a doua zii sa coboram la soseaua de pe Transfagarasan si sa ajungem cu bine la Balea . Eu am fost in 8 august 2015 pe Negoiu si in 9 la Vanatoarea lui Buteanu si au fost 2 zile Caniculare , de aia am mers cu o saptamana mai devreme ca am vz si eu prognoza aratata de tine.Mult suces in continuare si eu recomand in rucsac 2 m/2 m ciolofan , cand te-a prin ploaia al scotii te pui jos si astepti uscat oprirea ploii , metoda asta am aplicat-o si noi in tura spre Moldoveanu si a fost agreata si de un polonez ca sa bagat si el sub ciolofanul nostru )))))SI IA PLACUT el ud si noi uscati .Drumuri cu soare sai ai .

    Răspunde
      • Da multumim Domnului , dar sti care era faza tare unul dintre noi a fost mai repede de picioare si a ajuns primul la Refugiul Fereastra Smeilor si cand apasa cu mana pe cleanta Refugiul inchis Auleuuu , Auleuuu striga asta spre noi ca este inchis, am zis ca suntem gata , si la un moment dat se deschide usa uhhh , inauntru erau niste polonezi sau nemtii cred , noi am intrat cu totii in refugiu sau uitat astia la noi ne-au salutat si si-au vazut de somn in continuare , si noi multume-am Cerului pentru ajutor , ca sa a-ti faci o ideee ce a urmat din refugiu nu se mai vedea deloc prin fereastra afara din cauza Ploii torentiale care a lovit necontenit toata noaptea Refugiul .

        Răspunde
  15. Hello! Nu înţeleg de ai scris: „Imediat mi-am dat seama că trebuie să ne lăsăm pe dreapta spre căldările Galbenei, și nu după mult timp, ca prin minune, am zărit o cruce albastră…”. Oare nu pe stânga? Am facut şi eu exact acelaşi traseu, pe 30 august 2015, de aceea mi-a sărit în ochi. Mă gândesc că este un amănunt important, de aceea e bine să fie foarte clar pentru cei care nu au mai fost şi ar vrea să parcurgă traseul.
    Şi off…îmi pare rău că aşa a fost vremea de ziua ta, eu am fost în ziua aceea în Bucegi, şi acolo s-a stricat vremea, dar nicidecum atât de rău. Ture faine în noul an!

    Răspunde
  16. Din pacate stiu ce inseamna asta! Am patit-o intr-o plimbare scurta de la Babele la Cruce, in vara lui 2013. A inceput ca o zi cel putin minunata si nici nu ne-am mai uitat la prognoza. Pana am ajuns la Cruce se adunasera la nori de nici nu am vazut crucea (pentru Mara – fiica noastra – era premiera, asa ca trebuie sa mai mergem inca o data ca n-a vazut decat o fantoma de cruce, chiar stand langa ea). La Cruce a inceput ploaia. Dupa care s-a dezlantuit nebunia. Asa spaime am tras. Niste trasnete la cativa metri, au fost. Dar m-am incurajat cu faptul ca totusi crucea era mai interesanta pentru trasnete decat noi trei mogaldete flescaite. Mara, care nu este fan ture pe munte, mereu bombane, comenteaza si o dor picioarele (cel putin pana vara care a trecut cand a avut mai multa tragere de inima la plimbari) nu a mai zis nici malc. A bagat mare. Cred ca era speriata rau. La zonele unde se formasera paraie, a luat-o taica-sau pe sus. In rest tacea si mergea. Iar eu care am o operatie la un genunchi, nu am mai simtit nici o durere. Nu stiu in cat timp am ajuns la telecabina, dar nu cred ca am scos mai mult de 10 cuvinte toti trei, pe drum. Cosmar a fost, nu alta. Noroc ca am avut niste hainute de ploaie, dar prea putin pentru ruperea de nori care a fost.
    Iti doresc sa fii in continuare precauta si asta sa fie singura experienta de genul acesta.
    Ture cu soare si vreme buna!

    Răspunde
    • Intr-adevar, in astfel de momente nu te mai doare nimic, nu mai simti nimic, nu mai ai chef de vorba, vreo doar sa se termine mai repede :)
      Va doresc si voua asemenea, vreme buna, ture faine si lipsite de incidente!
      Numai bine!

      Răspunde
  17. Citesc blogul tău de vreo 2 ani şi îmi place cum povesteşti ,felicitari .Am fost pe 17 august 2015 cu sotia si fetelepe vârful omu .Dimineata am fost la cruce era soare şi senin in prognoza scria ca d*** amiaza plouă, da ne uitam la nori şi parcă treceau prea repede .Am zis hai la omu poate nu ploua.La doar 100 de metri de cabană vânt și ceață ca nu vedeam cabana de la 20 de metri langa ea ,după un ceai la cabană am plecat repede, până pe platou a fost bine apoi o ploaie măruntă și rece vreo ora ca la final si 10 minute de torențială spre lapoviță și un frigggg cred ca erau 1-2 grade si noi veneam de la mare .Cred ca știi cat de dese sunt indicatoarele pe platou ,era o ceață că vreo doua nu le mai gaseam și noi aveam mașina la piatra arsa,noroc de după ce am trecut de telecabina s-a oprit.Știi cine mai era la vf Omu, kovesi de la DNA cu 3 băieți SPP după ea ,interesant. Pe 23-25 aug am fost la vf Negoiu si Lespezi, cu băieții.Am plecat de la bâlea pe laițe l si ne-am întors pe la tunel trasfagarasan pe cruce albastra.Frumos traseu .Mulți străini pe munții noștri ,români puțini. Pe vf mont blanc ,pe când???Daca e numai pt vf e mai rentabil cu avionul pt 2 persoane decât cu mașina. Sper sa ajung si eu pe vf candva .Cunosc pe cineva care s-a intors de la 4600 m pt ca partenerului i se facuse rau .Ai încercat saltul cu parașuta. E ceva tare ,fata mea cea mare a sărit cu mine la Tuzla in 2014 la 16 ani.
    Frumos si la Dochia, am dormit vara acolo .

    Răspunde
    • Thanks for sharing, Florin! :) Mi-a facut placere sa-ti citesc comentariul!
      Da, intr-adevar, pe Mont Blanc e mult mai ok transportul cu avionul. Cu masina se fac 2 zile dus, 2 zile intors…

      Răspunde
  18. Dear Alexandra,
    congratulations for your beautiful tour to the highest montain of your country. I don’t know a word of your language, but I like your pictures and it is great to see them again. Only one day earlier, August 15th, we, a german group of six, climbed this mountain, too. Coming from Barcaciu Hut, passing Scara, Serbota and Negoiu, lake Balea and Podragu we arrived at the top. We spent a beautiful week in your country. Surely, it took some efforts – I’m 59 years old – but it was a beautiful impression, I don’t want to miss.
    Hope we meet some day in Germany or in the alps – exactly and not one day earlier again – and best wishes to you and your friends.
    Günter

    Răspunde
    • Oooh, thank you so much, Gunter!! :)
      It’s really nice to hear from foreign turists who visit and enjoy our country :)
      Congrats on your trip! Great achievement!
      Wish you the best as well! If you ever come to Romania again, let me know! :)

      Răspunde
      • Dear Alexandra,
        thank you for your friendly answer! Meanwhile if’ve surved inside your blog and I’m impressed. First because of the plentyness of your activities and second the quality of your photographs. For example your tour to our highest mountain, the Zugspitze. I did this tour just at my 23th birthday, 29th May 1979 (without reaching the top because of four meters of snow) Really very good photographs!
        It seems to be we like the same points. Le Mont St. Michael, Fougeres, Etretat, Brügge, Gent, Amsterdam, Luxembourg, Zugspitze, Zell am See, Sella, Muntii Tatra, Budapest, Moldoveanu, Mussala, Olymp – all of them I’ve seen, too!
        I really would like to meet you some day. I’ve seen your wedding pictures in the mountains. That is great! To walk in a wedding dress in the mountains. Great! I wish you a long and happy happy time together with your husband. (we are married for 28 years now).
        Best wishes for you, your husband and your friends and warm greetings from Germany
        Günter

        Răspunde
        • Many thanks, Gunther! I am really flattered that you like my pictures! :)

          Indeed, we have a lot of visited places in common :)

          I am very happy for you and your wife and I wish you many more years together! It’s so nice to see or hear about happy couples!

          Unfortunately, my husband and I split last year, but… life goes on :)

          Best of luck from Romania! And don’t forget to let me know if you ever come here again! :) It would be lovely to meet you!

          Răspunde
          • Dear Alexandra,
            we are very sad and did not expect your split.
            As you know I spent a week in your mountains. I took my camera and made a movie. If you like I’ll send you this DVD to Romania. You have my e-mail, send a mail with your address and you’ll have the movie.
            You are collecting the top of Europe. Germany – Zugspitze, Austria – Großglockner, Triglav, Moldoveanu, Mussala, Olymp, Gerlsdorfer Spitze… What about Spain? Tenerife is wonderful pretty. In 1988, 2001 and 2007 I’ve been on top of Teide. I would like a fourth time. Would be great to walk together on this beautiful mountain. We have holidays in October, 10th to 23th. Just think about…
            Best wishes from Germany
            Dagmar & Günter

          • Hello dear Günter!

            I am hardly collecting Europe tops… those are just a couple that I climbed, and maybe in the future I will climb soome more, but not all :)
            I was not very attracted to Teide, but I will surely climb it if I’m ever there :) I’d love to come in October and climb it with you, but in September I have plans to go to the Dolomites and I don’t think I’ll be able to take days off in October too. We’ll see though :) Thanks for the invite! :) All the best!

  19. Interesanta calatorie, insa pacat ca Dumnezeu nu a tinut cu voi si v-a trimis ploaie si furtuna.Nu inteleg de ce ati considerat ca veti face hipotermie si mai ales de ce nu ati cautat sa va adăpostiți undeva daca ati observat ca furia lui Dumnezeu s-a abatut asupra voastra? Oricum,ati avut mare noroc ca ati scăpat cu bine de aceasta furie divina transpusa prin stricarea vremii.

    Răspunde
  20. Buna,
    Foarte frumos scrii :)…citesc cu zambetul pe buze postarile tale.
    Anul trecut, in acea perioada, ne-a prins si pe noi ploaia pe traseul Babele-Vf. Omu, la intoarcere.
    Mai aveam aprox. 15 min. pana la Babele cand s-au dezlantuit norii… Am fost uzi pana la piele, bocanci, tot-tot numai apa.
    A fost o saptamana ploioasa in toata tara, din pacate. Ceea ce ne-a cam stricat concediul, avand in plan mai multe drumetii de genul. Ca sa nu mai spun ca am avut niste prieteni cu noi, pentru prima oara in genul asta de drumetii, sperand ca ii vom coopta pentru altele…din pacate vremea nu ne-a ajutat :)
    Multumesc pentru ceea ce impartasesti aici. Ma voi inspira pentru vara aceasta :)

    Răspunde
  21. Hei. Îmi place maxim cum povestești. Am o curiozitate :D, am făcut de curând La lanțuri Piatra Craiului – Vf Ascuțit – Curmătura etc, și mi-as dori sa plec pe Moldoveanu. Care dintre cele 2 trasee ti s-a părut mai greu? Zi faină:D

    Răspunde
  22. Salutare, lume!

    Mai are cineva vreo informație cu privire la acest traseu? Mă interesează, mai ales, drumul forestier…deh…mașina mea e cu gardă joasă. Mulțumesc!

    Răspunde
    • Salut
      Cam pe 10-12 nu mai stiu exact :), am fost acolo, pe acest treseu descris de Alexandra, drumul forestier este foarte ok, sau era cind am fost eu….aceleasi probleme pe care le-a avut Alexandra, fulgerele, m-au facut sa imi scurtez tura, am stat vreo 4 zile acolo cu cortul la Iezerul Triunghiular….poti vedea imagini daca ai chef, pe facebook ul meu – ionut serghe –

      Răspunde

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei