Italia: M. Dolomiți – Canyons e cascate di Fanes

Vineri, 2 septembrie 2016

Zbor București – Milano Bergamo
Cu maşina: aeroport Bergamo – Corvara in Badia
Cazare: La Utia (pensiune B&B)

Ziua mult visată sosise. “Murisem” de nerăbdare, dar în sfârșit visul meu Dolomitian avea să se împlinească. După ani de așteptare de la ultima vizită, mă îmbarcam în sfârșit într-un avion care să mă ducă mai bine de o săptămână în Dolomiți.

Am ales, ca și prima dată, ruta București – Milano, datorită prețurilor mici față de Veneția Treviso care ar fi fost o destinație mai convenabilă dpdv al distanței față de Dolomiți. Însă a fost bine și așa.

Apoi, din aeroportul Milano, tot ca și prima dată, am închiriat o mașină. De data asta de la Budget (fratele mai mic al Avis).

Ca de obicei, nicio închiriere de mașină fără peripeții (spre bucuria mea, soldate cu final fericit, ca de fiecare dată). De data asta am pățit așa:

1. Cu ceva luni înainte de plecare, când am vrut să rezerv mașina, am găsit un preț bun pe http://www.rentalcars.com, de pe care nu mai rezervasem niciodată, dar am avut încredere pentru că știam că e “powered by booking.com”. Wrong!

Deși înainte de a-mi introduce detaliile cardului scria clar că nu îmi ia nici un ban de pe card, ci că rezerv fără costuri, a doua zi am observat că îmi încasase toată suma rezervării de pe card. Problema e că nu am văzut din prima, și am anulat prima rezervare, după care am făcut alta, numai că a doua oară mi-a zis că nu mai am fonduri suficiente pe card. Abia atunci m-am prins că îmi luase bani pentru prima. Bun. mailuri, telefoane, fiasco total, mi-au băgat banii la loc, numai că era diferență de 100 de lei din cauza a nu știu câte schimburi valutare.

Sună la ING, stai și cu ei în 10 telefoane, până la urmă au fost drăguți și mi-au virat și diferența aia înapoi. A doua zi? Ce credeți? Rentalcars mi-a luat banii si pe a doua rezervare, pe care uitasem să o anulez, pentru că m-am gândit că s-a anulat singură dat fiind că nu avuseseră ce bani să-mi ia de pe card. Dar de unde? Șmecherii au setare să tot încerce să-ți debiteze cardul până când ai suficienți bani pe card. Același fiasco de la capăt, numai că acum am avut experiență și a mers mai repede. Nebunie totală. Am zis că o iau razna. O grămadă de timp pierdut și tot nu aveam mașină. Până la urmă am intrat frumos pe site-ul Budget și am rezervat direct acolo. Întotdeauna cel mai sigur e să mergi direct la sursă.

2. Știind de la închirierile anterioare că se rețin sume mari de pe card sub formă de garanție, am dat de la început mail la Budget să întreb exact ce suma mi se va opri de pe card ca și garanție. La primul răspuns au dat-o din stângul în dreptul, nu voiau să-și asume nicio sumă exactă scrisă negru pe alb, dar am insistat și până la urmă mi-au spus ceva ceva (n-am înțeles nimic de ce această garanție nu este un cost vizibil când îți rezervi mașina și e ceva ce nu ai cum să afli ușor). La aeroport, surpriză, ca de obicei.

Doamna de acolo, care știa engleză și nu prea, îmi arată pe POS altă sumă decât ce știam eu că trebuia să mi se rețină de pe card din mail (mai mare, evident), așa că am scos frumos mailul și i l-am arătat (cu riscul de cost suplimentar de net în roaming). Rezultatul? Peste așteptări: suma care mi-a fost reținută de pe card a fost chiar mai mică decât ce știam eu de pe mail :)))) Nu mai înțeleg nimic, zău! Mai mult decât atât, mi s-a reținut de pe card doar suma de garanție, nu și plata efectivă a închirierii, și doar la returnare avea să îmi încaseze efectiv de pe card valoarea încheierii și să-ni deblocheze garanția (lucru care s-a întâmplat peste noapte, nu după o mie de ani ca în 2011).

Mă rog, odată ce am avut cheile de la mașină în mână, totul a mers strună. Am primit o frumoasă și drăgălașă Lancia Ypsilon, micuță tare dar numai bună pentru serpentinele din Dolomiți, care ți-era mai mare dragul să o conduci.

Am hotărât ca la dus să nu mergem doar pe autostradă, ci să mergem pe malul vestic al Lacului Garda, ceea ce s-a dovedit pitoresc, dar ne-a întârziat extraordinar de mult (vreo 2-3 ore în plus am făcut – nu recomand deloc dacă e cu grabă).

Astfel că deși plecasem de dimineață din București, am ajuns în Corvara in Badia la cazare abia seara, pe întuneric chiar! A fost un drum obositor, dar am ajuns la destinație fericiți și cu inima tremurând de nerăbdare pentru ce avea să urmeze.

Cazarea a fost o mică pensiune B&B cocoțată pe un deal din Corvara, la care am urcat, desigur, pe o stradă super îngustă și în mega pantă (cu bonus o serpentină în mega panta aia :)))) de m-a cam luat durerea de cap când mi-am dat seama că va trebui să o urcăm în fiecare zi preț de 10 zile. Oh well….

Doamna proprietară nu știa engleză aproape deloc, dar asta știam deja, așa că nu a fost un mare șoc atunci când ne-a ieșit în întâmpinare imediat ce am parcat în fața pensiunii, însă a părut din prima foarte drăguță și amabilă, așa că am zis că ne-om descurca noi cumva să ne înțelegem între noi, dacă nu cu vorba, măcar prin semne sau ne apucăm de desenat, și tot om reuși noi ceva.

Din păcate, oricât ne-am dorit noi să stăm la etaj, am primit o cameră de la parter, care era ok, dar cam atât. Nimic special, nimic deosebit, doar strictul necesar și curățenie. Ne-am mulțumit.

Eu una eram cam chiaună de somn, așa că după ce am mai consultat o dată vremea și am hotărât ce facem în prima noastră zi în Dolomiți, am capitulat și am apăsat butonul OFF.

Sâmbătă, 3 septembrie 2016

Cu mașina: Corvara – Cortina D’Ampezzo – Fiames și înapoi
Traseu: Canyons e acscate di Fanes (drumeție + Via Ferrata Giovanni Barbara (2A) + Via ferrata Lucio Dalaiti (1A))
Masiv: Dolomiti D’Ampezzo
Punct de plecare: Visitors’ Centre car park, Valle di Fanes
Tip traseu: drumeție+via ferrata, circuit
Dif. Nivel: + 450 m
Distanță: 8 km
Ghid folosit: Via Ferratas in the Italian Dolomites Vol I
Hartă folosită: Kompass  617
Plimbare prin Cortina d’Ampezzo

După o noapte bună de somn, ne-am trezit odihniți și aproape țupăiam de nerăbdare. The day has finally come!

Dând perdeaua de la geam la o parte, am realizat ceea ce bănuisem de ieri. Ne cam luasem o mică țeapă cu cazarea, în sensul că fix în fața ei, unde noi credeam că vom avea priveliște, se construia o alta, și acum era șantier :)))) Priveliște țais! Mai mult decât atât, dincolo de asta, pe versantul față în față cu noi era o defrișare destul de neplăcută la privire, care din ce se putea vedea, era destinată unei viitoare pârtii. Noh, asta e, nu poți să ai noroc chiar în toate.

Însă lipsa priveliștii din cameră a compensat rapid cu priveliștea din lateral și din spatele casei, pe care am observat-o mai bine abia când am ieșit, și am realizat că doamnei proprietare i-a crescut în curte masivul Sassongher :))))) (pe care Adi l-a poreclit Hohenhoghen, pentru că pur și simplu era mult prea greu se reținut din prima zi denumirea lui reală :))))) Efectiv îi trecea fix prin curte poteca de acces spre vârf :))) Așa ceva???!?!?!

Pentru această primă zi, vremea nu se anunța extrem de grozavă, și anticipam niște stropi pe după amiază, așa că am ales o plimbare, un traseu de pădure ușor, de jumătate de zi, cu cascade și via ferrata ușoară (1A / 2A) pentru care nu ne-am luat echipamentul cu noi.

Aflasem de acest traseu de la Roxana, și din secunda în care văzusem pozele, am zis că nu vreau să ratez așa ceva sub nicio formă! Traseu pe sub cascadă?!?!? OMG!!! Habar nu avusesem până atunci că există asemenea minunății în Dolomiți ca în pozele acelea. Încă o dovadă că în Dolomiți varietatea de peisaje și de trasee este covârșitoare! Este câte ceva din toate, câteva ceva pentru toți! Munții ăștia chiar nu încetează să mă uimească!

Și chiar așa a fost! Traseul a fost ABSOLUT FENOMENAL! Deși văzusem înainte pozele, nu am bănuit nici 10% din frumusețea traseului! Ce am văzut și am simțit acolo a fost nu peste așteptări, ci MUUUULT peste așteptări. Diversitate extraordinară! Într-o parte te uitai și vedeai pădure verde și cascadă imensă, în alta te uitai și vedeai pereți verticali de sute de metri, de tot felul de culori.

O asemenea primă zi nu m-aș fi așteptat în veci să avem. Și ce credeți? Norocul norocului! Nu a plouat deloc și vremea a fost superbă! Soare, norișori frumoși! Absolut incredibil!

Nici nu știu cu ce să încep. O să încerc cu începutul.

Am mers cu mașina din Corvara până în Cortina, dar nu am intrat în Cortina ci am mers mai departe spre Fiames, și apoi încă un pic până la prima buclă care frânge la 90 de grade drumul spre Dobiacco. Acolo este o parcare, la intrarea în Parco Naturale delle Dolomiti D’Ampezzo. Acolo este și un panou pe care sunt figurate mai multe trasee. Noi am ales traseul 4: Canyons e cascate di Fanes.

Până în Cortina am oprit de o mie de ori pe drum. E șocul normal în prima zi când dai cu ochii de Dolomiți, chiar dacă i-ai mai văzut și altă dată. Îți vine să oprești în fiecare parcare de pe marginea drumului și să pozezi tot. TOT.

La destinație am lăsat Lănciuța Ypsiluța într-o mică parcare (nu cea mare de după poarta de lemn), și am pornit pe jos.

Traseul este destul de greu de urmărit pe hartă sau de descris, pentru că la fața locului există o grămadă de bifurcații și poteci noi care nu apar nici măcar pe cele mai noi hărți (și chiar pe harta din panou e o mică greșeală), dar e foarte simplu de parcurs și nu prea ai cum să te pierzi.

Am început cu planul de acasă, și anume am luat direcția ferratei Barbara, unde se află și Cascata di Fanes.

După o drumeție destul de scurtă, am ajuns la un balcon de unde nu-ți vine să crezi ce-ți văd ochii. O cascadă superbă și imensă ce curge într-un hău la fel de imens, iar, dacă te uiți bine, observi traseul pe la baza ei ȘI nu în ultimul rând, poteca ce trece pe SUB ea!

Văzusem poze, dar live e și mai incredibil. Îmi venea să mă arunc direct acolo, atâta eram de nerăbdătoare să văd cum este!

De la balcon începe apoi o coborâre abruptă (dar amenajată astfel încât să fie extrem de confortabilă) până la baza cascadei, care de acolo nu-ți mai dai seama cât de imensă este, după care urmează prima porțiune de via ferrata, destul de scurtă dar frumoasă, care depășește un prag stâncos. Aceasta apare în ghid ca fiind 1A, de aceea n-am mai luat echipamentul cu noi, dar la fața locului mi s-a părut un pic peste 1A, drept dovadă că ulterior am aflat din erata online a ghidului căa fost recablată între timp și acum e 2A.

De acolo, n-a mai durat mult și printr-un cotlon misterios, am ajuns fix în poteca de sub cascadă. WOW! O nebunie, nu alta! Nu ne mai dădeam duși!

Apoi poteca se continuă pe fața stâncoasă destul de expus dar deosebit de frumos, și în scurt timp ajungem la o mare bifurcație de trasee.

Aici nu-mi era clar cum ajungem la a doua ferrată, dar am hotărât să o luăm după instinct, și după curiozitate:

– Hmmm, ia uite, săgeata asta arată spre Sentieri dei canyons e delle cascate. Sună interesant! Ce-o fi? Hai să vedeeeeem! :D

Ce a urmat a fost o nebunie! Una la care de data asta chiar nu mă așteptam! Cascade după cascade, canioane (după cum și spunea numele, duuuh!), cotloane, mult verde, o pădure de vis ca în povești, pereți stâncoși cu nuanțe de roz, și, unde mai pui, aproape pustiu. Mult timp am fost doar noi doi. Nici dacă plănuiam nu avea cum să iasă așa frumos! Surprize fantastice!

Nu după mult dar nici după prea puțin timp, de ajuns cât să ne bucurăm în voie de munte și de comorile lui, am ajuns la a doua cascadă, Carcata a Sbarco de Fanes! Total altfel, dar la fel de spectaculoasă! Nebunie din nou! Poze peste poze! Și nu ne mai venea să plecăm! Dar frica de ploicică, ce nu știam dacă avea să vină sau nu, dar mai ales curiozitatea, ne-au împins mai departe. Am căutat cu ochii continuarea traseului peste tot, dar nu ne prindeam nicicum pe unde vine. Ne-am și întors din drum, și nimic. Maps.me ne arăta că suntem bine, dar fix în punctul bifurcației indicate pe ecran, în teren… ia bifurcația de unde nu-i. Ne-am întors. Măi dar pe unde o fi? Și atunci am văzut.

Traseul se continua din nou, pe SUB cascadă! OMG! Hai!

Și în 2 timpi și 3 mișcări am ajuns în cel mai spectaculos punct de pe tot traseul! Deși prima a fost wow, sub această a doua cădere de apă a fost… dublu WOW! Am chinuit de fericire, nu alta! Așa de extaziată chiar nu mai fusesem de mult!

Din nou poze peste poze, și am avut norocul fenomenal de a nu veni nimeni din niciunul dintre sensuri în tot acest timp, așa că ne-am putut bucura în voie!

Nebunieeeeeeeee!

Și deși ne-a făcut un pic ciuciulete, și pe lentila aparatului se tot erijau stropi, nici de-aici nu ne mai venea să plecăm! A fost… ceva absolut fantastic! Recomand acest loc oricărui montaniard (și nu numai) indiferent cât de alpinist sau drumeț este! Orice suflet cred că va fi impresionat aici!

Coborârea de acolo s-a făcut cu un mic pasaj prevăzut cu cablu, o descățărare foarte frumoasă, după care am revenit la potecă și am făcut întoarcerea la mașină în buclă, alegând pe unde era posibil celelalte poteci, pe care nu mai fusesem. Au fost mai puțin interesante, mai ales că unele porțiuni sunt indicate ca ciclabile (acolo sunt foarte clar reglementate aceste lucruri), dar ne-au condus de asemenea și la un canion superb, un pod cel puțin interesant și o vale cu ape azurii și pietre albe spălate de cine știe câți ani și ani, care ne îmbia la a ne tolăni, dar de data asta am rezistat tentației.

Am ajuns înapoi la mașină după 5 ore jumătate ore, cu sufletele pline de fericire, după o drumeție care m-a făcut să cred că o primă zi atât de frumoasă nici dacă mă chinuiam nu puteam avea, și să mă îngrijorez la gândul că poate asta a fost așa frumoasă încât celelalte vor păli în comparație (n-a fost cazul :)))

Am continuat ziua cu o oprire în Cortina d’Ampezzo, acest Chamonix al Dolomiților, care, ca și prima dată, mi-a dat senzația de casă a muntelui, de casă de suflet a oamenilor de munte, în care te plimbi și simți că ești unde trebuie.

N-am putut, desigur, să mă abțin de la o vizită la librăria centrală, unde, ca și în 2012, am dat buzna și am plecat cu încă vreo 2 hărți noi :D :D :D  Sooooo happy!! Apoi o pizza de la tavola calda, câteva cumpărături la supermarketul La Cooperativa, plimbărică pe strada pietonală, poze, și apoi… înapoi în Corvara în tabăra de bază, unde, înainte de a intra în cameră, am poposit la “pufini”, așa cum i-am alintat toată vacanța pe cei 12 iepurași din curte, pe care aveam să-i vizităm aproape în fiecare zi pe parcursul vacanței noastre, nu de alta dar asemenea drăgălășenii pufoase n-au cum să nu te înmoaie și să-ți facă ziua mai frumoasă, mai ales când vedeai câte unul strâns ghemotoc de ziceai că-i o minge de puf :)))

Aaaa, să tot ai zile din astea!

Aparate foto folosite: Sony A6000 + 16-50mm & Nikon D3100 + 18-105mm

UTILE

________________

Celelalte postări din Dolomiti 2016:

Dolomiti 2016 – video teaser, traseu si costuri
Pentru că 2016 a fost anul în care mi-am împlinit un vis vechi, de a reveni în Dolomiți și a-mi face de cap pe cât mai multe trasee. Dacă prima dată, în 2011, am avut aproximativ 4 zile la dispoziție, iar în 2012 am avut doar 2, din care…

Dolomiti 2016 – 1: Canyons e cascate di Fanes (3 sept 2016)
Ziua mult visată sosise. “Murisem” de nerăbdare, dar în sfârșit visul meu Dolomitian avea să se împlinească. După ani de așteptare de la ultima vizită, mă îmbarcam în sfârșit într-un avion care să mă ducă mai bine de o săptămână în Dolomiți.

Dolomiti 2016 – 2: Pizes da Cir (4 sept 2016)
Pentru a doua zi de munte în Dolomiți se anunța ploaie după prânz, ceea ce a însemnat că a trebuit să deschidem ghidul și să încropim cu o seară înainte un Plan B, pentru că din cauza prognozei nu puteam face niciunul dintre celelalte traseele dorite de noi, toate fiind destul de lungi și/sau prea dificile…

Dolomiti 2016 – 3: Nuvolau, Averau, Cinque Torri (5 sept 2016)
Ziua cu numărul 3 din tura noastră în Dolomiți de anul trecut a fost la fel de magică precum se spune că ar fi cifra 3. Din toate zilele pe care le-am petrecut în Dolomiți în toate cele trei vizite de până acum, aceasta cred că a fost cea mai spectaculoasă.

Dolomiti 2016 – 4: Ivano Dibona și cea mai cruntă urcare (6 sept 2016)
Via ferrata Ivano Dibona era un vis mai vechi de-al meu. Am încercat să o fac și în 2012, însă n-am avut noroc cu vremea. Îmi amintesc că m-a-ncercat o maximă tristețe apăsătoare atunci, dar, cu o singură zi frumoasă din cele două pe care…

Dolomiti 2016 – 5: Brigata Tridentina si lumea animalelor (7 sept 2016)
După câteva zile de încălzire pe ferrate ușoare, a venit vremea să testăm și ceva un pic mai complicat. Până atunci nu făcusem nimic mai greu de 2B, și eram destul de curioasă cum o să fie. Încercasem un 3B în 2012, însă renunțasem după…

Dolomiti 2016 – 6: Lago di Sorapiss si padurea fermecata (8 sept 2016)
După cinci zile mai mult sau mai puțin pline de via ferrata, a șasea zi am hotărât să fie una de repaus, dar nu la orizontală, ci repaus din mers. Adică am ales un traseu de drumeție, mai lejeruț, care să ne permită să ne odihnim “pe picioare” …

Dolomiti 2016 – 7: Via Ferrata delle Trincee si marmotele (9 sept 2016)
După o zi ceva mai lejeră pe la lacul Sorapiss, în a șaptea zi ne-am luat inima în dinți și am pornit către cea mai grea ferrată de până atunci (mă rog, vorbesc doar pentru mine, eram singura căreia îi tremurau un pic bețele)…

Dolomiti 2016 – 8: Puez Odle – Seceda si minimagarusul (10 sept 2016)
După 7 zile de noroc chior cu vremea, iată că la finele vacanței părea că tolba cu noroc se golise. Urmau două zile cu prognoze de ploi sigure, care se anunțau după prânz. Pentru sâmbătă se anunța cam de la ora 14, așa că …

Dolomiti 2016 – 9: Col Rodella & THE END (11-12 sept 2016)
Iată-ne ajunși în ultima zi din Dolomiți. După 8 zile, fiecare cu câte un traseu, în care avusesem mare noroc cu vremea și ne bucurasem să vedem ceva nou de fiecare dată, într-un alt masiv, oboseala nu se acumulase deloc și, de câteva zile…