M. Făgăraș – Bâlea Lac, Vănătoarea lui Buteanu și poteca de creastă

A fost o tură foarte frumoasă. Sus pe Buteanu am fost singură la ora 9 dimineața, și pe drum m-am întâlnit doar cu o doamnă cu băiețelul ei, care se întorceau. În rest, am mai văzut doar 2 oameni, dar care se aflau pe vârfuri alăturate, departe de mine. A fost un moment deosebit.

Apoi am revenit în Șaua Caprei și de acolo am început urcușul spre Iezerul Caprei, după care tot drumul spre Șaua Păltinului. Trebuie să recunosc că traseul nu mi-a semănat mai deloc cu ce făcusem în 2015, din cauza zăpezii, și de când îl parcursesem cu un an înainte în viteză la x2, doar câteva bucăți păreau la fel. E adevărat că atunci când te grăbești, nu ai vreme să ți se întipărească bine în minte peisajele. De aceea e bine să mergi la pas pentru a le putea savura așa cum merită.

În Șaua Păltinului l-am așteptat pe Adi să se întoarcă de pe Negoiu pentru a-l încuraja (surpriză), timp în care m-am prăjit bine de tot – dacă și în Făgăraș la peste 2300 de metri era cald… vă dați seama ce perioadă caniculară era – după care m-am zgâit un pic la elicopterul care venise la cineva care cred că, din păcate, își rupsese un picior sau așa… și apoi am luat-o înapoi la vale pe varianta lungă de deasupra lacului Bâlea.

Și am făcut ce am făcut și m-am lălăit bine de tot și am reușit să ajung înapoi la finish după Adi, și nu înaintea lui, cum îmi doream.

Noroc însă că nu ne grăbeam. Nu de alta dar jos acolo, spre deosebire de frumusețea ce se găsește sus… era, ca în fiecare week-end de vară, haos, bâlci și balamuc… aceleași cu care ne-am tot obișnuit acolo.

Dacă vreți să vedeți tot ce este în neregulă în țara asta și de ce, veniți în weekend pe Transfăgărășan. Pe partea din Sibiu a fost un blocaj de cel puțin o oră, pentru că un mic autocar nu mai putea urca din cauză că pe ambele părți ale drumului erau oprite mașini, și, în consecință, pe carosabil nu mai rămânea loc de circulație cât pentru 2 benzi care să acomodeze un vehicul cu 10 cm mai lat decât automobilele.

Aceste mașini parcate neregulamentar erau ale oamenilor care nu au vrut să plătească taxa de parcare sus la Balea (și de la un moment dat încolo, poate că nici nu mai aveau loc să parcheze la cât de multe mașini erau). Și în fiecare weekend e la fel, dintr-un motiv sau altul. Se merge bară la bară pe cel puțin 10-15 km înainte de Balea, în ambele județe. Știu că de multe ori am zis că nu mai merg niciodată în weekend pe Transfăgărășan, dar iată că uneori îmi mai încalc promisiunea. Dar vreau ca asta să fi fost ultima oară.

Nu pot să nu mă întreb de ce nu se poate și la noi? De ce nu se poate ca autoritățile să construiască parcări supraetajate cu plată la Bâlea (integrate în mediu, cu iarbă pe acoperiș, etc). de ce nu se poate să amplaseze un post de poliție permanent pe timp de weekend la Bâlea, care să amendeze rapid și usturător pe cei ce parchează neregulamentar. Și ne întrebăm retoric… ce putem face ca aceste lucruri să se întâmple și să avem și noi un turism civilizat?

Cam asta e întrebarea cu care am încheiat această vacanță, având în minte și dezamăgirea de la Lacul Colibița, dar și aceasta. Având în minte toți turiștii cocalari de care ne lovim peste tot. Am ajuns să mă întreb dacă mai pot avea parte de liniște în altă parte decât în vârf de munte, în sălbăticie, unde, din fericire, puțini din cei cu lipsă crasă de bun simț se încumetă să urce, pentru că lipsa educației merge de cele mai multe ori mână în mână cu lenea, se pare.

A fost o vacanță frumoasă, nu mă pot plânge, dar în urma ei am tras concluzia că de acum înainte mă voi gândi bine înainte de a merge la noi în țară în jurul datei de 15 august. Mult prea cald pentru gustul meu, și mulți prea turiști fără bun simț sunt în concediu atunci.

M-am întors cu un gust amar, unde mai pui că fix cum am urcat sus în casă la întoarcere, mi s-a făcut extrem de rău de la un hamburger + cartofi mâncați la McDonalds fix înainte. Așa îmi trebuie dacă mi-e poftă de așa ceva. Răul m-a ținut la pat 3 zile (timp în care am jurat că nu mai mănânc în viața mea de la Mc, promisiune de care m-am ținut cu brio până acum, fără nici un fel de problemă), și din păcate, s-a nimerit ca fix atunci să fiu singură acasă. Un chin mai mare rar am mai pățit. Dar acum… toate au trecut, atât răul cât și dezamăgirile, și au rămas doar amintirile frumoase ale tuturor locurilor minunate pe care le-am văzut în țara noastră. România e atât de specială… problema nu e țara, ci oamenii din ea :(