12 mai 2019

Ora 3:30

Ne-am trezit la această oră indecentă pentru că, vorba aia, așa-i când mergi în Iceland Poverty Adventure și ai luat bilete de avion low-cost :))

Cu o seară înainte am îndesat cu greu într-un singur bagaj de cală tot ce ne trebuia. Dimineață nu se închidea capacul, așa că a trebuit să mai scoatem câte ceva. Hmmm, hai că n-am nevoie neapărat de bluza asta, dă-i naibii de pantaloni de stat în cameră, ce atâta confort? Aoleu, am uitat să punem papucii, mai scoate ceva! :))))

De plecat am plecat cu Uber-ul la aeroport. Habar n-aveam că la întoarcere nu avea să mai fie posibil.

Cu ochii mijiți am trecut de check-in, controlul de securitate și al pașapoartelor, după care am încercat să ne bucurăm de zbor. Dar n-am putut face poze, pentru că nu am avut loc la fereastră.

A fost primul meu zbor cu Ryanair și am fost un pic șocată că nu aveam buzunărel pe spatele scaunului din față. M-am uitat foarte nedumerită, pentru că nu prea am înțeles unde ar fi trebuit să-mi țin apa. Măcar am primit loc la ieșirea de urgență de pe aripă și am avut loc berechet la picioare. You win some, you lose some…

Am aterizat la Londra (Stansted) destul de devreme, cu 7 ore escală până la următorul zbor. George a venit să ne ia ca să ne ducă la celălalt aeroport (Luton), dar, având timp berechet, am trecut pe la un Tesco (de unde mi-am luat prăjiturele cu lămâie Kipling, doamne, aș omorî pentru aceste prăjiturele!), apoi am făcut o plimbare lungă prin parcul Lee Valley și abia mai târziu am ajuns și la Luton. Mi-a plăcut foarte mult în acest parc. Este destul de sălbatic (adică neamenajat în mare parte), este imens și are mulțime de păsări, am găsit floricele frumoase și oamenii erau super drăguți. M-am simțit ca pe munte, ne salutau cu „Morning”, un salut britanic valabil și după ora 11, nu de alta, dar când ne-am plimbat noi pe acolo nu mai era de mult dimineață. Eu în gândul meu “bitch, morning era la 3:30 când m-am trezit eu în România, acum un miliard de ore:))))

Ca aproape de fiecare dată când sunt în UK, vremea a fost superbă, cu o grămadă de soare (nu știu de ce se tot plâng ăștia de vreme  :))))) – just kidding, am aterizat o dată într-un august pe un 10 grade cu ploaie torențială de am zis că mor acolo.

La Luton am ajuns nemâncați și a făcut prostia să mănânc un burger la Burger King, având în vedere că: 1. nu mai mâncasem fast food de 1 an și 2. nu mâncasem în viața mea de la Burger King. Așa că bineînțeles că mi s-a făcut rău. De la masă până 100 de metri mai încolo, în drum spre poartă, m-a luat o crampă că am crezut că rămân acolo. Nu mai puteam să merg fără să simt nevoia să mă aplec la 90 de grade. Ciudat rău, nu mai pățisem niciodată așa ceva. Iar la poartă… ce crezi? Toate locurile ocupate, desigur. A trebuit să rog un tip să-și ia bagajele de pe un scaun ca să mă pot așeza, că simțeam că mor. Nici nu voiam să fac mare tam tam pe acolo, că-mi era frică să nu mi se refuze îmbarcarea. Noroc că după ceva timp a început să mă lase și lucrurile au revenit la normal. Pfiu, that was close! Never again! Băi și doar am zis de acum 2 ani că nu mai pun așa ceva în gură.

Deasupra Scoției

Vremea în UK a fost așa bună de data asta probabil tocmai ca să înțelegem bine ce înseamnă vreme nasoală la aterizarea în Islanda.

Draga de ea ne-a întâmpinat cu o clasică. Plafon de nori coborât extrem de jos și, la primul pas pe scara de coborâre, o rafală din aia de vânt pleosc peste ochi, de-am zis că nu știu cum mă cheamă. Parcă o și auzeai: Aaaah, welcome, you fools! :)))))

Iar ceața era așa coborâtă încât pista nu s-a văzut decât în ultimele câteva minute. Mă tot uitam și mă luaseră toate transpirațiile când îmi aminteam câte episoade din Air Crash Investigations văzusem cu idioți care băgaseră avionul în pământ pentru că au avut pista in sight cu suficient timp înainte, din cauza ceții, nu au făcut go around și s-au trezit că aterizează pe un copac sau într-un deal. Acuma, dacă stau să mă gândesc, e drept că pe acolo nu prea era nicio pădure și niciun deal, dar eu numai failed landing vedeam în fața ochilor. Mda, cred că m-am uitat cam mult la acest serial.

După ieșirea din aeroport tot ce aveam de făcut era să preluăm mașina închiriată și să mergem să ne cazăm.

Zis și făcut, numai că biroul de închirieri era la 4 minute de mers pe jos, iar eu aveam mănușile în geamantan. Vântul bătea așa tare că mi-a înghețat mâna pe telefon într-un minut, încercând să-mi dau seama pe unde trebuie să o luăm spre Blue Car Rental.

Bătuți bine de vânt și congelați, am ajuns într-un final. Ne-am amuzat copios urmărind un cuplu de asiatici examinând mașina la preluare. Vă jur că fata făcea poze din cm în cm la caroserie, uneori fără să se uite ce făcea. Eu așa ceva n-am mai văzut în viața mea. I-am zis lui Adi: fii atent că ăștia au ajuns înaintea noastră dar pleacă după noi. Așa a fost :))))

La mașină am primit un upgrade serios de la clasa economy pe care o rezervasem noi (o Toyota Aygo, o chestie un pic mai mare decât o trotinetă) la un Suzuki Vitara 4×4. Într-un fel ne-am bucurat, dar ne-a dat seama că vom avea, pe de altă parte, un consum mai mare, ceea ce v-a însemna mai mulți bani dați pe benzină. La naiba, se duce pe apa sâmbetei planul meu să ne încadram în 1000 euro / persoană.

Dar, vorba aia, calul de dar nu se caută de dinți, așa că, după ce am examinat și noi mașina pe îndelete (nici chiar ca asiaticii, dar oricum), am pornit spre cazare, pe care o rezervasem la doar câteva minute de aeroport. Inițial trebuia să fi aterizat în Islanda în jurul orei 22, dar prin februarie am primit mail că s-a devansat zborul cu vreo 3 ore, așa că n-am mai ajuns pe întuneric. Oh, wait, acolo nu era întuneric nici la 10 noaptea. Vreau să zic “ziua”. Arhhh! Nicio expresie românească nu e valabilă pe vremea asta în Islanda. Nu poți să spui nici “cu noaptea în cap”, nimic.

De mâncat am mâncat la cazare un pic de mâncare liofilizată de care ne luasem de acasă (după ce am fugit prin vânt și stropi în clădirea de vis-a –vis, unde era bucătăria comună), și apoi ne-am culcat.

Jurnalul continuă mai jos

CAZARE

Un complex de hotel/hostel foarte ok, la câteva minute de condus de aeroport. Am primit o cameră la parter, care făcea parte dintr-un modul cu 2 camere și o baie, deci ușa de la baie era exact lângă ușa camerei. Camera a fost cam mică, dar ok pentru o noapte.

Prețul plătit de noi: 33 euro / cameră dublă cu baie comună / noapte (super discount)

13 mai 2019

Când ne-am trezit, vremea era și mai groaznică decât în prima zi :))))) Râsu plânsu, nu alta. Șiroaie curgeau pe geam, iar noi a trebuit să fugim iarăși vis-a-vis, căci tot acolo era și sala de mese. Douăjde metri și am zis că nu-i adevărat. Cică azi avem în plan o drumeție. Hahahaha, ce glumă bună!

Văzusem că micul dejun nu e foarte scump (1200 ISK de persoană) și am zis să încercăm. A fost chiar ok. Am descoperit că în Islanda iaurtul e la recipient de carton (ca laptele), ceea ce ni s-a părut foarte ciudat. În rest toate cam la fel.

La întoarcere în cameră am observat la recepție această tablă care m-a amuzat teribil.

Imaginați-vă fața mea când am văzut că scrie “we are here” în dreptul CRAPPY season. Nu știam dacă să râd sau să plâng. Crappy, indeed.

Dar eu, optimista, de colo: eeee, așa e doar aaaazi! Islanda vrea să ne arate cum poate fi, dar pe urmă… Pffff! Numai vreme super o să avem! :D

Pe drumul spre Reykjavik ștergătoarele abia făceau față. Ne-am îndepărtat încet încet de aeroport, am ocolit Reykjavikul și, cu pași repezi, am pătruns efectiv pe Ring Road și aventura a început cu adevărat.

Am ales să facem călătoria pe Ring Road în sensul acelor de ceasornic. Acum nu mai țin minte exact de ce, dar cred că am vrut să maximizez șansele de a vedea primăvara măcar în sud. Mulți fac invers, pentru că în felul ăsta vezi mai întâi partea cu mulți oameni și apoi avansezi spre nord, care e mai puțin vizitat.

Aveam de ajuns până seara la Kirkjufell, cu o oprire la cascada Glymur, unde planul era să facem o drumeție de vreo 4 ore. Numai că ploua așa de tare încât nu puteai nici să te dai jos din mașină, darmite să mergi 4 ore. Însă, cu cât ne îndepărtam de Reykjavik, cu atât ploaia se liniștea, parcă. Zic: taci să vezi cum se schimba totul radical, am auzit eu că așa e în Islanda. 5 minute mai târziu ploua și mai tare ca înainte.

Dar noi am tras speranță. Am zis că ne decidem în punctul în care ar trebui să facem dreapta din Ring Road spre cascadă. Până acolo, peisajele au început să apară. Am fost fascinată de versanții abrupți și am vrut să oprim. Văzusem eu un cadru. Intrăm 10 metri pe un drum de intrare într-o fermă și dau să deschid ușa. Nu pot. Vedeam dinăuntru că bate vântul afară ca la nebuni, dar am zis că na… să încerc.

Aveam aparatul în dreapta și am încercat să țin portiera cu stânga. Nope. Încercăm din nou. Aparatul în stânga și țin portiera cu dreapta. Nope. Îmi trebuie ambele mâini să țin portiera. Nu merge :)))) Nu știam să ies din mașina. Râsul curcilor!

Nu voiam să risc, vântul era așa puternic de ziceai că e din manualul Islandei. Exact genul de vânt pe care oamenii căscați rămân fără portieră dacă n-o țin cu mâna.

Cu chiu cu vai am reușit să ies până la urmă, m-a ajutat Adi cu aparatul. Parcasem lângă o coșmelie mică.

M-am dus lângă ea să mă adăpostesc de vânt și de stropi. Eu – să fac poza vieții. Eram sigură că acasă nu avea să mi se mai pară așa, dar m-am încăpățânat. Fac un pas de după coșmelie și dau să duc aparatul la ochi să fac poza. Nu pot. Nici nu pot să respir. Mă dau înapoi. Cred că rafalele aveau în jur de 90-100 la oră, nu mai experimentasem așa ceva niciodată, nici pe munte. Încerc iar, nimic. În viața mea nu m-am gândit că n-o să pot să fac o poză. Repet treaba de vreo 3 ori, la un moment dat iese ceva chinuit tras de păr, după care mă retrag. Îmi plăcea că erau căluți și oițe, dar clar nu am putut face cadrul dorit. Am intrat înapoi în mașină de parcă trecuse peste mine tornada, nici nu mai știam cum mă cheamă. Oile, în schimb, n-aveau nicio treabă. Câteva stăteau într-un șanț destul de aproape de unde oprisem și se uitam chill de parcă își spuneau „ia uite-o și pe fraiera asta! Ce începătoare! :))))

Mi s-au părut foarte haioase. Erau mai multe rase la un loc, unele foarte diferite de alte noastre, păcat că nu am putut să le fac o poză celor de aproape, merita văzut ce fețe și ce blană aveau.

Okeeei, să mergem mai departe. La bifurcație, deși mai picura, am făcut dreapta spre Glymur, noi încă trăgând speranțe că vremea avea să se îmbuneze brusc :))))

Aș, aiurea! Nu a fost chip, plus că la parcarea de unde pornește drumeția am găsit panou cum că bușteanul de peste râu nu este pus, astfel că oricum nu am fi putut face traseul (există un buștean despre care știam că nu e pus iarna, dar nu mă așteptam să nu fie încă pus la loc acum).

Ah, well, it’s decided then. Nu ne-a părut însă rău că am făcut deviația până acolo, chiar dacă ultima parte din drum nu era asfaltată și ne tot stresam noi să nu ne spargem parbrizul, dar pe drum până acolo am primit cel mai fain cadou. Islanda s-a arătat în toată splendoarea ei, un cadou de bun venit cum nici n-aș fi visat vreodată să primim de la ea.

Un curcubeu imens peste apă, exact în dreptul unei mini cascade și, spre extazul meu, cu un strop de soare, căci de, altfel cum ar putea fi curcubeu. Vântul bătea în continuare ca nebunul. Aproape te puteai lăsa pe spate și te ținea, am încercat.

Și, când ne-am uitat mai cu atenție, am văzut că se prefigura ÎNCĂ un curcubeu. Mai rar curcubeu dublu!

A fost o nebunie! Bucurie curată ca de copii, cu chiuieli! Uhuuuuuu! Doamne, cât de frumos eeee!!!

Cu greu am plecat de acolo. Am fost efectiv în locul potrivit la momentul potrivit. Ce noroc pe noi!

De întors ne-am întors pe cealaltă parte a fiordului și am revenit la Ring Road. Dar n-am mers mult, că am oprit iar. De data asta la căluți. Căluții pe care îi tot văzusem în toate seriile de poze cu Islanda și chiar mă întrebam dacă vom avea noroc să găsim sau dacă e ușor să îi pozăm.

De găsit e ușor să-i găsești, sunt în multe locuri, mai greu cu pozatul. Căci mereu sunt în spatele unui gard și unii nu vin la scărmănat. Dar noi nu știam încă asta, ci ne-am bucurat de aceștia primii care au venit la mângâiat și păreau bucuroși nevoie mare că îi bagă cineva în seamă. Se scărpinau săracii de gard, mă gândesc că nu e tocmai plăcut să fii cal :)) Dar am văzut apoi că unii au descoperit să se pot scărpina reciproc. Smaaart horses! :D

Acesta în particular era un cal extrem de special. Avea un ochi albastru și unul maro, era ceva hipnotizant.

După două surprize așa plăcute chiar din prima zi, am pornit mai departe extrem de fericită. Chiar dacă era vânt și ploaie, uneori ploaia se rărea și vântul se domolea suficient cât să ne permită să facem câteva poze și să ne bucurăm de tot.

Următoarea oprire am făcut-o lângă Borgarbyggð pentru alimentare. Una pentru viitorul stomacului, la supermarketul BONUS (cel mai recomandat supermarket pentru raportul preț/varietate produse), unde ne-am aprovizionat cu cât mai multe de-ale gurii (mâncare de pus pe microunde, mâncare pentru micul dejun, ronțăieli pentru mașină, etc), și alta la benzinărie, unde am împușcat 2 iepuri deodată, am alimentat atât mașina cât și stomacul cu câte un hot dog islandez de care abia așteptam să gust. La fel de bun cum mi-am imaginat. Yum!

Când am ieșit de acolo am observat un peisaj foarte frumos, eram chiar pe malul apei, așa că am zis să fac o poză, mai ales că nu mai picura decât extrem de puțin. În Islanda ai peisaje mură-n gură, chiar și când tragi la pompă :))))

Toate bune și frumoase, trăgeam eu speranță că s-a dus cu ploaia torențială, 2 ore mai târziu ajungem în Grundarfjörður și dăm să ne cazăm… ploua orizontal :)))))

Cică să ieși din mașină și să te duci cu bagajele la cazare. Și, ca să fie ca-n filmele cu proști, fix cazarea asta nu avea parcarea lângă clădire, ci câteva sute de metri mai sus pe stradă. Ceea ce n-ar fi o problemă în mod normal, dar acum nu puteai să mergi nici 5 pași fără să te uzi ciuciulete.

Am parcat noi undeva unde părea ok, ne-am luptat prin ploaie de parcă răzbeam prin nămeți, și am ajuns la recepție. O doamnă din fața mea a fost trimisă la o clădire în altă parte. Zic, nuuu, deci nu, dorm aici pe preș decât să mai ies iar afară după ce ne-am chinuit să ajungem aici.

Dar, din fericire, am primit cameră în aceeași clădire. Pfiu, that was close! Atâta doar că a trebuit să ieșim și să intrăm pe altă ușă :)))) Și nu parcasem bine, acolo unde o lăsasem noi era la pompieri și era interzis, a trebuit să o mutăm. Awesome!

Odată ajunși în cameră, parcă ne-am mai liniștit. Dinăuntru e chiar plăcut să privești ploaia afară. Tot orizontal ploua :)))) Era în jur de ora 17, așa că ne-am gândit să tragem un pui de somn dacă tot aveam de gând să mergem mai târziu la Kirkkjufell și deci, să ne întoarcem târziu.

Zis și făcut. Ne-am trezit la 19, afară era de vis! Haide repeeeeeeeeee!! OMG OMG, să mergem la Kirkjufeeeeeeeell! Ploaia să oprise, în spatele casei ieșise un curcubeu, iar noi ne gândisem să facem o drumeție în jurul muntelui.

Se poate și urca pe vârfuleț, ceea ce am fi vrut să facem, dar am renunțat pentru că este un traseu destul de dificil, cu mult scrambling pe partea finală, și nu se recomandă deloc atunci când terenul e ud. Și fix ud era acum… Ne-am mulțumit însă cu o oprire la cascadă și o drumeție pe la poale.

A fost extrem de frumos, atâta doar că era foarte ud și fleoșchi-fleoșchi de parcă mergeai pe mușchi crescut pe apă. Ne-am și mocirlit un pic, dar, per total a fost super frumos, unde mai pui că la final am primit încă un curcubeu. Astăzi curcubeie în stânga și-n dreapta. Culmea, tot ne minunam la fiecare.

Am băgat ceva viteză pe traseu, nu de alta dar noi încă credeam că vom vedea apusuri :))))) Și voiam să ajungem înapoi la cascadă înainte să dispară soarele după un munte. E drept, a fost un fel de apus, dar nu din acela de care știm noi :))) Am ajuns înapoi la cascadă la ora 22, după 2 ore de traseu. Oficial a fost cea mai târzie drumeție pe care am făcut-o vreodată.

A fost o primă zi plină, foarte frumoasă. Ca să ajungem aici am deviat un pic de la Ring Road, a fost  cea mai mare deviație pe care am făcut-o în toată călătoria, dar îmi dorisem să văd și acest colțișor din vest. De zburat nu am reușit să zburăm deloc (drona, că noi încă n-am luat-o pe arătură chiar de tot), pentru că vântul a fost mereu mult prea puternic. Ne-a părut destul de rău, căci Kirkjufell de sus se vede magic, dar nu le poți avea pe toate. Ne-am mulțumit cu felul în care se vede de jos. Care este, și el, un mare fel. Zic eu.

Jurnalul continuă mai jos

CAZARE

Un hostel foarte ok, la câteva minute de condus de Kirkjufell. Am primit o cameră family cu 4 paturi în loc de camera dublă rezervată. Băile și bucătăria comună erau la același etaj, ceea ce a fost foarte comod. Am avut și chiuvetă în cameră, un mare plus.

Hostelul nu are parcare proprie, se parchează gratuit la câteva sute de metri distanță.

Prețul plătit de noi: 76,5 euro / cameră dublă cu baie comună / noapte

14 mai 2019

Dimineață am repetat drumul scurt până la cascada Kirkjufellsfoss, ca să o vedem și în lumină și să vedem dacă avem noroc cu vântul pentru dronă. Noroc nu am avut, erau niște rafale prea puternice, dar a fost foarte frumos la cascadă, merită urcat până sus și apoi coborât pe partea ei stângă cât mai jos. Chiar dacă e destul mică și sunt multe cascade în Islanda mult mai impresionante, când ești acolo lângă ea nu are cum să nu te fascineze, mai ales alături de așa un munte.

Când am ajuns, tocmai ce mă minunam că nu erau chiar mulți oameni. Era ora 9:30. În 20 de minute cât am stat eu acolo parcarea mică s-a umplut și a devenit neîncăpătoare, din ea revărsându-se o mulțime de oameni, care mai de care mai fotografi, influensări și/sau instagrameri. Am zis că nu-i adevărat. Eu muream de frig și aveam tot geamantanul pe mine, și o fata venise într-o cămașă lungă de in cu mâneci trei sferturi, cu o pălărie pe cap pe care i-o lua vântul și un buchet de flori albe de plastic în mână, în timp ce iubitul ei îi făcea poze cu telefonul + trepied, evident pentru instagram. A înnebunit lumea cu influenșării ăștia!

Am plecat când s-a îngroșat gluma, întrebându-mă oare cum o fi vara aici dacă acum era așa…

De acolo am pornit în linie dreapta spre următorul capitol, nordul. Dar până una alta mai aveam un pic de croșetat în vest.

Prima oprire: nu mai e vânt!!! Hai să zburăăăăăm! :D :D Am găsit un loc frumos cu niște lavă cu mușchi chiar în dreptul unui drum spre Shark Museum și am făcut primul nostru zbor în Islanda. Unde mai pui că am început pe nori și am terminat pe soare, soare care ne-a ținut mai departe toată ziua. Și nu doar soare, ci și cald. Am văzut la un moment dat o maximă de 19 grade în bord!!! 19!!! Așa ceva nici prin cap nu mi-ar fi dat să visez!

Am continuat apoi cu o porțiune serioasă de drum neasfaltat. Că să ajungem înapoi la Ring Road, drumul cel mai direct era printr-o zonă cam pustie (cum sunt multe în Islanda, dar asta și mai și), unde asfaltul a dispărut la un moment dat brusc și a mai apărut abia după vreo 2 ore (cu o mică intermitență la un moment dat care ne-a dat speranțe, dar nu a durat mult). Acolo ne-am bucurat că aveam mașină mai mare. Nu e ca și cum nu l-am fi putut parcurge și cu una mică, dar așa parcă a fost mai bine.

Eu happy conducând pe drumul pietruit. În mod normal nu aveam voie să conduc, pentru că nu am declarat decât un șofer la firma de închiriere, dar am zis să văd și eu 10 minute cum e :D :D În rest am stat cuminte în dreapta, primul road trip din ultimii 4 ani când nu conduc deloc. Uneori e bine să stai degeaba și să faci poze și filmări din dreapta :))))

Next stop: OMG OMG OMG! Sunt mieluți din ăia miiiiici!

Deci efectiv am înnebunit tot drumul cu mieluții ăștia! În mai este în toi lambing season, și vezi peste tot oițe cu câte 2 puiuți mici. Atât de mici încât nu ne venea a crede și țipam în continuu: OMG cât de mici suuuuuunt!!! Și ce curulețe ondulate au! :))))))

Nu mă pricep la oi, dar poate știe cineva să îmi spună cât aveau mieii, căci mie mi se păreau născuți de fff puțin timp. E vorba de zile, de câteva săptămâni?? Nu știu, dar erau pur și simplu adorabili. Nu ne-am săturat de ei nici până în ultima zi, de fiecare dată strigam „sunt din ĂIA MICIIIIII!!”. Ne venea efectiv să luăm unul și să fugim cu el, să–l scărmănăm până nu mai putem!

Dar nu erau precum căluții din prima zi, cum mă dădeam jos din mașină, cum fugeau de la gard. Damn it!

Islanda e plină de terenuri imense împrejmuite pe care cresc căluți și oi. Ne-am dat seama rapid că dacă suntem într-o zonă unde nu e gard și nu vedem nicio oaie, înseamnă chiar CHIAR e super pustiu. Nu că în rest n-ar fi pustiu, am văzut o mulțime de astfel de terenuri în pustietate, de te și întrebai ale cui sunt animalele.

Runda 2 de căluți:

Aici am învățat că nu toți caii vin la gard când te văd. Din aceștia numai unul a venit la mine, în rest stăteau și se uitau cu un dezinteres total. Cred că multe erau femele embarasadas și nu știu dacă își conservau energia sau pur și simplu n-aveau chef de mine, dar degeaba m-am chinuit eu să îi chem, și-au văzut de treabă. Eh, mai bine, mai stăteam o oră și pe-acolo :)))

Dar e ok, am mai oprit mai încolo încă o dată :D

Pentru ziua de astăzi nu am avut obiective în plan. Trebuia doar să ajungem în Akureyri, iar distanța era destul de mare. Pusesem eu pe listă Hvitserkur, dar nu am avut chef să ne deviem atâta doar pentru o poză cu o stâncă. E o stâncă frumoasă, e drept, dar măcar dacă ar fi fost ceva nori frumoși Așa… era cer albastru full, de-am zis că nu suntem în Islanda, nu alta. Apăi cine a mai văzut cer complet senin în Islanda.

Am realizat astfel că din online s-a creat o falsă idee despre Islanda. Multă lume postează fotografii cu Islanda cea capricioasă, înnorată, moody. E drept, pentru că sunt mai multe zile așa decât senine. Dar asta nu înseamnă că în Islanda nu poate fi și senin, soare și cald.

Putem depune noi mărturie :)

Va urma.

CAZARE

Un hostel ok, dar prea mare pentru gustul nostru. Ne plac guest house-urile mult mai mult :) A fost bine însă, camera super ok, baia era fix vis-a-vis de ușa noastră, singura chestie nasoală era că dușurile erau tocmai la subsol și noi stăteam la etajul 4. Un drum destul de incomod, mai ales că trebuia să treci pe la parter unde era un restaurant + bar, și te vedea toată lumea că te duci și te întorci cu prosopul, eventual în pijamale. Mă gândesc că era ciudat și pentru ei – să meargă să mânânce și să vadă lumea mergând să facă duș :))) Nu prea au gândit-o pe asta cei de la hostel.

Hostelul nu are parcare, există câteva locuri unde poți trage doar ca să scăți/pui bagajele, dar când am ajuns noi erau cam ocupate toate. Dar se poate parca destul de aproape într-o parcare mare care e gratuită după ora 16 până dimineață (sau ceva de genul ăsta). Nu a trebuit să plătim nimic.

Se plătește o garanție de 500 ISK/ persoană cheile de la ușă (noi am primit două, decci 1000 ISK) pe care o primești înapoi la final. Se poate și cu cardul.

Prețul plătit de noi: 50 euro / cameră dublă cu baie comună / noapte, mic dejun inclus

Acest jurnal face parte din seria vacanței ISLANDA 2019. Dacă vrei să afli mai multe detalii (itinerar, hartă, costuri, etc) sau vrei să citești și celelalte jurnale din serie, le găsești pe toate aici.

UTILE

ECHIPAMENT FOTO FOLOSIT

Majoritatea pozelor sunt făcute cu Sony A6500 + 16-50mm, mai puțin cele în care apar eu, care sunt făcute cu A6000 + 30 mm

GOOGLE MAP

COSTURI

Cazare ziua 1: 33 euro
Cazare ziua 2: 76,5 euro
Cazare ziua 3: 50 euro
Benzină: 3900 ISK
Hot dogs: 400 ISK / buc x 2
BONUS supermarket: 11600 ISK