Islanda: Suðurland

Scris de | Alexandra

19 iulie 2019

Am făcut ce-am făcut și am ajuns și în sud. Ne-am trezit la ferma noastră cu o ceață coborâtă care, spre deosebire de zilele precedente, nu s-a ridicat pe măsură ce am înaintat spre vest.

Sudul ne-a întâmpinat, așadar, cu o vreme câinească. Toată ziua a fost ceață și a burat în reprize. Nu mult, suficient cât să simți frigul până în adâncul oaselor și să nu putem filma cu drona decât în prima parte a zilei.

Prima oprire a fost la Canionul Fjaðrárgljúfur, un loc atât de frumos pentru care mă rugasem să avem vreme bună, dar de unde? Dar apăi… ce mai conta? La intrarea pe drum ne-a întâmpinat un panou mare care ne anunța că este închis din cauză că nu se dusese toată zăpada, același motiv ca și la traseul de la Skaftafell din ziua precedentă. Nu mi-a venit să cred așa ceva. Pe panou scria că drumul este închis după 1 km. Ce să facem, ce să facem? Ne-am gândit că poate e ca la noi, când uită să schimbe panoul, așa că am mers să vedem cu ochii noștri, trăgând speranțe la o minune.

De unde? După 1 km o mașină mare de ranger bloca drumul și o doamnă ranger păzea locul strașnic. O altă mașină venise de asemenea să vadă dacă se poate merge și tinerii din ea s-au dat jos să vorbească cu rangerul. Nu m-am mai dat și eu jos să întreb ce și cum, nu avea niciun rost să o pun să repete același lucru și pentru mine, și-apoi ce altceva decât “e închis” ar fi putut să ne spună? Așa că am plecat mai departe. Tristețe maximă.

Un pic mai târziu, coincidență sau nu, mi-a apărut pe telefon o știre conform căreia canionul este închis din cauză că autoritățile au decis că fluxul prea mare de turiști care vin acolo este deja mult prea mare pentru solul mult prea fragil din zona canionului, pe care doresc să îl protejeze. Flux care se datorează lui …. Justin Bieber! Se pare că în urmă cu ceva timp în urmă acesta a filmat un videoclip în Islanda și unul dintre locurile care apar în videoclip este acest canion. Imediat după asta, numărul de turiști a crescut dramatic, din ce în ce mai mulți oameni fiind disperați să vadă locul unde a filmat Justin Bieber. Unii cică sunt dispuși să facă orice, de la a se furișa noaptea până la a oferi mită rangerilor. Șocant, nu?

Mie una nu mi-a venit să cred, dar e cât se poate de adevărat. Ulterior acasă m-am uitat să văd și eu ce o fi așa mare scofală cu acest videoclip și m-am oripilat. Vă invit să îl vedeți aici, dacă nu îl știți. Eu una nu mă mai mir de ce lumea e plină de cocalari și pițipoance (și nu doar România), oameni care nu au niciun fel de respect pentru natură și calcă pe locuri protejate, dacă acesta este modelul lor. 114 milioane de oameni îl urmăresc pe instagram la momentul acesta. Eu una nu mai zic nimic.

De acolo am căutat să admirăm Eldhraun, câmpul de lavă acoperit cu mușchi. Este, de fapt, ceva ce se poate vedea și în alte zone în Islanda, dar aici este cel mai mult și mai fotogenic. Se întinde pe șase sute de km pătrați, astfel că mulți întreabă unde e fără să-și dea seama că au trecut pe lângă el. Există un loc amenajat pentru vizitare, trecut pe google maps, dar acolo ești limitat la o cărare delimitată de sfori și nu ai cum să faci nicio poză mai acătării.

Tot Maps.me m-a ajutat să găsesc un loc mult mai bun, unde te poți plimba în voie pe un drum pietruit paralel cu ring road, fără nicio opreliște (îl trec pe harta google de la finalul jurnalului). Acolo se poate lăsa mașina și se poate face o plimbare printre movilițele verzi și cu orele dacă vrei, căci drumul pietruit are câțiva kilometri buni.

Acolo am găsit și o mică pădurice de brazi în care m-am afundat un pic înainte să plecăm. Nu pot să explic în cuvinte cât de fericită am fost acolo. Am simțit că mă încarc de la fiecare brăduț, că prind viață, doamne cât de mare nevoie de pădure am! Am găsit o potecă firavă care m-a purtat printr-un mic labirint acolo, m-am simțit ca un copil mic care descoperă prima dată culoarea verde.

Eldhraun este un loc foarte special. Spre finele anilor 1700 aici a avut loc una dintre cele mai mari erupții vulcanice din lume, cu o scurgere de lavă imensă, care a dus la foarte multe probleme, atât în Islanda, cât și în restul lumii, din cauza cenușii care a fost purtată de vânt. Mii de oameni și animale au murit și se estimează că sub Eldhraun se află cel puțin 15 ferme acoperite de lavă.

Stratul de lavă are în jur de 12 metri și, pe parcursul a 250 de ani, datorită umidității și a precipitațiilor foarte frecvente în această zonă de sud a Islandei, deasupra ei s-a format un strat de mușchi ce măsoară chiar și 30 de cm în unele locuri. În nord lucrurile stau cu totul altfel, există câmpuri de lavă mult mai vechi decât acesta, dar fără mușchi pe ele.

Mușchiul este foarte fragil, de aceea este interzis să călcăm pe el, având nevoie de câteva zeci de ani să se refacă. Am văzut oameni neatenți sau care calcă intenționat, de altfel sunt și multe poze pe internet cu oameni suiți pe mușchi. De aceea recomand din suflet plimbarea pe drumul pietruit de care spuneam mai sus, acolo nu ai cum să strici nimic din neatenție.

Nu-i așa că seamănă cu George Washington?

Următoarea oprire am făcut-o în Vik, care a fost un fel de reîntoarcere în civilizație. De câteva zile nu mai văzusem o așezare. Am oprit să mâncăm mai întâi, apoi am intrat un pic în Icewear, un centru mare cu supermarket și magazine de suveniruri și produse din lână. Este foarte puțin probabil să nu vezi acest Icewear în multe locuri și să nu fii tentat să îți iei ceva din clasica lână din Islanda. Eu n-am luat nimic de aici, îmi luasem deja o pereche de șosete super moi (dar care lasă numai fire albe peste tot, am constatat cu stupoare acasă) din nord. Mi-ar fi plăcut maxim un pulover din ăla de-al lor, dar erau colosal de scumpe. Mai bine îi dau lu’ mami un model și-o rog să-mi facă unul :))))

Apoi am mers pe plaja din Vik, un loc de unde se pot vedea stâncile Reynisdrangar. Însă a început să bureze un pic, așa că, după un zbor scurt cu drona, am plecat mai departe.

În această zonă în Vik sunt și câmpuri imense de flori de lupin dar, spre tristețea și uimirea mea, aici nu prea erau înflorite. Nu mă așteptam să fie în nord, dar nu și în sud.

Next stop: plaja Reynisfjara

Toată vacanța ne-am temut un pic de valurile de turiști din sud, știam că odată și-odată tot o să apară. Reynisfjara a fost acest loc. Problema e că, deși mă așteptam la asta, tot m-a pălit ca o bâtă de baseball în cap venită de nicăieri. N-am știut ce m-a lovit, efectiv. Zeci de turiști claie peste grămadă adunați în acest loc, de nu aveai loc nici să respiri. O poză fără turiști? Hahahaha, ce glumă bună!

Am urmărit șocată cum o fată făcea poze în te miri ce poziții și doar un tricouaș și colanți pe ea, iar alta, un pic mai avansată, cu o rochie vaporoasă din saten, făcea probabil o ședință foto instagram. În timp ce eu aveam tot geamantanul pe mine, vreo 5 straturi și 2 perechi de mănuși, și tot muream de frig. Am fugit de acolo mai repede decât am venit.

Mai departe ne-am dus la plaja Kirkjufjara, unde am sperat că vom avea un pic mai mult noroc. Dar de unde? Noi și restul lumii. Aici există două locuri. Unul aflat chiar lângă plajă și altul sus la farul Dyrhólaey, unde nu se poate ajunge decât urcând pe jos de la parcarea de lângă plajă sau cu 4×4 pe un drum pietruit de câțiva km.

Inițial am avut în plan să facem o mică drumeție acolo, dar vremea era așa urâtă, și mai și bura, încât nu am mai avut chef. Având 4×4, ne-am dus la parcarea de sus cu mașina. Sus desigur că am găsit și câteva mașini normale, deși jos scria clar că nu ai voie. Drumul nu impune neapărat tracțiune 4×4, dar este un pic abrupt la un moment dat.

Acolo am căutat cu disperare pufinii, pe care nu îi văzusem deloc pe nicărieri și citisem că în zona aceea sigur sunt, dar de unde? Fie nu sunt, fie sunt activi doar seara și dimineața devreme, când zona e chiar închisă turiștilor în această perioadă, tocmai pentru că este nesting season.

Se pare că nu eram singurii care nu au avut noroc, cineva scrijelise “NO PUFFINS”pe unul dintre panourile care prezentau păsările din zonă. A fost destul de trist, știam că e ultima șansă de a vedea pufini, dar, pe de altă parte, nici nu aveam teleobiectiv, așa că oricum nu aș fi putut să pozez ca lumea decât dacă mi s-ar fi urcat pe picior eventual.

Pufinii stau, din ce am înțeles, pe insule și în zonele de coastă cât mai îndepărtate de civilizație. Îmi notasem câteva astfel de locuri pe hartă, dar toate ar fi implicat o deviație serioasă de la traseu, sau un ferry până pe ceva insule. A rămas, așadar, pe altă dată. Poate prin Norvegia în următoarea călătorie, cine știe…

Apropiindu-ne de finele zilei, ne-a retras apoi la cazare, urmând ca a doua zi să revenim în zonă să mai explorăm.


Jurnalul continuă mai jos


CAZARE

O cazare un picmai departe de unde voiam noi să ne cazăm, dar în Vik totul era super scump. Clădirea principală este o casă veche foarte frumasă (cea din imagine). Totul super ok, doar netul (wifi) nu mergea în cameră, mergea, cred, doar în zona de lounge.

Am primit o cameră de 4 paturi în loc de cea cu 2 pe care o rezervasem, o mulțime de spațiu doar pentru noi.

Chiuvetă în cameră, baie micuță cu duș la etaj, dar și două mai mari la parter.

Nu există bucătărie comună, dar era totuși la același etaj cu camera noastră, un mic spațiu cu masă, chiuvetă, tacâmuri și fierbător de apă. Tot ce aveam nevoie.


Prețul plătit de noi: 71 euro / cameră dublă cu baie comună / noapte


20 mai 2019

Astăzi a fost ziua cascadelor. În sud e plin de cascade (nu că în rest nu ar fi, dar aici sunt multe la botul calului) și, așa cum deja știam, fiind accesibile, sunt și pline de oameni.

La Seljalandsfoss am avut oarecum noroc că am ajuns chiar înainte de câteva autocare din care s-au revărsat apoi zeci de oameni.

Deși mai trecusem pe sub o cascadă în Dolomiți acum câțiva ani, aici m-am simțit și mai mică. Sigur, cascada aceasta este mult mai mare decât cea din Dolomiți, cu siguranță și de asta. Dar e ceva fantastic să simți forța aceea imensă a apei când te afli sub ea. Însă nu poți sta mult fără să te faci ciuciulete. Cascada aruncă stropi în toate direcțiile și în doar câteva minute am fost stropită din cap până în picioare. Acolo mi-am amintit că avusesem de gând să-mi cumpăr o protecție de apă pentru cameră, dar nu știu ce-am învârtit că până la urmă nici nu mi-am mai luat și nici nu mi-am mai făcut eu una așa inginerește, dintr-un sac de gunoi, cum văzusem online că se practică :))))

Acu fă poze dacă poți. N-am șters atâta lentila ca azi în viața mea.

Surpriza și mai mare a fost, însă, la Gljúfrafoss, o cascadă aflată la doar câteva sute de metri de Seljalandsfoss, dar, la care, ce crezi, nu vine mai nimeni. Fericire maximă! Pentru că este una dintre cele mai frumoase cascade pe care le-am văzut în viața mea. Uitasem poza văzută online, astfel că a fost o super surpriză să constat că e o cascadă ascunsă în spatele unui perete. Mai mult decât atât, poți intra prin crăpătura peretelui ca să ajungi la baza ei. Sunt niște pietre puse pe jos ca să nu te uzi fleașcă. Iar înăuntru e ca și cum ai fi într-o peșteră cu cascadă. Ceva absolut fabulos!

Acolo este și o piatră mare pe care inițial nu m-am urcat, dar apoi, când am încercat, am înțeles care era marea șmecherie. Te faci fleașcă, dar senzația nu o pot compara cu nimic în lume. Este pur și simplu wow!!!

De acolo am pornit spre avionul prăbușit. E destul de touristy chestia asta, dar nu aveam cum să ratăm așa ceva, noi care suntem cu avioanele, unii mai mult decât alții :)))

Este un DC-3 al marinei SUA prăbușit în 1973 din cauză că a rămas fără combustibil. Din fericire, toți cei de la bord au supraviețuit. Săracul avion… nu mai are mai nimic pe el, s-au furat o mulțime de piese, dar tot e interesant de văzut. Până acolo se merge pe jos 4 km pe un drum extrem de drept și plictisitor (noroc cu un munte izolat stânga dreapta), care devine și mai plictisitor la întoarcere, nu de alta dar ăia 4 km mai tre să-i faci și înapoi.

Degeaba ne-am rugat noi să țină ploaia până acolo, fix când am ajuns a început să picure. Dezamăgire maximă. Eh, măcar am reușit să facem niște poze.

Interesant este că am găsit acolo un autocar care, dacă ți-e lene și nu ai ce să faci cu banii, te ia de la parcare (ș asta amenajată recent) și te duce la avion, și înapoi. L-am fi luat și noi dacă nu costa fucking 2500 ISK de persoană. Dar ce? Am înnebunit?

De acolo ne-am întors pe drum spre cazare, cu oprire la Skogafoss, desigur. Aici iarăși am găsit muuult prea multă lume pentru gustul nostru.

Am urcat sus deasupra cascadei, am admirat-o și de jos, dar, deși este foarte frumoasă, ceva parcă lipsea. Sau ceva era în plus.

Am simțit că tot acest Ring Road este extrem de frumos, dar locurile acestea minunate prea ne sunt servite mură-n gură. Mi-a lipsit mult bucuria explorării, mersul pe jos pe poteci până la astfel de comori, emoția anticipării….

M-am bucurat însă un pic de acest sentiment la Kvernufoss, o cascadă aflată la o aruncătură de băț de Skogafoss, dar, la care, la fel ca și la perechea de cascade de dimineață, nu merge aproape nimeni.

Trecerea de pietoni e invizibilă
Din ăia miciiiiii!!!
Muzeul Skogar
Așteptăm un pic să se termine pauza de masă

După ce am mâncat un pic la Center Fossbud (foarte ok, recomand), am mers într-acolo și, imediat ce ne-am depărtat un pic de zona muzeului Skogar și am făcut stânga, am rămas muți de uimire. Un canion superb, cu potecă, ne aștepta doar pe noi. Nu mai era nimeni, câțiva oameni tocmai ce trecuseră de noi în sens invers. Traseul până la cascadă nu durează foarte mult (cam 30 minute dus-întors), dar e atât de frumos totul și de pustiu, încât nu mi-a venit să cred că e real.

La fel ca la Seljalandsfoss, se poate trece pe sub căderea de apă, într-un cadru ce pare desprins de pe altă planetă. Cât de tare mă bucur că am venit aici!

E drept că am căutat un pic online înainte de plecare câteva locuri mai puțin cunoscute, altfel nu faci decât să mergi la cele mai populare atracții, unde merge toată lumea și e atât de aglomerat încât nu ai cum să te bucuri pe deplin.

Pe drum înapoi spre cazare am mai făcut câteva opriri în 4 locuri pe care le depistasem de dimineață, nu de alta dar erau fie prea frumoase, fie foarte curioase, și-apoi primăvara în Islanda ziua e așa lungă încât nu ne-am simțit niciodată alergați sau presați de timp.

Ceva foarte dubios :))

Jurnalul continuă mai jos


CAZARE

Aceeași ca mai sus (ziua precedentă)


21 mai 2019

Parcă numai ieri eram la începutul aventurii noastre, pe ploaia aceea orizontală care ne-a făcut botezul în Islanda, și mă gândeam în sinea mea “Wow, avem NOUĂ zile în față!” O grăMADĂ!!!

Și iată că am ajuns în ultima zi. Habar nu am cum, e un mister cât de repede a trecut timpul. Dar, iată că, după două zile de ceață și ploaie mocănească, ultima zi ne-a întâmpinat cu soare, de parcă știa că plecăm și voia să ne arate cât de frumos își poate lua Islanda la revedere de la noi.

Acesta a fost și motivul pentru care am făcut o mică nebunie în această ultimă zi: ne-am trezit cu noaptea în cap (mă rog, era lumină la 5, dar să zicem) și am mai dat o fugă până la Skogafoss. Ai zice că așa o idee nebună a fost a mea, dar nu. Eu nu m-aș fi întors atâta din drum, dar dacă omul vrea să filmeze, apăi aia facem! Și nu mi-a părut deloc rău. A fost mult mai frumos să admirăm cascada fără zecile de oameni care sunt în mod normal acolo. Acum, înainte de ora 7, am găsit doar câțiva, tot așa ca noi, fie pozau, fie filmau, dar în orice caz, îi numărai pe degetele de la o mână.

Abia după aceea am luat și noi micul dejun, așa câmpenește la mașină, Romanian style :))))

Odată încheiat și asta, am pornit în sfârșit în linie dreaptă către finish. Mă rog, nu tocmai dreaptă. De fapt, deloc dreaptă, căci aveam în plan un mare ocol tocmai până la Geysir, dar a meritat din plin.

But fiiiirst! Căluuuți!

Acest căluț alb m-a văzut de la distanță, s-a apropiat de gard, după care s-a așezat pe jos și a-nceput să se tăvălească pe jos în fața mea. Uneori aveam impresia că ăsta e jobul lor, să stea la poze.

În mod normal nu aș fi pus pe hartă un obiectiv atât de îndepărtat de Ring Road, dar nu puteam merge în Islanda fără să văd un gheizer.

Și, datorită dronei, am putut vedea o gaură de gheizer chiar și de deasupra, o vedere pe care nu ai cum să o ai altfel.

Acolo se află de fapt un fel de mic parc de gheizere, dar doar unul erupe în mod constant (la câteva minute), celelalte doar la cutremure sau la intervale mult mai mari.

Inițial am admirat erupțiile de la distanță, abia la final ne-am apropiat și am așteptat unul chiar de lângă el și, deși văzusem deja ce poate să facă, de aproape e cu totul altceva. Foarte impresionant, mai ales acea bulă turcoaz de la început. Tresari un pic, nu ai cum să nu. Unii oameni chiar se speriau, cred că îi lua prin surprindere, deși în mod normal te gândești că ar fi trebuit să se aștepte la asta :)

Am eu ce am cu turcoazul, n-am ce să fac. Următoarea oprire a fost tot cu turcoaz. Din acela care din unele unghiuri e verde, din altele e albastru, o nebunie, nu alta. Craterul Kerid.

Acesta a fost singurul obiectiv la care am plătit taxă de vizitare. Mai plătisem câteva parcări până acolo, dar aici se menționa că parcarea era gratuită, plăteai vizita craterului. Mă rog, marketing.

Mi-a plăcut însă că poți merge de jur împrejurul craterului, atât pe sus, pe margine, cât și pe jos, pe malul lacului format în crater. Însă tot pe sus mi-a plăcut cel mai mult :D Clasic!

De aici ne-am îndreptat spre ceea ce ar fi trebuit să fie ultima oprire a călătoriei noastre: râul termal Reykjadalur. Atâta doar că uitasem (de fapt cred că nu mă interesasem niciodată) că până la zona amenajată pentru baie sunt 3,5 km de mers pe munte. Noi ne-am dat jos din mașină în parcare ca 2 floricele, gândindu-ne că e ici colea. Abia un pic mai încolo am văzut indicatorul cu 3,5 km, dar nu ne-am dat seama să ne întoarcem la mașină să luăm apă. Am plecat așa. Zici că eram cei mai retardați turiști din lume. Cred că ne bătuse un pic cam tare soarele în cap și, după așa mare pauză, ne cam afectase :))))

Unde mai pui că eu am plecat cu toate hainele pe mine, pentru că, deși era soare, eram cam frig, numai că ăștia 3,5 km nu sunt tocmai plați, ci încep cu o urcare serioasă, pe care, bineînțeles, m-am încălzit, și nu e ca și cum îmi luasem rucsacul ca să pot pune în el ce am dat jos. Râsul curcilor. Am ajuns la răul termal după un traseu printre cascade fierbinți (erau la distanță, dar sigur erau fierbinți), aburi care învăluiau poteca și bazinașe cu apă la 100 de grade.

Când am văzut zona amenajată și oamenii care stăteau pleoștiți în apa din care ieșeau aburi… nu mi-a venit să cred. Cât de tareee! Imaginea din mintea noastră despre ce înseamnă un râu pe munte nu se suprapunea de nicio culoare cu ceea ce vedeam în fața ochilor. Ultima dată când intrasem într-un râu, și asta doar cu laba piciorului, mă tăiase apa rece ca gheața. Acum… apa era mai fierbinte chiar și decât cea cu care fac duș. Mult muuuult mai fierbinte. Abia puteai să intri în ea, nu prea reușeai din prima, trebuia să faci câteva încercări.

Răul avea câteva praguri pe această porțiune, astfel că oamenii stăteau în mici bazinașe, relaxându-și oasele, mușchii, articulațiile, și cam tot ce mai e pe-acolo.

După 9 zile în Islanda în care am văzut ghețari, gheizere, aburi ieșind din pământ, vulcani noroioși, gheață plutind pe apă și pe plajă, cratere șamd, asta mi s-a părut cea mai neobișnuită chestie. Nu știu de ce, dar mi s-a părut SF. Și drept să spun mi s-a părut încheierea perfectă a aventurii noastre.

Am mai oprit însă și în Reykjavik la final. Nu se putea. Inițial nu avusesem asta în plan, dar am zis că totuși e oarecum în drum spre aeroport și iată că mai avem un pic de timp.

Nu ne-am plimbat însă foarte mult, pentru că, după ce am ajuns, ne-a lovit și oboseala. Fusese totuși o zi foarte plină și lunguță cu multe opriri, plus o drumeție neplanificată la final.

Am parcat în port, unde văzusem că e o parcare gratuită, și ne-am plimbat un pic prin zona veche apropiată de port. Mi-a plăcut foarte mult, mai ales căsuța aceasta roșie superbă:

Am vrut să mergem pe jos până la biserica Hallgrimskirkja, dar am văzut pe hartă că era un pic prea departe pentru energia pe care o mai aveam, așa că am decis să mergem într-acolo cu mașina.

Strada pe care am urcat spre biserică mi s-a părut foarte frumoasă, plină de clădiri vechi, păcat că n-am mai avut putere să ne plimbăm și pe acolo, dar am găsit o parcare fix lângă biserică și m-am dat jos să fac câteva poze, așa, ca de final. Nu știu dacă era gratuită, așa părea, deși pe hartă nu e trecută.

Ei, și aceasta CHIAR că a fost ultima noastră oprire oficială în Islanda. De acolo nu am mai avut decât să ajungem la guesthose-ul în care am dormit în această ultimă zi, în apropiere de aeroport, nu înainte de a alimenta full mașina ca să fie gata pentru predarea de a doua zi.

Nici prin vis nu m-aș fi gândit că vom avea o ultimă zi așa frumoasă. Dimineață când mă uitasem la prognoză se anunța soare doar la Skogafoss, apoi înnorat prin celelalte locuri. Se pare că a venit soarele cu noi legat de mașină :D

Zborul l-am avut a doua zi dimineață, cu același schimb în Londra ca și la dus, noroc cu George care n-a luat și ne-a dus de la un aeroport la altul din nou. Pe drumul de întoarcere nu am putut să nu mă gândesc la toate cele 9 zile în care înconjurasem Islanda de jur împrejur.

Au fost atât de multe locuri extraordinare, peisaje pe care nu le-am mai întâlnit pe nicăieri în lume, și nu realizam că încă nu internalizasem tot. Abia după vreo săptămână de la întoarcere am început să realizez cât de frumos a fost totul, pe măsură ce amintirile și trăirile începeau să se așeze.

Islanda este un târâm al peisajelor care impresionează pe aproape oricine, presupun, însă Islanda e mult mai mult de atât. Atunci când mergi pe Ring Road, între obiective nu ai cum să nu observi că Islanda este, în mare, o țară rurală. Mulți oameni trăiesc foarte izolați de civilizație, la ferme, mulți oameni au animale, în general oi și cai, pentru unii acesta e jobul lor. E o viața complet diferită de a noastră, a celor care trăim la oraș. Am observat că la multe astfel de ferme clădirile sunt scorojite și unele utilaje ruginite, mă gândesc că viața nu e tocmai ușoară pentru mulți.

În Islanda nu există prea multe păduri, am remarcat de asemenea că mulți și-au plantat în jurul casei brazi de jur împrejur, în unele cazuri nu doar pentru înfrumusețare sau umbră, ci pentru a se proteja de căderile de pietre de pe versantul sub care locuiesc. Niște aspecte la care noi, turiștii, nu prea ne gândim când mergem acolo.

Ca încheiere… da, mi-a plăcut foarte mult în Islanda, abia aștept să mă întorc pentru drumeție în Highlands și o altă călătorie în sălbăticia Westfjords.

Iar dacă vremea nu ar fi așa cum e… m-aș întoarce acolo definitiv. Am avut același sentiment care m-a încercat în Norvegia. Este o altfel de viață acolo. Am admirat și aici căsuțele lor, fie de pe lângă orașe, fie mai izolate. Simple, majoritatea cu un singur etaj, placate cu șipci de lemn sau tablă ondulată, albe, roșii sau de altă culoare, dar mai mereu cu tocuri albe la ferestre și uși. Nu mi-aș dori nimic mai mult. I like it simple :)

The end.


CAZARE

O cazare aproape de aeroport. Nimic fancy, camera destul de mică, în schimb baia, la același nivel, foarte mare. Nu se face check-in, am primit mesaj pe booking de la gazdă cu nuărul și codul unui locker în care ne-a lăsat cheia. Nu există bucătărie comună, dar am avut fierbător de apă și tacâmuri.


Prețul plătit de noi: 50 euro / cameră dublă cu baie comună / noapte


Acest jurnal face parte din seria vacanței ISLANDA 2019. Dacă vrei să afli mai multe detalii (itinerar, hartă, costuri, etc) sau vrei să citești și celelalte jurnale din serie, le găsești pe toate aici.


RĂMÂI MEREU ÎN LEGĂTURĂ CU NATURA

Dacă ți-a plăcut povestea, te invit să te abonezi la newsletterul Natural și vei primi inspirație și resurse exclusive pe care le trimit doar abonaților.


UTILE


ECHIPAMENT FOTO FOLOSIT


GOOGLE MAP


COSTURI

Cazare ziua 8: 71euro
Cazare ziua 9: 71 euro
Cazare ziua 9: 50 euro
Benzină: 14326 ISK
Kr supermarket Vik: 2063 ISK
Meniu Chicken burger Vik: 1600 ISK / buc
Resturant Skogafoss Center Fossbud:
– supă + fish & chips + cola: 2750 ISK
Hotdogs Nesti Grill Rangárþing eystra: 425 ISK / pers
Ciocolată tradițională Islanda suvenir: 500 ISK / buc
Parcare Seljalandsfoss: 700 ISK / mașină / zi
Kerid crater: 400 ISK / persoană

Despre autor

ALEXANDRA

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să-l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Dragă Alexandra,
    Este a doua oară când citesc de la un capăt la altul întreaga serie Islanda 2019.
    Și cred că o voi mai citi de câteva ori până să plecăm și noi încolo :)
    Dacă inițial lucrurile îmi erau străine și denumirile greu de digerat, la a doua lectură mi-au devenit deja familiare.
    Ai reușit să mă faci să mai analizez încă o dată echipamentul personal, să mai pun pe listă niște haine groase și impermeabile. Am început să filtrez din obiective, să fie cât mai aproape de parcare, de teama vremii nefavorabile. M-ai pus serios pe gânduri să schimb rezervarea unei mașini mici pentru un 4×4, eventual și extinderea asigurării pentru acoperi pietricele în parbriz, zgârieturi datorate drumului sau condițiilor meteo.
    Ah, tot nu reușesc să îmi dau seama cum ai reușit să faci totuși poze cu aparatul foto prin atâta apă :) Eu aș fi renunțat.
    Foarte utile toate informațiile, cu localizare parcări gratuite, cu obiective mai puțin aglomerate. Acum am o idee mai bună cum să le organizez, care să le pun dimineața devreme, înainte să vină autocarele cu turiști :)
    Am mai citit destule jurnale de călătorie în Islanda, dar parcă toate au ascuns partea asta cu vremea nefavorabilă, căci greu îmi vine a crede să fi prins toți numai vreme frumoasă. La tine totul pare mult mai real :)
    Am mai citit multe jurnale de-ale tale și cu alte ocazii, în special cele despre munte. Însă am preferat să o fac la modul tacit. Dar m-a „mâncat limba” să comentez la primele 2 articole din serie și mi-a fost teamă că vor părea niște comentarii răutăcioase. Nu am vrut deloc să fie așa, am crezut sincer că vor fi utile.
    Iulian

    Răspunde
    • Buna Iulian!
      Iti multumesc tare mult, atat pentru acest comentariu, cat si pentru celelalte doua! Chiar au fost utile! :)
      Ma bucur mult daca am reusit sa te ajut in vreun fel!
      E drept, in Islanda vremea poate fi nefavorabila si poti avea ghinion sa fie multe zile asa, dar poti avea si noroc. La mine nu a fost chiar de speriat. Adica da, prima zi a fost cu ploaie si vant puternice, dar in rest, cand a plouat, a plouat foarte slabut. Eu consider ca per total am avut noroc cu vremea in Islanda :D
      N-as renunta di start la obiectivele mai indepartate neaparat, ci doar m-as pregati sa renunt la ele la fata locului, daca vremea e rea fix atunci…
      De pozat nu am pozat cand ploua rau, am scos aparatul s doar daca picura foarte slabut si il bagam repede inapoi in geanta. La cascade a fost mai greu, pentru ca, desi nu ploua, era apa de la ele. Acolo chiar m-am chinuit un pic cu stersul lentilei si a aparatului, si am si facut putine poze, chiar am renuntat la multe pe care le-as fi facut in mod normal. Pentru asta chiar cred ca ar fi ideala o protectie de ploaie pt aparat. In Islanda cam e de luat.
      Cand va duceti? :)

      Răspunde
  2. Buna Alexandra!
    Pana acum blogul tau este departe cel mai bun si mai aproape de sufletul meu din ce am citit pana acum.M-au impresionat foarte mult pozele si comentariile tale.Scrii foarte frumos si la subiect.
    Imi doresc de mult timp sa ajung in Islanda ,mi se pare fascinanta! Iar acum citind blogul tau cu siguranta voi ajunge acolo.
    Multumesc pentru ajutor! Bafta!

    Răspunde
    • Buna Cristina!
      Iti multumesc foarte foarte mult! Ma bucur ca iti place blogul si tot ce ai gasit pe-aici :)
      Iti tin pumnii sa ajungi in Islanda cat mai curand!
      Mult succes si tie cu toate!

      Răspunde
  3. Hello,
    Un cost total ar fi de 2000 eur pentru doua persoane? Am facut un calcul rapid la ce cheltuieli ai trecut la fiecare post (cam 1,100 eur imi da) + am adaugat biletele pt 2 pers + masina de inchiriat.
    Tare mult mi-as dori sa vad Islanda, dar trebuie sa il conving pe prieten: 1. sa mergem si 2. ca se poate si fara agentie :))

    Răspunde
    • Buna, Mihaela!
      Da, cam 2100 euro am cheltuit amandoi. A fost o calatorie cu buget restrans, cum am povestit, e foarte posibil ca altcineva sa cheltuie mai mult, mai ales pe mancare. Cantitativ nu am mancat mai putin decat am avut nevoie, dar nu am mancat in restaurante, ceea ce ne-a permis sa tinem cat mai jos cheltuielile. La cazare de asemenea, am ales camere cu baie comuna. Cele cu baie privata ar fi fost mai scumpe.
      Recomand sa faceti rezervarile cat mai din timp (aprox 6 luni inainte), ca sa prindeti cele mai bune preturi la cazare si, daca vreti sa tineti cat mai jos bugetul, sa evitati perioada de vara, care e cea mai scumpa din toate punctele de vedere (chiar daca e vremea cea mai ok).
      Mult succes! Cu siguranta se poate si fara agentie, dupa cum se poate vedea :)

      Răspunde

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei