Peștera Scărișoara

Scris de | Alexandra

După o noapte odihnitoare la pensiune începe ziua drumeţiilor. Astăzi mergem la Peştera Scărişoara, unde ştiam deja că trebuie să mă pregătesc de gâfâială, pentru că e de urcat o oră jumătate. De asemenea avem planificat să ajungem la Cascada Vârciorog şi Groapa Ruginoasă. Aveam.Din Vidra până în Gârda de Sus se ajunge foarte repede. Gârda de Sus este sat european şi când am ajuns aici avea un iz de staţiune, datorită bineînţeles şi multitudinii de obiective turistice, care se pot răsfoi pe site-ul Parcului Natural Apuseni (aici se găseşte, pe lângă o listă cu Obiectivele turistice, şi o listă cu Trasee turistice).

Venind pe DN75 dinspre Câmpeni, odată ajunşi în Gârda de Sus apar şi indicatoare turistice spre Peştera Scărişoara. Se face la un moment dat dreapta, se mai merge unpic şi apoi se ajunge la un chioşc, de unde pornesc traseele spre Peştera Scărişoara şi Peştera Poarta lui Ionele. Sunt săgeţele, deci nu prea ai cum să te pierzi. Am lăsat maşina la începutul drumului care porneşte spre Peştera Poarta lui Ionele, ne-am echipat cu rucsacuri rucsaci cu haine groase pentru 0° C, cât este în Peşteră: geci şi pantaloni lungi groşi, musai, dacă nu vreţi să îngheţaţi ca pipiţele cu maiouri cu bretele care se credeau la mare…De menţionat este că dacă ai cohones şi puţin noroc, până la peşteră se poate merge cu maşina, dar drumul este mai mult decât infect. Hârtoape cât casa, drum forestier lat cât o maşină, pietruit peste tot… ce pot să zic… am văzut şi tico, şi dacii, maşini tip safari şi alte 4 x 4, şi orice altă maşină..d ar tre să fii destul de versat în ale conducerii, nu de alta da am văzut un tip cu passat, care, când a coborât, avea baia de ulei sparta şi era ciorchine de oameni strânşi în jurul maşinii ca la urs…D eci: dacă nu v-aţi născut în maşină şi nu aveţi probleme de sănătate care să vă împiedice să urcaţi 2 ore pe munte, atunci luaţi-o frumos la picior.

Există 3 trasee până la Peştera Scărişoara:

1. Bandă Roşie: Gârda de Sus – Valea Gârda Seacă – Peştera Scărişoara
(6 km, 2 ore),
2. Cruce Roşie: Gârda de Sus – Dealul Mununa – Peştera Scărişoara
(5 km, 1,5 ore),
3. Bandă Albastră: Gârda de Sus – Peştera Poarta lui Ionele – Peştera
Scărişoara (8 km, 3,5 ore),

În funcţie de preferinţe, se poate alege unul dintre ele… (Later update: acum drumul rutier până aproape de peșteră este asfaltat)
Fiindcă nu mă simţeam în stare să urc 3 ore jumătate, am ales crucea roşie, cel mai scurt drum.

  Gârda de Sus – Dealul Mununa – Peştera Scărişoara și retur

Traseul începe prin urcarea dealului care se află chiar în spatele chioşcului. De aici se urcă în jur de 30 – 45 de minute, depinde cât de antrenat eşti. Eu cum sunt eram cam balegă (aka condiţie fizică 0) …era să-mi dau duhul… Dar partea bună este că e singura porţiune unde se urcă aşa mai anevoios… După această porţiune prin pădure…unde btw nu am întâlnit picior de om şi iar mi-au tremurat unpic beţele…se iese la ce am bănuit că este Dealul Mununa…se urcă şi se ajunge la drumul forestier pe care merg maşinile…iar de aici se merge până la intrarea în parcul natural Apuseni (de unde mai sunt 10 min prin pădure până la peşteră) urmând acest drum forestier, care urcă, dar nu foarte obositor. La un moment dat chiar coboară unpic.


Drumul care se zicea că durează o oră jumătate, nouă ne-a luat 2 ore, dar asta fiindcă mergeam destul de încet datorită condiţiei fizice. După aproape 2 ore se ajunge la o parcare unde toată lumea comodă care a venit cu maşina se supără foarte tare că nu poate să ajungă eventual la gura peşterii cu maşina, o lasă acolo, şi mai merge 10 minute “chinuitoare” până la peşteră. Acolo afli că se intră la ore fixe, şi anume la fiecare 80 de minute, începând cu ora 9, până la ora 18. Noi am intrat la 14:20. Dacă ajungi mai devreme poţi să aştepţi pe o bancă amenajată. De pe panouri afli o grămadă de informaţii despre Peşteră, inclusiv că trebuie să te îmbraci gros. Cam târziu pentru cei care au venit cu mâna în ….buzunar.


Aşteptând să se facă ora de intrat, observăm că se strânge un puhoi de oameni la intrare (de unde au venit nu ştiu, pentru că abia am văzut câţiva amărâţi pe drum încoace) şi mă bag mai în faţă ca să nu rămân ca prostu’ pe afară încă o oră şi 20. Tre să aştepţi să iasă grupul care a intrat în peşteră înainte. Primul iese ghidul, care se duce la căsuţă, de unde tre să-ţi iei bilet (7 lei parcă am dat) şi după el iese mulţimea de oameni gâfâind, care de fapt urcă…pentru că accesul la peşteră se face prin coborârea unui număr considerabil de trepte. După ce au reuşit să urce şi codaşii, începem să coborâm. O idee buna este să te îmbraci cu un pulover înainte să cobori scările, pentru că pe la jumătatea coborârii, temperatura se schimbă brusc şi începi să dârdâi dacă eşti în tricou. Odată ce ajungi la avenul prin care se face intrarea în peşteră, simţi cele 0 grade şi e cazul să te înfofoleşti de tot. Mi-am tras geaca până la nas, dar jos pe la picioare intra frigul ca la el acasă…E o senzaţie foarte ciudată, dacă te gândeşti că până aici am murit de cald, şi acum e frig serios, nu glumă.


Ghidul ne spune încă de sus ca atunci când intri, să o iei la stânga pe culoarul amenajat,


şi ne conformăm. Se intră în prima Sală, care se numeşte Sala Mare, unde se află Gheţarul.


Când vine ghidul, ne spune câteva vorbe şi apoi ne conduce spre Sala Biserica.


Acolo facem, sau mai bine zis, încercăm să facem nişte poze, dar aparatul nu mă ajută foarte tare…În Sală propriu-zis nu se poate intra, pentru că accesul este închis, poţi doar să priveşti de la intrare. După aceasta aflăm cu stupoare că asta e TOT!. Altceva nu mai vedem! Ciuciu! Lucru pe care nu îl ştiam dinainte… Este destul de dezamăgitor, deoarece peştera mai are 2 rezervaţii, culoare, galerii şi alte săli spectaculoase, pe care nu le poţi vizita. Drept urmare mai fac odată ocolul Sălii Mari şi mai merg o dată la Biserică, măcar să mai văd o dată puţinul care ne este oferit….

Câteva detalii despre peşteră:

“Se găseşte la o altitudine de 1165 m, la marginea platoului carstic Scărişoara. Lungimea totală a peşterii este de 720 m, ea având o adâncime de 105 m. Accesul se face printr-un aven de 48 de metri adâncime şi 60 de metri în diametru. La baza avenului se găseşte poarta propriu-zisă a peşterii care dă acces la o sală imensă, numită Sala Mare, cu un diametru de aproximativ 47 m, ce se continuă spre NV cu alte două săli dispuse una în continuarea celeilalte: Sala Mică şi Biserica. În partea de sud a Sălii Mari se deschide intrarea largă de 15 m şi înaltă de 7 a Galeriei Maxim Pop, care după ce coboară 68 m se continuă cu Rezervaţia Mare a peşterii. Din aceasta se urcă în Catedrală, frumos concreţionată şi lipsită de gheaţă. Din Catedrală, printr-o mică fereastră se trece în Culoarul Coman, cel mai cald sector al peşterii (+5 °C) şi de asemenea lipsit de gheaţă, dar bogat în concreţiuni calcitice. Tot din Sala Mare se ajunge în Rezervaţia Mică, prin coborârea unei faleze de gheaţă înaltă de 14 m. In sectorul nord – estic al Rezervaţiei Mici se găseşte Palatul Sânzienei, lipsit de gheaţa şi concreţionat. Blocul de gheaţă are un volum de 75.000 m3 şi o grosime medie de 16 m şi se găseşte cantonat în Sala Mare, formând planşeul acestei săli, de unde se prelungeşte sub forma unor limbi de gheaţă în Rezervaţia Mare, Biserică şi Rezervaţia Mică. În aceste trei săli, la o oarecare distanţă de blocul de gheaţă se dezvoltă stalagmite de gheaţă, cu dimensiuni variabile, de la câţiva cm la peste 10m (în Biserică). Spre deosebire de blocul de gheaţă care are o vârstă de 3.500 ani (Pop, Ciobanu, 1950), aceste stalagmite se pot topi de la un an la altul, sau chiar dispărea cu desăvârşire în unele perioade.”

Drept urmare îmi dau seama că din toată vizita, mai mult durează să cobori şi să urci scările. Un pic cam dezamăgită, pornesc în sus pe scări unde ni se abureşte obiectivul de la aparat şi facem nişte poze în ceaţă…

Traseul la întors a durat cu 15 minute mai puţin, adică 1 oră 45 min, în ciuda bănuielii noastre că scoatem un timp mai bun. Ne pierdem un pic la ieşirea de pe drumul forestier, pentru că nu e foarte bine semnalizată, dar ajungem cu bine la porţiunea pe care am urcat cu greu. Pe cât de greu am urcat, pe tot atât am coborât, pentru că este destul de abrupt şi se alunecă destul de uşor pe pământ, atât de uşor încât am alunecat în fund şi mi-am rupt blugii, bineînţeles, tot în fund.


Ajungem şi la maşină pe la ora 17, îl văd pe tipul cu maşina avariată pe dedesubt, înconjurat de ciorchinele de gură cască, mă bucur nespus că am ales să merg pe jos şi plecăm spre Arieşeni.

De menţionat este că dacă există condiţie fizică şi timp la dispoziţie o zi, recomand traseul care trece şi pe la Peştera Poarta lui Ionele. Drumul era acum în reparaţie deci probabil va fi bun şi pentru maşini în viitor.

Mergând dintre Gârda de Sus spre Lunca, în Arieşeni apare pe partea stângă a drumului panoul turistic care indică 3500 m până la Cascada Vârciorog, aşa că intru cu maşina pe drumul respectiv şi mă rog să ducă până la Cascadă. Din păcate după maxim un kilometru, nu se mai poate înainta cu maşină normală, pentru că tre să treci printr-o vălişoară cu apă, pe care nu m-am încumetat să o trec, neştiind cât de adâncă e apa. Şi bine am făcut.
Ca să nu cumva să vă pierdeţi, undeva în apropierea cascadei fiind tricky, urmaţi marcajul punct galben.

În orice caz drumul forestier mai merge cam 1,5 – 2 km cred (practicat de un tractor) pe care cred că ai putea să mergi cu maşina, dar la un moment dat, drumul devine potecă. De unde las maşina până la cascadă e de mers cam 30 – 45 de minute, iar drumul nu este deloc obositor, pentru că urcă doar puţin. Din nou este cam pustiu, o singură familie porneşte odată cu noi (este totuşi în jur de ora 18), dar care rămâne în urmă şi continuăm drumul singuri. După ce se ajunge la ceea ce bănuiesc că este grohotiş,


în câteva minute se ajunge la Cascadă. Acolo, spre mirarea mea mai sunt nişte turişti, care pleacă destul de repede. Facem poze în voie, Cristi găseşte ceva de căţărat, admirăm peisajul, ne udăm un pic şi gata. E destul de înnorat şi nu prea îmi place, plus că este cam târziu pentru colindat prin munţi.


Pe la 19 suntem înapoi la maşină şi ne apucăm să căutăm Campingul Westkarpaten din Arieşeni. Ceea ce nu ştiam eu este că trecusem deja de el şi am pornit în direcţia opusă, şi anume spre Lunca. Trec de Şaua Vârtop, de unde porneşte traseul de 1 km spre Groapa Ruginoasă, care chiar merită văzută, trec şi de zona cu multe pensiuni şi locuri de cazare, după care iar încep serpentine şi mă prind la un moment dat, după ce consultăm laptopul, că trebuie să ne întoarcem.

De data asta mergând pe DN75 dinspre Lunca spre Gârda de Sus, în Arieşeni, după ce trecem de Poliţie (care e pe stânga), în cam 5 minute ajungem la camping. În dreptul podului este un indicator pe partea stângă care arată camping. Foarte greu am găsit, asta după ce a trebuit să sunăm la camping for directions. Campingul este…gol!


Nici naiba acolo, astfel că nici un ştiam unde se pune cortul. Aici vizitaţi site-ul, însă cred că e mai vechi pentru că nu prea se pupă ce scrie pe site cu realitatea. Adică eu vroiam să mă dau cu calul, dar ia calul de unde nu-i. Iar acesta e doar un exemplu. Suntem întâmpinaţi de familie, ni se arată unde să pune cortul şi unde sunt băile (una pentru F, una pentru B, care chiar au tot ce ai nevoie, inclusiv prize la oglindă), ni se dă prelungitor pentru electricitate şi, ca o lovitură sub centură, ni se spune că nu servesc masa pentru că nu s-au complicat cu autorizaţie. Aşa că ne scoatem traista cu mâncare de dimineaţă şi servim un mic dejun copios la ora 21 în foişor. Foaaaarte gustos. Mă îmbrac mai gros, că de, acum suntem la munte şi nu vreau să mă trezesc îngheţată, şi stingem lumina.



Ziua 1   Ziua 2   Ziua 3   Ziua 4   Ziua 5   Ziua 6   Ziua 7   Ziua 8   Ziua 9
Ziua 10   Ziua 11   Ziua 12   Zilele 13 & 14

CE SĂ IEI CU TINE


Abonează-te la newsletter și îți trimit imediat pe email lista cu tot ce ai nevoie pe munte.

Despre autor

ALEXANDRA

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să-l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Uuuu, super, mersi de veste! Stiam ca anul trecut era in curs de asfaltare dar nu stiam cat mai dureaza..

    E bine ca e si atata, in alte parti nu incap 2 autoturisme in acelasi timp :P

    Răspunde
  2. Azi am dat de blogul tau si ma impresionat, ce s-o mai lungesc.. totusi lamureste-ma si pe mine cu fraza asta: „daca ai cohones si putin noroc..” Se pare ca versurile celor de la BUG MAFIA ti se potrivesc de minune: „Dupa cum v-am spus in anii ce-au trecut mi-am trait visu..chiar daca m-am confruntat de multe ori cu abisu”. Datorita meseriei, colind Europa in lung si in lat, de asta iti urez un sincer „drumuri bune”.

    Răspunde
  3. Da… de pe Welcometoromania ne-am inspirat si noi atunci, insa nu aveam timp sa face traseu lung atunci. Plus ca eram la inceput, pe atunci nu aveam experienta cu trasee lungi, si varianta scurta a fost cea mai ok pentru noi la momentul respectiv.

    Insa ne vom intoarce in zona cu siguranta, si vom merge in Cheile Ordancusei negresit! :)

    Răspunde

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei