Balu Parc, Harghita Bai

Asa ca am incetinit frumos si am cascat ochii mari. Ma asteptam ca Harghita Băi sa fie localitatea balneoclimaterica in curs de dezvoltare de care tot citisem. Ma asteptam sa vad indicatoare turistice noi, sa vad vile nou construite la fiecare pas si sa gasesc atmosfera aceea tipica de statiune, sau macar sa fie ceva gen Băile Tuşnad. In schimb, m-am trezit pe un drum care mai degraba semana cu un forestier, si la cat de incet mergeam, n-am putut sa nu observ una dintre primele cladiri care te intampina de la intrare, care avea efectiv TOATE geamurile sparte si lasate asa, numai cioburi – ciuburi, de parca tocmai ar fi fost vandalizata cu 5 minute in urma. Trecand peste, am constatat ca nu e singura cladire lasata in paragina, ci pana si posta arata de parca in coltul acesta de lume, nu ar avea nimeni nevoie de servicii postale. Nu mai vorbesc de „casa bantuita” pe care am poreclit-o asa pentru că arata ca una din casele din Scooby Doo.

Este un orasel mort si nu-mi aduc aminte sa fi vazut vreun picior de om pe acolo, daca stau sa ma gandesc bine. M-am si mirat un pic sa vad la un moment dat un banner care arata 200 m pana la Balu Park. Zic: no bene, macar am ajuns unde trebuia.

Dat fiind faptul ca era deja destul de tarziu, am lasat aventura pentru a doua zi, asa ca ne-am cazat si am fugit sa facem o mica drumetie pe sub linia de telescaun, care, in mod evident, era de asemenea mort.

Am tras astfel concluzia ca aceasta „statiune” probabil prinde viata pe timp de iarna, mai exact in cele160 de zile pe an cand zapada este la ea acasa, pentru ca aici sunt multe partii si instalatii cu cablu si pe toate site-urile pe care le-am studiat, Harghita Bai este promovata ca statiune de iarna. Speeeer din tot sufletul ca lucrurile sa stea cu totul altfel iarna, caci ar fi tare pacat daca nu ar fi asa.

Dar sa trecem la lucruri mai serioase, adica pseudo-traseul pe care l-am facut.

Imi luasem in mod special harta cu 2 zile inainte ca sa vad ce trasee scurtute se pot face in zona si descoperisem un traseu care urca pe sub linia de telescaun si ajunge la Cetatea Bufnitei, sau Stanca Bufnitei, pentru ca este vorba de o formatiune stancoasa deosebita.

Chiar daca aveam harta, am intrebat totusi pe doamna de la cabana cat facem pana acolo si ne-a zis ca jumatate de ora. Am vrut sa o intreb si pe unde ajungem acolo, just to be sure, dar nu am mai apucat pentru ca au venit oameni din parc si era ocupata…

Asa ca ne-am urcat in masina, pentru ca era deja prea tarziu, cam 3 jumătate, si am incercat sa ajungem la hotelul Ozon, de unde imi apare pe harta ca incepe traseul. Numai ca drumul care se desprinde de cel principal urca destul de abrupt spre hotelul Ozon si nu este deloc intr-o stare buna, nefiind asfaltat. Este plin de denivelari si nu prea as mai lua-o pe el a doua oara.

Dar am ajuns totusi la Ozon, unde cred ca e inutil sa spun ca era absolut pustiu. Ne-am echipat si ne-am gandit cum oare am putea face doar jumatate de ora, dar in fine. De la cabana se vedea foarte bine un releu, in departare, in varful „movilitei”. Zic ia-uite ce chestie. Numai ca in mintea mea plecata in vacanta nu mi-am dat seama ca fix acolo si trebuie sa ajungem. Am realizat abia cand am inceput sa urcam o panta de toata frumusetea, care merge fix pe sub cablul de telescaun.

Marcajul este destul de vechi si in prima parte am deviat un pic de la linia telescaunului, fara sa ne dam seama, dar pe urma ne-am prins ca trebuie sa urcam chiar pe sub ea, asa ca nu ne-am mai abatut. Evident ca telescaunul nu mergea de nicio culoare, am vazut doar o cabinuta din aia mica la un moment dat, care se ducea la vale. Aha! Deci exista oameni!!

Insa tot traseul nu am vazut nici urma de om, doar la plecare coborau 2 baieti de Dumnezeu stie unde. In rest, o pustietate cum n-am mai vazut in viata mea, decat poate cand m-a bagat GPS-ul pe un drum din ala plin de cratere, din mijlocul campului, de ziceam ca sunt intr-un film din ala horror si din moment in moment urma sa facem pana, sa se intunece si sa vina killerul sa ne rascheteze de pe fata pamantului.

Acum insa nu era deloc scary, ci era foarte, foarte liniste.La un moment dat mă opresc şi caut ceva în buzunarul din interioul gecii. Şi..

Am urcat asa, destul de pieptis, cam 45 de minute, pana cand am ajuns la releu, unde este de fapt o „chestie” imprejmuita cu gard. Era o cladire, releul, un post din ala ca de unitate militara, ruginit si vai de el.. si cam atat.

Cum am ajuns aici am intrat intr-un vant destul de puternic, de nu puteam sa stau fara gluga in cap. Incepuse deja sa coboare soarele si am avut parte de niste privelisti deosebite, atat spre apus cat si in jos, spre Harghita Bai si lacul de decantare peste care este amplasata tiroliana. Ma rog, tiroliana nu este amplasata peste tot lacul ci doar intr-o parte, dar in fine.

Cand am ajuns la masina, deja era mult mai intuneric si am coborat preaminunatul drum denivelat cu multa grija, la lumina farurilor. Am rasuflat usurata cand am ajuns inapoi la Cabana si m-am gandit ca, desi nu ne-am atins scopul, a fost o iesire frumoasa in natura, am facut miscare, am vazut locuri noi si ne-am bucurat de aerul curat.

Despre Cabana Harghita ce sa va spun… este destinuta de familia care administreaza si Parcul Balu, de altfel camera de echipare si unde se plateste intrarea in parc este in interiorul cabanei. Este oarecum convenabil sa iesi din cabana si sa intri direct in parc, drept pentru care nu am avut de ce sa ma plang la acest capitol.

Interiorul este foarte dragut, au un restaurant unde servesc mancare la orice ora, camerele sunt foarte ok, dar cam atat. A, da! Mi-a mai placut duminica dimineata, pe la 9 cand ne-am trezit, ca am deschis geamul si era asa o liniste… cum nu auzisem in viata mea. Pe geam vedeam doar brazii si cerul albastru… foarte frumos! Ma rog… daca insistam (a se citi daca ma aplecam mai tare) vedeam si masina, dar nu asta e important :P

Acum, despre Balu Parc versus Parc Aventura. Duminică pe la ora 10 ne uitam, pe jumatate sceptici, pe jumatate incantati de faptul ca se parea ca vom fi singurii care vor topai prin parc, ma rog, noi si Balu.

Situatia a fost clarificata insa de indata, pentru ca pe la 10:30 a aparut un grup de vreo 20 de tineri care au luat cu asalt parcul.

De aici voi incepe comparatia cu Parcul Aventura din Brasov. De ce? Pentru ca sunt singurele parcuri de aventura de acest gen din Romania (daca stie cineva altul, il rog din suflet sa ne spuna si noua!!), pentru ca se intampla sa le fi vizitat pe amandoua si pentru ca sunt sigura ca, indiferent daca nu ati fost la niciunul sau doar la unul dintre ele, ati vrea sa stiti care e mai cu mot.

1. Organizarea

Nu stiu daca e din cauza ca nu mai suntem in toiul verii, insa mi s-a parut ca la Parcul Balu cam scartaia organizarea.

In primul rand, la “casierie” era doar proprietara. Ea incasa banii, ea ne punea bratari de hartie la mana, ea ne dadea sa semnam declaratia. Numai ca nu ne si echipa, pentru asta erau niste baieti, care ne puneau hamul si casca. A, si pe deasupra, daca venea cineva sa se cazeze in cabana, tot ea se ocupa de asta. Si mi-a si spus ca baietii ei sunt ba in concediu, ba in concediu medical, deci pot doar sa banuiesc ca e mai mereu asa. Iar in momentul in care ai in acelasi timp 20 de oameni care vor sa intre in parc, nu e chiar fun sa fie o singura persoana care sa se ocupe de toata lumea. Ea e bulversata si noi pierdem timp aiurea.

Am primit doar acea bratara pe care ne-a pus-o la mana, nu am primit niciun bilet, astfel ca la final, in conditiile in care noi depasisem cele 3 ore cu vreo jumatate de ora, nu ne-a cerut niciun ban in plus, chiar daca scria clar ca era 5 lei / 30 min de depasire, pentru ca habar nu avea la ce ora am intrat. Nu ca nu mi-ar fi convenit, dar nu e ok sa nu ti se dea bilet.

Pe cealalta parte, la Parc Aventura sunt mai multe persoane la receptie, unde platesti (ca sa mearga treaba mai repede), si ti se da un bilet pe care ti se inscrie ora la care ai intrat, astfel ca la final, cand te intorci, ei stiu exact cu cat ai depasit, si stii cat trebuie sa platesti.

In al doilea rand, la Parc Aventura receptia este intr-o casuta din care pornesc toate traseele, ceea ce e foarte bine gandit: vii, platesti, iti iei echipamentul din acelasi loc, instruirea se face tot acolo, si tot din acelasi loc pornesti in primul traseu. Pe urma, de fiecare data cand termini un traseu, stii unde sa te intorci si o iei de la capat.

Ei, la Parc Balu vii, intri in cabana de langa Parc, platesti, te echipezi si iesi. Te duci in fata parcului, unde se face instruirea, apoi esti obligat sa faci in fata instructorului un traseu de initiere (cu jocuri foarte scurte, ca sa inveti sa te asiguri, cum sa folosesti carabinierele si cum sa stai in ham). Pe urma te trimit pe traseul verde (obligatoriu), iar cand il termini incepi sa bajbai printre copaci ca sa dibuiesti unde naiba incepe urmatorul traseu, adica nu incep toate in acelasi loc, cum ar fi logic, pentru ca nici macar nu exista un panou care sa-ti arate unde sunt traseele si sa ti le descrie.

A, si sa nu uit. Ca sa intri pe un traseu, trebuie sa urci niste trepte din astea de lemn, legate intre ele cu cablu, foarte enervante de altfel, pentru ca te obosesc foarte repede, mai ales ca trebuie sa te asiguri si cand esti pe ele.

Deci, pana aici 1 – 0 pentru Parc Aventura.

2. Distractia

In principiu, te distrezi la fel de bine la oricare dintre ele, insa uneori iti piere tot cheful cand lucrurile nu sunt facute cu cap.

De exemplu, la Parc Balu, multe jocuri (ma scuzati, ei nu le numesc jocuri, ci obstacole) constau intr-o sfoara de Tarzan / bancuta / casuta / balansoar cu care aluneci spre copacul urmator, si pe care trebuie sa le tragi spre tine prin intermediul unei sfori subtiri, care, de cele mai multe ori, se incurca si se agata de platformele din copaci, si te poti trezi ca la mijlocul jocului (pardon, obstacolului) ramai blocat sau chiar mai rau.

O alta chestie foarte enervanta mi s-a parut faptul ca uneori, din cauza ca 2 copaci erau prea apropiati, sau cine stie din ce motiv care imi scapa, au simtit nevoia sa monteze tiroliene extrem de scurte intre ei. Eh, dar pe o distanta atat de scurta, si deoarece cablul era montat orizontal ca sa nu te izbesti de copac, nu alunecai deloc si trebuia sa te tragi cu spatele, pe cablu, ca sa ajungi in partea cealalta, ceea ce nu numai ca nu este distractiv, ci este obositor.

Insa cel mai enervant lucru mi s-a parut faptul ca toate tirolienele si unele jocuri erau montate foarte prost. Adica nu ajungeai niciodata la capat (desi aveau bureti fixati pe copaci) pentru ca nu inclinasera cablurile suficient cat sa ajungi in capat dar sa nu te izbesti. Astfel ca trebuia de aproape fiecare data sa te intorci cu spatele si sa te tragi, folosindu-ti forta mainilor, pe care unii dintre noi au prea o au.

Ei, la Parc Aventura nu am avut niciodata problema asta. Sforile nu se incurcau si nu se agatau, tirolienele erau facute ca lumea si ajungeam mereu in capatul celalalt fara sa ma trag singura si nici nu ma izbeam de copac. Si in nici un caz nu existau tiroliene de 3 metri.

Deci, 2 – 0 pentru Parc Aventura.

3. Gradul de dificultate

Dupa ce am ramas blocata la jumatatea traseului de avansati (albastru) pentru ca obosisem cumplit la maini si trebuia sa ma trag, atat pe mine cat si greutatea unei casute de lemn in care ma aflam, ca sa pot ajunge in urmatorul copac, mi-am dat seama ca la Parc Balu nu mai am ce cauta decat daca merg la sala sa-mi lucrez bratele.

Imi folosisem atat de mult bratele incat, dupa o ora jumatate nu am mai fost in stare sa-mi adun toate fortele ca sa finalizez traseul. Asa ca am rugat pe unul dintre supraveghetori (care erau oricum doar vreo 2) sa ma dea jos, moment in care a trebuit sa ma stapanesc cat pot eu de bine ca sa nu ma rastesc la el. Era de un calm si o lene inimaginabila si nu numai ca nu a vrut sa ma dea jos din prima dar nici macar nu s-a sinchisit sa isi dea interesul sa imi dea indicatii sa ma pot descurca singura. Balbaia ceva extrem de incet de jos, incat nici macar nu prea il auzeam, probabil pentru ca ii era rusine ca nu stie bine romaneste, desi cred ca rusinea ii era totusi destul de straina.

Nu ma intelegeti gresit, nu sunt asa de pornita fara motiv, insa in momentul cand esti agatat intr-un ham de mai mult de 5 minute si il vezi pe omul care ar trebui sa-si dea toata silinta sa te ajute, ca se deplaseaza cu incetinitorul, si asta numai ca sa cheme pe altcineva sa vina sa te dea jos, nu ai cum sa nu te enervezi.

Concluzionand, anul trecut cand am fost in Parc Aventura m-am zbenguit 4 ore in continuu, timp in care am facut toate traseele (cele 2 galbene, cel verde, cel albastru si cel rosu) mai putin cel negru, iar la Balu Park am facut niste tiroliene mai mici, pe cel verde, si jumatate din rosu si deja obosisem. Pe urma m-am enervat si m-am dat de doua ori pe tirolienele de peste lac si am rezolvat problema. Deci nu pot decat sa spun ca Balu Park e mai dificil decat Parc Aventura, cel putin pentru fete, dar nu numai.

A, si ca paranteza, ca sa te dea jos (aka salvare) trebuie sa platesti 15 lei. Ceva de genul… daca esti prost, you pay the price. Nu ca m-ar fi deranjat sa platesc acesti bani, doar ca la Aventura nu exista o astfel de taxa.

S-ar putea deci spune ca este aproximativ 3 – 0 pentru Parc Aventura.

4. Originalitate

Avand in vedere ca Parcul Balu ca fost realizat dupa Parc Aventura, este evident ca au vrut sa fie ei mai cu mot. Asa ca au organizat parcul mai altfel (ceea ce nu inseamna mai bine), au numit obstacole ceea ce la Parc Aventura se numesc jocuri, s-au gandit ei ca ar fi mai cool daca ar include in echipamente si o casca de protectie pentru cap, nu ca ai avea mare nevoie de ea (pe mine mai mult m-a enervat) si, nu in ultimul rand, au profitat de lacul de decantare de langa parc si au montat cea mai lunga tiroliana din centrul Europei peste el, pentru efect. Acesta este, dupa parerea mea, cam singurul motiv pentru care as putea spune, dupa aceasta experienta, ca merita sa mergeti la Balu Park, pentru ca senzatia este foarte tare si privelistile pe masura.

La originalitate, as putea astfel sa acord punctul pentru Parcul Balu, ajungand la finalul comparatiei la un scor de 3 – 1 pentru Parc Aventura.

Acum nu stiu daca am fost influentata de faptul ca fusesem deja la Parc Aventura (deci aveam termen de comparatie) si ma asteptam ca la Parcul Balu sa fie si mai si (deci aveam asteptari mult prea mari) insa pentru mine scorul reflecta realitatea.

Totusi, concluzionez ca daca nu ai fost la niciunul si vrei sa incerci genul asta de distractie, mergi fara ezitare la Parc Aventura in Brasov. Insa daca ai fost deja acolo, ai ceva antrenament la brate (in special fetele) si vrei sa incerci si altceva, mergi la Parcul Balu.

Câteva poze din Balu Park:

Cand am terminat cu zbenguiala in Parcul Balu era deja ora 15 sau chiar 15:30. Planul era sa mergem cu masina pana la Cabana Madaras si acolo sa facem o mica plimbare pana pe Vf. Harghita Madaras. Era un plan foarte frumos, dar unul care trebuia inceput de dimineata. Si asta pentru ca, dupa ce am ajuns in Vlahita si am intrat pe drumul neasfaltat care duce spre Cabana Madaras, constatand ca pe indicator scrie 15 sau 20 km pana acolo, am intrebat o fata de trecea pe acolo daca asa e drumul pana sus si ne-a zis ca da si ca facem mult pana acolo. Dupa calculele mele, minim 1 ora, asa ca ne prindea noaptea inainte sa ajungem acolo.

Si-atunci ce rost mai avea… am facut cale intoarsa si am lasat aceasta experienta pentru alta data, eventual poate facem o tura pe acolo si nu ne rupem iara masina pe drumuri fantastice..

Inainte sa plecam definitiv spre casa, am mai oprit totusi un pic chiar la intrarea din drumul national spre Harghita Bai, unde este o poiana mai maricica si te poti tolani pe iarba si poti motai la soare, ca nu puteam sa plec asa fara sa ma mai bucur un pic de munte. Din pacate astfel de locuri sunt frecventate de grataristi, si asta nu facea exceptie. Totusi erau doar vreo 2 grupuri mici, unii doar latiti pe iarba ca si noi, si nu era mare galagie iar fumul era peste drum, asa ca ne-am putut relexa vreun sfert de ora.

Si-apoi, ce sa facem… ne-am ridicat, am suit pe cai si i-am dat bice pana acasa, dar nu inainte de a opri pe inserat in Brasov, unul dintre orasele mele preferate din Romania, pentru ca nu cred ca il mai vazusem seara, decat poate cand eram mica si pentru ca tare mergea ceva mancarica la ora aia.

Dupa cum am preconizat, chiar a meritat, si am facut o mica sesiune foto, asa, cat m-am priceput si eu (adica mai deloc :)))), in timpul clasicei plimbari prin Piata Sfatului si pe Bulevardul Republicii, asa cum facem de obicei. Am gasit iarasi o gramada de detalii pe care nu le observasem inainte, nici chiar vara trecuta cand am pornit in aceeasi mica vanatoare, pe zi insa.

Dupa ce am si macat o pizza (bunicica) la Pizzeria Roma de pe Republicii, numai bine ca s-a facut suficient de tarziu cat sa nu mai fie pic de aglomeratie pe Valea Prahovei, unde cu doar o ora inainte era prapad (stiu de la cineva care se afla in mijlocul coloanei) si am ajuns acasa numai bine, pe la 10 si ceva. Va recomand sa faceti la fel ca sa evitati aglomeratia tipica de duminica seara de pe DN1, poate asa se mai imbunatateste situatia…

Vă las cu pozele din Braşov :)

Biserica Neagră care e alba…