Din păcate atunci când mi-am dorit să o parcurg era iarnă şi cum traseul nu este marcat şi am fost sfătuită să am răbdare până vine vara ca să nu am probleme cu orientarea, a rămas pe un plan secundar.

Vara trecuta nu mai ştiu ce am păzit dar n-am ajuns. Între timp am mai luat porţii de Baiului de la Crucea Caraiman, de unde am prins nişte privelişti deosebite atât vara cât şi iarna trecută, iar în ultima zi din anul 2010 am mers prima dată cu telegondola de la Azuga şi am văzut Bucegii din Baiului.

Încă nu m-am hotărât care dintre panorame e mai frumoasă (Bucegii văzuţi din Baiului sau Baiului văzuţi din Bucegi), dar cert e că acum pot să zic că m-am bucurat de amândouă din plin.

Se face că era luna mai, chiar ultima săptămână din ea şi noi încă nu ajunsesem în cea lună pe munte. Şi cum acest lucru e strigător la cer şi se şi anunţa vreme bună în week-end, mi-a venit repede ideea să mergem în Baiului. Prea mult jinduisem oricum… :)

Nu prea aveam timp să facem tură de 2 zile aşa că planul a fost să plecăm de vineri seară din Bucureşti şi să urcăm a doua zi de dimineaţă cu telegondola din Azuga, să pornim pe creastă şi, în funcţie de timp să coborâm pe Zamora, pe Valea Rea sau pe Piciorul Câinelui, de preferinţă pe ultima, ca să facem cât mai mult.

Zis şi făcut numai că…

Vineri seară am luat noi trenul frumos pe la 18 şi ceva, iar în Sinaia trebuia să ajungem la ora 20:30, deci încă vreo 30 de min până la „cazare” deci perfect, nu pierdeam decât 30 de minute din finala Dansez pentru tine :)))) Hai nu râdeţi, ce să fac dacă îmi place dansul? :P

Minunat deci, planul era foarte bun. Pe la Comarnic m-am uitat la ceas şi eram chiar super în grafic, şi abia aşteptam să ajungem.

Mda, asta dacă nu s-ar fi oprit trenul în mijlocul „drumului”. Prima dată am zis, ei, hai, că aşa face mereu. Nu s-or mai termina odată lucrările de pe linia asta!! Dar timpul trecea, şi emisiunea mea deja începea! Grrr…

După vreo nu ştiu cât timp am fost anunţaţi că s-a defectat locomotiva şi că vom pleca peste 30 de min. Lovely! Ce noroc pe capul meu!

M-am uitat la ceas şi am reţinut cât era, gândindu-mă oare de câte ori mai mult de 30 min o să aşteptăm? De 2 ori, de 3 ori? Deja mă vedeam stând în trenul ăla cu orele şi în final capitulând şi plecând pe jos până în Sinaia , în toiul nopţii :)))

Dar, culmea, s-a întâmplat ceva miraculos! Cu adevărat spectaculos şi cred că în premieră exclusivă! :)) După fix jumătate de oră a venit o altă locomotivă şi am pornit de pe loc. Amazing! Am pierdut ceva din emisiune dar am prins esenţialul: adică finalul :)))) Asta pentru că de pe la mijlocul emisiunii şi până chiar înainte să anunţe câştigătorii am adormit lemn pe canapea :)) Eh, detalii :P

Nu vă mai povestesc şi că am făcut o criză de astm şi nu-mi luasem medicamentul cu mine şi am crezut că ori mor or chem salvarea în noaptea aia, pentru că farmacie în zona aia nu există, şi a doua zi când am ajuns la farmacie am văzut luminiţa de la capătul tunelului :P Detalii…

Important e că după ce am fost mai leşinată ca o cârpă şi n-aş fi putut să urc nici măcar scările de la bloc, după aceea mi-am revenit (ce înseamnă domle şi aerul de munte, but mainly medicamentul :)))) şi am mers, cum îmi place mie să spun, de la Azuga la Sinaia, pe jos :)

Mă rog, cu un pic ajutor de la telegondola Azuga. 18 lei de persoana costă şi nu e, teoretic, niciodată închisă pentru revizie. Am vorbit la telefon cu cei de acolo şi mi-au zis că nu au nicio zi în care să se închidă complet instalaţia, aşa cum e la telecabine de exemplu, ci fac ei revizia în aşa fel încât să nu întrerupă circulaţia. Când am sunat acum în mai, mi-a zis că se deschide la 9:30 şi e oprită doar dacă bate vântul tare.

 Creasta Baiului: Staţia terminus telegondola Azuga – sub Vf. Piscul Câinelui: 3 h (marcajul este doar teoretic, nu mai apare mai nicăieri)

Primul lucru la telegondolă am observat bicicliştii. Aşa pentru că traseul de creastă este foarte lat şi suficient de lin (nu chiar peste tot) încât să se preteze la aşa ceva. Ce nu ştiu eu însă e pe unde coboară de pe munte biciclişti, dar na… asta nu e problema mea. Mie îmi place la pas, nu în fuga :)

Aviz amatorilor însă, nu e chiar floare la ureche, am văzut de multe ori că urcau pantele pe lângă biciclete, pentru că era destul de greu de urcat pe alocuri.

De sus de la telegondolă se vede ca în miniatură oraşul Azuga

Veşnicul călăuzitor Releul Coştila. Dacă nu era el, nu ştiu ce mă făceam în multe ocazii :P

Prima porţiune de urcare pe Culmea Urechea. Poteca mai mult decât bine definită trece pe sub vârful Urechea, ce se vede în imagine. Există desigur şi varianta parcurgerii acestui traseu pe creasta matematică, asta pentru cei ce ţin neapărat să facă fiecare vârfuleţ de pe creastă. Noi pentru că eram prima dată pe acolo şi nici nu prea cunoşteam locurile, am mers pe poteca bine bătătorită, care ocoleşte vârfurile şi merge destul de lin.

Nu încercaţi să mergeţi aici prima data iarna, pentru că  nu aveţi cum să vă orientaţi foarte bine, în special când e vorba de coborât, iar dacă mai prindeţi şi ceaţă, şansele de rătăcire sunt mari. Cel mai bine e, cum se spune de obicei, să vii vara şi să priveşti cu ochi de iarnă :) Adică să îţi închipui cum ar fi iarna şi să reţii detalii care te-ar ajuta în anotimpul alb. Dar eu sincer.. am uitat total de asta. M-a furat aşa de tare peisajul încât… m-am uitat cu ochii…şi atât! :P

Mi s-a părut extrem de frumos. Nu vi se pare şi vouă?

În prima parte a zilei, soarele bate perfect peste Bucegi, deci atunci e timpul ideal pentru fotografiile cu abruptul Bucegilor.

Dar culmea e că nu trebuie să ne uităm doar în grădina vecinilor, cum ar fi, pentru că şi locurile chiar de sub picioarele noastre sunt extraordinare şi ele. Păduri aşa frumoase parcă n-am văzut în viaţa mea.

După încă o porţiune de urcare, mă uit să văd de unde vin :)

Nu mă mai săturam de „poza” asta! Cred că am făcut cam 20 la fel, dar totuşi în acelaşi timp parcă erau altfel :) Norii parcă lăsau umbră în altă parte :P

După 1 oră şi un sfert am ajuns deja la coborârea în serpentine spre Zamora. Am ajuns mai repede decât ne-am fi imaginat şi i-am dat tot înainte. Nu vroiam deloc să coborâm de pe creastă aşa repede, pentru că drumul până în Buşteni am înţeles că e lung şi obositor fizic şi psihic. Dar nici nu aveam motiv, era abia 12:30 ora.

Aproape tot traseul am mers cu harta în mână. Este vorba de harta Munţilor Baiului pe care o puteţi descărca de aici. Pe noi ne-a ajutat extrem de mult, fără ea nu ştiu dacă ne-am fi descurcat, oricum, ar fi fost foarte greu probabil. În permanenţă am identificat şeile şi vârfurile, ca să ştim cam pe unde ne aflam. Aveam desigur şi Bucegii la o adică după care ne puteam ghida, dar nu era de ajuns. Ideea era că pe poteca asta nu aveam cum să ne pierdem dar trebuia să identificăm pe unde coborâm.

A fost destul de uşor să ne orientăm, harta este extrem de folositoare, şi n-am avut deloc probleme. Am identificat şi vârful Baiul Mare, cel mai înalt punct din Baiului, 1895 m, însă nu am ales să urcăm pe el, ci am mers în continuare pe potecă. Se poate însă să vă abateţi, nu sunt probleme cu revenirea pe urmă la potecă.

Undeva după vf. Baiul Mare, am văzut şi prima dată un marcaj vechi de creastă. Momentul a coincis cu apariţia ceţii care urca din stânga văzând cu ochii, şi a ţinut o vreme, dar nu ne-a făcut probleme, căci în scurt timp am scăpat de ea şi am avut iar vizibilitate bună spre locuri deosebite.

La un moment dat când poteca mi s-a părut că ocolea foarte mult prin stânga, nu ştiu ce-mi veni şi am urcat pe creasta matematică, revenind apoi pe potecă. Cred că am scurtat niţel.

În afară de toate cele povestite mai sus, ce mi-a mai plăcut a fost că traseul nu este aglomerat ca cele din Bucegi. Tot drumul ne-am întâlnit cu 3 băieţi la un moment dat, care veneau de la Posada, şi un grup mic pe care l-am bunghit jos pe potecă atunci când noi bălăuream pe creastă. În rest…

… doar nişte broscuţe într-o baltă :P

După aprox. 3 ore de la plecarea de la telegondolă, am ajuns şi la ramificaţia cu Piciorul Câinelui. Am dibuit-o uşor, dar la un moment dat, înainte de asta, după atâtea vârfuleţe cam pierdusem socoteala şi aveam impresia că am ajuns la Piscul Câinelui mai devreme, însă nu vedeam coborârea. Noroc cu harta, evident, că ne-a ajutat să ne orientăm şi să ne dăm seama că mai aven totuşi ceva de mers.

Ramificaţia spre Piciorul Câinelui nu este extrem de bine definită, dar se poate remarca, mai ales că e singurul picior de pe acolo :)

Iar apoi apare şi marcajul punct albastru spre Sinaia, deşi coborârea nu prea pune probleme de orientare.

 Piciorul Câinelui – Sinaia: 2h 30

Coborârea pe Piciorul Câinelui era ca un drum spre rai :)

Au şi norii farmecul lor :)

Cred că este una dintre cele mai frumoase şi interesante coborâri din cate am făcut. Iniţial m-a atras traseul ăsta pentru că am văzut pe hartă că în afară de o ultimă porţiune micuţă de pădure, în rest se merge ca pe un fel de creastă :) Şi chiar mi s-a păru genial să cobor pe aici! Dacă nu aţi fost însă trebuie neapărat să mergeţi!

Pauză de relaxare. Eu faţă în faţă cu cel mai mare duşman al meu: musca! :))) De fapt eu aveam ochii închişi şi ea făcea mişto de mine :)))

Un adăpost vechi pentru animale. Nu ştiu dacă se mai foloseşte.

Tot Coştila e steaua noastră călăuzitoare :)

În final, poza mea preferată din Munţii Baiului. Deşi priveliştea de sus de la telegondolă cu Munţii Bucegi face toţi banii, precum şi multe alte aspecte din Munţii Baiului prinse pe „film”, aceasta este preferata mea. Copacul cu coroana perfect rotundă, care s-a mulat perfect pe cocoaşa pe care stă, cerul albastru, verdele ierbii şi norii albi, toate par desprinse din rai :)

Chiar ziceam că noroc că sunt paranoică şi mereu întorc capul în spate să văd dacă nu ne urmăreşte vreo lighioană, că altfel ratam peisajul :))))

O altă parte bună la acest traseu este că, spre deosebire de altele precum Zamora de exemplu, nu este plin de stâne. Există o singură stână pe Piciorul Câinelui, dar nu este fix pe traseu şi poate fi evitată. În orice caz, la momentul turei nu am zărit mişcare la stână şi nici oi nu am văzut nicăieri pe munte.

Nu ştiu cum de am reuşit, pentru că ne aşteptam să facem cel puţin 2 ore mai mult pe traseu, dar am ajuns în Sinaia la fix pentru a vedea o paradă de maşini de epocă pe care o văzusem anunţată pe un afiş în dimineaţa respectivă şi chiar îmi părea rău, pentru că nu îmi imaginam deloc că aveam cum să o vedem.

Dar iată că am avut super noroc.

Ne-am aşezat frumos să mâncăm (nu de alta dar eram lihniţi) la o terasă chiar pe trotuar, într-un loc numai bun de pozat maşinile când aveau să sosească.

Mercedes Benz 190SL

Ford Mustang Shelby

Dacia 1300 Doooh! :P

1966 MG B V8 Roadster

BMW 2000ti

Citroen DS

Jaguar E-type

We have no idea :P Stie cineva ce masina e?

După ce am terminat cu parada a venit şi mâncarea însă ce credeţi că am putut mânca în tihnă? Nici vorbă, pentru că lângă noi s-a înfiinţat cel mai cerşetor câine din lume.

Se uita efectiv fix la noi şi aştepta răbdător de mâncare. Şi era şi destul de mărişor astfel că botul îi ajungea destul de aproape de nivelul mesei, deci era cam imposibil să-l ignorăm. Plus că era super deştept. Dacă vedea că înu îl băgăm în seamă pe o parte şi stăm cu capul mai degrabă întos în cealaltă direcţie, se ridica şi se ducea pe partea cealaltă a mesei, ca nu cumva să nu-l vedem :)))) Iar când am încercat să-i dăm pâine cu cartofi prajiţi, a mâncat toţi cartofii, dând la o parte pâinea.

Eu una aşa ceva n+am mai văzut în viaţa mea. Uitaţi-vă ce ochi avea!

Of, greu cu slăbiciunile astea pentru animaluţe! :P

Ce am învăţat în tura asta:
– ca orice ar fi, trebuie să-mi iau medicamentele cu mine
– ca trenurile se pot defecta cand ti-e lumea mai draga, sau mai bine zis, cand ai un plan de la care nu vrei sa te abati sau nu poti…
– ca daca mai uităm de multe ori crema de soare acasa o sa dam de belea (iar ne-am ars :| )
– ca imi place mult sa ma orientez cu harta in mana prin locuri noi, unde nu este marcaj, ma simt detectiv :)))