România: Cheile Dobrogei & Biserica și Peștera Sfântul Ioan Casian (nov 2011)

Scris de | Alexandra

19 noiembrie 2011

Se făcea că venise un weekend cu vreme bună peste noi în noiembrie, şi noi nu ştiam ce să facem cu el. De plecat, claaaaaar, îmi era mai mare dragul, dar unde? Evident, voiam la munte, dar, după ce m-am răsucit şi m-am învărtit de vreo 10 ori, m-am găsit în acelaţi punct ca la început. Nu ştiam unde să mergem şi cu asta basta.

Dar n-a durat mult şi mi-am amintit că doar cu vreo 2 zile în urmă văzusem nişte poze din Cheile Dobrogei şi mi le trecusem pe Wish list. Şi cine a zis că o chestie trebuie să stea pe wish list cu lunile, sau, mai rău, cu anii?

Şi uite aşa am ajuns noi sâmbătă pe la ora 11 să ne aflăm… pe câmp:

Cum am ajuns cu maşina pe un drum de tractor din mijlocul câmpului? Pe scurt… după ce am ieşit de pe autostradă, cu tot cu atlasul rutier şi cunoştinţele mele de orientare pe hartă recunoscute şi atestate, am reuşit să facem nişte alegeri foarte proaste privind drumurile comunale şi ne-am „pierdut” de vreo 5 ori cu brio. 

Pe lung… Iată cum am reusit performanta de a ajunge in 5 ore de la Bucuresti in Cheile Dobrogei. A se citi cu harta de mai jos deschisa in browser :)


Sambata dimineata (eh, pe la un 8 asa, ca nu ne grabim nicaieri, doar vreo 3 ore zice Via Michelin ca facem – pe vremea aceea foloseam Via Michelin ca să-mi planific turele, google maps încă nu era reliable în România :)))) m-am urcat frumos in masina, de data asta pe post de copilot.

Nu aveam GPS, dar pfffff… ce ne trebuie? Am in brate cel mai smecher atlas rutier, m-am uitat acasa si pe google maps si pe viamichelin, ce poate sa fie asa de greu, nu?

He he he…

Dar sa revenim, am plecat sambata dimineata. Aproape tot drumul pe Autostrada Soarelui a fost o ceata de nu vedeai 10 m in fata masinii. A fost cu adevarat magic. Din fericire s-a mai ridicat spre final. La Cernavoda suntem deviati. Gata, fratilor! Ce atata autostrada pe capul vostru?

De la Cernavoda mai mergem un pic, dupa care ma pregatesc sa dau pilotului indicatii. Fii atent, aici in Mircea Voda tre sa facem stanga, da?

Buuun, zis si facut. Facem noi stanga, mergem un pic, drum asfaltat, toate bune si frumoase. Pana se termina. Asfaltul, ce credeati? Eh, hai ca nu-i capat de tara, nu e prima data cand mergem pe drum pietruit. E bunicel, n-are nimic. Intram intr-un sat. Nesemnalizat, desigur. Conform atlasului meu probabil suntem in Gherghina. E bine. Da-i inainte! Vreo 2 oameni se uita cam ciudat la noi din poarta dar, ei, imi imaginez ca nu vad masini straine chiar asa, in fiecare zi.

Nu trecem mult de privirile curioase ca ajungem la o bifurcatie în “T”. In fata camp, stanga dreapta drum de pamant. Ups ! Asta sa stii ca nu-i pe harta ! Si nici n-arata bine. Hai sa intoarcem si sa intrebam pe cineva.

Gasim o tanti.

  • Doamna cum ajungem si noi in Nicolae Balcescu (nu era sa-i zic acuma ca ma duc in Cheile Dobrogei, doar sunt turist inteligent si ma uit sa vad si eu ce sat mai acatarii e mai aproape)?
  • Ah, pai tre sa va intoarceti si sa faceti stanga pe urmatorul drum, si ajungeti in Tortoman si pe urma prin Tepes Voda….bla bla bla (eu am ramas la partea cu „tre sa va intoarceti”)
  • Pai da’ pe aicea nu ajungem tot in Tortoman ăsta?
  • Ba da… dar e drum de pamant. Dar e bun, sa stiti, doar sa nu-l pierdeti.. Da’ mergeti. Mergeti si faceti stanga in capat si o sa treceti pe langa un cimitir si e sotul meu acolo, lucreaza, si va zice el cum sa o luati.

Ataaaat! Deci nu tre sa ma intorc! Genial. Da-i inainte!

Ajungem la cimitir. Cativa oameni dau la sapa si se opresc imediat cand ne apropiem noi, ca cei mai tampiti turisti ever.

  • Buna ziua. Nu va suparati, cum ajungem si noi la Nicolae Balcescu?
  • Da, dati inainte pe drumul de pamant si ajungeti in soseaua Tortoman – Silistea (zicea de parca ar fi highway, nu alta!). Faceti stanga.

Concisi oamenii. Bun, deci drept inainte. Stanga. Ce poate sa fie asa de greu, nu?

He he he…

In fine, mergem noi un pic, ce mergem… drumul e de pamant, da, dar e bunicel. Hai ca nu-i sfarsitul lumii. Iar ne facem masina albie de porci, dar asta e. Ne-am obisnuit deja sa gasim lunea arhicunoscutul mesaj „spala-ma” pe ea.

Suntem intr-o zona cu eoliene. Nici nu-mi dau seama daca suntem pe un drum pe tractor (stanga dreapta e numai camp, dar totusi nu sunt santuri adancite de la rotile de tractor) sau e drum facut special pentru eoliene. Din pacate n-am prea mult timp sa reflectez la acest aspect filozofic, caci drumul se nasoleste iar eu ma transform in cel mai crizat copilot din lume. Incep sa ma apuc disperata de bord, de usa, la fiecare denivelare ma trec toate apele, ma apuc de cap, imi pun mainile la ochi… tot tacamul! Nu ca n-am mai condus pe o gramada de drumuri mai rele ca astea, dar din scaunul soferului zau ca aratau altfel!

Mi se da sfatul sa ma calmez.

  • Cum sa ma calmez???????? Tu nu vezi ca habar n-avem unde suntem si nu se vede nicio urma de civilizatie la orizont?????

Ba nu, mint, stiu exact unde sunt. Pot sa pun si degetul pe harta. Numai ca degetul meu acopera cativa km patrati de pe harta aia. Detalii. Cert e ca stim unde suntem. In mijlocul campului, unde nu trece nici mama naibii, pe un drum care nu stim unde duce (da, da, bine, la sosea, da’ pana nu vad, nu cred!) si pot sa jur ca aici a fost filmat vreun film din ala de groaza low budget.

La un moment dat, soc! Ajungem la o intersectie. De drumuri de pamant, logic, doar nu credeati ca semaforizata.

  • Pai si ce facem acum?
  • Hai sa facem stanga, doar au zis oamenii aia ceva de o stanga.
  • Da, dar nu cred ca se refereau la stanga asta, ci cand ajungem in soseaua aia, fir-ar ea sa fie de sosea, ca nu mai apare odata!

Facem stanga deci, fie ce-o fi. Hai ca pare bine. Nu trece mult si mi se pare ca se aude un zgomot ciudat de la masina. Deja imi imaginez ca aici imi raman oscioarele.

  • Auzi si tu?
  • Ce s-aud? N-aud nimic!

Mai mergem putin.

  • Mai. nici acuma n-ai auzit?
  • … parca…
  • Nici acumaaaaa?
  • Mmm, e de la iarba, mai, stai calma!
  • Da’ ce iarba e de sarma?????? Opreste masina sa ne uitam!

Ma asteptam deja sa vad toba cum se taraie pe jos sau ca ne atarna vreo piesa de pe sub masina, dar… nimic. Mda, probabil ca iarba pe aici chiar e de sarma! In triunghiul bermudelor e orice posibil, doar!

Cand am vazut primul camion la orizont am zis ca nu-i adevarat. Cam am ajuns sa vad iar asfalt cu ochii, mai mai ca m-am dat jos din masina sa-l pup.

No bun, am ajuns la sosea. THE sosea! Acu facem STANGA?! Hai sa facem. Oricum habar n-am unde suntem.

Soseala e frumoasa. E lina. Imi vine s-o iau in brate, s-o pup, s-o iau pe post de pet si sa-i dau de mancare. Asa e de frumoasa!

Numai ca nu imi mai place cand ne duce la Silistea. Stai ca nu e bine. Stoooop. Stanga imprejur, noi trebuie sa mergem la Tortoman.

Sa recapitulam. De la Gherghina, (pe hartă la punctul C), drumul DJ225 nu exista. E pierdut in spatiu. Noi am iesit de pe drumul de pamant (care evident nu apare pe harta, duuuh!) undeva intre Silisea si Tortoman. Asa ca, atunci cand am facut stanga si am ajuns in Silistea, ne-am intors 180 de grade si ne-am dus in Tortoman, eu fiind ferm convinsa ca acelasi drum DJ225 care imi apare mie pe harta de la Tortoman la Dorobantu chiar exista. Man, I never learn….

Ajungem in Tortoman si, ca un super copilot model ce sunt eu, dau indicatii: vezi ca in mijlocul satului tre sa fie un drum spre STANGA. Da ,de unde? Trecem de mijlocul satului si nu apare niciun indicator spre stanga. Hai sa ne intoarcem. Oprim si intrebam niste oameni.

  • Domle’, nu va suparati, cum ajungem si noi in Nicolae Balcescu?

Curand incep sa regret ca am intrebat. Oamenii ne dau indicatii vorbind unul peste altul, unul zice sa ne intoarcem in Medgidia (Esti nebun!!! Nu ma intorc nicaieri!!!) altul sa o luam pe nu stiu unde (daca nu e pe harta, nu mai merg!!) si altul sa o luam prin Tepes (hmmm, n-am mai auzit o data de satul asta pe ziua de azi???).

Oamenii se sfatuiesc un pic, in timp ce noi stam in mijlocul drumului (nu-i nimic, pe soseaua asta nu prea trec masini) si pana la urma se hotarasc. Deci mergeti inainte prin Tepes Voda si pe urma faceti dreapta. Eu ma uit stupefiata pe harta si vad ca la Tepes Voda se ajunge clar pe un drum neasfaltat, la modul in care e figurat pe harta, cu o linie subtire si rahitica.

  • Domle’, da’ cum e drumul pe acolo?
  • E asfaltat ca aici, e bun!

Ma indoiesc un pic, dar oricum nu mai inteleg nimic. Ii dam inainte. Trecem iar prin Silistea, desigur, ca doar n-o mai vazusem demult, si continuam. Dupa harta mea, ca sa mergem prin Tepes Voda trebuie sa facem dreapta la un moment dat, dar… constat ca mergem drept din Tortoman incoace si hopa, intram in Tepes Voda. Ceva nu e in ordine. Ma uit iar pe harta, dar nu inteleg nimic. O intorc pe toate fetele, cu susul in jos, cu josul in sus, dar degeaba. Iar suntem in triunghiul bermudelor. As fi putut la fel de bine sa vin si fara harta, cred ca de fapt ma descurcam mai bine…

O borna veche de 325 de ani ne spune ca mai avem 2 km si iesim in DN2A. Iar cand am ajuns, iara mi-a venit sa ma dau jos din masina sa pup asfaltul. In sfarsit suntem pe o sosea. O sosea adevarata. Drum european! Aleluia.

Ok, in sfarsit suntem bine. Sau…?

Intram in Nicolae Balcescu. Ma uit eu pe harta (o arunc, gata, o arunc!!!) vad ca daca am face STANGA (o stanga daca mai facem azi, ma spanzur!!!) am ajunge iiiiin sfarsit in Targusor, de unde in cativa km am fi in Cheile Dobrogei.

Pfuai, ba e si un ditamai indicatorul spre Targusor cand ajungem in centru. Acum TRE sa fie bine! Si-gur!!! N-are CUM sa nu fie bine!

Nu facem nici 500 m ca drumul devine pietruit. Pe indicator scria 10 km. Trecem pe langa un cimitir (nu, nu ne-am propus sa vizitam azi toate cimitirele de pe traseu) si intalnim un cuplu de 2 tineri care pesemne faceau o plimbare romantica (da, pe langa cimitir) dat fiind floarea din mana ei.

  • Nu va suparati, pe aici e bine spre Targusor?
  • Da, da, dati-i tot inainte!

Yeah, right! Dupa 1-2 km deja simt ca o iau razna daca mai merg inca vreo 8 km pe altceva decat asfalt, asa ca hotaram sa intoarcem si sa incercam pe ultima varianta, prin Mihail Kogalniceanu, unde sigur e drum astfaltat spre Targusor. Si-gur! N-are CUM sa nu fie!

Si uite asa, dupa 5 ore, 10 stangi, 5 intoarceri de jur imprejur, 2 triunghiuri ale bermudelor, 2 drumuri pietruite si 1 drum de pamant, pe la ora 13 am ajuns si noi in Cheile Dobrogei.

Asta nu inainte de a face STANGA din Mihail Kogalniceanu spre Targusor, dupa cum arata indicatorul. Cred ca e de la sine inteles ca am dat iar de drum neasfaltat (this is NOT happening!!!) dar care, din fericire, s-a terminat repede, dar nu inainte de a cere iar indicatii unor oameni care intrau pe strada de pe care ieseam noi in soseaua buna, pentru ca nu stiam daca sa facem dreapta sau stanga. A fost STANGA.

Anyway, conlcuzia: viata era grea pe vremea cand google maps nu era suficient de dezvoltat in Romania si nici waze nu aveam.

Recunosc că, după ce s-au scurs 5 ore de la plecarea din Bucureşti, în care am ajuns cu adevărat să cred că nu ne e dat să ajungem la Cheile Dobrogei în acea zi, nu prea mai aveam chef de nimic. În plus, zona era pustie, singura vietate fiind un amărât care umbla săracul pe acolo căutând lucruri pe jos. Mi-e fost milă de el, dar mi s-a făcut și puţin teamă, mai ales că voiam să lăsăm maşina într-un loc şi să mergem în plimbare pe jos.

A venit să ne ceară … ceva (nu știu exact ce, că nu înțelegeam bine ce spune) și am avut câteva momente în care nu m-am simțit foarte confortabil, dar până la urmă a găsit o altă ţintă ceva mai îndepărtată şi mi-am făcut curaj să plecăm în plimbare.

Chiar lângă locul unde am lăsat maşina se afla un copac foarte frumos. Din păcate, nu prea am avut noroc de o lumină bună pentru fotografii şi, fiind noiembrie, iarba era de culoarea pământului. Recunosc, peisajul de primăvară de aici e superb, dar ideal e de prins când nu sunt încă cei cu grătare…

Am reuşit să şi urcăm un pic, ca să admirăm peisajul de sus, că vorba ceea, unii spun că şi Cheile Dobrogei sunt nişte mici munţi.

Sus ne-am întâlnit şi cu „urma” unui şarpe

Deşi drumurile parcurse pentru a ajunge aici au fost mai mult decât buclucaşe, şoseaua care traversează Cheile Dobrogei este chiar bună.

Ca lungime, Cheile Dobrogei nu sunt deloc lungi, în total având cam 2 km. Lejer se pot parcurge pe jos.

Am luat-o şi noi un pic la picior pe marginea şoselei, dar doar câteva sute de metri. În plimbarea noastră ne-am întulnit cu THE MAN.

Sau THE FACE

Deşi foarte impresionaţi de formaţiunile sculptate în stâncă, a trebuit să plecăm, căci era destul de târziu, având în vedere că ajunsesem din prima cu întârziere.

Dar nu era însă aşa de târziu ca să plecăm înapoi acasă, fiindcă mai aveam ceva de făcut până atunci. A doua oprire a fost la Biserica Sfântul Ioan Casian. Aici se ajunge pe un drum de pământ, dar bun, de cam 4 km. Nu am venit neapărat pentru biserică, ci pentru peșteră. 

Deşi cu câteva luni înainte mă înţepase în pădure o viespe sau o vietate similară, nu ştiu prin ce minune am avut curaj să mă apropii aşa tare şi să fotografiez una. Menţionez că nu am teleobiectiv, nici pe departe :)

Chiar dacă nu am venit în mod special pentru Biserică, trebuie să recunosc că mi-a plăcut. Din păcate nu era nimeni pe acolo şi nu am putut intra şi înauntru să vedem cum e.

În partea opusă bisericii se află nişte bolostânci care nu ştiu dacă reprezintă ceva, dar erau foarte fotogenice :)

Înainte de a pleca pe poteca din spatele Bisericii, ne-am amuzat un pic bine de tot cu motanul roşcovan. Iată o mostră de împins stâlp în stil tâmpiţel:

I can do it! I can do it!

Poteca din spatele bisericii duce spre alt punct important din Rezervaţia Cheile Dobrogei, şi anume Peştera Sfântului Ioan Casian, spre care, atenţie! Se coboară, deci spe urmă se urcă! Duuuh….

Urcarea în Peştera Sfântului Ioan Casian

De îndată ce am reuşit să dovedim scara metalică am ajuns în mica scobitură în care se pare că s-a adăpostit Sfântul Ioan Casian.

Pare destul de mică dar în stânga observăm că se face un cotlon. Din păcate realizăm că am uitat frontalele în maşină, dar asta nu ne-a oprit. A fost prima dată când am fost atrasă ca un magnet de ceea ce se află mai departe de cotlon, aşa că am plecat în întuneric.

Era complet beznă. Cu ochii închişi sau cu ochii deschişi, era fix şi exact acelaşi lucru. Cotlonul nu a fost foarte lung, dar şi acum ţin minte senzaţia pe care am simţit-o între cei doi pereţi umezi şi reci. În căpăt erau puse câteva lumânări pe jos şi o cruce, parcă. 

Cu puţină atenţie, am reuşit să şi coborâm scara, şi după un pic hei rup la urcare până înapoi la biserică, am ajuns şi la maşină. La întoarcere am ales, evident, drumul cel bun, care este cel care se poate vedea în harta de mai jos. Drum de la care recomand oricui cu căldură să nu se abată de la el, pentru binele său şi al maşinii sale :)

RĂMÂI MEREU ÎN LEGĂTURĂ CU NATURA

Dacă ți-a plăcut povestea, te invit să te abonezi la newsletterul Natural și vei primi inspirație și resurse exclusive pe care le trimit doar abonaților.

Despre autor

ALEXANDRA

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să-l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Foarte bune pozele! Avantaj voi, ca ati mers cand era liber. Canionul insa e mai mare de 2km, sunt vreo 10 de fapt, daca iei in considerare toate stancile de-a lungul soselei.

    Si avantaj eu, ca peste 10 zile merg din nou pe acolo. Bonus: 1 mai in Muntii Macin (idee si pentru altii, zic).

    Răspunde
  2. Am fost si in chei si la pestera dupa ce am citit aici.Merita amanadoua.La capatul cheilor e amenajat un izvor.La manastire puteti cumpara miere.

    Răspunde

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei