UK: Seven Sisters

Păi… ce să facă.. îşi pun pe ei hainele de munte şi fac o excursie la Seven Sisters. Ce e Seven Sisters? Pe scurt… este vorba despre o faleză stâncoasă de calcar de la Canalul Mânecii, care are nişte… “cocoloaşe”. 7 la număr. Bine, ele sunt mai multe, dar cele mai importante sunt 7 la număr.

Dacă n-aţi auzit de ele, poate vă sună ceva mai cunoscute “White Cliffs of Dover”. Ele sunt ceva mai la est, cumva vis-a-vis de Calais, din Franţa, în timp ce Seven Sisters sunt în Sussex, între localităţile Seaford şi Eastbourne, cumva vis-a-vis de Etretat, superba staţiune din Franţa în care am fost acum 2 ani. Cumva experienţele s-au asemănat, pentru că şi în Etretat e vorba de o faleză calcaroasă şi ceva “cocoloaşe”, însă acolo nu am mers atâta.

Eu nu am văzut White Cliffs of Dover, însă pentru că aveam de gând şi m-am documentat înainte de plecare, părerea mea este că dacă aveţi de ales între cele două (aşa cum am avut eu), Seven Sisters se merită mult mai mult. Acuma rămâne să judecaţi voi, dar mie una mi-a plăcut foarte mult. Noi nu am făcut propriu-zis traseul Seven Sisters (care trece peste cele 7 cocoloaşe) din lipsă de timp, însă am mers aproape numai pe jos între localităţile Seaford şi Eastbourne, care a însemnat un traseu de aproximativ 20 de km. 

Partea bună pentru cei ce nu vor să umble atâta pe jos este că traseul se poate modifica sau scurta după bunul plac, însă eu am vrut să vedem cât mai mult posibil într-o singură zi.

O să vă explic un pic logistica, pentru că sunt câteva chestii care trebuie ştiute şi după care cam trebuie să sapi pe net ca să le găseşti. După care o să vă arăt ceva poze, care sper să vă placă.

În primul rând cam asta este harta cu traseul nostru figurat pe ea:

Vizualizare hartă mărită

Între punctele B şi C am luat un autobuz, în rest am mers numai pe jos. Nu vă luaţi după cele 4 ore jumătate pe care le estimează el, pentru că google maps nu ştie să calculeze numărul de km în funcţie de panta terenului şi nici să ia în calcul pauzele pentru poze :) Noi am făcut în total, din gara Seaford până în gara Eastbourne în jur de 6 ore.

Din Londra am luat trenul pentru a ajunge în Seaford şi, de asemenea, la întoarcere am luat trenul din Eastbourne spre Londra.

Partea foarte faină este că pentru a face excursia asta există un bilet special care se poate cumpăra de pe internet. Un fel de ofertă :) Este un bilet “all inclusive”, care se numeşte “ALL NETWORK Downlander” care îţi permite să mergi toată ziua (de luni până vineri după ora 10 şi în weekend la orice oră) cu orice tren operat de Southern, plus autobuze în zona Seven Sisters (de exemplu cel de care vă ziceam mai sus). Costă doar 16,5 lire, ceea ce este mai puţin decât te-ar costa dacă ţi-ai lua biletele de tren şi autobuz separat. Atâta doar că trebuie plătit online cu cardul, trebuie cumpărat cu minim 2 zile înainte şi apoi trebuie printat şi luat la purtător.

Însă pentru mine a fost ideal. Cu doar o zi înainte de plecarea la Londra m-am uitat la vreme, am văzut că va fi bună în ziua de duminică, şi pac, l-am şi luat.

Cu biletul ăsta te duci pur şi simplu în gară şi îl arăţi la poarta de intrare către liniile de tren. Nu trebuie să faci nimic altceva. Acuma, fie vorba între noi, este vorba doar de o amărâtă de hârtie A4, fără niciun cod de bare, nimic, pe care dacă ştiam dinainte cum trebuie să arate o puteam face eu acasă fără nicio problemă :)))) Chiar şi în word :)))

Sincer acuma, eu am fost complet uimită cum această bucată de hârtie amărâtă ne-a deschis atâtea porţi, uneori la figurat, alteori la propriu. Am arătat-o la minim 5 persoane (angajaţii din gară care te lasă să intri la linii, controlorii din tren şi şoferul autobuzului) şi nimeni nu s-a uitat atent la ea. Unde mai pui că atunci când am primit confirmarea de plată pe mail scria că trebuie să am neapărat la mine actul de identitate cu care am zis acolo că o să mă identific, dar absolut nimeni nu mi l-a cerut. M-am crucit de 10 ori, ce încredere am oamenii ăştia! :)))

Dar să revenim.

Din Londra am luat trenul din Gara Victoria pe la ora 10:30, şi pentru a ajunge la Seaford a trebuit să schimbăm la Brighton, dar au fost imediat unul după altul trenurile. Însă a durat destul de mult până la urmă cap la cap şi am ajuns la Seaford abia la ora 12:45.

De la gară am luat-o pe o străduţă aşa… după instinct, şi după foarte puţin timp am dat cu nasul de mare :)

Zona Seven Sisters, şi veţi vedea mai jos, cu precădere zona Beachy Head, este una destul de tristă de fapt. Aici vin foarte mulţi oameni ca să se… sinucidă. Cel din imagine din fericire cred că doar admira pesisajul. Sper…

Din Seaford am pornit frumos spre stânga, pe faleză, şi după ce se termină, începe primul urcuş.

Nu este cine ştie ce, poate fi făcut de oricine, şi de copii mici. Pe măsură ce urcăm, priveliştea începe să fie din ce în ce mai frumoasă.

Prima porţiune de traseu se încheie la râul Chuckmere, care nu are pod în zona de ţărm şi din cauza asta trebuie mers în amonte, vreo 20 de minute, până la şosea (după cum se vede şi pe hartă), de unde noi am luat autobuzul până în satul East Dean.

Dacă vreţi să continuaţi traseul şi să faceţi Seven Sisters per se, pot să vă spun că în principiu se poate. Nu ştiu, şi nu cred că e mereu aşa, dar în perioada aceasta în care am fost noi (adică final de aprilie), apa era foarte scăzută şi practic puteai să îţi sufleci pantalonii, să îţi scoţi încălţările, şi în 2 minute maaaxim erai pe partea cealaltă. Dar mai important decât atât, trebuie luat un tren mult mai devreme din Londra, pentru că altfel nu e timp pentru tot traseul. Şi pentru asta trebuie mers doar în weekend, pentru că biletul de care vă ziceam nu e valabil în timpul săptămânii decât după ora 10.

De la şosea noi am luat autobuzul 12A, dar se putea lua şi 12, 12x sau 13x. Însă atenţie! Autobuzele acestea circulă doar începând cu 22 aprilie (diferă de la an la an), probabil până undeva prin toamnă. 13x circulă doar în weekend şi în zilele de sărbătoare legală şi este singurul care ajunge până pe coastă (în zona Birling Gap şi Beachy Head). Ca să înţelegeţi despre ce vorbesc şi ca să vă puteţi planifica o eventuală excursie în zonă, găsiţi aici programul şi traseul pentru toate aceste autobuze.

În orice caz, nu vă recomand să mergeţi aici sau la Londra înainte de 22 aprilie oricum, pentru că este muult prea frig. Eu am cam îngheţat la Londra, dacă aş mai merge iar aş aştepta măcar până la jumătatea lui mai.

Dar să revenim. Deşi era duminică şi aveam la dispoziţie autobuzul 13x, din East Dean noi am continuat pe jos. Şi foarte bine am făcut, pentru că sătucul este extrem de frumos.

Din East Dean şi până la Birling Gap sunt doar 1-2 km (mereu trebuia să mă chinui să transform mintal milele lor în km şi îmi dădea cu virgulă :)))).

La Birling Gap am fi vrut să mâncăm o gustare, ceva, dar era doar un bufet cu prăjiturele, ceaiuri şi senvişuri ca la supermarket. Presupun că vara e şi vreun restaurant deschis, dar nu ştiu sigur.

Aici se poate coborî până pe plajă. Vara chiar se face plajă, acum însă era un vânt de te lua pe sus. Şi se şi înnorase un pic ceea ce m-a cam indispus. Păi parcă ziceau că o să fie toată ziua frumos!?!?! Ce e mizeria asta?? :)))

Mă rog, să ne concetrăm pe altceva. Nişte drumuri de exemplu:

De la Birling Gap începe iarăşi o urcare, spre faimosul Belle Tout Lighthouse. Mi-am dat seama că ideal ar fi să fii aici în zonă dimineaţa, eventual într-o zi cu norişori pufoşi, dacă vrei să faci nişte poze super tari. Aşa… eu am avut soarele în faţă când am vrut să fac „cadrul ăla mişto pe care l-am văzut eu pe net” :)))

După farul Belle Tout (unde am înţeles că te şi poţi caza dacă vrei), se ajunge la Beachy Head, unde, dacă eşti atent, vei vedea vechiul far în apă. E ceva mai pitoresc decât cel de pe uscat, aşa că ne apropiem un pic de margine pentru nişte poze inedite.

Ah, am uitat să vă spun. Faleza fiind în continuă eroziune, nu trebuie să vă apropiaţi de margine la mai mult de 5 metri, pentru că în unele zone s-ar putea să plece pământul cu tot cu voi. De altfel veţi vedea tot felul de avertizări în acest sens pe tot traseul, şi în unele locuri s-au pus şi un fel de „bariere”.

De la Beachy Head începe o coborâre destul de abruptă spre Eastbourne (mega panta prostului dacă urci pe aici), însă care se termină foarte repede.

Partea frumoasă deja s-a terminat, noi avem aproape 20 de km la bord şi deja ne cam simţim picioarele că merg cu combustibil 0, dar după ce intrăm în Eastbourne, coborâm iarăşi pe faleză şi continuăm până în centrul staţiunii. Nu e ca şi cum avem de ales :)

Acum este destul de pustiu, însă ne dăm repede seama că vara aici sigur e un mare freamăt şi foarte multă lume venită la plajă. Hotelurile de pe faleză sunt care mai de care mai şmechere, însă pe noi nu prea ne interesează asta, vrem doar să mâncăm ceva până la tren.

Erau destul de puţine localuri deschise (le numărai pe degete) însă până la urmă am găsit ceva, iar la ora 20 am fost în tren. De data asta a fost un tren direct, şi pe la 21:20 (parcă) am fost înapoi la Londra. Cam rupţi… dar pregătiţi pentru prima zi plină şi efectivă de explorat Londra.