UK: Londra – The Monument & London Bridge Experience & Shad Thames & more

Asta pentru că ziua 3 a şi fost prima zi în care am avut London Pass. Acu va trebui să vă explic un pic.

Noi ne-am luat London Pass pe 3 zile + opţiunea de Travel Card (care înseamnă transport pe toate mijloacele de transport).

În London Pass sunt incluse foarte multe intrări la diverse obiective din Londra (inşpe mii de muzee şi alte chestii de genu), mai puţin Madame Tussauds, The Shard, London Eye şi probabil altele, dar care nu sunt aşa importante.

În principiu e un deal foarte bun dacă vrei să vizitezi clasicele Tower Bridge, Westmister Abbey, Tower of London, Windsor Castle (este inclus şi transportul cu trenul până acolo), Saint Paul’s, etc. Din motivul acesta mi l-am luat şi eu. Raţionamentul a fost simplu: mi-am pus pe hârtie tot ce vreau sa văd, am aflat cât ar costa dacă mi-aş cumpăra bilet individual pentru fiecare dintre ele, suma mi-a dat vreo 100 de lire, şi constatând că London Pass + Travel Card pe 3 zile costă tot cam atâta, mi s-a părut afacere dat fiind că de banii ăştia am şi transport inclus, şi pe deasupra nici nu trebuie să stau la cozi. Aşa că l-am luat.

În retrospectivă, sincer regret un pic şi mi se pare că am dat o căruţă de bani pe ceva ce nu ţineam musai să văd. Adică da, Tower of London, Windsor Castle şi eventual şi St. Paul’s se merită, însă m-aş fi putut lipsi foarte uşor de Westminster Abbey sau biletul valabil o zi întreagă pe orice cursă cu barca pe Tamisa.

Ideea e că trebuie să vă gândiţi foarte bine înainte de a decide să luaţi un London Pass. Desigur, dacă sunteţi fani muzee şi vă place să vizitaţi o mulţime de chestii, da, merită din plin. Pe mine însă, dacă mă laşi să mă plimb aiurea pe străzi, dă-mi doar un aparat foto şi eu sunt mega fericită.

Anyway, dacă vreţi să vă luaţi London Pass, aveţi două variante: fie îl comandaţi cu mai mult timp înainte şi vă este trimis acasă prin poştă, fie îl puteţi comanda şi cu o zi înainte şi îl ridicaţi direct din Londra. Atenţie însă, dacă vă luaţi cu opţiunea de transport inclus, ar fi ideal să îl aveţi deja când ajungeţi pe aeroport, dar beleaua e că Travel Cardul acesta care e ataşat la London Pass e valabil doar în perioada off-peak (adică la orice oră în weekend, dar în timpul săptămânii doar după ora 9:30). De reţinut şi dacă sunteţi foarte matinali! Excepţie de la regula asta face London Pass-ul de 6 zile (dar oricum mi se pare că tre să fii un pic nebun să îţi iei London Pass pentru 6 zile, care nu costă „DECÂT” 156 de lire (varianta şi cu transport).

Desigur, în momentul în care ai London Pass-ul în mână, parcă parcă vrei să profiţi la maxim de el şi să intri la mai multe chestii decât ţineai tu musai iniţial. În felul ăsta am ajuns noi în ziua 3 la The Monument (o coloană în care poţi urca şi la final primeşti o diplomă că ai urcat cele 311 de scări până în vârf :))) şi la London Bridge Experience (care e o nebunie curată, vă povestesc imediat).

Dar înainte de asta, a trebuit să ne ridicăm London Pass-ul. Ah, am uitat să vă spun. Dacă vă luaţi varianta cu opţiunea de transport, nu puteţi plăti cash la ei, trebuie achitat cu cardul în momentul în care cumpăraţi de pe net. Atenţie că trebuie să aveţi activat 3D secure. Noi aveam 2 carduri la noi. Unul are un sistem care îţi trimite un cod pe telefonul mobil (atenţie să îl aveţi la voi şi să aibă roaming :) şi altul are un sistem de trebuie să introduci un cod pe care chipurile ar trebui să îl ştii. Mă rog, o grămadă de detalii, însă vi le spun ca să nu cumva să aveţi surpriza la momentul respectiv că nu vă puteţi cumpăra London Pass-ul.

Ca să îl puteţi ridica trebuie să aveţi la voi hârtia printata care vi s-a trimis pe mail sau sa o aveţi salvata pe smart phone şi să aveţi la voi cardul cu care aţi făcut plata.

După ce ne-am luat London Pass-urile, am continuat un pic pe jos până la Trafalgar Square. Zona asta din jurul staţiei Leichester Square mi s-a părut foarte faină.

În Trafalgar Square vă sugerez să urcaţi treptele de la National Gallery ca să faceţi nişte poze cu Big Ben în prin plan.

Fiind un “obiectiv” cunoscut, e mare aglomeraţie aici, şi foarte mulţi oameni escaladează leii de parcă zici că-s căpiaţi, aşa că n-am mai stat mult după ce am tras câteva cadre. Prea multă agitaţie pentru mine.

Next stop: The Monument. Urcarăm noi cele 311 de trepte până ne ieşi limba de-un cot, dar sus e fain :) N-am ales decât o poza :)))

Am traversat apoi London Bridge, ţac ţac încă o poză, două…

şi când am ajuns pe partea cealaltă, deşi The Shard (clădirea minunată proaspăt terminată, care în prezent este cea mai înaltă din UE) este la doi paşi, am simţit imediat că am ajuns în una din cele mai vechi zone din Londra. Căutând intrarea la London Bridge Experience, am ajuns lângă staţia de metrou London Bridge, unde am tras câteva dintre cadrele mele preferate din cursul zilei. Old style :)

 The future is broken indeed. And ugly too :)))

Aşa, şi acuma să vă spun de London Bridge Experience. Deci dacă aveţi cumva probleme de inimă, nu vă duceţi. De asemenea, nu sunteţi primiţi nici dacă aveţi epilepsie, claustrofobie, astm (aş adăuga eu, astm destul de grav, adică unul în care ştiţi că vi se pot declanşa crize în situaţii stresante sau de frică. Eu am astm alergic adică, şi am intrat fără probleme), bănuiţi că sunteţi însărcinate sau aveţi o dispoziţie nervoasă, NU INTRAŢI! Şi dacă nu mă credeţi, uitaţi afişul :)

Eu fiind de felul meu mai fricoasă, vreau să zic că mai c-am făcut pe mine de frică. Jur. Eu credeam că e ceva mai light, scary în genul Disneyworld, adică scary dar funny. Însă în afară de prima parte, unde sunt şi nişte actori care joacă foarte bine nişte roluri din vremurile apuse, mi s-a părut super scary.

Când intri, nu vezi nimic, e un întuneric beznă. Tipul care ne-a primit era afro, şi nici măcar nu îl vedeam, doar îl auzeam. I-am zis: But I can’t see shit! La care el îmi zice: That’s the whole point. Go on, go on! (eu mă blocasem pe loc şi nu mai voiam să înaintez :))))

Atmosfera este aşa de bine creată, şi evident ajutată de faptul că e întuneric sau semiîntuneric (în unele încăperi) încât deşi ştii că e un scenariu, mintea e foarte bine păcălită. Jur că am avut inima ghem de la început la final. Cu aparatul foto nu prea ai ce să faci (de fapt în a doua parte nici nu ai voie, nu că ai avea cum) şi asta e singura poză pe care am reuşit să o fac, în timp ce mergeam pe un fel de pasarelă:

După care pasarela a început să se mişte. De fapt să se încline. Nu glumesc. Şi nu s-a înclinat doar puţin. Şi asta era în prima parte, când nu e scary.

În a doua, e vorba de un labirint de încăperi care mai de care mai scary (nu vă zic prea multe ca să nu vă stric surpriza în cazul în care sunteţi amatori de aşa ceva şi vreţi să mergeţi) în care practic este cel puţin o persoană mascată/costumată, musai ascunsă, care vă va speria. În moduri în care nici măcar nu vi le închipuiţi.

Vă recomand sincer să faceţi pe dracu în patru să nu fiţi nici primul din coloană, dar nici ultimul. Cristi se pare că nu se distra suficient, şi la un moment dat a trecut el primul în coloană. Trebuie să vă spun că niciun moment nu i-am dat drumul la mână, că altfel cred că leşinam de frică :))) O să râdeţi de mine, dar partea asta de frică de prostii din astea am moştenit-o de la mama. Deşi când eram în liceu mă uitam la o grămadă de filme de groază. Uneori printre degete :)))) Şi la final mereu ziceam că ăla e ultimul, că nu-mi mai trebuie. Dar pe urmă iar mă trezeam că mă uit. Şi exact aşa e şi aici. Ca şi când ai fi într-un film de groază. Ca în scena aia când ea intră într-o încăpere foarte întunecată şi îţi vine să îi zici: nu te duce proasto, că te omoară. Dar ea nu te aude. And next thing you know… there’s blood everywhere :)))

Sincer, am mers mai mult pentru Cristi, că ştiam sigur că lui o să îi placă panarama asta, dar eu singură nu m-am fi dus nici într-o mie de ani, nici să mă baţi. Oricum, mi-am atins scopul, i-a plăcut :)

Când am ieşit afară, n-am fost niciodată mai fericită că văd lumina zilei. O adevărată simfonie pentru ochii mei. Deja era în jur de ora 17, aşa că lumea a ieşit la alergat. Bine, de fapt nu contează, am văzut oameni alergând mereu, la orice oră, şi peste tot. Foarte „alergători” englezii ăştia.

Ou cu picioare

Am continuat plimbarea pe malul Tamisei, trecând pe lângă primărie şi alte clădiri de birouri din complexul More London, şi am ajuns la London Bridge.

Aici am intrat să vizităm, cu London Pass, dar cum ziceam, nu merită cine ştie ce. Da, te poţi plimba pe cele două pasarele, şi poţi face poze de acolo, dar nu m-a impresionat foarte tare. Poate dacă era o zi cu cer albastru şi nori pufoşi… I donno… Pentru cei ce au habar de aşa ceva, poate e interesantă Camera motoarelor.

Poza asta e făcută acolo :))))

Chiar lângă Camera Motoarelor, când ieşi afară şi o iei la stânga, ai intrat pe Shad Thames. E una dintre zonele mele preferate din Londra, mai ales că strada cu numele acesta este chiar pietonală şi pietruită pe deasupra. Aici am făcut următoarea serie:

După Shad Thames, de unde nu ştiu de ce am plecat aşa de repede că parcă aş mai fi stat, am traversat Tower Bridge şi ne-am plimbat un pic pe lângă Tower of London, după care am continuat pe Southbank, spre London Eye.

Mai întâi am urcat pe Hungerford Bridge (Golden Jubilee Bridges) de unde poţi face un cadru fain ci London Eye şi Big Ben la un loc…

…după care am dat rotocoale roţii ca să-i facem câteva poze :)

Pe Hungerford Bridge

După ce ne-am săturat bine de roata cu gogonele, am continuat mai departe spre Westminster Bridge, am mai admirat un pic Big Ben-ul, am traversat podul şi pe urmă am fugit de pe autobuz :)