Stâna de Râu – Vârful Păpușa – Cabana Pietrele (drumeție în Munții Retezat)

Scris de | Alexandra

Traseu: Stana de Rau – Lacul Ciomfu – Taurile Custurii – Vf. Custura – Vârful Papuşa (2508m) – Şaua Pelegii – Lacurile din Valea Rea – Cabana Pietrele

Înainte să plecăm de acasă prognoza se arăta absolut excelentă pentru următoarele 3 zile în Retezat, aşa că pornim destul de încrezători în prima noastră zi în Retezat, un pic înainte de ora 8, după ce strângem cortul şi ne echipăm cu tot ce avem nevoie. Rucsacii sunt cam grele, deşi nu prea am luat lucruri inutile, deci nu putem lăsa nimic la maşină din ce am împachetat deja.

Plecăm cu vise mari. Cel puţin eu. După atâţia ani de aşteptare şi visare, astăzi voi ajunge în sfârşit să fac Porţile Închise. Cel puţin aşa e planul. Oare îmi poate sta ceva în cale? Bineînţeles că poate. Însă nu vreau să mă gândesc negativ. Oricum îs toată un zâmbet, vremea îmi zâmbeşte înapoi şi nici un nor nu apare pe la orizont. What could go wrong, right? :)

Deşi am fost din start conştientă că planul făcut de mine pentru prima zi avea să rezulte într-un traseu destul de lung, am considerat că e doable.

Stana de Rau (~1600 m) – Lacul Ciomfu – Taurile Custurii – ieşire în creastă (2400 m): 4 h (nemarcat)

Mi-am dorit să facem cât mai mult din creastă, aşadar am pornit un pic atipic, spre stânga, spre Vf. Custura, pe la lacul Ciomfu şi Tăurile Custurii, pe traseu nemarcat, urmând apoi să “facem” dreapta, direcţia Cabana Pietrele. Traseul nemarcat de la început nu este greu de găsit, aşa că o să vă explic un pic, pentru cei ce vreţi să mergeţi pe acolo:

De la locul unde se lasă maşinile se urcă un pic, pe traseul nou marcat cu punct roşu, după care se ajunge la stâna de Râu (5 minute). Mergând în continuare pe potecă, se ţine stânga. Înaintând, spre dreapta se va observa şi Refugiul Stâna de Râu, traseul punct roşu mergând spre el, însă noi trebuie să ţinem stânga. După aproximativ jumătate de oră se ajunge la Cascada Ciomfu (superbă!) şi apoi se urcă pe lângă ea, printre jnepeni (se coteşte stânga). Scopul este să urmăm firul apei, pentru că apa provine din Lacul Ciomfu. După urcarea printre jnepeni apare din nou o potecă foarte evidentă, pe care trebuie să o urmăm. Nu după mult timp se ajunge la Lacul Ciomfu. Până aici nimic complicat.

Suntem extaziaţi să ajungem la primul lac glaciar de pe anul ăsta. Este un lac special, cu formă de rinichi, pe care îl găsim într-o linişte deplină. Nu mai este nimeni în zonă, ceea ce momentan nu poate decât să ne bucure. Avem tot locul ăsta minunat numai pentru noi! Marmoţelele se avertizează unele pe altele cu fluieratul lor specific, pentru că ne-au simţit prezenţa. Cam asta e tot ce se aude, pentru un moment, după care din nou linişte.

Urcarea continuă spre Tăurile Custurii. Iniţial poteca este uşor de găsit (ba chiar sunt mai multe, pentru că lumea a luat-o pe unde a apucat, dar tot acolo duc) însă ulterior apar lespezile şi se cam pierde. Sau cel puţin noi am pierdut-o. Aici noi am greşit un pic (un pic cam mult) şi am uitat că trebuie să urmărim iar firul apei (care vine dinspre Tăurile Custurii) şi am mers drept înainte. Însă trebuia să ţinem dreapta, şi apoi să şi cotim dreapta, spre Tăuri.

Aici mi s-a părut un pic greu să mă orientez, însă de fapt cred că dacă urmaţi indicaţiile astea, e chiar uşor. Şi traseul chiar se merită, e o zonă absolut superbă, şi mă bucur că am aflat de ea de la colegii de la Banda Roşie (cărora le mulţumesc pe calea asta).

Din păcate noi am cam pierdut mult timp din cauza bălăurelii (mai ales că am dat de o zonă cu lespezi în care mi-era un pic mai greu să mă deplasez repede) însă în curând am ajuns într-un loc de unde am zărit primul Tău, şi fiind destul de mult înaintea lor, le-am făcut semn băieţilor să nu vină spre mine ci să meargă spre dreapta.

Astfel că ei au ajuns lângă lac, au făcut poze, ba chiar s-au şi odihnit un pic, în timp ce eu am mers mereu pe deasupra lacurilor.

Voi dacă ajungeţi la primul lac (atenţie, prima apă este de fapt o mică băltiţă, nu e unul dintre Tăurile Custurii, mergeţi drept înainte, pe partea stângă a lacului, şi după o mică urcare veţi ajunge şi la lacul al doilea, pe care însă nu îl puteţi vedea atunci când sunteţi la lacul 1. Iar când ajungeţi la lacul 2, mergeţi cam până la jumătatea lui (vedeţi că am desenat pe hartă), şi apoi urcaţi spre dreapta, perpendicular pe lac. E o urcare uşor abruptă, directă, însă nu pune niciun fel de probleme. De jos de la lacuri veţi observa că sus se şi vede un stâlp de marcaj, deci el este ţinta. Veţi ieşi în felul ăsta direct în creastă, cu 15 minute înainte de Vf. Custura.

Din păcate pentru noi, am pierdut aşa de mult timp căutând tăurile, încât atunci când ieşim în creastă e deja foarte târziu şi îmi dau seama că e posibil să trebuiască să schimb planul dacă mai vrem să ajungem la Cabană înainte de a se înnopta. Ceea ce nu mă încântă deloc, cum rămâne cu Porţile mele Închise??? :(

Însă în timp ce urc ultimele 10 minute spre Vf. Custura, îmi vine o idee. Fac ceva “calcule” în cap (noroc că ştiu harta aproape pe de rost) şi îmi dau seama că pot inversa un pic traseul de urcare din a treia zi cu traseul de coborâre pe care îl aveam planificat pentru ziua de azi şi să lăsăm Porţile Închise pentru a treia zi. Nu mă încântă total varianta asta, pentru că până în a treia zi e posibil să se schimbe în rău prognoza şi să plouă (ceea ce ar exclude clar Porţile Închise) însă hotărăsc să iau decizia finală pe Vf. Păpuşa, în funcţie de ora la care o să ajungem acolo.

Până la urmă tot răul spre bine presupun, căci dacă nu bălăuream atâta probabil nu aveam norocul ca în tot peisajul ăsta extraordinar, să vedem deodată ţâşnind o capră neagră la doar 10 metri mai jos de noi, şi să şi apuc să o pozez :)

Când atingem Vf. Custura deja mergem de multe ore şi suntem un pic obosiţi. Ne oprim să facem câteva poze de vârf, însă o doamnă la vârsta a treia dintr-un grup de unguri stă fix în cadrul nostru, absorbită de peisaj, şi nu dă niciun semn să realizeze că ar fi drăguţ să se dea la o parte. Eh, facem şi noi ce putem.

Plus că avem la rândul nostru ceva treaba, priveliştea este incredibilă şi trebuie să profităm la maxim. Se disting clar Vf. Păpuşa şi Peleaga, şi mult mai mult decât atât, chiar dacă cerul nu mai este chiar atât de curat ca dimineaţă. Au venit norişori destul de mulţi, dar nu de ploaie, aşa că nu ne facem griji.

 Vf. Custura (2457m) – Saua Custurii (2205m) – Vârful Papuşa (2508m) – Şaua Pelegii (2285m): 4 h

 

După o scurtă porţiune similară cu creasta Iezerului, adică un pic cam ca în câmp :) urmează una dintre secţiunile mele preferate de creastă. Deşi pare o muchie în care te-ai putea tăia dacă te-ai apropia, de fapt nu e deloc aşa. E doar foarte spectaculoasă :)

Mă felicit pentru alegerea făcută şi mă bucur cât de mult pot de ceea ce văd, chiar dacă spatele meu nu pare a fi foarte de acord cu mine :P Hai tu, taci şi-ndură, nu vezi ce frumos e?!?

Din Şaua Custurii începe marea urcare spre Păpuşa. Nu arată cu mult mai uşoară decât urcarea din Şaua Pelegii spre Păpuşa, dar cu siguranţă e ceva mai lungă. De fapt sunt două urcări, una până aproape de Păpuşa Mică (poteca îl ocoleşte), după care se coboară un pic într-o altă şa, foarte îngustă şi mică (şi superbăăă), de unde se şi zăreşte pentru prima dată Lacul Adânc spre dreapta, după care începe ultima urcare, destul de abruptă, până pe Păpuşa.

Bucuria pe cel de-al doilea vârf (de pe ziua de azi şi al doilea ca înălţime din Retezat, cu doar 1 m sub Vf. Peleaga) este maximă. Ne pozăm cu stâlpul, ne pozăm cu tabla, ne pozăm (cu) bocancii, ne pozăm unul cu altul, aproape că ne pozăm şi oboseala… dacă am putea :P

Însă oboseala se ascunde în momentele astea. Dispare, se evaporă, nu mai există, nu mai contează. Tot ce contează e că avem toţi un mare rânjet pe faţă, de la o ureche la alta. De aici ştim că luăm direcţia coborârii, nu de alta dar este mult prea târziu şi a trebuit să iau decizia să nu mai mergem şi pe Porţile Închise tot astăzi. Decizie dureroasă pentru mine, însă ar fi mult prea mult şi n-am ajunge la cabană în timp să mai şi primim ceva de mâncare. Plus că nici nu n-aş mai putea bucura de minunăţia aia de traseu dacă aş fi lată de oboseală. Aşadar… nu pot decât să sper că sâmbătă va fi vreme bună şi că voi ajunge, ÎÎÎN SFÂRŞIT pe Porţile Închise.

Vedeţi voi cum fug ele de mine?? Ceva de groază!!! Însă am eu o pilă acolo sus, şi sunt încrezătoare că sâmbătă va fi ziua cea mare! I can feel it! :)

De pe Vf. Păpuşa schimbăm aşadar macazul şi coborâm spre Şaua Pelegii. Peleaga se înaltă mare drept înainte, dar nu mai avem timp să urcăm şi pe el. Noi l-am urcat în 2010, dinspre Bucura, însă Adi încă nu. Pentru el rămâne pe altă dată.

 Şaua Pelegii (2285 m) – Lacurile din Valea Rea: 20 min

Din Şaua Pelegii urmează o coborâre scurtă până la Lacurile din Valea Rea, ATENŢIE, pe cruce roşie. Atât pe harta Dimap cât şi pe cea Belalpin, acest traseu (între şaua Pelegii şi Şaua Zănoagelor/Lacul Galeşu) este figurat cu bandă roşie, ceea ce e greşit. Banda roşie este în creastă.

Coborâm aşadar pe cruce roşie, şi ajungem rapid la un prim lac absolut fermecător, cu nişte „pufoşenii” verzi pe care îţi vine să te urci şi să începi să sari ca un copil mic pe trambulină, atâta de ca lumea sunt!

Lacurile din Valea Rea – La Scorţar – Cabana PIetrele (1480m): 2h 30

Tragem a şaptişpea şedinţă foto pe ziua de azi, şi cu greu ne desprindem de pufoşenii şi mergem mai departe, schimbând marcajul cu triunghiul galben. Din fericire, traseul mai ajunge lângă încă un lac, la care mai tragem o mică şedinţă foto, că parcă nu mai pozasem de mult.

Ce să facem… sunt irezistibile lacurile astea! Uitându-ne mai devreme de sus înspre Valea Rea, am fost fascinaţi de cât de multe lacuri se văd. Însă când eşti aici jos, nu vezi decât unul şi atât. Celelalte ştii că sunt prin zonă pe undeva, dar nu ştii exact unde…

Cam ăsta e Retezatul… plin de surprize! Însă la final… ne-a pregătit una nu foarte plăcută. De la ultimul lac…. am început să coborâm ca lumea. Traseul deja nu mai prezenta foarte mult interes, drept urmare nici nu am mai făcut poze. Însă de mers am mers. Şi am mers. Şi am mers. De mi-au intrat picioarele …. Mă rog, ştiţi voi.

După 1 oră jumătate de coborâre de la ultimul lac (care au părut mai degrabă vreo 3 ore), din care ultima oră a fost numai prin pădure din aia de ne venea să urlăm (mai mult de durere), ajungem la un indicator. Îl vedem de departe, şi tot ce sperăm e că ne va da o veste bună. Gen „mai aveţi 5 minute” sau „cabana e fix după colţ şi vă aşteaptă cu mâncare caldă şi cu patul făcut” sau „ştim că nu mai puteţi, dar vă promitem că în 10 minute de plimbărică veţi ajunge la cabană. C’mon, you can do it!”. Dar nu „(fraierilor, mai aveţi) 45 de minute”.

Pfuai, să murim nu alta. Ştiu că 45 de minute pare puţin (şi chiar e) însă pentru noi asta e aşa… un pic mai rău decât o lovitură fix în ţeastă! 45 minute ni se pare o eternitate, e ca şi cum mi-ai zice să mă duc până pe lună şi să mă întorc. Tot azi. I mean, wtf, 45 de minute??? Really??? C’mon!!! You gotta be kidding me!!!

Amândurora ne vine să ne punem în fund şi să urlăm! Zic amândurora pentru că am rămas doar eu şi Adi, Cristi a luat-o de mult timp înainte, pentru că nu mai avea răbdare, şi deja îl suspectăm că a băut o bere, a mâncat şi s-a şi culcat :)))

Dar nu facem asta. Ne dăm fiecare câte două palme şi două şuturi în fund imaginare, şi mergem mai departe. Pe mine mă dor tălpile, pe Adi genunchiul… suntem ca noi, ce să mai! Am putea alerga la maraton. Acum!

După vreo 20 de minute îl văd pe Cristi. What da…. ??? Fără rucsac! Omg! A ajuns la cabană şi a urcat înapoi??? De ce DOAMNE IARTĂ-MĂ ar face cineva aşa ceva??? Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau să îmi pară rău. Îmi vine un pic să mă bucur sincer, pentru că mă rupe rucsacul ăsta de vreo .. hmmmm… de dimineaţă, şi abia aştept să scap de el. Dar pe de altă parte mi se rupe sufletul, cum să fi urcat înapoi săracu şi acuma să facă din nou traseul ăsta, cu tot cu rucsacul meu în spate???

Dar toată situaţia se clarifică imediat ce ajungem suficient de aproape cât să ne auzim unul pe altul fără să urlăm. De fapt nu a ajuns la cabană. Şi-a lăsat rucsacul doar un pic mai jos, la un pod de lemn, pentru că de acolo începe o mică urcare (whaaaaaaaat???) şi în plus apare şi un alt marcaj şi nu ştie sigur dacă e bine, aşa că a hotărât să ne aştepte. Şi cum stătea el aşa şi ne aştepta, s-a gândit că n-a mers destul pe ziua de azi şi ca să nu se plictisească… ar putea urca înapoi, să ne întâmpine. Buuuun aşa!

Dar să revenim. Ce ziceai? Că urmează o urcare???? Cred că glumeşti, nu? Bineînţeles. Că nu. Urcarea e acolo. Cu ultimele puteri, mă târăsc în sus la deal, înjurând printre dinţi apa aia care a trebuit să sape valea din cauza căreia urc eu acuma.

Însă fie vorba între noi, urcarea e mai mult decât scurtă, şi după încă vreo jumate de oră ajungem îîîîîn sfârşit să vedem un luminiş ceva mai mare decât toate poieniţele zărite pe traseu până aici, la care am sperat de fiecare dată, ca nişte fraieri :))

Când am văzut Cabana Pietrele pentru prima dată, a fost ca şi când aş fi zărit raiul. Mă uit la ceas şi observ fără reacţie că mergem de 12 ore jumate. O nimica toată. Desigur, am făcut pauze destule, poze din belşug, nu ne-am grăbit din cale afară… dar totuşi. Astăzi ne-am doborât recordul. Dar cumva nimeni nu se bate pe spate cu nimeni. Tot ce vrem e să mâncăm şi să ne culcăm. Atât.

Dar să nu ne grăbim. Mai întâi trebuie să ne găsim căsuţa. Pentru cei ce nu ştiu: Cabana Pietrele înseamnă de fapt mai multe clădiri: clădirea în care se ia masa, Vila Stânişoara şi vreo 10 căsuţe răsfirate prin pădure. A noastră: ultima pe stânga, în fund la taxatoare. Lovely! Încă 10 minute de traseu :)))) Cred că doamna de la recepţie ne-a văzut un pic cam odihniţi! :))))

Mai multe poze:

 
 
 
 

RĂMÂI MEREU ÎN LEGĂTURĂ CU NATURA

Dacă ți-a plăcut povestea, te invit să te abonezi la newsletterul Natural și vei primi inspirație și resurse exclusive pe care le trimit doar abonaților.

LOGISTICA TRASEULUI

                    

Stana de Rau (~1600 m) – Lacul Ciomfu – Taurile Custurii – ieşire în creastă (2400 m): nemarcat

Vf. Custura (2457m) – Saua Custurii (2205m) – Vârful Papuşa (2508m) – Şaua Pelegii (2285m):

Şaua Pelegii – Lacurile din Valea Rea:

Lacurile din Valea Rea – La Scorţar – Cabana PIetrele (1480m):

Diferenţe nivel: +1200m, -1300m

Timp: 12 h 30

Surse apă: Stana de Rau, Cabana Pietrele.

Pe parcurs se mai poate lua apa din paraurile care curg din lacuri eventual, insa doar daca stiti ca nu sunteti sensbili la stomac si daca pare ok apa (nu luati din locuri statute, ci doar de unde curge destul de repede, si uitati-va un pic la apa in sticlă înainte să beţi, dacă are multe impurităţi mai bine renunţaţi).

Situaţia drumului forestier Stâna de Râu şi indicaţii:

  • Drumul forestier Hobiţa – Stâna de Râu are 24 de km şi poate parcurge în aproximativ 1 h 30.
  • Este în stare bună şi se poate face cu orice fel de maşină.
  • E de preferat o gardă mai înaltă, însă la întoarcere am găsit în „parcarea” de la capătul drumului şi un Matiz.
  • De aici şi până la Stâna de Râu se mai urcă vreo 5 minute pe jos, iar Refugiu este în poiana din dreapta, la încă vreo 5 minute distanţă.
  • Tot traseul din Hobiţa şi până la Stâna de Rău este marcat cu punct roşu, de-a lungul drumului forestier, aşadar nu e greu de găsit.
  • În Hobiţa este un indicator la o intersecţie, la dreapta e spre Cabana Baleia, iar drumul spre Stâna de Râu e la stânga. Apoi mai sunt vreo 2 intersecţii, dar urmaţi drumul cel mai evident şi punctul roşu care apare din loc în loc.

 

CE SĂ IEI CU TINE


Abonează-te la newsletter și îți trimit imediat pe email lista cu tot ce ai nevoie pe munte.

Despre autor

ALEXANDRA

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să-l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Pfff citind jurnalul tău îmi dau seama ca e mai dificil să plec singur cu rucsacul pe spate. E greu fără mașină şi nici n am experiență. Dar tare aş vrea să ajung acolo sau īn alte părți din țară . Nu pot decât să mă uit pe google map si să visez. Nu ştiu dar cred că singura mea şansă ar fi să particip in excursii organizate din Cluj, dar nu cunosc nici o organizație, club sau aşa ceva. Mă poți ajuta cu sfaturi sau ştii tu vreun club la mine în oraş? Te întreb pt că văd că ai experiență şi poate multe relații, cunoştințe. Am căutat din curiozitate un simplu traseu de la mine de acasă şi pînă la refugiul Stână de râu prin google map şi trebuie să trec prin Hațeg. Durata cu masina 4 h 234 km. Oare ce variante am cu autocarul şi trenul? Cam durata excursiilor ar putea fi teoretic 2 zile si 8 ore, De obicei in weekendul liber de Sambata dimineata pina Luni seara as avea timp de excursii. Trebuie să aflu şi de un loc de cazare, preț. Mi se pare destul de dificil pe cont propriu sä mergi fără să cunosti

    Răspunde
    • Nu e chiar atat de dificil pe cat pare. Doar inceputul e mai greu :)
      Insa legat de club in Cluj, ai nimerit fix unde trebuie. Eu sunt din 2013 membru in Clubul Alpin Roman, sectia universitara Cluj, chiar daca locuiesc in Bucuresti. Clubul asta e o familie mare de iubitori de munte si daca ni te alaturi, cu siguranta vei gasi mereu ture la care vei putea participa si mult mai mult decat atat. Intra aici (http://www.carclujuniv.org/) si daca ai intrebari, scrie-mi pe mail.

      Răspunde
    • Eu nu prea vin in turele clubului, ca sunt mai departe de mine, dar tu da, poti sa te inscrii in club (ca aspirant initial, si apoi ca membru daca o sa vrei) si poti participa la orice ture doresti.

      Răspunde
  2. Buna Alexandra,

    Imi place f mult blogul tau. Ai calitatea aceea de a imbina descrierile tehnice ale traseului cu naturaletea unei povestiri de citit la gura sobei.
    Iti multumesc ca mi-ai dat inca un imbold (pe langa celelalte multe care le am in spate) sa ma apuc si eu de asternut pe hartie, blog, …, drumetiile mele, dar nu d-asta scriu acest comentariu.
    Daca vreti sa vedeti toate acele lacuri din Valea Rea trebuie doar sa o luati spre lacul Galesu, pana in saua Zanoagele, ceea ce nu e f departe. Pe aceasta poteca veti trece pe langa majoritatea lacurilor.
    Mi-a placut f mult tura voastra (toata). Mi-ai deschis apetitul si ochii pentru a aborda retezatul si din acea parte, de la Stana de Rau. Suna foarte fain si e „must do”.
    Mersi pt experienta asternuta aici.
    Vlad

    Răspunde
  3. Buna,
    am vrut sa te intreb – exista vreo posibilitate de a cobora la Taul Tapului direct de pe Saua Vf. Mare? Deci fara a trece prin Portile Inchise. As fi vrut sa urc de la Galesul pe Saua Vf. Mare si de acolo sa cobor la Taul Tapului.

    Răspunde
    • Buna, Harry! Nu exista traseu marcat, dar exista un valcel similar cu cel pe care am coborat eu (destul de abrupt) care porneste dintr-o sa de dinainte de Vf. Lacului (la mica distanta de Saua Vf. Mare), dar nu stiu cum e, nu pare foarte comod pe acolo. Cred ca se poate, dar cu foarte mare atentie si nu pe teren ud/umed sau daca se pregateste de ploaie.
      Am incercat sa iti desenez aici:
      https://alex.bandiwork.dev//wp-content/uploads/2019/06/sdcdx.png
      https://alex.bandiwork.dev//wp-content/uploads/2019/06/Screenshot_1-2.png

      Răspunde
      • Iti multumesc foarte mult, asa am sa fac. Te-am intrebat pe tine ca tu ai fost „la fata locului”. Asa din diferitele poze na-i cum sa apreciezi cum arata relieful acolo. Probabil va fi o coborare cum ati avut-o voi pe…”nemarcat” si cu voia lui Dumnezeu ajung cu bine jos – sper. Bineinteles ca as putea sa ma multumesc si cu cateva poze de sus din sa si sa-mi pastrez energia de a nu mai cobora (si urca inapoi). Dar NU! Lacul asta TREBUIE sa-l vad de aproape. Inca o data: mii de multumiri si mult succes la excursiile si drumetiile, planurile si proiectele tale de viitor.
        Harry

        Răspunde

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei