Let me BEnelux! 2014

Scris de | Alexandra

”Let me BEnelux!” este călătoria în Benelux pe care am făcut-o în primăvara lui 2014. Pentru că cele 3 țări, Belgia, Olanda și Luxemburg, au o suprafață cumulată relativ mică, am pus la cale o vacanță urbană de aproximativ o săptămână în care să facem excursii cu trenul între cele mai frumoase orașe: Bruxelles, Brugge, Gent, Luxembourg, Amsterdam.

Pentru această călătorie am fost susținuți cu bilete de avion de Happytour.ro.

Răsfoiește jurnalele de mai jos dacă vrei să afli cum s-a întâmplat să trecem granița cu trenul fără să plătim nimic, cum am reușit să găsesc poteci în centrul Luxemburgului, ce șoc am avut în Cartierul Roșu din Amsterdam sau ce alte lucruri ciudate am văzut pe acolo.

CÂND: 26 aprilie – 4 mai 2013
CÂT: 8 zile
UNDE: Bruxelles, Brugge, Gent, Luxembourg, Amsterdam, Keukenhof
TRANSPORT: avion București – Bruxelles, Amsterdam – București
MIJLOC DE TRANSPORT LOCAL: tren + rețele urbane publice + pe jos
CAZARE: couchsurfing și hostel

ITINERAR:

Ziua 1, 26 aprilie 2014: zbor de dimineaţă Bucureşti – Bruxelles, plimbare prin Bruxelles

Ziua 2, 27 aprilie 2014: tren spre Luxemburg, plimbare prin Luxemburg

Ziua 3, 28 aprilie 2014: plimbare prin Luxemburg, tren înapoi spre Belgia

Ziua 4, 29 aprilie 2014: tren spre Brugge, plimbare prin Brugge

Ziua 5, 30 aprilie 2014: plimbare prin Brugge

Ziua 6, 1 mai 2014: tren Brugge – Gent, plimbare prin Gent, tren spre Liege

Ziua 7, 2 mai 2014: tren spre Amsterdam, plimbare prin Amsterdam

Ziua 8, 3 mai 2014: Vizitare Keukenhof, plimbare prin Amsterdam

Ziua 9, 4 mai 2014: zbor dimineaţă Amsterdam Schiphol – Bucureşti

TOATE JURNALELE DESPRE ”Let me BEnelux!”:

Bruxelles, Belgia

Luxemburg

Brugge, Belgia

Ghent, Belgia

Amsterdam, Olanda

Grădina Keukenhof, Olanda

HARTA:


Vizualizaţi Benelux 2014 pe o hartă mai mare

Menţionez că “baza” noastră a fost în Comblain au Pont, lângă Liege, unde am fost găzduiţi de cineva din familie. Dacă doriţi să faceţi o călătorie similară, vă recomand să vă stabiliţi baza în Bruxelles, pentru că este cumva în centrul regiunii.

COSTURI:

1.    Transport: 125 euro / pers

2.    Mâncare: 95 euro / pers

3.    Obiective vizitate: 63 euro/ pers

4.    Cazare: 24 euro / pers (doar 1 noapte)

5.    Diverse: 15 euro / pers

TOTAL: aprox. 322 euro / persoană

Adică 656 euro / 2 persoane

Desigur, la aceste cheltuieli ar trebui să adăugaţi biletele de avion şi cazarea, însă vă spun şi despre acestea puţin mai jos. În caz că veţi sta un număr diferit de zile faţă de câte am stat noi sau/şi poate veţi vizita mai multe/mai puţine oraşe, mai jos pun toate detaliile care să vă ajute să vă faceţi bugetul:

Să le luăm pe rând:

1. Transport

Pentru o călătorie în Benelux, componenta de transport este destul de substanţială. Se fac multe deplasări între oraşe, şi asta înseamnă cheltuieli destul de ridicate.

Când am planificat această călătorie, am luat în calcul toate variantele.

În primul rând ştiam că există un Eurail Benelux Pass, care oferă călătorii nelimitate cu trenul în toate cele 3 ţări (Belgia, Olanda, Luxemburg) pentru 3 sau 5 zile. Dar este foarte scump.

Apoi am calculat cât ne-ar costa fiecare bilet de tren cumpărat separat, dar totalul era la fel, foarte mare.

Am încercat şi o simulare pentru a închiria maşină, dar din nou, costurile erau mari.

Şi apoi am aflat de Rail Pass-ul pentru Belgia şi cum se foloseşte, şi după câteva calcule s-a dovedit a fi cea mai ieftină şi convenabilă variantă.

Rail Pass-ul costă 76 de euro pentru adulţi peste 26 de ani (este mai ieftin pentru tineri sub 26 ani – 51 euro – şi se numeşte Go Pass), conţine 10 călătorii între orice 2 staţii din Belgia şi poate fi folosit de mai multe persoane.

Ceea ce a fost ideal pentru noi doi. Am făcut mai jos o poza Rail Pass-ului nostru, ca să vedeţi cum arată. Se cumpără de la ghişee sau de la automatele din gări (foarte simplu) şi se completează în felul următor:

Pe fiecare linie se completează ziua, data, gara de plecare şi gara de sosire, iar dacă sunteţi mai mulţi, pur şi simplu treceţi acelaşi lucru de mai multe ori.

Rail Pass

Partea cea mat tare la el este că poate fi folosit şi dacă faceţi călătorii internaţionale. De exemplu, pentru o călătorie Liege – Luxemburg, treceţi pe Rail Pass gara de plecare ca Liege, şi gara de sosire ultima gara de pe teritoriul Belgiei (în cazul ăsta Gouvy). Urmând ca pentru restul călătoriei să trebuiască să vă cumpăraţi bilet separat, fie din gara de plecare, fie din tren, de la controlor. Nu trebuie să vă daţi jos din tren.

Pentru o călătorie Bruxelles – Luxembourg, ultima gară din Belgia este Arlon.

Pentru a verifica aceste lucruri, precum şi orare şi preţuri, intraţi pe:

www.belgianrail.be/en– pentru călătoriile doar pe teritoriul Belgiei (de exemplu Bruxelles – Gent, Gent – Brugge, etc.)

şi pe

www.b-europe.co.uk– pentru călătoriile internaţionale (de exemplu Bruxelles – Luxemburg, Bruxelles – Amsterdam, etc.)

Pe poza pe care am pus-o mai sus puteţi vedea cum am folosit noi cele 10 călătorii cu trenul disponibile pe Rail Pass. Dacă faceţi mai mult de 10 călătorii, folosiţi Rail Pass-ul în aşa fel încât să vă cumpăraţi bilete separate pentru călătoriile mai ieftine. De exemplu, un bilet Brugge – Gent este doar 6,5 euro, adică mai puţin decât 76 euro /10 =  7,6 euro.

Noi când am plecat din Brugge, mai aveam doar 2 rânduri pe Rail Pass (deci 1 singură călătorie pentru 2 persoane disponibilă) şi atunci, biletul Brugge – Gent ni l-am cumpărat separat (6,5 euro x 2) şi apoi am folosit cele 2 rânduri de pe Rail Pass pentru drumul Gent – Liege (care era mai scump decât Brugge – Gent.

Mai jos ar fi cheltuielile (pentru 2 persoane):

• 76 euro – Rail Pass-ul

• 24 euro + 4 euro – bilele de tren Gouvy – Luxembourg dus întors (biletul trebuia să fie în mod normal 63 EUR, am povestit aici păţania :)

• 13 euro – bilete tren Brugge – Gent

• 62,3 euro – bilete tren Liege – Amsterdam pentru 2 persoane (am plătit 3,5 euro în plus faţă de preţul normal doar pentru că le-am cumpărat de la ghişeul din gară).

Transport local

Preţurile sunt pentru 2 persoane:

• 6 euro – bilete autobuz 272 de la aeroportul Bruxelles la Gara de Nord (cumpărate de la şofer)

• 2,6 euro – 2 călătorii cu tramvaiul în Gent (biletele de iau de la automatul din staţie, de la conductor sunt mai scumpe)

• 24 euro – bilete de transport în comun pentru 48 ore în Amsterdam

• 11,2 euro – bilete de tren dus-întors Amsterdam Lelylaan – aeroportul Schiphol

2. Mâncare:

Calculaţi cam 10-15 lire / persoană / zi (dacă mergeţi des la restaurante, calculaţi mai mult).

Sunt şi localuri mai ieftine, sunt şi mai scumpe, sunt şi locuri cu mâncare la pachet foarte bună, consistentă şi ieftină (de exemplul locul din Brugge de unde am luat paste la pachet cu 9 euro pentru amândoi).

3. Obiective vizitate

10 euro – intrare la Castelul Gravensteen, Gent (per adult)

6 euro – intrare Belfort, Gent (per adult)

8 euro – urcare în Belfort, Brugge (per adult)

15,5 euro – plimbare pe canale cu vaporaşul în Amsterdam (per adult)

23 euro – bilet Keukenhof Combi (per adult)

În afară de acestea văzute de noi, mai recomand:

Science Center Nemo, Amsterdam – 15 euro

Urcare în turnul Westerkerk, Amsterdam – 7 euro

Plimbare cu vaporaşul în Brugge – 7 euro

4. Cazare

În afară de noaptea petrecută la hostel în Luxemburg (47,8 EUR –  2 paturi), restul nopţilor am avut privilegiul de a fi găzduiţi de prieteni, familie sau prin Couchsurfing. Lucru pentru care mulţumesc din suflet Crinei, Andreei şi lui Steven, 3 oameni minunaţi care ne-au deschis uşa casei lor şi ne-au primit cu braţele deschise. Fără ei, călătoria noastră n-ar fi fost la fel de frumoasă.

În scopul bugetului, dacă doriţi să staţi la hotel adăugaţi în jur de 50 euro / cameră / noapte.

5. Diverse

La această categorie intră suvenirurile, cadourile, hărţile (dacă nu găsiţi gratuite), dulapurile de bagaje.

În cazul nostru, am folosit dulapuri de bagaje în Bruxelles şi Amsterdam. Preţurile pentru 1 zi (24 de ore) erau:

3,5 euro – dulap mediu pentru bagaje la Gara Centrală din Bruxelles (au încăput 2 rucsaci medii)

5,1 euro – dulap de bagaje la Amsterdam Centraal

Preţul este fix. Chiar dacă lăsaţi bagajele mai puţin de 24 de ore, tot atât se plăteşte.

6. Avion

Preţurile variind destul de mult, n-aş putea să spun exact cât ar costa biletele de avion. Această componentă a bugetului poate fi 30 de euro, dar la fel de bine poate fi 200 de euro. Ţine doar de preferinţele, iscusinţa şi norocul vostru.

Noi am zburat la Bruxelles şi ne-am întors de la Amsterdam.

În principiu, spre Bruxelles sunt zboruri low cost, deci teoretic ar fi mai ieftin să zburaţi acolo şi să vă întoarceţi tot de acolo. Însă atunci când vă planificaţi călătoria, faceţi o simulare cu tot cu restul cheltuielilor de transport şi comparaţi care dintre cele 2 variante de mai jos este mai convenabilă atât ca preţ cât şi ca timp pierdut pe drum:

1. bilet de avion dus – întors Bucureşti – Bruxelles + bilet de tren dus – întors Bruxelles – Amsterdam

2. bilet de avion Bucureşti – Bruxelles + bilet de avion Amsterdam – Bucureşti + bilet de tren Bruxelles – Amsterdam doar dus

Acesta este un pas important şi elaborat din planificare şi durează în mod normal destul de mult până găsiţi varianta optimă, în funcţie şi de restul călătoriilor cu trenul pe care le faceţi în toată regiunea Benelux.

Dacă aveţi nevoie de ajutor, mai ales cu această parte, nu ezitaţi să îmi scrieţi, vă fac un traseu cu cea mai mare plăcere.

Cu asta sper că am inclus aici toate informaţiile utile pe care le deţin despre această călătorie, sper că v-au plăcut jurnalele şi vă aştept cu întrebări! :)


„Let me BEnelux” a fost o escapadă susţinută de HappyTour.ro, partenerul nostru pentru biletele de avion.

Despre autor

ALEXANDRA

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să-l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei