Drobeta Turnu-Severin și drumeție din Băile Herculane

Scris de | Alexandra

Știind deja de cu o zi înainte că în a doua zi de minivacanță va cam ploua, nu am fost foarte matinali, ci am luat-o cătinel.

Planul inițial era să mergem pe Domogled, însă n-am vrut totuși să riscăm să facem un traseu de minim 6 ore numai prin ploaie, așa că am mers pe planul B. După micul dejun, am luat-o mai întâi la pas prin Severin, pensiunea noastră fiind la doar o aruncătură de băț de centru.

Am revăzut cu drag locuri pe care mi le aminteam un pic vag din 2007 când mai trecusem pe acolo, dar am descoperit cu plăcere, și pe alocuri chiar surprindere, și locuri noi. Cum ar fi Cetatea (habar nu aveam că Severinul are cetate), dar din păcate era în renovare acum, și portul, unde nu mai fusesem niciodată.

Marea surpriză a venit însă un pic mai târziu. Plimbându-ne prin centru printre stropii de ploaie, am zărit la un moment dat un „casteluș”. O construcție înaltă, zveltă și frumoasă parcă domina orașul. Nu știam ce e. Era mai degrabă un turn, dar așa mi-a venit pe moment să îi spun, „casteluș” (plus că am eu cu Adina un inside joke cu asta :P). Am întrebat imediat restul trupei „vreți să mergem să vedem ce-i cu castelușul ăla?”. Răspunsul a fost afirmativ, așa că ne-am îndreptat într-acolo. Am îndrăznit pentru o clipă să mă gândesc „mamă ce tare ar fi dacă s-ar putea urca acolo sus”, dar am alungat ideea în secunda 2. Mi se părea ceva imposibil.

Astfel că surpriza a fost cu atât mai mare când, odată ajunși la baza castelușului, am găsit în fața ușii un domn care, la întrebarea mea „se poate intra?” a răspuns afirmativ, iar în următorul moment am aflat că nu numai că se poate intra, dar se poate și URCA!!!

A fost descoperirea „secolului” :) Maxim de entuziasmată am urcat cu liftul până la ultimul nivel, de unde ni s-a arătat în fața ochilor o panoramă 360° asupra întregului oraș.

DSC08166

Și chiar dacă vremea era urâțică, asta nu a diminuat cu nimic experiența. Dar just to be safe, am întrebat din nou trupa: „nu-i așa că dacă mâine e soare, mai venim să mai urcăm o dată? :D :D” Răspunsul a fost din nou afirmativ. Yuppy!

DSC08179

Ce era totuși acest casteluș? (pentru cei ce nu cunosc Severinul). Este Turnul de apă al orașului, construit la 1910 și recent renovat din fonduri europene, drept pentru care vizitarea lui este (încă) gratuită. Cel puțin momentan, căci pe viitor mă îndoiesc că va rămâne așa. Asta pentru că atunci când mi-am exprimat părerea că ar putea liniștiți să ceară o mică taxă, măcar 1 leu, 2 lei, 5 lei…, am aflat că în cazul proiectelor prin fonduri europene ale unor obiective turistice, nu e voie să se perceapă taxă de vizitare în primii 2-5 ani. În caz că se mai mira cineva de ce e gratis :)

DSC08193

Desigur că turnul nu mai este funcțional astăzi, însă a slujit orașul multă vreme, alimentându-l cu apă până în 1980.

După această descoperire foarte frumoasă, am pornit spre Băile Herculane, cu ideea să facem măcar un traseu micuț și o plimbare prin centrul istoric.

Imediat ce am pătruns pe Valea Cernei, am fost întâmpinați de versanții înverziți până la refuz și învăluiți de cețuri misterioase, drept pentru care îmi venea să fac poze în continuu din mașină.

Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns a fost să facem o incursiune la limita legalității în clădirea Băilor Neptun (ok, teoretic probabil ilegală :))) dar dacă chiar voiau să nu permită accesul curioșilor în interior, nu lăsau lipsa un ditamai panou dintr-o ușă :P

DSC08257
DSC08262
DSC08265

Această clădire superbă este monument istoric, datează din anii 1880 și din păcate, nivelul de degradare în care se prezintă este cam la fel de mare pe cât de prețioasă este.

A fost un complex balnear imens, cu 2 aripi diferite, 2 bazine din marmură roșie și o arhitectură absolut deosebită, lucruri care încă se mai pot vedea, mai ales în aripa din stânga (cum privim la clădire de pe pod), unde se regăsesc două zone diferite delimitate prin culoare: unul este roz, și altul albastru, care sunt impresionante, chiar și cu scorojelile și petele de mucegai. Și să nu uităm nici de inscripțiile originale de pe pereți sau tavane, sau de fântâna de marmură de la intrarea principală.

DSC08289
DSC08295
DSC08314_c
DSC08348

Incursiunea noastră a fost cu atât mai palpitantă cu cât știam că facem ceva destul de interzis :P și chiar am tras și o mică sperietură căci atunci când am trecut prin fața intrării principale ca să mergem spre aripa din stânga, pe afară am zărit 2 jandarmi. Din fericire până ne-am întors noi au dispărut, și spre final au mai apărut în clădire și alți curioși ca noi, așa că n-am fost singurii infractorii pe ziua aceea.

În interior n-am putut face cine știe ce poze, pentru că nu aveam trepied la mine și nici obiectiv wide, însă cu atât mai bine, oricum interiorul și experiența în sine nu pot fi cuprinse complet în nicio fotografie. Nu îmi stă în fire să îndemn lumea să facă ilegalități, dar de data asta aș face o excepție ;)

DSC08340

După ce ne-am extras din Băile Neptun am făcut o mică plimbare și până în Piața Hercules, după care am considerat că e timpul să facem totuși și un traseu pe ziua de azi :)

Am ales un traseu care pleacă chiar din apropiere din Piața Hercules, mai exact de la Izvorul Diana III. Ținta finala era Foișorul Roșu, care văzusem pe blogul Andei că este un loc superb de belvedere, iar până la el mai aveam diverse opriri interesante, cum ar fi Foișorul Verde și Galben, Stânca lui Sisi sau Grota cu Abur.

Am urcat așadar destul de curioși pe traseu, neștiind exact ce ne va aduce. Eu personal n-am avut mari așteptări de la el, dar la scurt timp după ce am făcut primii pași am început să-mi schimb părerea, iar până la final eram deja dată pe spate peste măsură :)

DSC08466
DSC08522

Am descoperit încă o dată cum un traseu aparent destul de banal, prin pădure, poate fi unul extrem de deosebit. Traseul începe cu câteva serpentine ca să se ridice repejor deasupra stațiunii, după care potecuța își face loc printre vegetația ce la momentul respectiv tocmai ce explodase la venirea primăverii, dând senzația de labirint aproape permanent. Ne-am strecurat astfel printre flori movalii sau galbene, printre stropii de ploaie care începuseră iar să cadă (eh, asta e, e doar apă :P), pe lângă copacii ai căror trunchiuri căpătaseră de la ploaie o nuanță aproape neagră ca smoala, iar pe alocuri nu puteam înainta decât dacă ne făceam loc dând vegetația la o parte cu mâinile, ceea ce a condus rapid la udarea pe partea din față a pantalonilor de sus până jos, pentru că luam pe ei toată apa de pe frunze. Dar toate astea n-au făcut decât să aducă un farmec în plus traseului.

DSC08441
DSC08483

Iar pe lângă asta, ploaia ne-a scos în cale și o mulțime de salamandre de culoare neagră cu galben care ieșiseră la plimbare, și din loc în loc hop ne mai intersectam cu câte una pe potecă. Să fi văzut până la final cred că cel puțin vreo 4… (atenție, nu atingeți, secretă substanțe toxice pe piele!)

DSC08392

Primul popas l-am făcut la Foișorul Verde (la care ne-am abătut un pic la stânga pentru că nu e chiar pe traseul spre Foișorul Roșu), după care la Foișorul Galben. Între cele două foișoare se află Izvorul Munk, unde apare și o bifurcație la stânga, dar noi ne-am continuat drumul spre dreapta (de fapt drept înainte).

Priveliștile de la aceste două foișoare nu ne-au dat chiar pe spate, însă odată ce-am ajuns la stânca lui Sisi, cu toții am rămas muți de uimire.

DSC08548
DSC08604
DSC08593

Punctul de belvedere este într-adevăr stâncos (nu degeaba îi zice stâncă), și în combinație cu cețurile dansatoare de deasupra Văii Cernei, cu cerul spectaculos și nu în ultimul rând cu liliacul, a creat un tablou perfect.

DSC08535
DSC08537

Înainte de a ne continua urcușul spre Foișorul Roșu, am vrut să coborâm să vedem și Grota cu aburi. Efortul de a coborî pe terenul un pic cam alunecos din cauza ploii și de a urca înapoi la loc a meritat din plin, pentru că odată ce-am ajuns la gura peșterii, am constatat cu surprindere că denumirea este ad litteram, căci printr-o crăpătură CHIAR iese abur. Constant. Și dacă pleci un pic urechea, auzi chiar și un huruit înfundat. Așa ceva chiar trebuie văzut cu ochii și auzit în persoană, căci în fotografii nu se poate surprinde fenomenul.

DSC08626
DSC08635
DSC08489
DSC08678

De la Grota cu Aburi a mai fost nevoie de un ultim efort (abia acum panta a devenit un pic mai solicitantă – sau poate obosiserăm noi, nu știu) și într-un final glorios am ajuns și la Foișorul Roșu, unde tabloul de la stânca lui Sisi a devenit ȘI mai spectaculos (de unde nu credeam că se poate ȘI mai mult). De acolo se vede întreg versantul vestic al Domogledului, toată stațiunea Băile Herculane, cât și centrul istoric.

DSC08657
DSC08691
DSC08711
DSC08701
DSC08695

Am stat acolo aproximativ 20 de minute, și nu ne mai săturam, nu ne mai dam plecați, dar până la urmă a trebuit să ne încumetăm, pentru că deja se făcuse târziu și mai aveam și de coborât, iar foamea deja ne dădea târcoale.

Coborârea a fost un pic presărată cu emoții, pentru că de la ploaie se înnoroiase pe alocuri poteca (duuuh), și pe porțiunile mai abrupte se aluneca la greu. Dar cu puțină îndemânare ne-am descurcat, iar după o vreme am încercat să revenim la un indicator de triunghi albastru pe lângă care trecusem la urcare, pe care scria 30 de minute spre Herculane spre stânga. Dat fiind că pentru a ieși înapoi la Izvorul Diana III de unde pornisem traseul am fi făcut mult mai mult, am preferat cealaltă variantă. Numai că traseul este așa alandala marcat încât nu am reușit să regăsim indicatorul respectiv, dar cu puțină intuiție am reușit, pe o scurtătură, să intrăm pe triunghi albastru și să ieșim într-un final unde trebuia, adică la Grota Haiducilor, când deja începuse să plouă mult mai serios, și pelerină de ploaie aveam numai eu, deci era musai să revenim la mașină cât mai repede.

De la ieșirea de pe traseu în acel punct n-am mai făcut decât vreo 15 minute până înapoi la Izvorul Diana III, iar de acolo am fugit să mâncăm la Pensiunea Lorabella, care îmi fusese recomandată de Anda, căreia îi mulțumesc frumos, pentru că într-adevăr am mâncat ceva foarte foarte gustos și a fost alegerea perfectă.

Am savurat pe îndelete acea masă, drept pentru care am plecat din Herculane pe înserate. Aveam în plan să mergem la apus la Mânăstirea Sfânta Ana să admirăm priveliștea asupra Orșovei, dar din păcate a rămas pe altă dată. Eu și Cristi oricum mai fusesem acolo, în 2007, dar nu seara și nici nu mai țineam minte panorama, dar nu-i nimic, n-au intrat zilele în sac. Next time sigur nu-mi mai scapă :)

Până una alta însă, mai am o zi de povestit :)

RĂMÂI MEREU ÎN LEGĂTURĂ CU NATURA

Dacă ți-a plăcut povestea, te invit să te abonezi la newsletterul Natural și vei primi inspirație și resurse exclusive pe care le trimit doar abonaților.

LOGISTICA TRASEULUI

Traseu                                                                          Băile Herculane (Izvorul Diana III) – Foișorul Galben – Stânca lui Sisi – Grota cu Aburi – Foișorul Roșu – Băile Herculane (Grota Haiducilor)
Marcaj + 
Durată3h30
MunțiiCernei
Punct plecareIzvorul Diana III (Băile Herculane)
Punct sosireGrota Haiducilor (Băile Herculane)
Tip traseudrumeție
Surse apăIzvorul Diana III (apă sulfuroasă)
Izvorul Munk
Stare marcajmarcaje există dar sunt cam ambigue
Data2 mai 2015
EchipaAdina + Ciprian + Cristi + eu
DESFĂȘURĂTOR
13:45 Izvorul Diana III 15:25 Grota cu Aburi
14:00 Foișorul verde 16:00 Foișorul Roșu
14:45 Foișorul galben 17:20 Finish traseu la Grota Haiducilor
15:10 Stânca lui Sisi

 

Dat fiind că nu am găsit niciohartă pe care să fie corect figurat traseul și la fața locului marcajele pot duce în eroare (de exemplu se ajunge uneori la bifurcații cu câte 2-3 variante și traseul continuă în toate direcțiile sau oricum, mai mult de una), este foarte util să avem la noi o aplicație pe telefonul mobil. Eu am folosit aplicația Maps Me, unde traseul este figurat corect de la Izvorul Diana III până la Foișorul Roșu, atâta doar că nu are figurată și coborârea folosită de noi, adică cea pe trounghi albastru spre Grota Haiducilor. Însă cu intuiție am reușit să ne descurcăm și fără. Pentru porțiunea figurată în aplicație, e bine de verificat din când în când că sunteți pe drumul cel bun.

Acesta este un print screen din aplicație al zonei (pe care am figurat eu cu albastru porțiunea care lipsește în aplicație):

harta baile herculane traseu foisorul rosu m

 

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

Despre autor

ALEXANDRA

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să-l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Peisajele mi-au adus aminte de povestea The Hobbit, mai ales ca si denumirile sunt deosebite…Domogled :). Ah, cate locuri frumoase mai am de vazut in Romania! :) Multumim!

    Răspunde
  2. Bună, Alexandra
    Numele meu este Cristi şi împreună cu soţia mea Simona (avem 43 de ani), vrem să-ţi mulţumim pentru informaţiile şi sugestiile citite pe blogul tău. Ai reuşit „să ne îmbolnăveşti” de mersul pe munte. După ce am citit de câteva ori postările tale despre Retezat, am reuşit să ajungem şi noi acolo la începutul acestei luni. Nu există cuvinte pentru a descrie frumuseţile pe care le-am văzut, iar tu ştii asta mai bine ca noi.
    Toate cele bune!
    Fam. Fanea

    Răspunde
    • Buna Cristi!
      Multumesc din suflet pentru comentariu! M-a bucurat enorm si mi-ai facut ziua mai frumoasa!
      Ati mers poate in cea mai frumoasa perioada acolo, cand inca mai e un pic de zapada si a inflorit si rododendronul!

      Daca te pot ajuta vreodata cu ceva informatii sau indicatii, sa nu eziti sa-mi scrii!

      Răspunde
  3. Am fost cam de mult la Herculane, unde am avut parte de o rătăcire pe traseul marcat cu cruce albă și am ajuns noaptea pe la unu la Topleț. Povestea e mai lungă, dar mă rezum la atît și citind articolul tău îmi propun să mai ajung și eu cu ai mei pe acolo.

    Răspunde
  4. În septembrie 2014 am fost și eu pe exact același traseu. :-) este superbă zona. Noi am vrut sa ajungem în Poiana cu peri, însă ne-a speriat ploaia. Și fiind prima data pe traseu, nu am riscat. Atât de mult mi-a plăcut încât anul acesta în concediu tot acolo m.as duce. Dar sunt și alte locuri de văzut.
    Păcat de stațiunea Herculane ca nu o reabilitează nimeni. S.au apucat de ceva renovări, dar timid. Sper totuși când voi reveni sa se vadă niște schimbări.
    Mă bucur ca am găsit blogul tău. E foarte util. Aștept și alte aventuri. :-)

    Răspunde
  5. Şi eu m-am inspirat tot de la Anda pentru Grota Haiducilor şi Grota cu aburi – singurele „de pe sus” unde am ajuns.
    (şi de la tine şi Anda cu Cheile Corcoaiei)
    În schimb, în Herculane, degradarea (lăsarea în paragină) a clădirilor m-a deprimat. Nu mai spun cât m-a tentat să intru în clădirea Băilor… felicitări pentru incursiune – zic asta în şoaptă, să nu ne audă cine… trebuie, da? :)
    Cât despre celelalte obiective, în Severin am trecut un piculeţ pe la cetate – era în renovare. Am admirat Serbia pe malul celălalt; dar uite ce idee bună cu Turnul de apă! (ce înseamnă să treci în fugă pe undeva şi să iei pe rând toate obiectivele… aşa, ca mine).
    Ioana

    Răspunde
  6. Superb, ultima data cand am facut traseul asta a fost pe la 12-13 ani. Ne-am pierdut de cateva ori.. marcajele sunt infernale insa frumusetea peisajului pe orice poteca ai merge..recomand de altfel traseele ce se afla la 14 km de Herculane: Cascada Vanturatoarea ( pe la 14-15 ani am vazut o vipera…) , Cheile Tasnei si multe altele.

    Răspunde
    • Foarte bine spus! Desi marcajele sunt proaste, zona este superba si merita batuta. Peisajele sunt fascinante atat in Cernei cat si in Mehedinti. Este si un loc de campare la inceputul potecii care duce spre Cheile Tasnei, langa pensiunea Dumbrava. Anul trecut am fost acolo de 3 ori (primavara, vara, toamna) si tot nu m-am saturat. Din pacate, traversarea statiunii Baile Herculane te lasa masca cand vezi starea de degradare in care au ajuns cladirile monument. Si nimeni nu face nimic. Sau daca face, face extrem de prost, doar pt a toca niste bani.

      Răspunde
  7. Noua Foisorul Rosu ne-a scapat, nu mai stiu cum si de ce am sarit peste. La Stanca lui Sissi ne-a placut cel mai mult. De la inceput de traseu si o bucata buna de drum ne-a insotit un miros de toaleta defecta si multa mizerie. Vegetatia inalta, impreuna si cu spaima de vipere doar o maceta ne doream pe cararile inguste. La coborare a fost haios ca ne-am invartit putin in cerc si apoi am dat „la plesneala”.

    Răspunde

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei