Următoarea zi ne-am dorit să ajungem pe Valea Gârda Seaca, la Peștera Ghețarul de la Vârtop, Coiba Mare și Izbucul Tăuz. Era destul de departe de noi, și nu știam exact cum să ajungem. Din dorința de a nu mai folosi mașina, voiam să mergem peste dealuri pe jos până acolo, dar am vorbit la telefon cu ghidul peșterii (ne-a dat domnul Viorel numărul, ce crezi) și ne-a spus că ar fi destul de mult dus-întors și nu voiam să ne prindă noaptea.
Am mers până la urmă cu mașina pe drumul asfaltat până în Dobrești, am lăsat-o acolo, și apoi am continuat pe jos pe drumul forestier, care nu părea deloc foarte bun pe alocuri, mai ales pentru o mașină joasă.
Și tot mergând noi așa de zor, ușor plictisiți de monotonia drumului, oprește lângă noi un domn într-o Dacie papuc roșie, 4×4. Suiți, băieți! Atââââât!
Yuhuuuu, am scăpat de drum! Domnul era de-al locului, și cu mașina lui 4×4 putea face drumul fără probleme. Îi dădea bice destul de tare pe hârtoape, deși ne zgâlțâiam destul de bine, așa că am ajuns la Casa de Piatră destul de repede, voioși nevoie mare. Am mulțumit frumos și i-am urat sănătate, după care o pisică și ghidul ne-au întâmpinat, și ne-a spus (ghidul, nu pisica) să o luăm înainte să aruncăm un ochi la Coiba Mare, după care vine și el și ne duce la Ghețarul Vârtop.
Peștera Coiba Mare
Zis și făcut, am luat-o agale pe drumul acoperit de zăpadă spre Coiba Mare, și am coborât la gura peșterii. Portalul este absolut imens și impresionant (cea mai mare gură de peșteră din țară), iar ca să ajungem în interior a trebuit să avem mare grijă la turțurii gigantici de pe perete, care puteau cădea peste noi oricând. Am trecut pe rând prin zona periculoasă, cu atenție și rapid, și am ajuns dincolo de ei în siguranță.
Peștera nu este extrem de impresionantă dinăuntru, deși te simți un pic mic în portalul acela atât de mare. Am intrat un pic într-o cavitate pe dreapta pare-mi-se, după care am făcut cale întoarsă. Peștera desigur are un adevărat labirint în interior, cu lacuri și cascade, cu siguranță extrem de spectaculos, dar nu este accesibil decât celor cu echipament și experiență în explorarea peșterilor.
Peștera Ghețarul de la Vârtop
Ghidul trecea cu mașina prin dreptul peșterii chiar când ieșeam noi din ea, ne-am suit și am continuat încă o foarte mică bucățică, după care am coborât și am urcat pe jos prin pădure până la Ghețarul Vârtop. Urcușul este destul de susținut și durează cam 30 de minute, iar ghidul are un ritm destul de alert, așa că n-a fost ușor să mă țin de el :)
Sus ne-a povestit destul de multe despre peșteră, și apoi, cu două lanterne la îndemână, plus frontalele noastre, am intrat înăuntru, peștera nefiind electrificată.
Ne-a purtat apoi prin tot felul de cotloane, treaba care îmi place mie cel mai tare, și am putut admira formațiuni frumoase și lăcușoare subterane care ne uimeau privirea. Traseul prin interior este foarte deosebit și pe alocuri destul de strâmt și îmbârligat, și deși n-am prea văzut gheață (în primăvară e cea mai bună perioadă de vizitare), a fost destul de impresionat.
Întoarcerea am făcut-o pe același traseu, și de data asta n-am mai avut noroc de transport, dar am luat-o frumos la picior, și timpul a trecut destul de repede. Ultima oprire pe Valea Gârda Seacă a fost la Izbucul Tăuz, un loc absolut minunat! Din toate locurile de acolo, acela mi-a plăcut cel mai mult. O oază atât de deosebită într-un loc atât de ușor accesibil deși atât de ascuns…
Izbucul Tăuz
De pe marginea drumului forestier unde este amplasată o săgeată cu numele izbucului, se merge câteva minute pe o potecă îngustă foarte frumoasă, suspendată deasupra pârâului, după care se trec două poduri și se ajunge numaidecât la un ochi turcoaz apărut ca de nicăieri, care se vede cel mai bine de deasupra, unde ne-am urcat pe o coamă din pădure pentru a-l vedea mai bine.
Apa care este înghițită în Peștera Coiba Mare în care fusesem mai devreme apare mai târziu aici, în Izbucul Tăuz. De la suprafață nu îți pot da seama de adâncimea lui, dar acolo s-au făcut scufundări până la 87 de metri (și se pare că e și mai adânc), fiind astfel cel mai adânc sifon explorat din România.
Când ne-am întors de la izbuc și m-am uitat la ceas, mi-am dat seama că stăm foarte bine cu timpul datorită ajutorului primit dimineață de la domnul cu papucul, și mi-a venit o idee năstrușnică: ce-ar fi să mergem repede și la Groapa Ruginoasă?! A doua zi dimineață urma să plecăm, deci dacă nu acum, atunci nu mai aveam când.
Așadar, odată ajunși înapoi la mașină, i-am dat bice și am gonit spre Vârtop. Țineam minte că din șosea până la Groapa Ruginoasă se fac cam 20-30 de minute, deci după calculele mele am fi avut timp să revenim la mașină înainte de apus.
Dar surpriză! Când am ajuns acolo, pe săgeată scria 50 de minute. Măi să fie?! Dar eu de unde știam de 20-30 de minute?? N-are cum! Îmi dă cu virgulă! Ceva nu e în ordine!
Pe partea cealaltă a drumului era un panou mare cu Groapa Ruginoasă, și îmi aminteam că parcă pe el scria ceva de genul. Dar acum era acoperit de zăpadă, și nu vedeam ce scrie. Ei, drăcie! Cum să facem?
Era cât pe ce să renunțăm la drumeție, dar ne-a venit o idee: să zgâlțâim panoul, poate pică zăpada. Dar cum să facem asta? Că nu se mișcă. 2 minute mai târziu… doi oameni nebuni aruncau cu bulgări de zăpadă într-un biet panou :))))) Efectul a fost cel scontat. După vreo 2 bulgări țintiți bine, zăpada din locul vizat a picat, și a scos la iveală informația de care aveam nevoie: 800 de metri. Nu era în minute, dar a fost suficient cât să ne dăm seama că nu avem cum să facem 800 de metri în 50 de minute (că doar nu sunt verticali metrii ăia) așa că am pornit.
Am încercat să băgăm totuși ceva viteză, ca să fim siguri că ajungem cât mai repede, și într-adevăr, în 25 de minute am fost sus, deși pe potecă a fost zăpadă permanent și ceva gheață în vreo 2 locuri. În această zonă umbrită, soarele nu avusese efect, așadar zăpada se păstrase.
Groapa Ruginoasă
Iar când am ajuns sus și am văzut ÎÎÎÎN sfârșit Groapa Ruginoasă, întâlnirea a fost cu atât mai specială cu cât era pudrată cu zăpadă în proporție de 70-80%. Peste tot pe unde te uitai era o grămadă de zăpadă, și atunci am înțeles că plecasem în vacanță pe toamnă, dar între timp se făcuse iarnă.
Pe buza gropii ne-am plimbat doar un pic, spre stânga, pe niște urme de animăluțe, am făcut câteva poze, după care am revenit la mașină, numai bine cât să nu ne prindă noaptea. A fost cu adevărat o zi reușită și plină de comori.
În ziua plecării, înainte de a ne pregăti de lungul drum spre casă, ne-am luat la revedere de la gazda noastră, domnul Viorel, care, deși singur, ne-a gătit în fiecare dimineață și de vreo 2 ori și seara, după care am făcut o ultimă oprire pentru a vizita Peștera Poarta lui Ionele.
Peștera Poarta lui Ionele
Acolo am intrat de asemenea singuri (spre fericirea mea) și am putut sta în voie, în schimbul unui bilet de 10 lei (adulți). Deși această peșteră este electrificată și în interior au fost montate podețe, pasarele și scări metalice, mi-a plăcut la fel de mult ca și cea din ziua anterioară. Ba am văzut chiar și niște lilieci! Portalul de la intrare este foarte impresionant, și nici cotloanele de interior nu sunt mai prejos, făcând din această peșteră una care chiar merită vizitată. Bine, cu cât mai în extra sezon, cu atât mai bine.
La ieșire, ca bonus, și o ultimă surpriză frumoasă, am dat nas în nas cu o vulpiță frumoasă foc, dar nu așa prietenoasă ca cea de la Sfânta Ana, căci cum ne-a văzut, a zbughit-o în sus pe stânci cu așa o viteză că nici n-am apucat să o pozăm. Se pare că era și ea cățărătoare ca pisicuța de seara trecută.
Drumul spre casă n-ar fi fost atât de lung dacă n-am fi ajuns în Alba Iulia FIX când tocmai se terminase parada militară, nimerind acolo chiar pe 1 decembrie. Vremea era în continuare cam urâțică, așa că din nou scosesem din plan să vizităm cetatea, numai că Waze ne-a dus fix în apropiere de cetate, astfel că ne-am trezit brusc într-o aglomerație infernală, care s-a continuat chiar și după ieșirea din oraș, de am stat bară la bară cred că mai bine de o oră. A fost groaznic, dar… măcar am văzut niște vehicule militare :D
Până la urmă, toate bune și frumoase, am ajuns acasă cu bine, și uite așa am reușit să facem o mini vacanță aproape pe nepusă masă, în această zonă a României atât de specială și în care din păcate nu putem ajunge într-un simplu week-end de 2 zile. Apuseni, see you next time! :)
The end
Aparat foto principal: Sony A6000 + 16-50mm
