GRECIA 2017

Scris de | Alexandra

CÂND: 10 -18 iunie 2017
CÂT: 9 zile
UNDE: Skopelos & Skiathos
TRANSPORT: aerian București – Salonic, ferry Salonic -> Skopelos -> Skiathos -> Salonic
MIJLOC DE TRANSPORT LOCAL: autobuz sau pe jos
CAZARE: hoteluri

Anul trecut în vară am reușit din nou să ajung în Grecia. Mai fusesem o singură dată, în 2013, dar pe continent, iar acum îmi doream o insulă. Am investigat un pic cu destul de multe luni înainte, și ne-am hotărât la Skopelos. Și fiindcă eram în zonă, am zis că n-ar strica și o zi pe Skiathos.

Trebuie să recunosc că după experiența din 2013, am căutat să găsesc un loc cel puțin la fel de paradisiac, ceea ce nu prea avea cum să fie ușor, dat fiind că standardul era deja destul de sus. Iar ceea ce îmi place mie nu se găsește chiar pe toate drumurile. Fie ele chiar și în Grecia. Îmi doream, ca și data trecută, o cazare frumoasă, liniștită, într-un loc retras, chiar la plajă, plaja să fie mică, apa turcoaz, și de preferință să putem ajunge destul de ușor și la alte plaje, la fel de frumoase. Puține pretenții, nu? :)) Unde mai pui că multe insule frumoase ieșeau din calcul, pentru că nu voiam prin agenție și nici nu voiam să ne deplasăm cu mașina.

Căutarea se anunța grea, și am săpat ceva până am găsit. Dar și când am găsit… mai exact cazarea… a fost dragoste la prima vedere. Mi s-a pus pata pe loc și definitiv. Și chiar dacă era ceva mai scumpă decât ne-am fi dorit, am găsit posibilitatea de a rezerva direct de la ei de pe site, și fiindcă era foarte early bird, am prins un preț chiar bun, mai ales că voiam să mergem înainte să înceapă marele high season.

Cum am ajuns pe Skopelos… asta e altă poveste de adormit copiii. Am făcut o super mega combinație care ne-a costat o mică avere, și anume avion cu Tarom București – Salonic, după care ferry de la Salonic la Skopelos. Avionul a fost un pic sub 100 de euro de persoană. Ferry-ul.. not so much. A fost mai scump decât avionul, ceea ce ne-a făcut o gaură destul mare în buzunar. Amuzant este că, la final, după ce faptul era deja consumat, mi-a venit o idee genială cu care am fi ieșit un pic mai ieftin și mult mai ok din punct de vedere al timpului, dat fiind că noi am pierdut 1 noapte în Skiathos și 2 nopți în Salonic (una la dus și una la întors), plus ore bune și pe ferry. Dar despre asta voi povesti în jurnal.

TOATE JURNALELE DESPRE ”GRECIA 2017”:

Insula Skopelos

Insula Skiathos

REZUMAT:

Ziua 1, sâmbătă, 10 iunie 2017
Zbor București -> Salonic 12:50 – 14:35.
Cazare la Hotel Esperia.

Ziua 2, duminică, 11 iunie 2017
Ferry Salonic -> Skopelos 10:00 – 13:35.
Cazare la Adrina beach Hotel.

Ziua 3 – 6, 12-15 iunie 2017
Insula Skopelos
Cazare la Adrina beach Hotel.

Ziua 7, vineri, 16 iunie 2017
Ferry Glossa (Skopelos) -> Skiathos 08:30 -> 08:50
Excursie cu vaporașul Skiathos – Lalaria – Kastro – Skiathos
Cazare la Hotel Christina

Ziua 8, sâmbătă, 17 iunie 2017
Ferry Skiathos -> Salonic 15:40 -> 18:40
Cazare la Hotel Atlantis

Ziua 8, duminică, 18 iunie 2017
Zbor Salonic – București 15:05 -> 16:40

COSTURI

Cazare

Hotel Esperia, Salonic: 60 euro / noapte / cameră dublă
Hotel Adrina beach: 66 euro / noapte / cameră dublă (mic dejun inclus)
Hotel Christina, Skiathos: 36 euro / noapte cameră dublă
Hotel Atlantis, Salonic: 50 euro / noapte cameră dublă

Transport

Zbor București -> Salonic (Tarom): 92 euro / persoană
Ferry Salonic – Skopelos (Hellenic Seaways): 59 euro/ persoană
Ferry Glossa (Skopelos)  – Skiathos (Hellenic Seaways): 11 euro / persoană
Ferry Skiathos – Salonic (Hellenic Seaways): 59 euro/ persoană
Autobuz Aeroport Salonic -> Salonic: 2 euro / persoană
Autobuz Skopelos -> Hotel Adrina: 3,4 euro / persoană
Autobuz Hotel Adrina -> Glossa: 2,5 euro / persoană

Mese & altele de-ale gurii: 330 euro / 2 persoane / 8 zile

Excursie cu vaporașul: 15 euro/persoană

Biletele pentru ferry le-am cumpărat anticipat de pe site-ul Hellenic Seaways.

Despre autor

ALEXANDRA

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să-l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei