M. Baiului – Clabucetul Taurului

A fost doar o plimbare de la Azuga până la Predeal (pe Clăbucetul Taurului – Cabana Gârbova – Muchia Susaiului), dar Bucegii cu a lor siluetă impunătoare m-au vrăjit ca și cum era prima dată când îi vedeam așa, și m-am simțit astăzi ca un om care fusese încarcerat multă vreme și acum era proaspăt eliberat, căci toată perioada asta a fost ca o închisoare pentru mine. În timp ce îmi dezmorțeam încet încet picioarele, sufletul de asemenea mi se dezmorțea și descrețea. Tare greu a fost… But I’m back in business, baby!!!

Am nevoie de munte ca pământul de ploi! Cum spunea un vechi vers…

__________

Am fost în această tură cu trenul, mijloc la care nu mai apelasem de multă vreme, însă de data asta mi-a fost un pic teama de eventuali șoferi băuți pe șosea având în vedere că era 1 ianuarie, așa că am lăsat mașina acasă.

În gara de la Azuga nu mai fusesem de multă vreme, și m-am bucurat să văd crucea și Coștila ițindu-se de după pădure.

Seara am avut o imagine oarecum similară în Predeal, când, coborând pe stradă la final de traseu, m-am trezit față în față cu Colții Morarului și Coștila, întreg muntele parcă înălțându-se din pământ ca un gigant. Mi-am dat seama ce binecuvântare este muntele ăsta și cât de frumos mi se pare să ai parte de ei în fiecare zi, însă îmi imaginez că cei născuți și crescuți acolo aceasta este normalitatea. Probabil nu li se pare nimic obișnuit. Poate doar dacă sunt scoși de-acolo și forțați să locuiască în altă parte realizează ce diferită e normalitatea altora de a lor.

Traseul a fost unul frumos, liniștit, până la Gârbova nu am întâlnit pe nimeni. La Gârbova ne-am oprit să luăm masa, însă a fost destul de dezamăgitor, am așteptat enorm după mâncare, iar când a venit, carnea era nefăcută. Am plecat cu un gust amar, amintindu-mi că ani în urmă era un loc mult mai primitor.

Pe bucata de la Gârbova până la Clăbucet plecare am întâlnit mulți oameni, toți turiști aflați în vacanță pe Valea Prahovei, și urcați acolo cu telescaunul. De la Clăbucet Sosire ne-am retras spre dreapta căutând marcajul cruce albastră, care merge o bucată pe pârtie (dar era goală această pârtie), după care cotește dreapta în pădure. Pe bucata de pârtie parcursă am mai întâlnit doar o singură familie, ce cobora de asemenea, dar după intrarea în pădure din nou nu am mai văzut pe nimeni.

Aveam de gând să mergem până la Susai, însă cu tot timpul pierdut la Gârbova, ne-am dat seama că nu vom mai avea timp. Pe ultima bucată de drum am și deviat un pic de la traseu, alegând să ieșim în șosea și să mergem o mică bucată pe drum, abandonând ultima urcare ce promitea o bucată de pădure foarte întunecată.

Pe șosea am întâlnit multe mașini care urcau la Susai, dintre care una rămăsese blocată cumva într-un șanț. De la intrarea pe șosea nu am mai fost singuri, dar ne-am asumat acest lucru. Am ajuns într-un final și la strada din Cioplea, după care am coborât cătinel cătinel spre gară.

Am ajuns acolo cu mai mult de o oră înainte de tren, ne-am luat bilete, după care am vrut să mâncăm. Am trecut pe la toate restaurantele aflate cât de cât aproape de gară, dar nu am avut niciun succes. Fie nu erau mese, fie comanda ar fi durat mai bine de o oră, timp pe care nu îl aveam la dispoziție (și care mi s-a părut exagerat, oricât de plin ar fi fost localul). Deh, cam asta se întâmplă pe Valea Prahovei de sărbători. Așa că ne-am întors la fel de flămânzi la gară, unde am trebuit să improvizăm. Drumul înapoi spre casă a fost ușor neplăcut. Era foarte aglomerat, trenul a fost plin ochi de oameni, dar măcar am avut locuri. Că am înțepenit până acasă, asta e altă poveste.

Important a fost însă că am reușit să începem anul pe munte. Unde mai pui că anul începuse și el la rândul lui cu o zi de luni, deci.. toate stele aliniate pentru un an extraordinar! :)

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm