12 noiembrie 2017
Astăzi, după 2 luni de pauză greu de îndurat, m-am întors pe munte. Singurul loc în care mă pot detașa de toate, singurul loc unde simt cu adevărat că trăiesc. Abia când am ajuns acolo mi-am dat seama cu adevărat cât de mult îmi lipsise și că aveam nevoie de el ca de aer ca să pot supraviețui. Iartă-mă că am lipsit atât de mult!
Și chiar dacă am făcut doar o scurtă și ușoară plimbare, așa, ca de recuperare, m-am bucurat mai mult ca niciodată de aerul curat, de soare, și de luxul de a putea merge pe munte fără dureri.
Astăzi a fost despre renașteri, despre prieteni dragi cu care am reușit să mă văd după prea mult timp, despre „tot timpul din lume”, fără grabă, și despre… ursuleți :) Din fericire… doar urmele lor :) O plimbare frumoasă în Munții Grohotiș, unde nu mai fusesem niciodată.
Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm
RĂMÂI MEREU ÎN LEGĂTURĂ CU NATURA
Dacă ți-a plăcut povestea, te invit să te abonezi la newsletterul Natural și vei primi inspirație și resurse exclusive pe care le trimit doar abonaților.
LOGISTICA TRASEULUI
| Traseu | Pasul Bratocea – Vf.lui Gherghel și retur |
|---|---|
| Marcaj |  |
| Durată | 4h30 (timpul nostru total dus-întors cu tot cu bălăurit și pauze pentru Irinuca la dus) |
| Munții | Grohotiș |
| Punct plecare | Pasul Bratocea (1263 m) |
| Altitudine max. | Vf. lui Gherghel (1685 m) |
| Diferență nivel | + 500 m / – 500 m |
| Tip traseu | drumeție |
| Surse apă | nu am văzut |
| Stare marcaj | e bun. Cred că recent refăcut. Dar marcajul nu urcă pe vârf; altfel ar fi fost ușor de găsit. |
| Hartă folosită | MN 04 (Munții Noștri) Schubert & Franzke |Munții Ciucaș |
| Sezonalitate | tot timpul anului (mai puțin urcarea pe vârf) |
| Data | 12 noiembrie 2017 |
Traseul a pornit din Pasul Bratocea, de unde începe și banda roșie spre Vf. Ciucaș, doar că în sens invers. “Vis-à-vis” de Munții Ciucaș se află mult mai modeștii Munți Grohotiș.
Am folosit harta Munții Noștri a Munților Ciucaș, care includ în partea cea mai sudică și o bucățică din Grohotiș. Acolo este indicat un vârf numit Vf. Bobul mic, și acolo ne-am propus să ajungem.
Când am ajuns într-o șa care spre nord avea niște formațiuni stâncoase frumoase (printre care și 2 pietre ascuțite sub formă de urechi de iepure), am căutat o modalitate de urcare spre vârf, dar totul părea foarte abrupt și nu găseam nicio potecă. Am bălăurit o grămadă aiurea, fără succes, mai ales că aplicația Munții noștri dădea rateuri în acea zonă care este în extremitatea hărții. Ba ne zicea că nu suntem pe suprafața hărții, ba ne arăta prea departe de unde credeam noi că ne aflăm.
Pentru că ne-am chinuit prea tare și Irinuca nu era tocmai ușoară în spatele lui Emil, Emil și Raluca au rămas la poale, iar eu și Adi ne-am încercat norocul pe o pantă extrem de abruptă, pentru a ne satisface întrebarea “dar oare cum s-o vedea de sus?”. Într-un final am ajuns, dar numai eu știu cât am pătimit, dat fiind că panta nu numai că era abruptă, dar era și plină de buruieni în care nu știai niciodată cât ți se duce piciorul. Dar victoria cea mai mare pentru mine nu a fost neapărat găsirea vârfului, de pe care, fie vorba între noi, nu se vedea cine știe ce, ci că nu m-a luat nicio durere de spate, așa cum m-aș fi așteptat pe o asemenea urcare, pe care nu m-am mai putut concentra la relaxarea gâtului și a umerilor.
De acolo am ales să coborâm pe unde încercasem să urcăm prima dată, pe la urechile de iepure, și a fost mult mai bine decât pe unde urcasem, chiar dacă inițial a părut foarte abrupt.
Ulterior Andrei mi-a lăsat un mesaj și mi-a spus că vârful acela nu e Bobul mic, așa cum scrie pe harta Munții noștri, ci un vârf fără nume, pe care el l-a numit Vârful lui Gherghel.
Marcaj:
Traseul urcă un pic la început, după care are o porțiune de coborâre, ca apoi să urce iar. Însă vorbim de pante domoale, așa că se pretează la o plimbare lejeră.
HARTA
