Pe munte ninsese deja, astfel că am profitat de ocazie ca să facem o primă tură pe zăpadă pe sezonul de iarnă 2018-2019. Am ales un traseu pe care îl mai parcursesem, dar niciodată pe zăpadă. Mi se pare foarte fain când, privind în urmă, îmi aduc aminte că în anul în care am început să merg serios pe munte, unul dintre primele trasee a fost chiar acesta. Bine, atunci nu aveam echipamente și doar am pornit într-o scurtă plimbare din Pasul Bratocea, chiar în aproximativ aceeași perioadă, după 15 noiembrie și, după ce am urcat până dincolo de releu și am ajuns aproximativ în locul de unde începe propriu-zis culmea, am făcut cale întoarsă pentru că am dat de zăpadă și nu aveam bocanci și, de fapt, nimic altceva ce ar fi ajutat. Mi-amintesc că am fost fascinată de norii coborâți, de pudra de zăpadă ce acoperise pământul, și atunci am aflat prima dată și de existența parazăpezilor (deși la momentul acela nu știam cum se cheamă), acest echipament nemaivăzut și nemaiîntâlnit care te ajută iarna să nu îți intre zăpadă în bocanci. Le văzusem la un băiat ce se ducea sau se întorcea de pe traseu, nu mai știu exact. Fascinant! :)

Revenind în zilele noastre, am decis din start că va fi o tură de relaxare, plimbare, fără niciun stres sau presiune. Am estimat că va fi posibil să nu avem nici chef și nici timp să urcăm până pe vârf, și că doar o plimbare până în Șaua Tigăilor va fi mai mult decât ok și vom decide la fața locului ce vom face.

Totul a început cu o urmă de urs văzută nu departe de start, în pădure. De fapt nu doar una, ci un șir de urme perpendicular pe potecă. Păreau destul de vechi, dar se păstraseră binișor.

Urcușul inițial până la releu și după, care duce pe culme efectiv, nu mi-a plăcut niciodată în mod deosebit, și nici data asta nu a făcut excepție. Dar odată ce-am ajuns pe culme lucrurile au devenit mult mai distractive pentru mine.

A fost o plimbare pe cinste, de care avusesem atâta nevoie. Am respirat aer curat, am simțit zăpada sub bocanci, adierea vântului blând și căldura soarelui și ne-am clătit ochii cu peisajele. Cel mai frumos a fost când am ajuns în Șaua Tigăilor. Peisajul spre vest era superb, Turnul lui Goliat stătea țanțos la pozat (incredibil cum mereu face asta, n-a obosit deloc, este ceva fantastic!) și un grup de drumeți tocmai se pregăteau să coboare pe crucea roșie.

Ne-am uitat la ceas, la cer și lumină, și la chef, și am constatat că timp să urcăm până pe vârf ar fi, dar un pic la limită, cerul și lumina nu sunt cele mai ofertante din punct de vedere fotografic, iar cheful… nu e mai deloc. Concluzie: n-avem nici cel mai vag motiv să urcăm până sus, pe un vârf pe care am mai fost amândoi de atâtea ori și care nici nu oferă cele mai spectaculoase panorame ca să zici că mort-copt trebuie să urci. Suntem pe modul chill, remember?

Am scos tacticos termosul cu ceiuț cald făcut de dimineață înainte de plecare și apoi, numai două șezlonguri ne mai lipseau, că senzația exact aceea a fost. Aaaaa, this is the life! Soare, munte, relaxare… perfection!

Mi-a mers direct la inimă acest moment și nu mă așteptam, atunci când am pornit înapoi spre mașină, că muntele mai avea un cadou pentru noi.

Cred că eram pe la jumătatea culmii atunci când am observat ceva pe cer. În atâția ani de mers pe munte nu mai văzusem așa ceva și m-am uitat nedumerită inițial. Ce o fi? Arăta ca un minicurcubeu vertical, dar și ca un fel de Gloria… era pur și simplu captivant!

Am pozat repede, să nu cumva să dispară, dar a rămas pe cer destul de mult. Abia acasă am aflat, când cineva care fusese în Bucegi postase pe facebook o poză similară cu a mea, că este un Sun dog.

Nu știam că există așa ceva și, când am ales acest traseu relativ banal, nu mă gândisem sub nicio formă că vom vedea ceva atât de extraordinar! Dar iată cum chiar și traseele de la care ai cele mai mici așteptări te pot îmbogăți cu atât de mult frumos!

Eu numai ce mă plecasem asupra zăpezii și mă chinuia talentul cu niște poze macro cu zăpada, când colo… ia te uită ce spectacol dădea lumina sus pe cer. Mi se pare incredibil uneori cum unele lucruri extraordinare par că se nasc din… nimic practic. E uluitor dacă stai să te gândești un pic la asta. Cosmosul, universul, lumina, natura… par niște miracole! Da, da, știu, fizică, dar totuși… Dincolo de fizică? Dincolo de chimie? Ce găsim?