Spre uimirea mea, Vama Buzăului este un loc magic din județul Brașov. Tare ciudată mai e și țara asta a noastră!

După ziua minunată de sâmbătă petrecută în Cheile Vârghișului, pentru duminica ne gândisem să mergem în Vama Buzăului, despre care auzisem atâtea lucruri frumoase, dar unde nu reușisem să ajungem până atunci.

M-a surprins cât de atent îngrijită am găsit localitatea și cât de bine erau semnalizate toate atracțiile turistice. Prima oprire am făcut-o la Rezervația Valea Zimbrilor, unde am admirat acest animal pe care nu știu dacă îl mai văzusem vreodată atât de aproape. Este colosal, foarte impunător și numai cât de uiți la el îți dai seama că trebuie să cântărească o tonă. Dacă se așază pe tine… poster te face.

Am urmărit unul dintre ei cât de încet să mișca, dar, în același timp, câtă putere emana. S-a așezat jos pe iarbă chiar în fața noastră, după câteva minute de pregătire, în care inițial, necunoscând animalul, nu ne dădeam seama ce vrea să facă. Am crezut că e bolnav, sau ceva, dar el, săracul, doar voia să se așeze jos. Iar când a terminat procesul, a suflat afară pe nas tot aerul pe care îl acumulase. Atât de puternic încât am tresărit. Impresionant animal!

Am mai văzut acolo și un cerb, doi, tare minunată și elegantă această făptură! În lateralul rezervației am găsit și câțiva copaci superbi și un leagăn din lemn unde am zăbăvit câteva momente. Vremea era superbă, soare din belșug, cald, păsărelele ciripeau, se auzea de jos și susurul apei… am închis un pic ochii și am mirosit pinul sub care stăteam. Paradis, nu alta!

Nu am mai stat mult după această pauză de încărcare cu natură. Deși știu că rezervațiile nu sunt grădini zoo și că aceste animale sunt salvate și nu s-ar putea descurca singure în natură, supraviețuirea lor depinzând de oameni și de acest spațiu, care este unul foarte mare, în care nu sunt ca la închisoare, tot am un mic disconfort privindu-le de după gard. Mi-ar plăcea să trăim într-o lume în care toate animalele sunt libere și sănătoase… Ar fi un vis frumos…

De acolo am pornit spre Cascada Urlătoarea, care nu e foarte departe. Cascada Urlătoarea de lângă Vama Buzăului nu seamănă absolut deloc, nici cu omonima sa din munții Bucegi, nici cu orice concepție clasică pe care o aveam despre cascade. Este ceva cu totul și cu totul special. O cădere de apă ce se prelinge peste o pantă stâncoasă de la marginea unui pârâu, într-un cadru pe care nu l-am mai întâlnit până acum.

Sincer, văzusem poze online și nu mă impresionaseră mai deloc, chiar mă gândeam că nu o să-mi placă, astfel că așteptările cu care m-am dus au fost extrem de joase. Dar, când am ajuns acolo… am simțit că e o minune, nu alta! Cu cea mai mare sinceritate pot spune că frumusețea acestui loc nu se poate capta la adevărata valoare cu o fotografie, indiferent cât de talentat este fotograful sau cât de sofisticat este aparatul. Eu cu atât mai puțin am reușit. Dar recomand tuturor să meargă acolo.

Nu știu dacă și culorile un pic arămii ale toamnei au avut un efect, dar, pe lângă cascada în sine, întreg peisajul cu pârâiașul ce curge printre copaci, drumul forestier pe care te poți plimba pe lângă apă… tot, absolut tot cadrul mi s-a părut magic. Am rămas mult în zonă, am făcut poze, filmulețe, am stat pe o băncuță, ne-am plimbat prin iarbă pe lângă apă – o îndeletnicire nu foarte ușoară, pentru că nu era tocmai comod pe alocuri – dar care m-a uns la suflet.

Îmi venea pur și simplu să nu mai plec de acolo, atât de mult mi-a plăcut, însă într-un final am reușit. Mai erau oameni în zonă, dar nu foarte mulți. Însă cred că vara e plină valea, mă gândesc că se stă și cu cortul acolo destul de mult.

De la Cascada Urlătoarea a pornit pe drum spre Dălghiu, unde voiam să mai facem o mică plimbare la poalele Munților Ciucaș.

Încet încet drumul ce eu credeam că duce spre Brașov s-a transformat într-un forestier. Până la Dălghiu este de fapt un drum foarte lat și bun pentru orice mașină, dar după Dălghiu încep serpentinele și nu cred că e o idee bună de continuat dacă te grăbești.

Am găsit acolo o lume cu totul izolată, o zonă cu un maxim potențial pentru oricine își dorește relaxare și liniște. Chiar înainte de Dălghiu există două pensiuni foarte drăguțe. La una dintre ele chiar am și mâncat, Vama54 Boutique, după o scurtă plimbare pe jos pe drumul forestier ce urmărește spre sud râul Dălghiu (de unde încep traseele marcate spre Ciucaș).

Mi-a plăcut foarte mult și acolo. Chiar ne uitam la pensiunea la care am mâncat, Vama54, că este un loc atât de fain, făcut cu bun gust, unde mi-ar plăcea să vin odată într-un week-end din acela în care nu faci nimic. Pur și simplu stai, te uiți la cer, la copaci, la frunze, asculți păsărelele și te relaxezi în voie, până simți că ești una cu natura. Sau un week-end cu o tură de o zi în Ciucaș. Sau ambele. Rămâne de văzut :)

La întoarcere spre casă am pornit pe drumul buzoian spre casă, bucuroși de schimbarea de peisaj față de veșnicul DN1, ce ne-a mâncat atâtea zile de-a lungul anilor. Am vrut să admirăm și lacul Siriu un pic, dar începuse ploaia și nu am mai oprit. După Pătârlagele, un drum secundar ne-a condus spre Vălenii de Munte și, de acolo, am luat drumul familiar spre casă.

A fost un week-end diferit de turele noastre obișnuite pe munte, dar plin de natură, ceea ce era cel mai important. Am revenit acasă cu sufletul mai curat, ochii clătiți și, de acum, toamna era la ea acasă.

The end.

CAZARE

Noi am petrecut ziua de sâmbătă în Cheile Vârghișului, și am dormit în Rotbav, dar în zonă recomand cu mare căldură Pensiunea Vama54 Boutique, este pur și simplu un vis frumos!

VREMEA

Meteoblue.com
Viewweather.com

GOOGLE MAP

COSTURI

Rezervația Valea Zimbrilor: 5 lei / adult