Vârful Saca Mare dinspre Sovata – drumeție ușoară în Munții Gurghiului

A fost un pic „amuzant” dimineață când ne-am dat seama că nu putem plăti parcarea pentru că pentru a plăti o zi întreagă se poate doar cash, la parcomat (nu prin sms cum plătisem cu o seară înainte prin sms, super rapid și simplu), iar noi nu aveam decât 14 lei (nu 15 cât era nevoie). Ne-am făcut un pic de râs (și doar zisese Adi cu o seară înainte să scoatem bani, dar eu… flower power ca de obicei…), dar ne-a salvat Dorin cu 1 leu. Râsu’ plânsu’ :))) Să vezi pe urmă cum se chinuia Alexandra să bage bancnotă cu bancnotă în parcomat și ăsta le scuipa înapoi pe toate. Nu știu ce nu-i convenea și ce am făcut până la urmă, dar într-un final am reușit să-l păcălesc să le accepte și am plecat victorioasă cu biletul de pus în bord.

Mai departe am continuat cu mașina lui Dorin pe drumul forestier de pe Valea Șebeș.

Drumul fiind bun, am urcat până sus de tot, înainte de carieră, unde am văzut un stâlp cu o săgeată care indica direcția traseului marcat cu punct roșu spre Vârful Saca Mare. Acolo am lăsat mașina și am început traseul nostru. Acest traseu vine de fapt, de jos, din Sovata, însă a porni de-acolo ar fi însemnat un traseu prea lung, cam greu spre imposibil de făcut în ritm normal într-o singură zi.

Avântul și entuziasmul cu care am pornit au fost curmate în primele secunde, pentru că, încă de la început, am găsit poteca distrusă de TAF, și era numai un noroi. Am încercat să-mi înfund tristețea și frustrarea față de situație și să mă concentrez pe partea frumoasă. De mult nu mă mai văzusem cu Dorin și mă bucuram că facem un traseu împreună, toți trei.

Ne-am înnămolit însă destul de repede, și după câteva sute de metri ne-am gândit chiar să ne întoarcem și să urcăm pe bandă albastră (pe unde plănuisem să coborâm), dar până la urmă i-am dat înainte.

M-am gândit inițial chiar să nu recomand acest traseu, dar nu după mult timp noroiul a dispărut și ne-am putut bucura de potecă, fără urme de TAF, iar traseul se înfrumuseța pe măsură ce urcam.

Mai mult, datorită ploilor din zilele anterioare, nici super cald nu era, astfel că n-am suferit de caniculă, așa cum m-aș fi gândit. Însă aveam totuși un mic stres să nu ne prindă ploaia, pentru că se anunța ceva furtună și pentru astăzi. Nori deja se strânseseră un pic (bucuria mea că nu era caniculă), dar nimic amenințător încă, așa că am urcat cu bucurie mai sus.

Din când în când mai făceam ceva gălăgie, ca să ne anunțăm prezența, nu de alta dar acolo suntem în bear land, dovada neîntârziind să apară ceva mai târziu sub forma unei urme foarte clare în noroi :D

Traseul mi se părea din ce în ce mai frumos, traversând păduri sălbatice, prin care se vede că nu prea merge multă lume, punându-ne mintea la contribuție în locuri unde poteca nu mai era foarte evidentă, făcându-mă să fac poze la fiecare pas, apoi alergând să prind băieții din urmă. „Norocul meu că astăzi nu am rucsac și pot să zbor. Doamne ce bine e!” De-ar fi așa mereu :)))

Pe măsură ce avansăm parcă îmi place din ce în ce mai mult și mă fascinează fiecare cotlon. Ajungem și la câteva formațiuni stâncoase, unde dintre ele fiind Stânca Mesei, apoi intersectăm traseul principal marcat cu bandă albastră.

Aici facem stânga spre vârf și, în scurt timp, trecem pe lângă un refugiu foarte bun, care pare nou, după care și pe lângă un mic foișor observator, și în final ajungem pe platouașul Vârfului Saca. De jur împrejur este ceva vegetație, nu este un vârf golaș, dar ai o vedere destul de faină de jur împrejur. Aici e singurul loc în care întâlnim oameni pe traseu, un grup de 4 persoane.

Pentru coborâre încercăm să facem o mică buclă, după cum vedem pe toate aplicațiile, chiar și pe harta de la refugiu, dar nu reușim deloc să găsim poteca. Pentru că a nu prinde ploaie, decidem să nu pierdem timp prețios investigând mai detaliat, și ne întoarcem pe unde am venit până la prima intersecție.

Acolo mergem înainte, de data aceasta pe banda albastră tot înainte. Și acest traseu este frumos, dar ar fi fost păcat să-l facem dus-întors. Pe dincolo, pe unde am urcat, pe punct roșu, mi s-a părut magic.

Poteca traseului coboară destul de lin și intră rapid pe Valea Șebeș, transformându-se înainte de vreme în drum forestier, intersectând un pic mai jos drumul forestier pe care urcasem mai devreme (trebuie atenție – eventual cu ajutorul aplicației – pentru că drumul forestier principal nu este primul care iese în cale, după barieră mai trebuie mers un pic spre dreapta, până se iese la cel principal.

De acolo Dorin s-a sacrificat în stilul Cei 4 Muschetari (unul pentru toți) și a urcat doar el cele aproape două sute de metri de diferență de nivel până unde lăsasem mașina, noi așteptând undeva la umbră să se întoarcă.

Numai bine că, în câteva minute, cum stăteam eu așa la umbră și așteptam, văd că la 100 de metri mai jos, unde stătea celălalt grup să aștepte (același lucru ca și noi, să se întoarcă cineva cu mașina de mai sus), începe să plouă. Mă uitam consternată că nu înțelegeam la ce mă uit. Acolo ploua (și bine chiar), la noi nu. Evident că nu a durat mult și a venit și la noi, dar a durat câteva minute bune, mult mai mult decât m-aș fi așteptat.

Inițial a fost destul de blândă ploaia, după care a început să toarne ca lumea, de chiar mă gândeam ușor îngrijorată la Dorin, sperând să fi ajuns deja la mașină. Noi stăteam chiar bine. Am tras de la început gecile de ploaie pe noi și, la adăpostul copacilor deși chiar am fost super protejați. Abia picura pe noi, deși pe drum îi dădea bine de tot.

Cu sosirea lui Dorin, câteva minute mai târziu, tura noastră s-a încheiat, și uite așa am ajuns prima dată și în Munții Gurghiului.

Poate că a fost „de vină” că am plecat cu 0 așteptări pe acest traseu (Dorin a zis că probabil va fi cel mai plictisitor traseu făcut de noi vreodată – nu a fost așa :D), mi-a plăcut traseul foarte, foarte mult, ceea ce mi-a stârnit curiozitatea și dorința de a mai explora și alți munți mici și mai nebăgați în seamă de obicei, pentru că sunt destui prin care nu am fost, iar comori sunt sigură că sunt de descoperit în fiecare.

Am încheiat, așadar, traseul cu un nou beculeț aprins deasupra capului :D

PS. Toate informațiile utile despre traseu se găsesc mai jos :)