Vacanța aceasta a fost cea mai anapoda, amânată, neplanificată, scurtată și reconfigurată vacanță din istoria vacanțelor mele.  În mod normal nu aș fi plecat în vacanță în august, când e cel mai aglomerat, dar covidul și-a făcut de cap și nu am avut de ales.

În plus, planul era să fie o vacanță montană. Planificasem 2 ture de câte 3 zile în Făgăraș și câte una de câte 1 zi în Parâng și Șureanu. Vrabia mălai visează :) Până la urmă am făcut doar una dintre ture, și pe aceea am redus-o de la 3 la 2 zile. Mai mult nu s-a putut. E al doilea an când nu-mi iese tura de 2 nopți la Cabana Negoiu. Măcar ne-am ales în plus cu un traseu în Munții Gurghiului și cu o plimbare prin pădure la Sovata.

Apoi, din 12 zile cât voiam să stăm, a trebuit să reducem la 8, din motive ce n-au ținut de noi.

Colac peste pupăză, când să plecăm, vremea arăta oribil pe munte pentru primele zile. A trebuit să reconfigurăm.

Pentru cazare, voiam să stăm la campinguri și, știind că în Sovata sunt multe, am vrut să plecăm și să hotărâm la fața locului, în funcție de care ne place mai mult. Ce vorbești?! Noroc că s-a gândit Adi să sune cu o zi înainte și am aflat că nu avem loc pe nicăieri. Acum cu situația covid-19, multe erau închise, unul nu accepta corturi, și singurul care accepta (Camping Stâna de Vale) nu avea loc pentru noi, deși aveam un mic cort amărât. Deci practic necesita rezervare din timp. Până la finalul concediului n-am stat la niciun camping. Am sunat la unul din Cârța, era și acela full când voiam noi să mergem. Apoi ne-am lăsat păgubași. Am „cărat” masa, scaunele, cortul, salteaua, pompa (și eu perna de acasă :)))) fix degeaba. Jumate din bagaje au ocupat loc degeaba în portbagaj.

Însă, până la urmă, totul a ieșit bine și am avut parte de o combinație perfectă de munte, relaxare, oameni dragi și… pisici :)

TRASEU ȘI ITINERAR

ZIUA 1
Luni, 10 august 2020

Plecând de dimineață din București, am ajuns la Sovata pe după-amiază, când tocmai ce dăduse o ploaie serioasă. Ne-am făcut cumpărăturile, apoi ne-am cazat (am avut cazarea în localitate, nu în stațiune), după care am vrut să mergem pe un deal din apropiere, dar n-am găsit un loc bun de lăsat mașina, așa că am mers în stațiune până la urmă (altfel am fi mers a doua zi). Și, Doamne ce bine am făcut! Am rămas complet impresionată de toate clădirile extrem de frumoase, deși văzusem dinainte câteva poze de-acolo.

Fără să oprim, ci doar admirând stațiunea din mers, am continuat cu mașina până la parcarea de la Lacul Tineretului. N-am rămas pe loc, doar am admirat un pic și apoi am revenit în centru să facem și câțiva pași pe jos și să mâncăm Kurtos (mniamniamniam). N-am putut să rezist și mi-am luat și un porumb fiert :)))

ZIUA 2
Marți, 11 august 2020

Dimineață ne-am întâlnit cu Dorin și am făcut o tură de câteva ore până pe Vârful Saca Mare. Spre fericirea mea, ne-a ieșit un circuit foarte frumos. A fost prima dată când am urcat în Munții Gurghiului.

După amiază am revenit în Sovata și am mai făcut o plimbare, de data asta pe Strada Trandafirilor cap-coadă, ca să pot face poze în voie tuturor clădirilor. Pe lângă cele renovate, încă folosite, am descoperit și ceva lăsat în paragină, în stilul meu caracteristic.

ZIUA 3
Miercuri, 12 august 2020

În prima parte a zilei am făcut un traseu-plimbare pe la lacurile din Sovata, pe care l-am numit Circuitul lacurilor. În zonă sunt amenajate două trasee eco-didactice ușoare (Traseul Ursu și Traseul Sării), dar acestea nu trec pe la toate obiectivele, iar unele dintre ele chiar merită din plin. Așa că ne-am creat noi propriul traseu :)

În a doua parte a zilei am plecat spre Târgu Mureș, unde am mers direct pe Platoul Cornești și, după o plimbare din parcare până la Zoo pe banda de alergare (din fericire nu alerga nimeni atunci. Doamne cât îmi place banda aceea!), am pus hamacul în pădure, la câteva zeci de metri de Zoo. Asta cam 5 minute, după care a început să plouă, așa că am strâns. Din fericire nu a durat mult, și după vreo 20 de minute am repetat operațiunea :D

Nu același lucru s-ar putea spune și despre ploaia de seară, mai exact FURTUNA care ne-a prins în cetate.

Pe la 17 ne-am văzut cu Dorin și Horia cel mic în Cetate, am stat pe iarbă, a venit apoi și Aura, apoi și Mihai, ce să mai… o bucurie! După care am mers la una dintre terase să mâncăm ceva și să cinstim că urma să vină ziua mea, și am stat de vorbă vrute și nevrute… așa de bine ne-am simțit că nu am observat că niște nori mari și gri se apropiau de noi. A început ca de nicăieri o ploaie cu găleata în reprize, cum nu mai văzusem de multă vreme, de nici umbrela gigantică sub care ne aflam nu mai făcea față. Noroc că eu aveam păturica pe care stătusem pe iarbă, că altfel aș fi degerat. Ce să spun… o seara memorabilă! Din toate punctele de vedere! :)

ZIUA 4
Joi, 13 august 2020

Din turele noastre în Făgăraș am rămas doar cu cea la Sâmbăta. Joi am condus de la Târgu Mureș până la Păstrăvăria Florea Reginei, acolo am lăsat mașina, după care am urcat la Cabana Valea Sâmbetei, unde am dormit. Despre acest traseu poți citi pe larg aici.

ZIUA 5
Vineri, 14 august 2020

Ne-am trezit devreme și am făcut un traseu lunguț dar foarte frumos până în Fereastra Mare a Sâmbetei, apoi pe creastă până la Lacul Urlea, iar de acolo ne-am întors via Vârful Urlea și pe sub Vf. La Cheia Bândei. L-am numit traseul ochelari cu un singur braț, după forma pe care o are pe hartă :)

Seara tare ne-am dorit să avem o cazare undeva cu duș cald și un pat bun, așa că am căutat pe Booking și am găsit ceva tocmai în Bărcut. Cam departe, dar hai…

De la Sâmbăta de Sus până în Bărcut sunt vreo 48 de km, dar durează un pic mai bine de 1 oră să ajungi acolo, pentru că ești pe drumurile dintre Colinele Transilvaniei, pe unde ai impresia că ești în sălbăticie. Ultima porțiune de drum nici măcar nu este asfaltată. N-am fost noi tare încântați de acest lucru, dar, pe de altă parte, între Rodbav (a nu se confunda cu Rotbav) și Șoarș am trecut prin una dintre cele mai frumoase păduri pe care le-am văzut eu vreodată din mașină. Îmi pare rău că nu am oprit să fac niște poze, era târziu și eram foarte obosiți și flămânzi.

ZIUA 7
Sâmbătă, 15 august 2020

După un traseu destul de greu, ne-am hotărât ca până la finele vacanței să ne relaxăm. Am căutat de cu seara o cazare de 2 zile undeva prin zonă și, din fericire, am găsit exact ce căutăm. Un loc liniștit, în natură, unde putem să ne relaxăm în voie. Dar la acel moment nici nu știam ce surprize ne așteptau la cazare.

Până am ajuns acolo am trecut un pic prin Viscri, căci era aproape și Adi nu fusese niciodată, și ne-am plimbat un pic în sat. Acolo am găsit ceva schimbări de la ultima mea vizită. Acum nu mai este voie să intri cu mașina în partea turistică a satului (deși, din păcate, foarte mulți încalcă această regulă), ci s-a amenajat o parcare foarte spațioasă și GRATUITĂ la câteva sute de metri depărtare. Mai mult, din parcare au amenajat un parcurs pe ulițe, ca să ajungi în inima satului cât mai repede. Ce poți să vrei mai mult?

În sat am descoperit o căsuță frumoasă pe care nu o mai remarcasem înainte, de după poarta căreia ne-a ieșit în cale o pisicuță super drăguță care abia se trezise din somn și voia mângâiat. O drăgălășenie pufoasă, nu alta!

Din Viscri ne-am dus spre Dejani, unde aveam cazare, nu înainte de a opri să aruncăm un ochi la Cetatea Făgărașului și să mâncăm ceva la o terasă.

Apoi, pe drumul spre cazare, am prins un joc fantastic de nori deasupra Făgărașilor, unde cred că plouase aproape toată ziua. Am descoperi cu această ocazie un loc superb, unde nu mai fusesem niciodată, căci pentru următoarele 2 nopți am dormit la o altitudine de aproximativ 700 de metri, pe Valea Dejani, în apropiere de mânăstirea cu același nume.

ZIUA 7
Duminică, 16 august 2020

Mi-am sărbătorit ziua de naștere cu o deplină relaxare. Toată ziua a fost așa: relaxare, pisici, hamac, plimbare, pisici, somn, pisici… Cam atât. Doamne ce bine a fost!

Am găsit acolo la cazare cele mai tari pisici ever! Erau 2 adulte (dintre care una avea 2 pui abia născuți, fără ochi) și un pui de dimensiune medie. Toate stăteau la mângâiat și, mai mult, cea gri venea de jos până la noi la etaj numai ca să stea în brațe. Se anunța cu un miau și o privire aruncată spre mine, care stăteam la balcon. Dar puiul tărcat, de departe, a fost preferatul nostru. Și el stătea în brațe, la mângâiat, doar că, încă mic fiind, mereu se uita după câte ceva, curios. Era absolut adorabil, mai ales când îl vedeam cum se joacă cu te miri ce (o pietricică, o musculiță… cam orice, practic). Pisicile astea mi-au făcut ziua, pur și simplu! Sooo happy! :D

ZIUA 8
Luni, 17 august 2020

În ultima zi nu aveam de făcut decât să mergem spre casă. Însă nu voiam să plecăm chiar așa… direct, ci să mai pierdem timpul, să mai vedem câte ceva.

Gândindu-ne ce ar fi de vizitat în zonă, ne-am amintit de castelul de lut. O idee tare proastă!

Când am ajuns acolo am început să regretăm instant. Deși castelul în sine este foarte frumos și se vede câtă muncă s-a depus acolo și ce atenție la detalii s-a acordat (chiar jos pălăria!), ce s-a întâmplat ulterior, în jurul lui… e de domeniul kitch-ului.

Cum ajungi, vezi un semn de parcare care te direcționează spre dreapta. Intri și abia apoi afli că este o parcare cu plată care nu ține de castel (parcare neasfaltată, desigur). Pe indicatorul albastru de parcare nu scria asta, se vede doar pe un alt indicator micuț vizibil dacă vii din direcție opusă, deci când pleci (tactică posibil chiar ilegală). Parcarea gratuită ce ține de castel este chiar în fața castelului, dar este foarte mică, nu face față la fluxul de vizitatori, mai ales vara.

În jurul castelului am găsit plin de locuri care serveau cafea sau mâncare (minim 4) și o multitudine de tarabe care vând te miri ce, de la suveniruri la cârnați. E practic un mic bâlci, cam cum e la Bâlea lac, ușor în miniatură.

Deși era zi de luni, nicidecum weekend, fiind deja cam ora 10 când am ajuns, și nimerind în perioada concediilor, deja erau foarte mulți turiști, și nu din cei civilizați, ci din cei care fac o poză la 1 metru de zidul castelului și apoi rămân pe loc ca să analizeze dacă au ieșit bine în poză, fără niciun fel de considerație pentru alți oameni care poate vor și ei să facă o poză de ansamblu castelului. N-am să înțeleg niciodată cum unii oameni pot fi atât de self-absorbed… Cu chiu cu vai am făcut câteva poze mai de doamne-ajută, după care am fugit rapid, că nu era de noi.

Păcat. Un loc atât de frumos, plin de kitch de jur împrejur….

Castelul îl recomand din suflet, dar nu în perioada concediilor, în august, ci în extrasezon, când poate locul e ceva mai civilizat.

De acolo am condus până la Poiana Neamțului (de unde începi să urci spre Cabana Bărcaciu), pentru că am fost vrut să văd ce este acea Fermă de Cerbi care mi-a apărut pe hartă că ar fi acolo. În 2014 când fusesem ultima dată în zonă nu cred că era.

Ceea ce acum mulți ani era o cabană (Poiana Neamțului) am găsit acum renovat, este un adevărat hotel. Însă locul era pustiu. Poate pentru că era luni? Nu știu. Am intrat și am întrebat de ferma de cerbi, dar doamna de acolo mi-a spus că nu se poate vizita pentru că nu este niciun însoțitor.

Am mers însă până la poartă să mă uit și, într-adevăr, am văzut în depărtare mulți cerbi stând, majoritatea, la umbră. Doar unul, mai tânăr, era aproape de poartă. Nu m-am lămurit însă ce este cu această fermă, dar nu-mi miroase a bine.

Cei ce mă urmăresc de mai mult timp știu că sunt anti-zoo și după părerea mea animalele sănătoase trebuie să fie în sălbăticie, iar cele cu probleme (fie temporare, fie permanente), trebuie să fie îngrijite în rezervații, unde au o grămadă de spațiu. Ori acestea de aici nu cred că sunt bolnave, cel puțin nu toate, pentru că scrie și la ei pe site că mulți s-au născut acolo. Nu există niciun motiv pentru care un animal sănătos, fără probleme de adaptare la sălbăticie, trebuie să fie închis, indiferent cât spațiu are. Dar unii oameni au impresia că moftul de a vedea animale sălbatice și banii sunt mai presus de drepturile animalelor. Însă faptul că suntem o specie superioară intelectual animalelor nu ne dă dreptul să le privăm de libertate. I-aș întreba pe fiecare… cum ar fi ca o specie superioară nouă să te țină închis(ă) după gratii doar pentru că așa are chef?

Vacanța noastră s-a încheiat cu drumul pe Valea Oltului, cu o singură oprire să facem plinul la stomăcele.

Din păcate, imediat ce am ajuns acasă, în loc să revenim la viețile noastre, am făcut o gravă indigestie care ne-a pus la pat. 24 de ore n-am fost om, ci cârpă :)))) Și culmea, cred că n-a fost vina nimănui altcuiva, ci a noastră, pentru că am mâncat ceva din frigider care probabil nu mai era ok, dar nu ne-am dat seama. Oh, well, bine măcar că nu a fost ceva mai grav :)

COSTURI