În septembrie mi-am dorit să mai tragem un pic de vară și să profităm de zilele calde încă. În plus, voiam să mergem într-un loc unde nu mai fusesem niciodată, iar Șureanu era pe listă de mult timp.

Cam greu de făcut o excursie de 2 zile în Șureanu plecând din București, dar până la urmă am reușit.

TRASEU ȘI ITINERAR

ZIUA 1
Sâmbătă, 12 septembrie 2020

Am plecat dimineață din București cu gândul să privim apusul de pe Muntele Fetița, peste Lacul Oașa. Am parcurs drumul luuung pe Valea Oltului, apoi stânga pe Valea Lotrului tooocmai până la Obârșia Lotrului (tare lung e drumul ista), și apoi pe Transalpina până la Lacul Oașa. Aceasta ultimă bucată mi-a plăcut cel mai mult. Fusesem pe aici și anul trecut, dar acum, poate în această lumină, am apreciat cu adevărat cât de frumos e. Asfalt bun înconjurat numai de pădure din aceea frumoasă, de simți bogăția naturii.

De mâncat am oprit la Cabana Oașa, unde există o terasă cu mâncare ok. Dar nu mâncarea e cea mai tare chestie acolo, ci faptul că se poate coborî pe o scurtă potecă până la malul lacului. Ceea ce am și făcut, desigur.

După masă am luat în primire drumul pietruit ce începe de la baraj (unde este un bâlci oribil). Acesta trece pe la mănăstirea Oașa (aici în principiu se poate găsi cazare dacă întrebi) și apoi urcă spre marea Poiană Luncile Prigoanei. Drumul este lat, ok, în stare bună, poate fi parcurs cu orice mașină, dar atenție că are gropi din acelea mici pe care nu prea le vezi.

Odată ajunși la Luncile Prigoanei, am căutat un loc unde să punem cortul după ce urcăm pe Muntele Fetița. Am văzut pe o aplicație că sunt două izvoare în zonă, unul lângă Tabăra sportivă și unul dincolo de Cabana Gențiana. Am căutat în ambele locuri, dar ne-am lăsat păgubași. Lângă tabără chiar am găsit izvorul, dar nu și loc de campare.

Pe drumul de la Cabana Gențiana nu am avansat mult, pentru că nu era bun drumul, deci n-am mai căutat izvorul. Am rugat pe cineva de acolo să ne dea apă pentru traseu (sunt mai multe pensiuni / case).

Apoi am urcat pe Muntele Fetița, pentru a vedea Lacul Oașa de sus, traseu despre care am povestit pe larg într-un jurnal separat.

La întoarcere… tot habar nu aveam unde punem cortul, dar Adi a zis că văzuse un teren îngrădit și niște oameni lângă, și s-a gândit să îi întrebe dacă nu ne lasă să punem acolo. Nu era chiar locul de vis pe care mi-l doream, dar nu prea mai aveam timp de mofturi.

Zis și făcut. Am întrebat, am primit acceptul, și ne-am apucat să punem cortul. Toată vara am vrut să mergem cu cortul dar nu ne-a ieșit. Am umblat cu el în portbagaj în cel puțin 3 ieșiri, chiar și în vacanță, dar nu s-a legat nimic. E bine că ne-a ieșit măcar acum, în septembrie :))))

Cortul fiind pus, ora aproape 21 și afară deja aproape complet întuneric , eu am zis că mă bag la somn. Apăi ce altceva să mai fac? Dar fix atunci vine domnul ce deține terenul și ne invită la ei.

Zice „hai veniți să mâncăm ceva, să stăm la povești, să beți un suc, haideți!” Și-apăi cum să zici nu? E urât!

Și uite așa ne-am făcut noi prieteni. Soț și soție din Sebeș – cam de vârsta părinților noștri – ne-au primit la ei acolo ca și cum am fi fost copiii lor. Ne-au pus în față ditamai oala cu carne, salata de varză, pâine, sirop…. Ce să mai! Niște oameni extraordinari. Au acolo un centru de închirieri schiuri și snowboard pentru iarna într-o căsuță mică. Ne-au chemat să ne arate cum au amenajat. De fapt sunt două căsuțe. Una cu centrul de închirieri are baie și un pic de loc de dormit pentru ei, și mai au una la fel lângă, cu mai mult spațiu de dormit și baie pentru familie. Totul super curat și frumos, chiar dacă spațiul interior este extrem de mic. Și ne-au spus: dacă vreți, vă e frig la noapte sau ceva, puteți veni și dormi aici, aveți duș cu apă caldă, tot ce vreți. Și ne-au lăsat ușa deschisă la această a doua căbănuță, să putem intra oricând. Mai zi ceva.

Nouă ne-a fost rușine să profităm, așa că nu am făcut duș, dar a doua zi dimineață, după ce a fost un mega frig mai ales ultimele ore, să intru acolo la căldurică și să mă spăl pe mâini cu apă caldă a fost un vis frumos! Eram congelată!

Chiar vă recomand să mergeți pe la ei dacă cumva schiați/snowboardați și vreți să închiriați în zonă. Sunt niște oameni de nota o mie, super muncitori. Acum ne-au arătat că aveau în fața căsuțelor o fundație turnată de ei (!!!) pentru o viitoare casă mai mare, care să aibă centrul de închirieri la demisol. Lângă ele urmează să facă și 3 căbănuțe super frumoase pentru cazare. Ne-au arătat și proiectul, spre fericirea mea, că ador să mă uit pe planuri, și am văzut că vor fi într-un stil nordic, făcute cu foarte mult bun gust. Le-am zis că abia așteptăm să venim acolo când o să fie gata.

Seara, după ce am terminat poveștile și am mers până la urmă la culcare, fix când am intrat în cort – faza mortală a zilei. Vine la terenul de lângă noi un tip și pune muzică la maxim. Noi am zis că nu-i adevărat :)))) Și era din aia cu „Wanna be my lover, wanna be my lover…” Râsu’ plânsu’!

Am stat noi ce-am stat câteva minute, dar când am văzut că nu o lasă mai moale, l-am rugat pe nenea nostru să vorbească cu dânsul să dea mai încet, că se cunoșteau. Cu muzica aia la 100 de metri de capul nostru n-am fi avut nicio șansă să dormim.

Apropo, în zonă am văzut că se practică, din păcate, ca cei de la case să asculte muzică tare. Și ziua, și noaptea. În Luncile Prigoanei sunt și ceva cazări, dar și multe case private, iar muzica este de regulă populară sau manele :(

Noaptea s-a mai auzit ceva muzică, credem noi tocmai de la hotelul din capăt, unde probabil era ceva nuntă, dar din fericire era prea departe să ajungă la noi la debite mari. Am putut dormi. Doar frigul ne-a cam dat de furcă dimineață pentru că s-a lăsat o ceață din aceea la sol, pe vreo 50-70 cm, fix cât să ude tot cortul și să-l facă frigider.

ZIUA 2
Duminică, 13 septembrie 2020

Treziți în frig, ne-a luat ceva să ne mobilizăm, dar până la urmă am reușit. Am continuat cu mașina până la Poiana Poarta Raiului și am lăsat mașina chiar în fața Pensiunii cu același nume. Acolo am văzut că fix la câțiva metri spre pădure e o zonă mică super ok pentru a pune cortul strict peste noapte, cum am avut nevoie noi. Nu mai spun de zonă care este un pic mai în față, imediat după centrul de vizitare (clădirea cu turn). Acolo ai și râul lângă, să te speli un pic la nevoie, deci e mult mai ok. E cert că dacă vii sâmbătă seară e posibil să găsești totul ocupat, dar în zonă sigur se găsește un loc ok de campare, spre deosebire de Luncile Prigoanei.

Noi de acolo am fost luați în primire de 3 câini, iar doi dintre ei au pornit să ne însoțească pe traseu. Am făcut un circuit pe la Iezerul Șureanu – Vârful Șureanu – Vârful lui Pătru.

La final am mâncat chiar acolo, la Pensiunea Poarta Raiului, unde mâncarea a fost super bună și mi-a plăcut că aveau chestii deosebite în meniu, nu doar aceleași chestii care apar peste tot. Iar prețurile mi s-au părut super bune. Recomandăm din plin!

După masă, am pornit la drum. Mai întâi am oprit să ne spălăm un pic la un râu și să ne schimbăm de haine, după care înapoi unde pusesem cortul ca să îl luăm, pentru că era așa ud dimineață încât m-am gândit să-l lăsăm acolo la uscat până ne întoarcem. Bineînțeles că noii noștri prieteni ne-au dat iar ceva să gustăm – un strugure super bun – și ne-au zis iar că putem intra să facem un duș, dar n-am vrut să deranjăm (și așa făcusem fără să vreau niște mizerie dimineață și muream de rușine). Oricum, eram deja spălați de la râu, tot aia, nu? :)))) Nooot!

De acolo am pornit cătinel. Mai întâi pe drumul pietruit, pe care de data asta am condus eu, apoi la fel, pe Transalpina (la fel de frumoasă mi s-a părut și acum, de la volan), și așa mai departe. Până am ajuns în sfârșit acasă a fost taaare lung. Dar cu așa amintiri în tolbă, nici n-a mai contat :)

COSTURI