Cei ce mă urmăresc și pe facebook știu deja: de Crăciun când am fost acasă la Galați am găsit o comoară! :)
Nu știu cum de nu mi-a venit ideea asta mai devreme, dar stând eu așa la mine în cameră în apartamentul copilăriei mele din Galați, mi-a dat în cap să scotocesc după vechile cărți montane ale lui Tătaia.
N-aveam mari speranțe. Tătăița a murit în 2004, iar după ce s-a dus și Mămăița în 2007, în apartamentul în care au locuit ei (și în care am copilărit și eu de la 0 la 16-17 ani) s-a mutat mama mea, iar lucrurile au fost un pic reconfigurate. O parte din mobilierul vechi a fost donat, majoritatea lucrurilor lor au fost mutate, date sau împachetate și duse la garaj, iar în casă mama a adus din mobila ei și a schimbat multe, astfel că interiorul nu mai seamănă mai deloc cu ce era când locuiam eu acolo, și nici lucrurile nu mai sunt unde erau odinioară.
Dar eu cu ochii minții pot vizualiza în orice moment fiecare cameră și colțișor în parte, exact așa cum era el când trăiau ei. În mod special sufrageria, unde Mamaia călca pe masă, dar doar după ce punea pe ea o cuvertură groasă și deasupra un cearșaf vechi ce purta câteva arsuri adunate de-a lungul timpului, unde Tataia se uita la televizor și pisica Negruța se urca la el în brațe și torcea în timp ce-i frământa puloverul cu lăbuțele, sau unde Mamaia întorcea cana cu gura în jos când juca România câte vreun meci important :)
Pe stânga era biblioteca, și, în fața ei, masa. Când eram mică, mă băgam de multe ori sub masă și deschideam ușile de jos ale bibliotecii scotocind după ce cărți erau pe-acolo. La vremea aceea nu dădeam prea multă importanță cărților de munte, dar știam că sunt acolo. Și acum mi-am adus aminte de asta. Numai că… biblioteca aceea nu mai există.
Am întrebat-o însă pe mama ce-a făcut cu toate cărțile din ea, iar ea m-a asigurat că n-a aruncat niciuna. Mi-am frecat mâinile.
– Bun, unde să mă uit?
– Hai lasă că ne uităm împreună mai încolo, știu eu exact unde sunt.
– Nu, nu, deci n-ai înțeles, vreau ACUUUUUM, deci acum vreau să le caut! :)))) (parcă eram Goe!)
Fie, orice numai să tac. Vine mama cu mine în camera mea (culmea, dormisem la 1 metru de ele atâta timp), deschide o ușiță unde știa ea că le-a pus, și ne apucăm să scotocim după ele.
După nici câteva minute… EVRICA!!!! Mama îmi pune în brațe câteva cărți vechi și ușor îngălbenite, din care vreo 2 vechi vechi taaaare de tot, care abia se mai țin pe la balamale. Fac ochi maaari de tot: sunt chiar din colecția Munții Noștri!!! Le iau ușor ca pe ceva ce nu trebuie să se spargă, și muțesc.
Ceea ce am găsit mi-a întrecut orice așteptări. Din start n-am știut exact ce o să găsesc sau DACĂ o să găsesc ceva, dar… wow!!!
La o privire rapidă:
- 2 cărți din colecția Munţii Noştri, prima ediție cred, de pe vremea când erau publicate de Oficiul Național de Turism Carpați (undeva prin anii ’60 dacă nu mă înșel)
- 2 cărți din colecția Munții Noștri din 1977
- Traversarea crestelor Făgărașului & Circuitul Munților Cibin, Lotru și Sebeș publicată în 1976
- 2 hărți (Bucegi și Postăvaru & Piatra Mare) din 1984 și 1988
- și multe pliante din anii ’70-’80-’90.
Câteva secunde cred că m-am blocat. Nu-mi venea să cred că aveam pe brațe o bucățică din istoria familiei mele, cărțile pe care Tătăițul meu le-a studiat prin anii ’60-’70 din scoarță-n scoarță, pe baza cărora a planificat toate drumețiile pe care le-au făcut în familie pe când mama avea vreo 15-20 de ani.
A fost cel mai frumos cadou de Crăciun pe care îl puteam primi vreodată! Apoi m-am deblocat și am început să le deschid, dar cu maaaare atenție, să nu cumva să le stric :P
Și atunci a venit o surpriză ȘI mai mare: cu fiecare carte sau pliantă pe care o deschideam descopeream hărți panoramice sau schițe deosebite pe care nu le mai văzusem niciodată, sau, și mai uimitor, hărți sau schițe pe care le aveam salvate în calculator de mulți ani (descărcate de pe Carpați.org sau de pe cine mai știe unde), dar nu îmi pusesem niciodată problema de unde provin. Ei, iată că am aflat! :)
Cel mai mult cred că am fost impresionată când am deschis cartea Traversarea crestelor Făgărașului & Circuitul Munților Cibin, Lotru și Sebeș, unde am găsit frumoasele schițe cu creasta Făgărașului pe care le-am admirat și studiat de atâtea ori în ultimii ani.
Mi-au plăcut mult și pliantele, chiar dacă unele reprezentări erau ușor incorecte, deformate sau disproporționate, chiar nu conta! Mă bucuram ca un copil care avea deodată o grămadă de jucării noi, care mai de care mai frumoase.
La fiecare 30 de secunde îi arătam mamei, disperată: uite mami, asta-i harta nu știu care! uite mami, ce frumoasă e schița asta! uite mami, uiteeeeee! :)))
Mama cred c-o fi zis c-am înnebunit, dar eu o țineam în continuare pe-a mea. Când am dat de schițele din Făgăraș, i-am arătat: uite mami, pe aici ați mers voi când mi-ai povestit că ați făcut traseu de la Cabana Negoiu la Bâlea Lac și v-a prins noaptea (aventura vieții :))))
După ce mi-a trecut euforia maximă inițială, o întreb: auzi da’ SIIIIGUR astea sunt toate? Că eu sunt siiiigură că mai erau!!! Ia mai gândește-te! (I was bluffing, of course, habar nu aveam dacă mai erau și altele sau nu :))
Zice:
– Măi… nu, nu cred că mai erau… De fapt parcă îmi mai amintesc că mai era o carte așa grosuță cu cabanele, parcă o și văd, dar nu e aici.
Aaaaah, atâââât!
– Păi unde-ar putea fi??? Hai să o căutăm!!!
– Ho, stai, că-mi întorci toată casa pe dos, lasă că o caut eu mâine.
– Mâine??? Ai înnebunit??? Lasă că o caut eu, promit că nu fac dezordine și pun totul la loc unde era! (în sufragerie mama are o bibliotecă imensă, pe unele rafturi chiar cu câte 2 rânduri de cărți, dar mă și vedeam scotocind în ea carte cu carte. Oricum, ce altceva mai bun aveam de făcut, și așa mă cam plictisisem stând atâta degeaba :))))
Dar ea:
– Nuuuu, stai cuminte că eu știu exact ce cărți și unde am, nu e acolo (adevărul e că așa e, mama e foarte ordonată, unlike me :))))). Mai e un singur loc unde ar putea fi, și acela e la garaj.
– Bun, hai să mergem!!!
– Stai măi, că nu pot acuma, am treaba!
Aaaaaaaa! :)))) Ce înseamnă să fii cu capul :)))
Cu foaaaarte mare greutate m-am potolit și am zis: Ok, aștept să te duci tu la garaj mâine dimineață când ai treabă și să îmi spui dacă ai găsit-o.
A doua zi dimineață când s-a întors de la garaj, cum am auzit-o că a intrat pe ușă, am scos imediat capul din cameră (un pic ciufulită că abia mă trezisem):
– Ai găsit cartea???
– Măi să știi că nu…
:((((( Ce tristețe apăsătoare!
– Și atunci unde ar mai putea fi?
– Păi… tot acolo unde le-am găsit pe celelalte trebuie să fie, nu le-aș fi separat…
– Bine, hai că mă pun să caut din nou!
– Ești de groază!
Dau și caut din nou, carte cu carte, deși eram conștientă că mai făcusem fix același lucru și cu o zi înainte, dar totuși… poate mi-a scăpat. Din păcate însă… la final nu am găsit nicio carte.
Am zis no, asta e, trebuie să accept înfrângerea și să mă resemnez, așa că mi-am luat din nou în brațe comorile ce le găsisem deja, și m-am mai „jucat” un pic cu ele, până mi-a trecut :) La urma urmei, oricât de puțin era, tot era mai mult decât nimic. Și dacă mă uitam așa un pic la ele, erau chiar multe de fapt :)
A doua zi însă, surpriză! Vine mătușa mea în vizită. Vorbim noi ce vorbim, și din una în alta, vine vorba de comorile găsite și îi zic cu tristețe că nu găsim cartea cu cabanele (de fapt că mama a pierdut-o :))))
Dar ea de colo:
– Ah, păi și eu am acasă niște cărți de munte!
– (Ochi mari) Seriooooos??? Poate e la TINE cartea cu cabanele!
– Nu știu, hai vin’ cu mine să vedem!
– Ah, da’ știi că dacă vin, ți le fur pe toate, nu?
– Hai, bine, ți le dau!
(Cu nebunii nu te pui :))))
În viața mea cred că nu m-am îmbrăcat mai repede. În secunda 2 am zbughit-o la mine în cameră, m-am blindat cu tot ce aveam în geamantan (era un frig afară de aproape înghețase Dunărea :))) și într-un minut m-am și înființat la ușă:
– Hai! Mergem?
– Ești și gata? Doaaamne!
:D
Mătușa mea nu stă departe, așa că în vreo 10 minute am și ajuns. Dar fiind că ea e ȘIIII mai organizată decât mama cu orice înseamnă „cărți, dosare & co.”, nici n-am intrat bine pe ușă, că s-a dus direct la raftul unde erau cărțile (cred că îl ghicea și legată la ochi) și deodată am văzut-o cum scoate de-acolo o nouă comoară.
Cărțile erau frumos grupate într-un plastic, parcă aranjate demult special pentru mine. Așa că le-am înșfăcat imediat, mi le-am pus în geantă și am fugit :)))))
Aproape am alergat până acasă, numai ca să ajung mai repede, după care mi le-am înșirat pe toate pe pat și le-am admirat și răsfoit pe fiecare în parte, nevenindu-mi să cred că mai am ÎNCĂ o comoară :D Cartea cu cabanele nu am găsit-o printre ele, dar nu mai conta, aveam în schimb multe altele.
La o privire rapidă:
- Încă 3 cărți din colecția Munții noștri, din anii 1980-1984
- Poteci și cabane în Munții Făgărașului de Ilie Fratu, publicată în 1986
- 5 hărți ale Munților Bucegi, Retezat, Ceahlău și Făgăraș (2 diferite) din anii 1982-1984
- și o cărticică foarte neobișnuită cu o copertă ușor puerilă, intitulată „Invitație în Carpați”, semnată Nae Popescu, publicată în ’83, care conține foarte multe hărți din majoritatea masivelor.
Dintre toate, aceasta din urmă mi s-a părut cea mai interesantă. Pe lângă faptul că am găsit în ea nu mai puțin de 16 hărți însoțite de traseele principale de pe fiecare, cărțulia include și câteva ilustrații tip caricatură foarte haioase, iar la final, cele 10 porunci ale turismului de munte, pe care ar trebui să le cunoască și să le respecte fiecare omuleț ce calcă pe munte:
De asemenea, în cărțile găsite cu o zi înainte am găsit, pe lângă descrieri de trasee sau hărți, o serie de lucruri foarte utile și interesante, cum ar fi „Termeni uzuali în turismul de munte”, despre cum acționăm în funcție de vreme, „Ce trebuie să știe orice montaniard” și alte sfaturi. Unele indicații sunt învechite, însă majoritatea sunt complet valabile și astăzi, și fac parte din cartegoria celor vitale și esențiale. Aruncați un ochi, sunt foarte faine:
Toate aceste mici descoperiri pe care le-am făcut anul trecut în preajma Crăciunului au fost una din cele mai frumoase bucurii din tot anul 2014. Comorile au mai ales valoare sentimentală, desigur, nu neapărat informativă, și pentru mine sunt aur curat. Iar cu ele ca piatră de temelie, alături de cele câteva cărți de munte pe care le aveam deja + deja considerabila colecție de hărți actuale, mi-am propus în acele zile să încep să-mi construiesc propria bibliotecă de literatură montană, încercând să cumpăr toate cărțile vechi despre munte pe care le voi găsi prin anticariate.
Închei cu un citat pe care l-am găsit în una din cărticele, care mi-a plăcut extrem de mult:
Să alergăm deci :)
Foarte frumoasa povestioara! Te invidiez pentru comoara!
Ma bucur ca ti-a placut povestioara, Marian! :)
Ma bucur ca ai recuperat acele carti cu si despre munte.
Colectia ”Muntii nostrii” a fost o colectie foarte bine editata, cu multe informatii.
Au mai fost si ”almanahele” turistice si ele cu multa informatii utile pentru toate tipurile de turisti.
Cel mai vechi almanah din biblioteca noastra ”muntomana” este din 1954.Pe langa informatii, schite, fotografii are la sfarsit si cantece de munte cu versuri si partitura.
Sa le folosesti cu voiosie, mai ales hartile.Sigur unele lucruri s-au schimbat, la cabane ,mai ales, au disparut unele au aparut altele, dar traseele au ramas cam la fel(acolo unde nu s-au produs modificari geografice).
Noi avem o editie 1968 ”Ghidul cabanelor” din toate masivele muntoase din Romania- majoritatea sunt cabane de altitudine si inca exista, modificate sau nu. Sunt date informatii despre drumul de acces, conditi de cazare, poze- e o placere sa te uiti la vechile poze alb negru si apoi sa faci comparatie cu actualele in ”tehnicolor”- ca si cum ai privi la amintiri din familie.
Daca frecventezi anticariatele nu uita sa cauti si carti cu si despre munte de aici si din toata lumea. Mereu pot aparea noutati, pentru ca batranii mai si mor iar bibliotecile lor nu raman mereu in familie.
O, ce fain! Abia astept sa caut prin anticariate carti si mai vechi, precum cele de care spuneti, almanahe, carti cu poze alb negru…
Cartea „Ghidul cabanelor” din 1968 cred ca e cea pe care ziceam ca n-am reusit sa o gasim…
Dar cu siguranta o voi putea cumpara din vreun anticariat.
Multumesc mult pentru comentariu!
Colectia Muntii nostri se reediteaza de anul trecut, sub forma de harti tiparite cu descrierea traseelor pe spatele hartii (deci fara carte). Cele 6 harti aparute pina acum sunt actualizate si toate traseele marcate fiind parcurse cu GPS. Deasemenea mai exista o aplicatie conexa pe android in care poti descarca hartile aparute si (banuiesc ca) poti parcurge traseele cu ajutorul GPS-ului tabletei. De-abia astept vremea buna sa testez aplicatia.
Nu vreau sa sune a reclama, de aceea nu dau numele firmei care tipareste hartile „Muntii nostri”, dar o cautare simpla pe net va va duce la locul potrivit.
Stiu, Dan, o parte din cei ce au lucrat si lucreaza la ele imi sun prieteni si colegi de club :) Am si mentionat in cateva jurnale de tura ca am folosit hartile noi din colectia Muntii nostri :) Si voi mentiona si pe viitor. Si nu pentru ca vreau sa fac reclama pentru ca imi sunt prieteni si colegi, ci pentru ca chiar sunt niste harti foarte bune, si mai actuale si corecte de-atat nu exista :)
Desi au trecut cativa ani de cand bunicii mei nu mai sunt, aproape in fiecare zi imi trec prin minte amintirile frumoase cu ei. Ei m-au crescut pana pe la 6 ani, deci ei au fost copilaria mea (plus ca in fiecare vacanta eram, fara discutii, cu ei). Ma bucura mult sa vad si la altii cat si-au iubit si apreciat bunicii, la fel cum am facut-o si eu.
Si eu ma gandesc in fiecare zi la ei :)
Amintiri din copilarie…Nimic nu poate fi mai frumos decat sa descoperi o astfel de comoara. Dar comoara nu era doar in acele carti. Ea se afla deja in genele tale transmise din generatie in generatie. Si cine stie ce nu ai mai descoperit inca…
Adevarat :)
Faină şi preţioasă descoperire!
Sunt convins că fiecare pagină citită sau fiecare hartă studiată îţi aduce aminte de copilărie şi de cei dragi… o valoare sentimentală uriaşă pentru tine.
Mersi, Cristian!
Da, asa este, uriasa! :)
Draga Alexandra!
Am descoperit blogul dau acum 2 saptamani aproximativ si vreau sa spun ca pur si simplu m-a captivat. Sunt naucit in sensul bun al cuvantului de felul cum scrii si de pozele tale. Vreau sa-ti spun ca simt cuvintele tale si energia lor. Ele (cuvintele) sunt vii si te ating direct la inima sau mai bine spus iti merg direct la inima.
Citinduti blogul, simt aerul rece al muntilor si oboseala cararilor de munte. Sunt acolo cu tine la fiecare rasarit si apus de soare.
Lucrez pe un vapor de croaziera si am fost mereu impresionat de rasariturile si apusurile de soare de pe mare si am spus mereu ca acolo ele (rasaritul si apusul) sunt cele mai frumoase. Dar dupa ce ti-am vazut pozele tale vreau sa spun ca mi-am schimbat parerea.
Am facut cateva drumetii pe munte pana acum dar stiu exact ce voi face de acum inainte, drumetii, drumetii si drumetii :)
Iti citesc blogul de la ultimul articol aparut spre inapoi , ca sa spun asa si doresc sa-ti multumesc ptr.toata informatia primita.
Citind articolul acesta am dat imediat cautare pe google si ia uite ce am gasit https://m.okazii.ro/cautare/colectia+muntii+nostri.html, sunt convins ca le-ai gasit si tu deja , dar a fost un motiv bun ca sa incep sa-ti scriu :).
Iti multumesc ptr.ca existi si ptr.frumosul pe care il aduci in inima noastra.
Articolele tale ne iau din dimensiunea a 3a si ne arunca direct in dimensiunea a 5 a.
Oameni ca tine ne ajuta sa facem trecerea mai lina de la lumea in care traim, la o lume mai buna si mai frumoasa!
Iti multumesc si te iubesc ptr.tot ceea ce faci!
Buna Liviu! Iti multumesc din suflet pentru mesajul tau atat de frumos! M-a impresionat foarte tare, sa stii!
Iti doresc din toata inima sa iti implesti visele, sa fii sanatos si sa ai parte de oameni frumosi ca tine in viata ta!
Te imbratisez cu drag!
Frumoasa comoara descoperita. :D Daca inca mai cauti ghidul cabanelor, am gasit-o eu pe un site la un anticariat. Sper sa nu deranjeze daca las linkul aici. http://www.targulcartii.ro/gh-epuran/ghidul-cabanelor-stadion-1970-450623 Eu pe asta o am, luata tot de aici.
Oh, ce fain! Mersi mult, Roxy, pentru link! Nu m-as fi gandit vreodata ca voi mai gasi aceasta carte.
Ma bucur ca te-am putut ajuta!