Ce am invatat la cursul de prim ajutor cu Salvamont Sibiu

În ianuarie am avut ocazia să particip la un curs de prim ajutor de 2 zile la Bâlea Lac, susţinut de dl. Adrian David, Directorul Salvamont Sibiu. Pentru acest lucru am mii de mulţumiri atât pentru dânsul, cât şi pentru Asociaţia Montană Carpaţi, mai ales pentru Florin Fratu, pentru că au organizat acest atelier foarte util.

Am fost găzduiţi la baza salvamont Toma Boerescu de la Bâlea, unde timp de 2 zile am primit un bagaj de informaţii foarte bogat şi foarte util, pe care voi încerca să vi le prezint şi eu la rându-mi, mai jos, în măsura în care am putut eu să reţin (atât mintal cât şi prin filmări).

Deşi a fost un weekend petrecut pe munte, la altitudine, a fost complet diferit de o tură normală, şi la finalul celor 2 zile am constatat că a fost şi mult muuult mai obositor, pentru că în urma efortului depus stând pe un scaun de lemn de dimineaţă până seara, cu atenţia la maxim, încercând să asimilez cât mai mult şi cât mai bine din ce ne-a prezentat dl. David, m-am simţit mult mai terminată decât în urma unei ture de 2 zile cu trasee de dimineaţă până seara. Curios, nu? :)

La fel de curios a fost şi faptul că 90% din timp am stat înăuntru, şi deci nu prea m-am încărcat deloc cu aer de munte. Pe afară am umblat doar sâmbătă de la telecabină până la bază şi înapoi, duminică, şi apoi am mai ieşit din bază doar ca să mergem sâmbătă seară să mâncăm, la Cabana Păltinu, şi…. cam atât. Aşadar, pentru prima dată în istorie, am făcut extrem de puţine poze, şi am ales doar câteva pe care să vi le arăt.

Din fericire nu ne-am ofticat prea tare că am stat înăuntru şi nu afară, ca de obicei, pentru că vremea nu a fost foarte grozavă şi crestele au fost acoperite aproape tot timpul în ceaţă. Bine măcar că anul trecut când am fost aici a fost vreme bună şi am putut vedea ce înseamnă iarna la Bâlea sub un cer albastru senin.

Ţin să menţionez un lucru foarte deosebit, şi anume că sâmbătă seara dl. David ne-a făcut o prezentare despre avalanşe, făcând studiu de caz pe mai multe avalanşe din experienţa sa, cu tot cu poze reprezentative. A fost extrem de interesant, şi în plus faţă de asta, am putut asculta povestea salvamontistului Robert Ungurean chiar de la unul dintre colegii lui care au fost de faţă când s-a produs tragedia.

Nu mi-am imaginat că ni se va spune povestea asta emoţionantă ca răspuns la o întrebare simplă pe care am pus-o chiar eu, şi anume dacă e posibil ca după producerea unei avalanşe, salvatorii sau colegii celor prinşi în avalanşă care s-au dus să caute victimele să poată fi la rândul lor prinşi de încă o avalanşă produsă în acelaşi loc.

Pe scurt, pentru cei ce nu ştiu ce s-a întâmplat, dl. Robert Ungurean a pierit într-o avalanşă care s-a declanşat în timp ce, împreună cu colegii săi salvamontişti din mai multe puncte de salvamont diferite, coborau de pe munte o victimă decedată care pierise într-o avalanşă cu o zi înainte, în Valea Găvanului. Iar acum, monumentul închinat salvatorului stă un pic mai sus de cabana Suru, în stânga traseului ce urcă spre creastă.

Am fost extrem de impresionată de felul în care ne-a fost povestit episodul chiar de la colegul dânsului, care vă daţi seama că şi-a amintit în acele momente trăiri deloc plăcute, şi sincer cred că accidentul este demn de un film, fără să exagerez. Dacă aş avea posibilitatea vreodată, l-aş face chiar eu, deşi ar fi de fapt film de Hollywood, nu altceva.

Revenind, închei introducerea prin a sublinia un fapt cât de poate de evident, şi acela că un astfel de curs este extrem de util pentru oricine, dar mai ales pentru cei ce merg pe munte, şi cred că oricine ar trebui să-şi însuşească noţiunile de bază. Motivul este simplu: cu o manevră extrem de banală precum Heimlich, de exemplu, îi poţi salva viaţa mamei tale/tatălui tău, a soţului/soţiei, a unui prieten, etc. La fel, nici manevra de resuscitare cardiopulmonară  (RCP) nu este dificilă dacă este învăţată corect, de la un profesionist. Un om în stop cardio-respirator este deja decedat. Dacă nu i se aplică nicio manevră, el moare. Însă dacă persoana de lângă el ştie manevra de RCP, îl poate salva.

În aceeaşi idee, chiar şi alte măsuri extrem de simple de prim ajutor (pe care, în cazul ăsta, le puteţi învăţa online, nu neapărat direct la un curs) pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte.

De aceea am şi încercat să redau aici cât mai mult din ce am învăţat, pentru a vă putea însuşi şi voi acele noţiuni care se pot asimila printr-o simplă citire (şi recitire periodică), iar acele descrieri sau filmuleţe care explică manevre mai complicate precum RCP (care consider că trebuie învăţate direct de la un profesionist), le-am inclus din două motive:

1. Pentru a mă ajuta pe mine să le recitesc şi să le revizionez, pentru că în timp, informaţiile pe care nu le folosim se estompează în memorie. De exemplu am constatat că de la ultimul curs de prim ajutor pe care l-am făcut în septembrie 2012, am uitat anumite noţiuni din manevra de RCP şi nu cred că aş fi fost în stare să o fac cap-coadă corect.

2. Pentru a vă ajuta pe voi să le recitiţi şi să le revizionaţi în cazul în care veţi face şi voi un curs de prim ajutor. Pentru asta vă recomand din nou să vă înscrieţi pe salvez.ro pentru cursul gratuit, unde veţi învăţa în principal RCP şi Heimlich. Sau, dacă doriţi un curs un pic mai lung, care să includă mai multe noţiuni şi care să fie un pic specific pentru munte, atunci urmăriţi activităţileAsociaţiei Montane Carpaţi de pe carpaţi.org, pentru că cel mai probabil astfel de cursuri de prim ajutor vor mai fi organizate şi pe viitor.

FOARTE important!!! NU exersaţi pe persoane, ci doar într-un cadru organizat, pe manechin!!! Singura ocazie când veţi aplica această manevră pe o persoană va fi atunci când cineva chiar a intrat în stop cardio-respirator, caz în care trebuie să cunoaşteţi deja manevra.

Veţi vedea că informaţiile de mai jos sunt foarte multe, dar voi încerca să le structurez cât mai bine. Acolo unde am avut o filmare complementară, am inclus-o alături de text ca să vă ajute să înţelegeţi cât mai bine anumite manevre sau explicaţii.

1. Resuscitarea cardiopulmonara (RCP)

Până la aplicarea manevrei de RCP asupra unei persoane, trebuie să trecem prin câţiva paşi, să parcurgem un algoritm dacă vreţi.

Pentru a expune tot algoritmul, vom lua în considerare situaţia în care găsim o persoană căzută pe stradă sau pe munte.

Pasul 1: Ne asigurăm că nu există niciun pericol să ne apropiem de victimă.

De exemplu, pe stradă, persoana căzută poate avea un câine, care ar putea reacţiona violent în încercarea de a-şi apăra stăpânul. Sau, în zonă pot fi câini fără stăpân care ne-ar putea împiedica să ajungem la victimă. Pe munte, persoana ar putea fi căzută într-o zonă periculoasă, greu accesibilă pentru noi, şi încercarea noastră de a ajunge la ea ar implica să ne punem şi noi viaţa în pericol.

În acest caz, şi DOAR în acest caz, nu ne apropiem şi încercăm să strigăm la victimă. Dacă nu ne răspunde, atunci se sună direct la 112. Altfel, se trece la paşii următori.

Pasul 2. Vedem dacă victima răspunde.

Dacă nu există pericole în zonă (pasul 1), ne apropiem de victimă şi încercăm să vedem dacă ne răspunde. Dacă are ochii deschişi, se încearcă o comunicare verbală. Dacă nu, atunci se apucă victima de umeri şi se mişcă uşor, concomitent cu întrebarea “ai păţit ceva?”

Cazul 1. Victima este conştientă şi ne răspunde.

Evaluarea se face verbal (printr-un set de întrebări) şi vizual (în speţă în zona în care acuză dureri, dacă acuză.

Setul de întrebări este:

Ştii ce ai păţit?

Ştii unde eşti?

Ştii ce zi este azi?

Ai vreo boală cronică?

Ai mâncat? Ai băut? (ce?)

Ce te doare?

Dacă o doare ceva, o examinăm vizual şi prin palpare, punem un minim diagnostic (plagă, fractură, etc.), luăm măsurile de prim ajutor corespunzătoare (o să vedem mai jos), şi apoi sunăm la 112 şi le transmitem tot ce ne-a spus victima şi ce am observat în urma examinării. Monitorizăm victima până ajunge maşina de ambulanţă sau echipa de salvare.

Ca derivat a acestui caz, e posibil ca victima să fie conştientă dar să ne răspundă greşit ziua şi/sau locul în care se află, sau să vorbească incoerent sau deloc (stare de conştienţă alterată).

În acest caz facem o examinare rapidă, prin palpare, şi sunăm la 112 ca să anunţăm situaţia, indicând toate datele constatate vizual şi în urma palpării. Este destul de posibil ca victima să intre în stop, aşadar monitorizăm atent reacţiile.

Cazul 2. Victima nu ne răspunde

Verificăm mai întâi  de ce nu ne răspunde. Poate nu ne răspunde pentru că nu vrea. Caz în care aplicăm un stimul dureros la nivelul gatului sau sfârcului. Dacă răspunde, ne întoarcem la cazul 1, pentru că persoana este conştientă.

Dacă nu răspunde, considerăm că victima este inconştientă.

În general, dar mai ales în cazul unei persoane căzute pe munte, ea nu va avea o poziţie dreaptă. Dacă e vorba de o persoană căzută pe stradă, atunci o aducem pur şi simplu în poziţie dreaptă, fără a ne preocupa de coloana cervicală.

În schimb, o victima căzută pe munte sau a unui accident rutier este considerata din oficiu cu traumă la nivelul coloanei cervicale,chiar dacă nu ştim cum a căzut, aşadar la orice mişcare coloana trebuie păstrată dreaptă şi plană.

Membrele (fracturate deschis sau nu) vor fi aduse în ax, şi apoi tot corpul va fi adus în poziţie plană, cu respectarea axului (cap, gât, trunchi).

După aceea verificăm ABC-ul.

ABC vine de la AIRFLOW-BREATHING-CIRCULATION, adică mai pe româneşte:

A = verificăm dacă are căile respiratorii libere de obstrucţii

B = verificăm dacă respiră

C = verificăm dacă are puls

A (airflow): Verificăm dacă are căile respiratorii deschise, astfel: ne aşezăm în lateralul victimei, ne uităm în gură şi în nas. Dacă are un corp străin (mâncare, proteză, etc), încercăm să-l îndepărtăm, învelind degetul într-o batistă şi curăţând gura.

B (breathing): Ne aşezăm cu obrazul deasupra feţei, facem hiperextensia capului (vezi filmuleţ mai jos) şi privim mişcările toracelui, ascultăm şi simţim pe obraz fluxul de aer.

În anumite cazuri e posibil să nu simţim (de exemplu e frig şi avem faţa îngheţată, etc.) dar daca respiră, se vede dacă se mişcă toracele.

Cazul 2.1. Victima respiră (automat are şi puls)

Dacă persoana respiră, atunci facem o evaluare rapidă, vedem ce leziuni sunt, dacă sunt leziuni, şi apoi punem victima în poziţia laterală de siguranţă (PLS).

Această PLS clasică se aplică doar dacă nu e vorba de o victimă căzută pe munte. Cum ziceam mai sus, dacă este vorba de o victimă căzută pe munte, atunci se consideră implicit că are traumă la nivelul coloanei, şi, în cazul acesta, pentru a păstra axul coloanei, nu o putem pune în PLS.

Aducem mai întâi copul în ax (vei filmuleţul de mai sus) şi abia apoi în punem într-o poziţie laterală de siguranţă, dar cu păstrarea axului. În cazul acesta victima se va sprijini (eventual cu ceva rucsaci) în faţă şi în spate.

Dacă persoana nu respiră, verificăm dacă are puls.

C (circulation): pulsul se ia cu două degete la carotidă, lateral, doar pe o parte, timp de 5-10 secunde. (încercaţi pe voi înşivă să vă luaţi pulsul ca să vă daţi seama cam unde trebuie puse cele două degete).

Dacă nu simţim pulsul din varii motive (de ex. avem mâinile îngheţate şi nu putem simţi nici pulsul nostru) considerăm victima fără puls, şi începem manevrele de resuscitare (vezi mai jos).

Un filmuleţ foarte bun despre puls şi cum se ia pulsul:

Cazul 2.2. Victima nu respiră, dar are puls

Dacă are puls, se pensează nasul cu degetele şi se aplică câte o ventilaţie (gură la gură) o dată la 5 secunde şi se ia din nou pulsul o dată la 2 minute.

Dacă este o persoană străină sau pur şi simplu nu vrem să facem gură la gură, se acoperă gura cu o batistă şi facem prin ea. Dacă nu vrem deloc să punem gura, atunci considerăm victima fără puls. În orice caz, în situaţia unui stop respirator, stopul cardiac survine de regulă imediat după.

Cazul 2.3. Victima nu respiră şi nu are puls

Dacă victima nu are puls, atunci se rupe/taie bluza victimei pentru a avea pieptul liber, şi se încep manevrele de resuscitare cardiopulmonară (RCP).

Altminteri, şansele ca o persoană să fie atât de norocoasă încât să trecem pe lângă ea pe stradă sau pe potecă fix la câteva secunde sau minute după ce a intrat în stop cardio-respirator sunt aproape de 0.

Dacă găsim o astfel de persoană, desigur, încercăm să o salvăm şi parcurgem toţi paşii de la început la sfârşit, însă trebuie să ne pregătim moral de faptul că este mai probabil să fi intrat în stop cardio-respirator cu mai mult timp înainte, şi că manevrele noastre cel mai probabil nu vor avea succes. Trebuie însă încercat. Victima este oricum (ca şi) decedată, deci mai rău nu putem să îi facem.

Ca recapitulare, prezint mai jos schematic cele 4 cazuri + paşii necesari:

Caz 1. Persoană conştientă => evaluare, prim ajutor, 112 (daca este nevoie)

Caz 2.1 Persoană inconştientă cu puls si respiraţie => ABC, 112, PLS, monitorizare

Caz 2.2 Persoană inconştientă cu puls, fără respiraţie (stop respirator) => 112, ventilaţii

Caz 2.3 Persoană inconştientă, fără puls, fără respiraţie => 112 + RCP

Şi tot algoritmul:

2. Hipotermia

Hipotermia nu se poate întâlni doar iarna, ci în orice anotimp, şi este destul de des întâlnită vara. Şi asta pentru că vara organismul este mai puţin adaptat la temperaturi scăzute.

Temperaturi scăzute nu înseamnă neapărat temperaturi negative, însă vara este ceva obişnuit să prindem la altitudine (şi nu numai) o temperatură de 5-6 grade. Iar organismul percepe foarte puternic o astfel de temperatură în perioada respectivă. Mult mai puternic decât un frig de exemplu de -15 grade în februarie.

Tipuri de hipotermie:

• uşoară (între 35 şi 32 de grade)

• moderată (între 32 şi 28 grade)

• severă (sub 28 grade)

Modul în care se manifestă hipotermia în fiecare dintre aceste 3 cazuri este foarte diferit.

Hipotermia uşoară:

• victima tremură

• piele palidă şi rece

• se învineţesc extremităţile

• apare senzaţia de crampe la nivelul musculaturii

Hipotermia moderată:

Hipotermia severă:

• apar halucinaţiile

• victima nu mai tremură

• tegumentele devin şi mai violacee

• încetinirea pulsului şi a respiraţiei

Sub 28 de grade victima intră în stop cardio respirator. Dar, un pacient hipotermic care intră în stop cardio-respirator poate fi resuscitat ore bune şi dacă îşi revine, se poate recupera complet, fără leziuni pe creier sau alte sechele. Desigur, asta dacă nu se corelează şi cu alte afecţiuni (degerături), în urma cărora e posibil să rămână ceva sechele.

Se spune că un pacient hipotermic nu este mort până nu este cald şi mort.

Tratament:

• Izolarea pacientului de mediu.

• Schimbarea hainelor ude (dacă este cazul) cu haine uscate

• Învelim victima cu pături (dacă avem).

• Victima nu se mobilizează (nu trebuie să facă efort, trebuie lăsată pe loc). Dacă se mobilizează, sângele periferic rece intră în circulaţia centrală şi scade mult temperatura din nucleul central (inimă-plămâni-creier), ceea ce determină stopul cardio-respirator.

• Încălzirea se face lent, treptat, nu brusc. Un pacient in hipotermie intra instantaneu în soc cardio-respirator cu mici şanse să-şi revină daca este băgat sub/în apă caldă (duş/baie fierbinte).

• Niciodată unui pacient inconştient sau cu stare de conştienţă alterată nu se administrează lichide pe gură. Se îneacă cu ele, nu le poate înghiţi. La un pacient conştient (hipotermie uşoară şi moderată), putem încălzi din interior spre exterior (îi dăm să bea lichide calde)

• Nu se bea alcool pentru încălzire (mit). Mai rău facem.

• Putem folosi sticle cu apă caldă pe care să le punem pe lângă victimă (nu direct pe piele!)

Prevenire:

• Nu plecăm pe traseu dacă este sau se anunţă vreme rea (decât dacă e absolut necesar)

• Avem haine de schimb în rucsac

• Dacă ne prinde vremea rea pe traseu, ne întoarcem sau, dacă nu se poate, ne adăpostim. Evităm zonele expuse, de creastă. Nu mergem până la epuizare, ne oprim şi mâncăm (indicat este ca o dată la fiecare 3 ore să se mănânce)

• Nu umblăm noaptea pe munte
• Dacă ajungem într-o situaţie în care e posibil să survină hipotermia mai devreme sau mai târziu, nu trebuie să cedăm nevoii de a ne odihni. Nu ne aşezăm pe jos să ne odihnim. E valabil şi dacă e vorba de un coleg în situaţia asta. Îl ajutăm şi nu îl lăsăm să se odihnească şi să închidă ochii. În acest caz, moralul este extrem de important:

Hipertermia (insolaţia) intervine atunci când temperaturile sunt foarte mari, se merge mult prin soare, fără pălărie şi fără o hidratare corespunzătoare.

Simptome:

• durere de cap

• greţuri

• vărsături

• ameţeli

Acestea sunt fenomene determinate de edemul cerebral, dar este un edem cerebral reversibil.

În plus faţă de insolaţie, pot apărea arsuri determinate de soare (gradul I şi II). Iar acestea apar nu numai vara, ci şi iarna. Ba chiar e cel mai periculos atunci, când mergem pe zăpadă şi e soare puternic, iar razele se reflectă pe zăpadă. Asta chiar am păţit şi eu, în martie 2012. Cei ce nu au citit încă povestea, o pot citi aici.

Prevenire:

• Protejarea capului cu şapcă / pălărie cu protecţie la ceafă sau, dacă nu avem, punem un tricou, ceva

• Protecţia braţelor. Chiar dacă e vară, purtăm bluză răcoroasă, dar cu mânecă lungă

• Protecţie solară. Ne dăm cu cremă cu factor de protecţie mare (40-50), nu numai pe faţă dar şi pe la urechi, pe mâini (inclusiv degete)

Tratament:

• Pentru o victimă cu convulsii, greţuri şi vărsături, primul lucru este să sunăm la 112
• Se izolează victima de mediu
• Se hidratează
• În caz de convulsii, se dezbracă victima, se face frecţie cu spirt pe tot corpul, eventual pe poate încerca şi învelirea cu un prosop ud, pentru a-i coborî temperatura corpului

Degerăturile sunt leziuni care se produc la nivelul extremităţilor (mâini, laba piciorului, nas, urechi). Pot fi de:

Gradul I – pielea devine rece, se produce o anestezie cutanată, apar pete albe

Gradul II – în plus pot apărea băşici cu lichid, amorţeală, furnicături

Gradul III – se produce cangrena, ţesutul moare, extremităţile se înnegresc însa încă exista şanse de recuperare în timp

Gradul IV – necroza, părţile afectate trebuie amputate

Prevenire:

• Ne protejăm faţa cu cagulă
• Ne protejăm mâinile cu mănuşi
• Dacă simţim rece la picioare, mâini, ne mişcăm, punem sângele în mişcare
• Periodic examinăm reciproc faţa coechipierilor pe traseu

Cum recunoaştem vipera:

În Romania există două tipuri de vipere: vipera cu corn şi vipera clasică.

Vipera clasică este lungă, are V-ul foarte evident pe cap şi zig zag pe restul corpului.

Vipera cu corn este mai scurtă, şi botul este ridicat în sus, ca un corn.

De multe ori stă în potecă dacă bate soarele, pentru că e cald.

Riscul în cazul muşcăturii de viperă sau a înţepăturilor de insecte este şocul anafilactic.

Altminteri, din muşcătura de viperă nu se moare imediat. Urmările devin ireversibile abia după ce trec 24 de ore dacă nu se ia nicio măsură.

Tratament:

• În cazul muşcăturilor de viperă, locul respectiv nu se taie, nu se stoarce, nu se suge, nu se pune gura.

• Oricât de speriată ar fi, victima trebuie calmată, imobilizată în poziţie culcata. Trebuie să se mişte cât mai puţin posibil, preferabil deloc, pentru a nu antrena şi mai mult circulaţia sanguină în zona respectivă.

• În plus, se răceşte zona muşcăturii (cu gheaţă de preferinţă, sau apă).

• Nu se foloseşte garoul sub nicio formă!!!

• La înţepăturile de insecte, la fel, nu se suge locul înţepăturii. Se îndepărtează acul (daca a fost albină) şi apoi se curaţă înţepătura şi se răceşte cu gheaţă sau apă rece.

Prevenire

Dacă este o zonă în care ştim că sunt viere, trebuie să fim foarte atenţi:

• purtăm parazăpezi
• suntem atenţi pe unde păşim; în principiu vipera nu atacă decât dacă se întâmplă să călcăm pe ea.

6. Ingestie corpuri straine

Obstrucţia poate fi moderata sau severă.

La cea moderata pacientul poate răspunde. Trebuie încurajat să tuşească pentru a elimina obiectul din gât. Daca obiectul nu iese, se administrează lovituri pe spate.

La obstrucţia severa, pacientul nu mai poate răspunde. Îşi pune mâinile încrucişat în jurul gâtului şi se observă înroşirea feţei. În cazul acesta se aplică manevra Heimlich.

Daca obiectul nu iese şi pacientul face stop cardio-respirator (sau chiar şi doar respirator), se fac compresiuni toracice ca la resuscitarea cardio-pulmonara (chiar şi dacă pacientul mai are puls).

7. Oftalmia

Oftalmia este o inflamaţie a ochiului, care poate surveni în cazul turelor pe zăpadă pe timp frumos (soare din plin). În majoritatea cazurilor este însă reversibilă.

Ca măsură de protecţie, obligatoriu de poarta ochelari de soare cu protecţie UV care se mulează cat mai bine în jurul ochilor.

8. Plagile

Plăgile fără hemoragie severa se curăţă / se spală doar cu apă şi se opreşte sângerarea prin compresie pe plagă. După oprirea sângerării, se pansează lejer şi victima se trimite la spital.

Pentru plăgile cu hemoragie mare, se face un “garou” lat din tifon / faşă elastica, deasupra plăgii (deci nu PE plagă), pentru a comprima vasul de sânge principal.

Pentru plăgi sub genunchi, se leagă pacientul imediat sub genunchi, punând o rola în spatele genunchiului, iar pentru plăgi deasupra genunchiului, se face “garoul” lat  în zona inghinală.

Atenţie!

• Plăgile nu se spală cu apă oxigenată, ci doar cu apă.

• Juliturile pe suprafeţe întinse sunt periculoase, chiar dacă pielea este julită superficial. Nu trebuie ignorate, cu ideea că vor trece de la sine, trebuie mers la spital.

• La fel şi în cazul hematoamelor pe suprafeţe mari (peste 7-8 cm in diametru). A se deosebi totuşi hematomul de o simpla vânătaie.

 9. Traumele:

Traume la nivelul capului:

Luxaţia de umăr (dislocarea) nu se pune la loc de către cel ce acorda primul ajutor. Se imobilizează braţul în poziţia în care pacientul simte durere minimă şi se trimite la spital pentru punere la loc, DUPĂ radiografie. Pacientul poate avea şi fractură la nivelul braţului, şi dacă tragem de braţ pentru a pune umărul la loc, am agrava extraordinar de mult fractura.

În cazul luxaţiilor, durerea nu este localizată (ca la fracturi, de exemplu) şi pacientul ar putea să nu îşi dea seama că are şi fractură la braţ. Luxaţia se poate vedea cu ochiul liber, însă fractura închisă nu.

Fractura de clavicula:

Fracturi membre

Durerea în cazul fracturilor este localizată. La palparea membrului suspectat de fractură închisă, aceasta va acuza durere doar când se ajunge în dreptul fracturii.

În cazul fracturilor deschise, nu trebuie încercată punerea oaselor la loc. Se aduce doar piciorul/mâna în ax şi atât.

10. Cateva considerente finale, amestecate , diverse:

• O persoană care face criză epileptică (dacă cei de lângă ea ştiu că este epileptică) nu se muscă de degete (mit).

• Când curge sânge din nas nu rezolvi nimic dacă ridici mâna opusă nării din care curge sânge (mit).

• Edemul cerebral se poate manifesta similar cu o criza epileptica (convulsii, spume la gură).

• Semne hemoragie internă: sete, buze uscate, paloare

• In caz de infarct, persoana trebuie să stea liniştită şi i se administrează aspirina (400 mg).

Cum ştim că e infarct: durere în piept ca o gheară, nu este localizată într-un singur punct. Persoana arata cu mâna  în dreptul pieptului şi o strânge ca o gheară. Durerea difuzează, de regula pe braţ.

• În cazul obiectelor contondente care au intrat într-o victimă, obiectul respectiv (lama de piolet, cuţit, o bucată de lemn, etc) NU se scoate (mă refer în cazul în care au intrat foarte mult). Se bandajează braţul/piciorul/etc. pe lângă obiect. Daca îl scoatem, putem provoca o hemoragie masivă.

• Garoul nu se foloseşte NICIODATĂ. Practic un garou ţinut peste 15 minute va duce la amputarea membrului de la garou în jos.

• În eventualitatea unui accident pentru care ştiţi că trebuie să sosească elicopterul pentru a prelua victima (victimele) sau în cazul în care sunteţi în pericol şi aveţi norocul să treacă un elicopter deasupra voastră, folosiţi semnele internaţionale Y şi N.

– Dacă aveţi nevoie de ajutor, ridicaţi ambele mâini.

– Nu faceţi cu mana. Poate fi interpretat ca fiind semnul pentru N (nu am nevoie de ajutor).

– Ca să ajutaţi elicopterul să aterizeze, trebuie să faceţi aripă de vânt (cu hârtie igienica pe un băţ sau cu fum).