Pericole subiective vs pericole obiective. De ce mor pe munte chiar si oameni experimentati?

Scris de | Alexandra

Am auzit de multe ori expresia „traseu periculos” în diverse discuții despre munte. Însă de cele mai multe ori este o expresie folosită în mod eronat, mai ales când vine vorba de un traseu marcat.

Sigur, un începător va considera întotdeauna un traseu precum La Lanțuri sau Custura Sărății ca periculos, dar asta pentru că nu are încă experiența necesară pentru el. Când spune asta, se referă în realitate la faptul că prezintă pericole subiective. Nu obiective.

Un traseu marcat din România (și nu numai) nu va prezenta aproape niciodată pericole obiective pe timp de vară (sau în orice caz, în lipsa zăpezii), când vremea este bună. Altfel n-ar mai fi omologat ca traseu turistic.

Ce sunt pericolele subiecte și ce sunt pericolele obiective? E destul de simplu.

Pericolele obiective sunt cele care există sau apar pe munte indiferent dacă suntem și noi acolo sau nu, sunt independente de voința noastră. Sunt pericolele ce țin de natură.

Pe cealaltă parte, pericolele subiective sunt cele asupra cărora avem control, ce țin exclusiv de comportamentul nostru pe munte.

Câteva exemple:

Pericole obiectivePericole subiective
1. Care țin de vreme:Necunoașterea / subestimarea pericolelor obiective
Furtună / viscolLipsa experienței
PloaieAbilități tehnice insuficiente
Descărcări electriceNeatenție / ignoranță
Vânt puternicTeribilism / entuziasm extrem
CeațăSubestimarea dificultăților traseului /
Temperaturi foarte scăzuteSupraestimarea puterilor proprii
Echipare necorespunzătoare
2. Care țin de teren:Nepregătire fizică
AvalanșeNepregătire psihică
Căderi de pietreStare de sănătate afectată
GheațăStare de ebrietate
Alunecări de terenNeinformarea în prealabil asupra traseului
ViituriNeinformarea în prealabil asupra vremii
Altitudini care necesită aclimatizareIgnorarea prognozei
CrevaseNecunoașterea tehnicii alpine
SeracuriPărăsirea grupului / solitarism
Alegere defectuoasă a colegilor de tură / echipă
3. Care țin de alte ființe:
Animale sălbatice
Alți oameni care produc căderi de pietre
Alți oameni care produc avalanșe

Listele nu sunt exhaustive.

Fără să știe lucrurile acestea, sunt oameni care consideră de regulă că este mult mai periculos să faci un traseu tehnic, de perete, decât, spre exemplu, să faci pe timp de iarna un traseu marcat (ceea ce e foarte departe de adevăr). Și din această cauză, mulți se aventurează iarna pe trasee marcate, ademeniți de iluzia siguranței pe care o oferă marcajul, fără să știe de fapt că se expun la pericole obiective serioase, precum pericolul de avalanșă. Pe când un traseu de perete poate să nu prezinte niciun fel de pericol obiectiv, și nici subiectiv pentru experimentați. În schimb, din cauza lipsei de experiență, pentru începători ar prezenta multe pericole subiective. Ei îl văd extrem de periculos, când de fapt un termen mai potrivit ar fi „dificil”.

Având mereu în minte definiția pericolelor subiective și obiective, și eventual cele 2 coloane cu exemple, putem cu ușurință să ne dăm seama dacă un traseu este periculos din punct de vedere obiectiv, adică pentru oricine, sau dacă este un traseu periculos doar pentru noi, adică din punct de vedere subiectiv.

Totuși, în realitate lucrurile nu sunt atât de simple precum împărțirea pericolelor în 2 coloane care n-au treaba una cu alta. De fapt, rareori un accident are la baza doar un pericol obiectiv.

Este extrem de rar cazul în care mergi liniștit pe potecă marcată și-ți cade o bolostâncă în cap care te lasă mort lat. Ăsta se cheamă ghinion pur, și pericol obiectiv pur. Posibilitatea să pățești așa ceva este probabil la fel de mare ca și posibilitatea să-ți cădă un ghiveci în cap în timp ce mergi pe stradă sau să mori în casă că ți-a căzut un perete peste tine.

De fapt, cele care fac cele mai multe victime pe munte sunt pericolele subiective sau combinațiile dintre unul sau mai multe pericole obiective și unul sau mai multe pericole subiective. Eroarea umană, ea este cea care ne poate veni de hac, fie de una singură, fie în cârdășie cu un pericol obiectiv.

De exemplu:

În cazul unei avalanșe cu victime (indiferent că au scăpat cu viață sau nu), accidentul s-a produs din cauza pericolului obiectiv (pericolul de avalanșă) sau din cauza pericolului subiectiv (incapacitatea de a judeca condițiile de zăpadă)? Răspunsul este: ambele.

În cazul unei persoane care a alunecat pe munte (să zicem pe o traversare expusă a unei pante acoperite de zăpadă), accidentul s-a produs din cauza pericolului obiectiv (de exemplu gheață) sau din cauza unui pericol subiectiv sau mai multe (neatenție, subestimarea porțiunii delicate, necunoașterea tehnicii alpine, poate stare de ebrietate?). Răspunsul este de asemenea: ambele.

Dacă o persoană ajunge să cadă victimă hipotermiei, acest lucru s-a întâmplat din cauza pericolului obiectiv (vremea s-a schimbat brusc) sau din cauza unui pericol subiectiv sau mai multe (echipare necorespunzătoare, subestimarea pericolului obiectiv)? Același răspuns.

Și exemplele pot continua.

Din fericire însă, pericolele subiective pot fi eliminate complet. Cum ne putem reduce la 0 pericolele subiective? Numai și numai prin experiență. Iar experiența se dobândește numai și numai în timp, și nu se acumulează cu polonicul, ci cu lingurița.

Din păcate, foarte mulți vor să sară direct la trasee foarte grele sau/și foarte lungi, fără niciun fel de experiență. Uneori mi se întâmplă să primesc mailuri sau mesaje pe facebook de la oameni în situația aceasta, și am văzut discuții similare și pe forumul de pe Carpați.

Mesajele de regulă arată așa:

Bună Alexandra!

Vreau să fac și eu traseul X [introduceți aici un traseu dificil sau lung de la noi] dar nu am experiență.
Spune-mi și mie te rog…..[introduceți aici o întrebare legată de traseul respectiv].

Sau „crezi că m-aș descurca”?

Ori mie mi-ar fi imposibil să știu dacă s-ar descurca sau nu din moment ce nu îl/o cunosc…

Ce să zic… e drept că noi oamenii sunt capabili de mult mai multe lucruri decât ne imaginăm, și probabil că unii s-ar putea descurca din prima și pe un traseu greu/lung, însă pe lângă faptul că probabil efortul ar fi prea mare și nu ne-ar mai lăsa să ne bucurăm de frumusețile ce ne înconjoară, mi se pare o loterie. În momentul în care mergi pe un traseu greu/lung fără să ai niciun fel de experiență, riști enorm! Practic ți se pot întâmpla atât de multe încât posibilitatea să ți se întâmple măcar o chestie nasoală este aproape 100%.

În plus, asta e ca și cum ai vrea să treci de la grădiniță direct la facultate, și mai mult decât atât, fără niciun examen. Trebuie să nu uităm nicio secundă că muntele nu poate fi tratat ca un teren de joacă precum terenul de fotbal, ci că mersul pe munte este un sport riscant.pentru a merge pe munte trebuie să înveți, la fel cum înveți orice alt sport (fotbal, tenis, înot, etc). Atâta doar că la fotbal, dacă faci greșeli, cel mult ești dat afară de pe teren sau ai o mică accidentare, pe când pe munte, dacă greșești, e viața ta la mijloc (și da, poți fi dat și acolo afară de pe „teren”, dar pentru totdeauna, fără nicio posibilitate de întoarcere).

Când primesc astfel de mesaje încerc întotdeauna să explic cât de bine pot că atunci când vrei să te apuci să mergi pe munte, trebuie să cauți mai întâi să citești și să înveți cât mai mult despre munte, și să începi cu ce-i mai ușor. Trasee ușurele și scurtuțe la început, după care să crești treptat dificultatea și durata lor. Cuvântul magic este TREPTAT. Nu buluc.

Uneori mă fac înțeleasă, uneori nu. Unii oameni sunt dispuși să învețe, alții vor să afle pe pielea lor. Singura problemă e că dacă norocul nu e de partea lor, cei ce nu sunt dispuși să învețe și să o ia treptat, pleacă la drum cu o tonă de pericole obiective în rucsac. Și asta înseamnă un rucsac greeeu greu de tot, care îi trage în jos. În schimb, cei ce înțeleg cum se mănâncă muntele, pot pleca încă din start fără niciun fel de pericol subiectiv la ei. Și pot acumula în mod natural și frumos foarte multă experiență.

Atenție însă! Sunt mulți care, tocmai după ce au acumulat foarte multă experiență, capătă aroganță și devin din acest motiv foarte susceptibili să facă greșeli din neatenție sau ignoranță (pe modelul „n-are ce să mi se întâmple, eu sunt prea experimentat”). Nu cădeți în plasa asta! Fiți mereu umili în fața muntelui, și indiferent câtă experiență ați avea, abordați-l întotdeauna cu maximă atenție și vigilență, și păstrați în suflet măcar 1 gram de frică, pentru că frica este cea care ne ține în viață, cea care ne diferențiază de inconștienți. Acesta este de fapt unul dintre motivele pentru care pe munte mor și oameni experimentați. Nu mai au frică.

Acum, în ceea ce privește pericolele obiective, acestea nu pot fi niciodată eliminate complet, ci doar evitate. Iar dacă cele ce țin de vreme sunt destul de ușor de evitat (pur și simplu nu mergi pe munte dacă se anunță vreme rea sau instabilă), în cazul pericolelor obiective ce țin de teren, și aici mă refer în special la avalanșe (problema nr. 1 în munții noștri iarna), lucrurile nu mai sunt atât de simple. Genul acesta de pericole obiective nu este ușor de evitat, căci dacă ar fi fost, n-ar fi existat cazuri de ghizi, salvamontiști sau mai alpiniști morți în astfel de situații. Dar despre asta voi detalia mai pe larg într-un articol separat săptămâna viitoare, ocazie cu care voi ridica și o serie de semnale de alarmă importante.

Bibliografie:

A Hiker’s Guide to Scrambling Safely, Tom Morin
The National Outdoor Leadership School’s Wilderness Guide, Mark Harvey
Altitude Experience: Successful Trekking and Climbing Above 8,000 Feet, Mike Farris

Alte articole utile:

Sfaturi pentru mersul pe munte – Dinu Mititeanu
Despre ski de tură și ski-alpinism – Adrian Vălean
Pledoarie pentru skiul de tură – Dinu Mititeanu

CE SĂ IEI CU TINE


Abonează-te la newsletter și îți trimit imediat pe email lista cu tot ce ai nevoie pe munte.

Despre autor

ALEXANDRA

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să-l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Sunt de acord cu ce spui, cu diferenta ca cel putin la partea de zapada si avalanse intervine si necunoasterea ca factor subiectiv si lipsa echipamentului de salvare din avalansa (sonda lopata, dispozitivelor de detectie) si cunoasterea tehnicilor de salvare din avalanse sau a airbag-ului care se utilizeaza in ultima vreme.

    Răspunde
  2. cam aceeasi idee o mai citisem intr-un articol despre mortii de pe everest despre care am auzit de multe ori ca nu se moare acolo pentru ca muntele ar fi chiar asa dificil ci din cauza…prostiei (tu ii zici pericol subiectiv). indiferent de experienta muntele trebuie respectat de parca ar fi un tip musculor care da impresia ca o sa te loveasca numa daca te uiti urat la el si in felul asta nu ai sa patesti niciodata nimic. am umblat foarte mult pe munte, am stat nopti bune cu cortul, am stat cu cortul in furtuna, am avut si intalnire (nu foarte de aproape) cu ursul, m-a prins viscolul pe creasta si multe altele…si totusi nu am patit niciodata nimic mai mult de cateva zgarieturi in timp ce altii ies la o plimbare cu telecabina pana la babele si coboara inapoi cu gatu in ghips si nevoie urgenta de transplant de…ego. de ce nu am patit eu nimic grav? nu pentru ca as fi prea tare in *** ci pentru ca am fost mereu umil in fata naturii si nu mi-a fost rusine in unele situatii sa spun ca nu pot sa ca simt ca nu ok sa facem ceva. tineti minte: PUTETI SA VA BUCURATI DE NATURA SI FARA SA FITI PROSTI!

    Răspunde
    • Cam dur să evaluezi deciziile altora pe munte ca „ptostii” și pe cei care le iau ca „proști”. „Greul” se redefinește pe munte, mai ales la altitudine. La fel și „decizii bune” vs. „proaste”.
      Dacă vorbim de avalanșe, de ex, nu există consesn în lumea asta pt când sunt condiții de avalanșă vs „sigur” nu există. Trebuie săpat, testat și chiar și așa. Ori la optmiari să sapi când faci vreo premieră sau după consiții greu de urmărit la altitudine..e cam fantezie.
      Este un mare „depinde” pe munte. Se rafinează în timp experiența, dar nu devine niciodată certitudine, știință.

      Răspunde
  3. Hei Alexandra,

    Felicitându-te pentru intenție, țin totuși să menționez că nu prea există trasee montane fără pericole obiective. Este părerea mea. Ok, sunt mai mici, mai anticipabile, dar în cazul ăsta deja vorbim de experiență montană.
    Nu degeaba este considerat traseul turistic „Jepii mici” ca unul dintre cele mai periculoase din România, cu foarte multe accidentări. Poate tocmai pentru că turiștii aud că e popular și se duc uneori total aiurea și nepregătiți.
    Adică este un mix, pericolele subiective apar deseori lângă cele obiective. O furtună cu trăznete poate face o multitudine de trasee turistice din Bucegi să aiba pericole obiective. Și atunci devine subiectiv să alegi dacă prognoza meteo care anunță șanse 40% de ploaie chiar înseamnă ploaie. Adeseori nu este cazul, alteori citești la fața locului, în nori, că șansele sunt mai mari :)
    Altfel, spor în continuare și ture cât mai faine!:)

    Răspunde
  4. Pai „pericol/periculos” exact asta inseamna. Ca-ti poate pune in primejdie viata/integritatea.
    Deci trebuie sa ti se aprinda un beculet acolo, sa maresti atentia, sa fii echipat, etc. Sa previi pe cat posibil ca acele pericole sa te afecteze. Adica ceea ce mai la vale numesti „frica”.
    Iar faptul ca un traseu sau o portiune de traseu este dificila sau expusa, prin configuratia terenulu, este un pericol obiectiv.

    Răspunde
  5. Intotdeauna mi s-a parut ca mersul pe munte nu trebuie facut asaa, ca o plimbare in parc pur si simplu (desi nu am cunostinte, nu am avut pana acum). Se vede clar din postarile tale ca plimbarea asta, pe cat de frumoasa, pe atat de riscanta poate fi. Cand am vazut recent filmul Everest si am citit si postarea ta despre „peripetia” cu Moldoveanu, am zis clar: muntele nu-i de mine! Mai pe scurt: nu-s in stare!

    Răspunde
    • Alexandra, te asigur ca esti in stare! :)
      Asa e, muntele prezinta multe riscuri, dar depinde doar de noi sa le gestionam in asa fel incat sa facem fata.
      Evident ca atunci cand vezi un film precum Everest si mai vezi si o nebuna de era sa o trazneasca in creasta :)))) iti vine sa te ascunzi sub pat, dar sunt convinsa ca daca ai incepe cu trasee mici si usurele, crescand treptat dificultatea lor si acumuland experienta, ai vedea altfel lucrurile.
      Desigur, nu neg in acelasi timp ca nu tuturor trebuie sa le placa muntele, deci e perfect ok si sa nu ti-l doresti in viata ta.
      Atata doar sa nu ramai acasa coplesita de firca daca de fapt inima ta tanjeste dupa el :)

      Răspunde
      • Hm!.. Am să fiu puțin hâtru… Este genul de subiect pe care l-aș scrie peste încă 25 de ani de bălăurit pe poteci. Sunt sigur că însuși tu nu ai mai fi deacord întru totul cu tine peste 25 de ani… la fel cum sunt sigur că unii mai puțin experimentați au învățat cîte ceva din articolul tău (dacă au avut răbdare să îl citească până la capăt…pe mine m-ai pierdut la un moment dat, spre deosebire de alte articole de ale tale care sunt vii, sunt captivante, acesta pare mai degrabă un articol autoimpus, gen „Hai Alexandro că tre să scrii ceva pe blugul ăsta, daca vrei să te ia lumea în serios!”

        Răspunde
        • Sigur ca in 25 de ani oamenii se schimba. Eu nu mai sunt aceeasi cu cea care eram acum 1 an, darmite acum 5 ani si asa mai departe.
          Totusi, definitia pericolelor subiective si obiective nu este inventata de mine si nu este o parere, o variabila, ci o notiune constanta, regasita in literatura de specialitate.
          Nu este un articol autoimpus si chiar nu consider ca am nevoie de astfel de articole ca sa ma ia lumea in serios.
          Singurul lucru pe care am vrut sa il transmit cu acest articol este diferentierea pericolelor. Pe langa jurnale de pe munti cu povesti si informatii utile, oamenii au nevoie si de educatie montana.

          Răspunde
  6. Multumesc, Alexandra, pentru ca ai atins cu articolul tau un subiect sensibil… Asa cum ai scris, gradul de periculozitate al unui traseu se trateaza strict raportat la persoana care-l abordeaza, la experienta, calitati fizice, psihice si toate cele. Nu avem voie sa hotaram in numele altuia ce si cum.
    Si as completa cu un gand preluat de la un vechi montagnard si salvamontist: cand se petrece o tragedie in munti, cand muntele mai ia si vieti omenesti, orice comentariu sau interpretare ar trebui lasate exclusiv pe mana celor care cunosc muntele, care l-au luat la pas fara graba de-a lungul mai multor ani, cu mintea deschisa si cu un soi de reverentiozitate absolut obligatorie.
    Din pacate, in astfel de momente triste vin inevitabil cu „datul in pareri” o larga majoritate de persoane necunoscatoare… interventiile lor, dublate adesea de o aroganta a „nestiutorului atotstiutor” nu fac decat sa deformeze lucrurile.

    Răspunde
  7. Frumoasa initiativa – e foarte bine ca ai deschis subiectul. Muntele, in general, pune in fata noastra o suma de pericole obiective – mai mari sau mai mici, mai multe sau mai putine, in functie de traseul abordat. Confruntarea cu acestea este unul din factorii care ne indeamna sa mergem pe munte – dorinta de a cunoaste, de a invata, de a rezolva problemele respective. Pericolele subiective le putem diminua si tinde a le elimina pe baza de antrenament,acumulare de experienta si gestionare a fricilor fantomatice. In plus putem adauga si echipamentul. Daca echipamentul il putem procura din magazine de specialitate, experienta vine cu timpul si cu numarul de ture facute. Antrenamentul are trei linii principale – fizic, tehnic si mental. Toate trei sunt foarte importante si se intrepatrund. Mentalul insa are acea subtilitate care te face sa-ti gestionezi fricile si sa te faca sa abordezi (sau sa renunti la un moment dat, pentru a reveni cand esti pregatit) dificultati din ce in ce mai mari, sa te confrunti cu ineditul, cu pericolele obiective si sa inveti mai mult. In alta ordine de idei, problema cu putinta de a face x sau y traseu ar trebui abordata usor diferit. Sunt o gramada de exemple de oameni cu dizabilitati ce au catarat trasee dificile, au skiat linii tari sau au reusit ascesiuni la altitudini mari. E o chestie de „a vrea” in primul rand. Daca iti doresti foarte tare sa faci un luncru, incepi si te pregatesti, acumulezi experinta si incet incet vei fi tot mai bun. In general, oamenii de o conditie fizica si intelectuala medie sunt capabili sa faca o gramada de lucruri – uneori, nu-si pot inchipui cat de multe. Problema initiala este raspunsul la intrebarea: chiar vor sa faca asta? Daca raspunsul este afirmativ, atunci au facut primul pas din calatorie. In concluzie, baga gheara, baga biceps, ca ne-asteapta vremuri grele! Dar baga si un strop de minte!

    Răspunde
  8. Buna Alexandra !

    Am cautat cartea lui Tom Morin pe amazon.com. Pretul mi se pare exagerat 70-90 $ ?!? Pe book depository sunt out of stock. Merita cumparata cartea chiar si la un pret atat de mare ? Din cele 3 pe care le-ai pomenit in bibliografie, care e „best buy” din punctual tau de vedere ? Mersi !

    Răspunde
    • Da, e cam ciudat ca apare pe amazon cu 70 de dolari, pe bookdepository vad ca era in jur de 15 lire…
      N-as putea sa iti spun care e best buy, pentru ca fiecare dintre cele 3 trateaza subiecte diferite…
      Si depinde ce anume te intereseaza pe tine, pentru ca nu e ca si cum ar fi romane, sunt ghiduri…

      Răspunde
  9. http://www.versantesud.it/prod/performa/

    Un link catre o editura (Versante Sud) cu carti/titluri interesante.Aici gasiti si carti despre tehnica, siguranta, antrenament dar sighiduri utile, precum siliteratura montana.
    Preturile sunt cum sunt… „freedom is not for free” ca sa citez un clasic in viata :)) Cu alte cuvinte, performanta si calitatea au un pret.

    Răspunde

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei