Slovacia: Kosice

11 august 2013

Pentru că aseară nu ne-am pus telefoanele să ne trezească… astăzi facem ochi ca boierii abia după ora 10. Până mâncăm câte ceva, până configurăm iar ambele portbagaje astfel încât să ne încapă bagajele pentru toţi 4 (acum ni s-a alăturat şi Andra), se face deja ora 12. Dar totul încape la fix. Yes!!

Aşa cum ziceam încă de la începutul anului, în drumul nostru spre Tatra vrem să oprim şi în Kosice, una dintre capitalele culturale europene din 2013.

Iniţial voiam să lăsăm Kosice pentru drumul de întoarcere, şi azi să vizităm Castelul Spis, însă îmi dau seama că nu vom ajunge în timp util, aşa că setez pe GPS Kosice şi duşi suntem.

420 de km mai târziu… bine te-am găsit Kosice! E prima dată pentru toţi 4 când călcăm în Slovacia şi suntem încântaţi şi curioşi. Găsim foarte repede un loc de parcare în apropierea centrului vechi, constatăm că fiind duminică nu trebuie să plătim nimic (yeeey) şi plecăm la pas să vedem şi noi cum e această nouă capitală culturală europeană.

Primul lucru pe care îl facem e să mergem la Catedrala Sf. Elisabeta. Catedrală care este cel mai important obiectiv turistic din Kosice. Bine, pe noi nu asta ne interesează foarte tare, ci că putem urca în turnul catedralei pentru o vedere aeriană asupra centrului vechi, şi aşa ceva nu vrem să ratăm, mai ales că ne-am făcut o tradiţie din asta.

La uşa prin care se urcă în turn însă… găsim un nene care nu ştie engleză. În faţa lui e un panou explicativ pe care scrie în engleză, de pe care aflăm că există mai multe de vizitat (urcarea în turn, interiorul catedralei, cripta şi încă nu mai ştiu ce), şi fiecare are un preţ diferit. Însă nu scrie nicăieri de unde se iau biletele şi cum se procedează, iar când încerc să aflu de la nene dacă ne putem lua de la el toate biletele care ne interesează, se uită la mine ca la maşini străine. Abia reuşim să ne înţelegem cu el să ne dea 4 bilete pentru turn, aşa că ne lăsăm păgubaşi şi hotărâm să facem doar asta, că oricum nu ţineam musai să văd şi interiorul.

Imediat ce intrăm pe uşă (mai bine zis uşiţă) ne întrebăm dacă această scară în spirală n-a fost cumva făcută pentru pitici. Noroc că nu e niciunul dintre noi claustrofob :P

Până sus trebuie să facem mai multe opriri la „etajele” intermediare, pentru că lumea tot coboară şi trebuie să le facem loc (nu există spaţiu pentru 2 persoane pe scară). La un moment dat sunt şocată să observ o fetiţă de vreo 6-7 ani care se crede patruped sau ceva… pentru că urcă scările în 4 labe. O-kiey….

De sus priveliştea 360° merită toţi banii. Ăia 1,5 euro :))) Cea mai frumoasă vedere este probabil cea spre clădirea Teatrului de Stat, încadrat de strada dublă pietonală Hlavna delimitată de faţadele caselor vechi. După ce ne săturăm de făcut poze coborâm ca să ne putem pierde un pic printre aceste case frumoase, pe străduţele pietruite.

Înainte de a pleca din Cluj m-am uitat repede să văd care sunt cele mai faine străduţe din centrul vechi, nu de alta dar sunt multe şi nu am fi avut timp de toate. Dar acum, la faţa locului, găsim tot felul de ganguri şi pasaje care ne atrag să le explorăm, aşa că la început ne plimbăm fără vreun scop anume. Cum îmi place mie cel mai mult.

La o primă impresie îmi place mult Kosice. Mă rog, centrul vechi, căci în rest nu am umblat dar nici nu cred că ar fi mare lucru de văzut. Atmosfera de aici din piaţă e foarte faină. Poate pentru că e duminică… nu ştiu sigur, dar oamenii par foarte calmi şi nestresaţi, se plimbă pe străduţe, beau o bere la terasă, sau au ieşit să ia masa… Lucru pe care îl facem şi noi rapid, pentru că urlă stomacurile de foame!

După o investigaţie atentă şi minuţioasă, ne lăsăm pe mâna lui Adi, care alege o terasă dintre multitudinea de variante pe care le avem la dispoziţie. Imediat ce vine mâncarea comandată, îl felicităm şi îi mulţumim din suflet pentru alegere, pentru că mâncare este absolut delicioasă, şi nici măcar nu e scumpă, chiar dacă e în buricul târgului. Vă recomand din suflet restaurantul, se numeşte Piano Cafe. Iar ca să aveţi o idee, noi am mâncat amândoi o pizza şi o porţie de penne absolut delicioase, plus băuturi, cu 15 euro, ceea ce mie mi s-a părut foarte rezonabil.

Apoi, cu burta pusă la cale, fugim repede repejor ca să apucăm să ne mai plimbăm un pic înainte să se întunece. Dacă sunteţi curioşi, în harta de la final aveţi „traseul” nostru de plimbare, care zic eu ne-a dus pe câteva dintre cele mai frumoase străduţe, pe care am putut simţi vibraţia cetăţii medievale ce a fost odată demult aici.

Unele din detaliile arhitecturale sunt foarte deosebite, şi căscând gura la ele şi pozându-le, suntem surprinşi până la urmă de înserare, moment în care decidem să mergem spre maşină, nu de alta dar mai avem o bucată bună de mers până la destinaţia finală.

Când setez din nou GPS-ul pe Stara Lesna, unde trebuie să ajungem la camping, realizez cu stupefacţie că ora de sosire este după 22. Ups. Din experienţa şi cunoştinţele mele despre campingurile din Europa, ştiu că majoritatea închid după ora 22, ceea ce e şi normal, că nu e ok să intri şi să deranjezi pe alţii cu zgomote de montat cort sau alte asemenea.

Dar ce să facem.. am dat-o-n bară cu calculul orei. Mă şi imaginez dormind noaptea asta în maşină. Sau pe saltea, la poarta campingului. Mama a păţit aşa o dată.

N-apuc să mă îngrijorez foarte mult însă, pentru că în vreo jumate de oră adorm. Fac ochi abia aproape de camping, când cred că m-a trezit Cristi să mă întrebe cum se cheamă campingul.

Cu inima strânsă ne apropiem de poartă şi constatăm că e deschisă. Opaaa. Ah, stai, e un paznic. Dau geamul jos şi mă pregătesc să îl îmbrobodesc în cazul în care n-ar vrea să ne lase să intrăm.

Dar din fericire pentru noi, nu ne cere decât un paşaport, şi ne spune să intrăm liniştiţi şi să venim a doua zi dimineaţă la recepţie să ne înregistrăm. Okeeeeeeeey! Yuhuuuu! Să-ţi dea Dumnezeu sănătate!

Urăsc să pun cortul pe întuneric atunci când ştiu că stăm multe zile consecutive în acelaşi loc. Nu de alta dar pe lumină pot să aleg mai uşor un loc bun, dar nu-i nimic. Scot frontala din dotare şi plec să investighez campingul. Ah, f***k! Ce frig eeee! Eu cu pantalonaşii mei trei sferturi am uitat că am ajuns la altitudinea 800 şi că aici suntem deja la munte. Cu mâinile tremurânde îmi scot repede din rucsac pantalonii şi bluza de polar şi … aaaaah, much better!

După o cercetare minuţioasă aleg un loc lângă un stâlp de electricitate şi relativ aproape de baie şi… să ne vezi cum umflăm noi saltelele la 11 noaptea încercând din răsputeri să facem cât mai puţin zgomot. Aş, pe naiba, e o pompă! Ce poţi să-i faci să nu se nai audă ? Nimic! :)))

Sincer mi-a fost super ruşine faţă de vecinii din camping şi sper că n-am trezit pe nimeni dar… după sforăiturile unora… cred că pot să stau fără grijă :)

Şi uite aşa, cu corturile montate la lumina frontalei la poalele Tatrei, începe aventura noastră în Carpaţii Slovaciei!

Va urma.