Nu e ne e foarte greu să ne croim drum prin staţiune spre potecă, pentru că un puhoi întreg de oameni sunt încolonaţi pe şosea cu direcţia Rysy. Însă nu ne lăsăm păcăliţi. Înainte de a-i urma (lucru pe care oricum nu prea ne grăbim să-l facem, ca să evităm aglomeraţia) facem stânga după un indicator care arată spre Lacul Strbske. Ar fi şi culmea să fi venit aici şi să nu îl vedem.

După o mică plimbare pe o potecă ce înconjoară lacul, ieşim din nou în şosea, spre dreapta, şi trebuie să ne întoarcem câţiva paşi înapoi ca să nu ratăm poteca marcată cu bandă roşie spre lacul Popradske.

Această primă etapă a traseului este cea mai rapidă. Într-o oră ajungem deja la lacul Popradske, pe o potecă destul de uşoară. Suntem şocaţi de 2 lucruri: 1 că poteca este invadată de copii şi foarte FOARTE mulţi oameni (parca mai mulţi decât se vedea în puhoiul de mai devreme) şi 2 că după ce ajungem în zona cu lespezi, poteca pare o… autostradă.

Deşi de pe panoul găsit lângă lacul Popradske părea că traseul avea să ne scoată limba de un cot la cât aveam de urcat în continuare, serpentinele pe care le face poteca şi modul în care este amenajată ne face să simţim totul mult mai uşor. Timpul trece repejor şi ajungem în doar 1 oră jumătate la lacurile glaciare Zabie. În primă fază nu se vede decât unul, însă după ce câştigăm ceva altitudine deasupra lor, îl observăm şi pe al doilea, care se pitea :)

Un pic mai sus de lanţuri, la doar o oră sub vârf, se află şi o cabană (Chata pot Rysmi), unde se poate ajunge cu autobuzul :))) Cel puţin aşa scrie pe panoul din faţa ei care arată fix ca cele de jos din staţiuni şi de pe şosele.

Sunt tare haioşi cei de la cabană, în afară de acest panou cu program de autobuz tipărit, mai au o coasă aşezată lângă un tablouaş mic ce o înfăţişează pe nimeni alta decât „Doamna cu coasa”, şi mai sunt câteva astfel de surprize şi în interiorul cabanei. Spre exemplu au două locuri speciale pentru vegetarieni: două frânghii de spânzurat :))

Oriunde ne uităm în jur vedem numai stâncă. Aşa e Tatra. Cu greu potecile îşi croiesc drum pe aici, de aceea şi restricţiile destul de severe ale parcului naţional. Se spune că aceşti munţi sunt „the smallest high mountain range in the world” (adica cel mai mic munte ‘serios’ din lume). Şi odată ce ajungi aici, înţelegi imediat de ce.

Un pic mai sus de şa găsim un loc superb din care vedem 2 lacuri extraordinar de frumoase care se află pe celălalt abrupt. Iniţial bănuiesc că se află în Polonia, dar îmi aduc aminte repede că partea poloneză se poate vedea doar după ce ajungem pe vârf. Acestea două sunt tot „slovace” :)

Mă simt mai degrabă ca la un concert ceva, decât pe un vârf la 2500 m, la cât de mulţi oameni pe metrul pătrat sunt.

Imediat ce reuşim toţi 4 să facem poză, mai aruncăm un ochi spre Polonia (unde din păcate e ceaţă şi abia putem zări cele 2 lacuri glaciare mari de sub vârf) şi apoi luăm rapid direcţia coborârii, ca să scăpăm de mulţime. Până la cabană poteca este destul de aglomerată, însă de data asta intrăm şi noi înăuntru ca să facem o pauză ca lumea, că toată ziua nu prea ne-am odihnit.

Savurăm jumătate de oră un ceai bun în sala de mese, luăm un magnet, ne jucăm cu ştampila cabanei, şi când simţim că dacă mai stăm mult ne ia somnul, o luăm din loc. Diferenţa de temperatură este destul de mare, aşa că băgăm un pic de viteză.

Le spun că nu e voie să campeze, şi îi sfătuiesc să nu încerce lângă cabană, ca să nu ia amendă (plus că nu e decât piatra piatră şi iar piatră pe lângă ea), ci să coboare înapoi la lacurile glaciare (acolo mai sunt vreo 2 petice de iarbă) şi să încerce să îl monteze la lăsarea întunericului şi să îl strângă la răsărit ca să nu aibă probleme cu rangerii.

Drumul de aici şi până jos la maşină a fost aproape lipsit de surprize, cu excepţia unei căpriţe negre pe care o depistăm un pic mai sus de noi, care nu se sperie când ne vede, ba chiar ne lăsă să o examinăm cu monoclul şi să o pozăm. E destul de departe ce-i drept…

Apoi, ca să treacă timpul mai repede mai jucăm un pic Black Stories (deşi în 4, pe potecă, e mai dificil un pic) şi aşa de bine ne cufundăm în joc că la un moment dat mă trezesc pe o potecă pe care nu prea o recunosc. Măi… cred că ne-am pierdut.

Campingul la care am stat noi se numeşte Rijo Camping, şi se găseşte lângă localitatea Stara Lesna de la poalele Munţilor Tatra. Ziua aveam o privelişte foarte frumoasă spre Vârful Lomnicky chiar din camping.

Condiţiile sunt ok, există stâlpi de electricitate şi mese cu băncuţe din loc în loc, există şi cu o mică terasă unde se poate comanda mâncare dimineaţa şi seara (în regim fast food mai mult), băuturi, inclusiv ceai, şi de unde se pot cumpăra diverse dulciuri, pateuri, etc.

Inconvenientele au fost următoarele:

1. Clădirea cu cabinele de duş nu avea o uşă exterioară, astfel încât chiar dacă exista draperie la cabina de duş, era destul de frig, aproape ca şi cum ai face duş în aer liber, iar seara cum e destul de frig chiar şi vara… chestia asta nu era foarte plăcută.

2. La chiuvete nu exista apă caldă. Una singură (din vreo 6) avea montat un mic boiler, dar care la femei în primele zile mergea greu,după care n-a mai mers deloc.

În final ne-am descurcat şi aşa, n-a fost problemă, însă dacă stai mai multe zile acolo (cum am stat noi 7 nopţi) nu e chiar ideal. Dacă mergeţi, nu faceţi duş la cabinele de duş din clădirea cu chiuvetele (nu se încălzeşte apa), ci mergeţi la clădirea separată de duşuri.

Alternativa ar fi campingul Tatranec, în apropiere de Tatranska Lomnica, însă nu ştiu dacă au condiţii mai bune.

Pentru cei ce au mai degrabă treabă în Parcul Naţional Slovensky Raj (Raiul Slovac) le recomand să stea la campingul de acolo, care e chiar la intrarea în parc. Din nou, nu ştiu nici acolo cum sunt condiţiile.

Preţurile pentru Rijo Camping le găsiţi şi pe site, însă ca idee, ar fi aşa:

Preţ pentru maşină / noapte: 3,2 euro

După un mic calcul, noi fiind 4 oameni cu o maşină şi 2 corturi, am plătit 6,7 euro / persoană / noapte.

Harta rutieră:

Parcare Strbske Pleso:

În Strbske Pleso există o parcare mare acoperită şi descoperită pentru maşini, şi costă 5,50 euro / zi.

Vignete:

Pentru Ungaria şi Slovacia este nevoie de vignete dacă vreţi să folosiţi autostrăzile. Noi le-am cumpărat pe amândouă de la un chioşc de dinainte de vama Borş, însă pe urmă mi-am dat seama că mai bine le luam de la o benzinărie. Au costat amândouă 117 lei (probabil ar fi fost mai ieftin în benzinării). Cea pentru Ungaria este doar “pe hârtie” (e recomandat să păstraţi chitanţa primită) iar cea pentru Slovacia se lipeşte pe parbriz în colţul din dreapta sus.