Pe Skiathos îmi doream foarte mult să facem o excursie cu vaporașul care să includă și Lalaria, iar singura zi în care puteam face asta era chiar prima. Așa că de la debarcarea din ferry și ora 10 la care pleacă bărcile în excursii aveam foarte puțin timp să ne hotărâm ce facem. Iar după cum bine știm.. graba strică treaba. Iar ce am făcut noi mai departe exemplifică la perfecție acest proverb.
Cazarea noastră se afla în partea dreaptă (cum te dai jos din ferry), așa că am pornit spre ea, ca să ne lăsăm rucsacii, și în drum am trecut pe lângă o mulțime de bărci trase în port. Multe private, dar printre primele erau și vaporașe pentru excursii. Ni s-a părut nouă ciudat că nu am văzut decât vreo 2 sau 3 și doar una cu Lalaria, dar ne-a gândit că poate așa e la început de sezon.
Am ajuns așadar la cazare (Hotel Christina), am lăsat rucsacii, am pierdut un pic de timp pentru că a trebuit să schimbăm camera (inițial ne-a dat una care nu erau curățată; nu doresc nimănui să vadă o cameră lăsată în urma altor turiști în loc de camera curată pe care ar trebui să o primească. Noua ne-a stricat tot feng shui-ul, chiar dacă ni s-a dat o cameră nouă apoi), și apoi ne-am întors în port. Fiind cam flămânzi, am făcut echipă: eu m-am dus să iau un sendviș, iar Adi a mers să ia bilete. Cei mai prost folosiți 30 de euro EVER (15 de persoană).
Prima oprire a fost la Lalaria, unde am stat o oră. Până acolo totul a părut în regulă. Pe vas erau mai mulți ghizi care povesteau în diverse limbi ce vedeam sau ce nu vedeam (diverse detalii despre Skiathos și altele). Ghidul de lb. engleză era o tipă care după accent îmi părea chiar nativă, ceea ce mi s-a părut wow.
La Lalaria însă, exact cum mă așteptam. Vreo 2 bărci în același timp au ajuns acolo, iar lumea s-a năpustit buluc pe plajă, transformând un loc idilic în unul plin de pițipoance și cocalari care încercau din răsputeri să-și facă o poză cu selfie-stick-ul sau între ei în locul pe care îl văzuseră până atunci la atâția prieteni pe facebook și acum voiau să demonstreze că au fost și ei acolo, chit că vremea era cam de rahat. M-am uitat la o domnișoară o jumătate de oră cum încerca să-și facă poza duck face perfectă cu selfie stick-ul, iar la o alta cum își chinuia iubitul/soțul să îi facă poza perfectă de divă în apă, dar nu-i plăcea niciuna, așa că îl punea pe săracul băiat să îi facă încă una și încă una, până am obosit eu, darmite el.
Așa că m-am retras într-un loc și m-am apucat să fac o piramidă din pietre plate, ceea ce s-a dovedit a fi mult mai distractiv și în același timp mai greu decât preconizasem. Măcar m-am antrenat și eu cumva.
Ora a trecut foarte repede, așa că am fost ușuiți înapoi pe barcă (Doamne ce-mi plac excursiile astea, mai vreau! Nooot!). Următoarea oprire a fost la Kastro, unde am avut o pauză ceva mai mare, spre fericirea mea, așa că am avut timp să explorăm mai mult. A făcut un adevărat traseu, urcând mai întâi la ruine și apoi mergând pe “creastă”, din dorința de a ne dezmorți picioarele pe o distanță cât mai mare. Mă fascinau potecile, precum și tufele mov, și mă simțeam ca pe munte. Jos, barca părea atât de mică, iar apa atât de frumoasă. Ba am avut noroc chiar și de soare de data asta, care în sfârșit s-a arătat.
Fortăreața Kastro, sau mai bine zis, ce a rămas din ea, m-a impresionat foarte mult. Are o poveste frumoasă, care a pornit de la pirați. Locuitorii din Skiathos au construit-o în secolul 14 pentru a se apăra de ei. Mi se pare fantastic cum într-un spațiu ce mie personal mi s-a părut foarte mic, au fost 500 de locuințe și vreo 20 de biserici (din care am văzut acum două, foarte frumoase dacă mă întrebați pe mine), iar numărul de locuitori a fost de-a lungul timpului între 500 și 1500.
Fortăreața a fost construită cu foarte puține mijloace, pentru că trei laturi erau înconjurate de apă, așadar nu au trebuit să le fortifice foarte tare. Doar latura dinspre pământ a trebuit consolidată bine de tot cu un perete, iar accesul în fortăreață se făcea pe un pod basculant. Era acolo ceva poveste și cu un obicei de a turna ulei încins pe invadatori, ceea ce mi se pare foarte ingenios :))) Fortăreața a fost locuită până în secolul 19, după care a fost părăsită complet. Locuitorii au plecat cu multe după ei, înapoi în orașul Skiathos, inclusiv cu materiale de construcții pe care le puteau folosi ulterior, de aceea fortăreața a devenit foarte repede o ruină.
După ce toată lumea s-a strâns pe barcă, am pornit mai departe. Următoarea oprire, spre uimirea mea, a fost nu pe Skiathos, ci pe continent, într-un loc care cred că se cheamă Katiyorgi. Nu am înțeles exact de ce a trebuit să oprim pe continent într-o excursie în jurul insulei, dar am aflat mai târziu.
Acolo am tras lângă o plajă extrem de micuță la care se aflau câteva taverne. Am fost invitați să luăm masa la prima, unde aveam reducere, dar am refuzat să facem acest lucru, mai ales că ne-a încântat următoarea tavernă. Singura chestie faină din toată oprirea acolo a fost, unde un chelner extrem de iscusit care știa și engleză ne-a făcut ziua. Extrem de carismatic și de amuzant, a știut exact cum să își câștige bacșișul, și chiar și l-a meritat. După masă am încercat să facem o plimbare în împrejurimi, însă a fost un semi-fail. Nu era nimic de văzut acolo, doar niște drumuri prăfuite. Dar măcar am reușit să ne întoarcem pe alt drum decât cel pe care pornisem.
La întoarcere la barcă, am înțeles de ce oprisem acolo (pe lângă deal-ul cu taverna). Echipajul urca la bord bagajele unui grup destul de numeros de turiști care voiau și ei, sărmanii, să ajungă mai ieftin pe Skiathos (în caz că vreți vreodată să faceți asta, luați de aici pontul, e gratis. Cu plăcere).
Treaba mai amuzantă a început însă abia după ce am plecat de acolo. Brusc, pierdusem ghidul de lb. engleză. Au început oamenii să ne povestească o grămadă de treburi, taca taca taca taca, în greacă, germană, ba chiar și sârbă și finlandeză (na, acuma, în funcție de ce aveau și ei pe acolo pe stoc), dar engleză ba. Nu pricepeam absolut nimic. Ne uitam unul la altul ca proștii, și nu înțelegeam unde e englezoaica noastră. Săraca, probabil avea și ea treabă pe continent și noi o rețineam.
Și uite așa am ascultat vreo 4-5 limbi până înapoi în Skiathos, niciuna pe care să o înțelegem măcar un pic. Mai mult decât atât, omul a gonit ca un nebun înapoi (avea și el probabil treabă și noi îl rețineam), atât de tare încât a intrat apă în barcă de câteva ori. Eh, detalii. Ah, și era să uit. La ultima oprire, când au tras scara înapoi pe barcă, nu știu ce naiba au făcut și vinciul a scăpat cablurile, astfel că scara a căzut cu viteză către cabină, aproape făcând pe cineva poster. A fost șocant. S-au chinuit o grămadă să o pună la loc, și deja mă vedeam înotând de la barcă la mal la sosire, dar până la urmă au reușit. 5 stele, nu alta! Deja începeam să mă întreb dacă avem suficiente bărci de salvare în caz de ceva, sau măcar suficienți colaci. Că na… s-a întâmplat și la case mai mari, nu de alta..
Am ajuns înapoi în Skiathos destul de traumatizați, întrebându-ne cu ce oare greșisem de nimerisem o excursie atât de proastă. Ceva sigur făcusem noi greșit… Iar răspunsul a venit pe seară, când ne plimbam prin oraș. O greșeală pe cât de simplă pe atât de idioată. Când ne dădusem jos din ferry, bărcile alea multe cu excursii frumoase erau în stânga, în portul vechi, nu în dreapta, în portul nou :))))
Când am văzut seara multitudinea de excursii, care mai de care mai faine, de nici n-ai fi știut pe care să o alegi, mi-a venit să-mi trag palme. Oh well, cam asta înseamnă “graba strică treaba”. Data viitoare măcar o să știm.
Ce altceva am mai făcut pe Skiathos? Ne-am plimbat, ne-am jucat cu un mâț hazliu rău de tot și nu în ultimul rând ne-am dus să vedem avioanele aterizând și decolând. O da, aia chiar a fost distracție. Și s-a lăsat cu râsu’ plânsu’. Râsul curcilor mai bine.
Prima dată am fost seara, când am văzut un avion la aterizare. Stupendamente, nu alta! Abia reușești să-ți ții aparatul în continuare la ochi când trece atât de razant pe deasupra capului tău.
A doua zi am revenit. Nu venea nimic, dar se pregătea unul să decoleze. Ne-am așezat ca și în seara precedentă în capul pistei fix pe mijloc (foarte inteligent, da) și am început să facem poze. Am văzut noi că unii stăteau ceva mai departe, dar ne-am gândit că-s fraieri. În timp ce pilotul întorcea avionul, copilotul a deschis geamul să ne facă din mână. Toată lumea extaziată.
Așa că am continuat să facem poze. Numai că imediat ce avionul s-a întors complet și pilotul a băgat blană, jetul a fost atât de puternic, încât instinctiv m-am întors cu spatele, moment în care ochelarii mi-au fost efectiv zburați de la ochi, iar rochia mi s-a ridicat în aer. În momentul ăla nu-mi dau seama dacă ceilalți au continuat să fotografieze avionul, care deja se depărta și nu mai prezenta interes, sau pe una care-și fugărea ochelarii pe asfalt în fundul gol :))))
Am reușit până la urmă să-mi adun ochelarii de pe jos, și am avut noroc să nu se spargă, deși au fost izbiți de un zid și au tot fugit de mine de parca erau o pungă de plastic. Cu rochia a fost mai greu. Abia după ce m-am potolit din râsul isteric a revenit și ea în poziția firească.
Cu toate astea, am plecat apoi de acolo ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Ultima poză pe care am apucat să o fac înainte de blast
Semafor pentru mașini la trecerea la nivel cu … avioanele
Orașul Skiathos în sine trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut atât de mult ca Skopelos, însă am găsit și aici un loc preferat. Este vorba de limba aceea mică de pământ care iese ca o mini-peninsulă în sudul orașului. Se poate face și baie acolo, dar nu fusesem inspirați să ne fi luat costumele de baie cu noi. Doar am stat și am jinduit la cei care făceau baie, în timp ce noi muream de cald. Acolo sunt însă și câteva băncuțe la umbră, de care am profitat.
Până la acel loc, dar mai ales la întoarcere, am descoperit și câteva cotloane frumoase, trepte și străduțe înguste, dar parcă nu la fel de fermecătoare precum cele din Skopelos. Aceea era acum prima dragoste, și nu mai putea fi detronată.
Câteva astfel de cotloane am regăsit și înspre turnul cu ceas din partea centrală, de unde am admirat un început de apus drăguț. Vederea e frumoasă de acolo, dar la momentul acela pe mine m-a fascinat altceva. Un puf mic și neastâmpărat care a apărut ca de nicăieri.
Fiind alergică la pisici, nu prea îmi permit să mă joc cu ele, mai ales dacă nu am unde să mă spăl pe mâini imediat după, așa că de obicei mă mulțumesc să le privesc, deși tare mi-aș dori să le smotocesc, să le mângâi și să le iau în brațe. Dar cu asta mică nu m-am putut abține. Am zis.. fuck it! I’m doing it! Așa că am luat-o la o smotoceală din aia adevărată, dar nici ea nu s-a lăsat mai prejos.
Numai joacă și mușcat voia, de n-am reușit să o prind locului decât în vreo 2 poze. M-a mușcat și m-a înțepat de numa, dar eu tot nu mă săturam de ea. Cu chiu cu vai m-am îndurat să o părăsesc, mai ales că simțeam cum încep să mă umflu. Am zbughit-o apoi direct acasă să mă spăl pe mâini, unde am așteptat apoi cuminte să mi se ducă reacția alergică. Sooo worth it! :D
Cu un ultim drum cu ferry-ul de pe Skiathos la Salonic, vacanța noastră deja o puteam considera încheiată. Am petrecut o ultimă noapte în Salonic, de data asta la alt hotel decât în prima noapte, deși tot la acela rezervasem prima data. Esperia era un pic cam departe, așa că am anulat și am încercat altceva la întoarcere, Atlantis pe numele lui. Dar deși acesta era fix în fața stației de autobuz spre aeroport și se afla într-o clădire istorică foarte frumoasă (big plus, I have to say), cu camera în sine nu prea am dat lovitura. Baia era extrem de mică, iar înăuntru te lovea un miros de țigară, cred, când intrai. Pe urmă te obișnuiai. Dar acuma, na, pentru o noapte.. n-a murit nimeni.
La întoarcere, din ATR, deja eram prieteni :D
În concluzie, ce pot spune… Skopelos a fost un vis tare frumos, iar pofta noastră de mare a fost deservită pe săturate. Transportul până acolo și tot timpul pierdut pe drum însă… ne-a cam omorât. Să fi fost în zbor spre casă când, așa ca de nicăieri, m-a lovit ideea secolului. Idee care, dacă mi-ar fi venit cu câteva luni înainte, ne-ar fi salvat o grămadă de trambalare pe drum și timp pierdut aiurea, poate chiar și niște bani. Talk about irony…
Ideea suna așa: în loc să luăm avionul până la Salonic, să pierdem 2 nopți în Salonic și 7 ore pe ferry, ce-ar fi fost dacă am fi cumpărat de la o agenție unul dintre cele mai ieftine pachete de zbor + cazare pentru Skiathos (sunt foarte ieftine) și am fi avut astfel zbor direct pe Skiathos. Ca să fim fair, puteam anunța unitatea de cazare că nu aveam să stăm decât prima noapte (sau ultima), ca să nu ținem o cameră goală aiurea, și de acolo puteam merge liniștiți ca cazarea noastră din Skopelos. Nu am făcut calculul la bani, dar sigur ieșeam o idee mai ieftin, iar plus de asta, cel mai mare câștig era acela că nu trebuia să pierdem atâta timp pe drumuri și am fi câștigat mai mult timp pentru relaxare. Ce pot să spun… sper măcar ca acest pont să-i folosească altcuiva, dacă mie nu mi-a picat fisa mai devreme.
The end
UPDATE 2019: Acum e chiar ȘI mai simplu, se poate lua avion de linie până pe Skiathos (se schimbă în Atena), și apoi ferry. În funcție de orarul zborurilor și al ferry-urilor, e chiar posibil uneori să reușești să ajungi pe Skopelos din prima zi.
