Sâmbătă dimineață am plecat din București și am luat bacul la Brăila. Toate bune și frumoase, am ajuns în Greci pe la 11:30 și acolo… ia și caută intrarea în traseu. Nu avusesem timp să mă interesez dinainte, m-am gândit că ne descurcăm la fața locului. Dar, la fața locului… pauză. Am făcut eu o dreaptă la un moment dat unde mi s-a părut mie că adulmec punctul roșu, pe urmă waze ne-a băgat pe altă stradă, cert e că am ajuns cum necum la un dead end și nici urmă de marcaj. Am întrebat un nene de la o casă.

• Căutați Cozlukul?
• Daaaa!

Cică să o luăm pe drumul de pământ până la un stejar mare. O-keeeei! Așa facem!

Drumul pe care am nimerit era cât de cât ok, dar cu niște șanțuri care mi-au dat emoții pe ici pe colo. Însă Passatul nostru nu ne-a lăsat baltă. Am ajuns și la stejar, doamne ce mare și frumos era! După care am mai mers un pic și am ajuns la o pădurice. Am lăsa mașina acolo, unde mai erau și altele, alături de corturi. Pesemne mulți petreceau și noaptea acolo. Cred și eu, la cât de frumos e.

M-am gândit la ultima noastră ieșire în natură, în Iezer, unde iarna încă nu se dusese de pe sus, iar acum eram în tricou, totul verde și primăvara la ea acasă. Aaaaah, bine ai venit!!! De când te așteptam!

Punctul roșu a apărut și el chiar unde lăsasem mașina, așa că i-am urmat calea.

Traseul Cozluk este o buclă de cam 13 km din locul din care am pornit noi, care ne-a purtat prin păduri incredibil de frumoase, ne-a oferit câteva puncte de belvedere, multe muuuulte flori și, nu în ultimul rând, 3 întâlniri cu animăluțe frumoase!

Prima a fost cu bine cunoscutele țestoase! Am văzut chiar două, la un metru distanță una de alta. Stăteau într-o poieniță frumoasă la soare și nu s-au speriat de noi când ne-am apropiat să le facem poze. Au stat la sedința foto. Probabil și-au dat seama că nu le vrem răul.

A doua a fost în pădure, cu un șerpișor mic ce a fugit repede când am dat de el.

Iar a treia a fost cea mai frumoasă. Terminasem mare parte din buclă, ieșisem din pădure și ne așezasem la umbra unui copac mare frumos să ne odihnim, căci nu ne așezasem de atâta amar de vreme, mersesem întins tot traseul până acolo, vreo 10 km. Părea să fie ultimul copac și, deci, ultima umbră până la mașină, așa că am zis să profităm de el, căci deja era foarte cald și noi eram în miezul zilei.

Stăteam în liniște, fără să facem gălăgie, și, la un moment dat, văd că Adi îmi face niște semne ciudate cu mâna, spre stânga. Întorc capul și ce văd? O vulpe. Se uita curioasă direct la noi. Nu am apucat să scot aparatul că a fugit, după care s-a mai oprit o dată un pic mai departe, a mai aruncat o privire spre noi și apoi dusă a fost. Nu am apucat să o pozez, dar atât de faină a fost întâlnirea încât o să o țin minte multă vreme. Cum se uita ea la noi cu ochișorii ăia mici! Fantastic! Nu era foarte roșiatică precum vulpile de munte pe care le mai văzusem, ci mai degrabă sură. Nu știu dacă de la anotimp sau așa sunt vulpile pe acolo prin Măcin.

Înapoi la mașină am ajuns tăind la un moment dat dreapta direct prin “porumb”, căci dacă am fi mers înainte pe drum am fi ocolit mult, pe lângă Pietrele Mariei (pe stânga) și apoi dreapta dreapta. Am găsit astfel un loc cu niște mini pietre ale Mariei. Foarte frumos! Ne-am bucurat mult că am ajuns înapoi la răcoarea pădurii, fiindcă tare cald ne-a fost pe drumul de pământ neumbrit de pe ultima bucată.

Cu drona n-am putut să filmăm deloc, a fost vânt prea puternic pentru așa ceva.

La mașină am pozat și ce găsisem pe potecă pentru Nature bits :D

Chiar eram curioasă la început de traseu, mă întrebatm ce aveam să găsesc, căci nu știam la ce să mă aștept de la Măcin, niște munți total diferiți de Carpați. Și inițial chiar am crezut că nu prea o să am cu ce să mă întorc, dar am avut noroc să găsesc o bucată mare de mușchi desprins, fix în potecă, după care o bucățică foarte mare de lichen comun (nu am nici cea mai vagă idee de unde, căci acest lichen trăiește pe brad, iar acolo nu e niciun brad) și, la final, am luat și două păpădii mici, singurele chestii pe care le-am rupt, căci nu îmi place să rup absolut nimic, nici măcar floricele neprotejate.

La final am luat bacul tot la Brăila, și am ajuns în Galați înfometați nevoie mare, pe la 5-6 după-amiaza (sau seara? N-am știu niciodată ce oră e asta :)))))