România: Sinaia – cu sania la Cota 1400 (feb 2012) – 1/2

Şi uite aşa venea peste noi galopând ultimul weekend din februarie, şi cum nu mai fusesem la munte de pe 31 decembrie, am zis că dacă nu plec nici acum, o iau razna.

Întâmplarea a făcut ca în săptămâna premergătoare să şi aflu că la cota 2000 va avea loc un eveniment mişto rău, şi anume Winter air Sport (adică nişte neni cu parapante, avioane, paraşute, plăci de snowboard, toate combinate val vârtej, de nu mai înţelegi pe ce mediu se desfăşoară sportul, în aer sau pe pământ, dar concluzia e că e mişto). Şi bineînţeles că m-am decis imediat că e ocazia ideală să mergem la munte, şi să vedem şi noi cu ce se mănâncă, să facem poze, să ne relaxăm, etc. etc. Ştiţi voi.

Toate bune şi frumaose, numai că vineri, consultând prognoza, vremea  tot nasoală se anunţa. Nu-i nimic, mergem oricum! Am zis!

Şi-am plecat. La la la, lu lu lu, ajungem sâmbătă la telecabină şi… hopaaa! Nu merge! E vând puternic sus şi nu ne putem da cu cablul. Ups! Dar ăia s-or da cu paraşpantele sus? Hmmm…

N-apucăm bine să procesăm prea mult informaţiile, că în faţa noastră trage imediat un microbuz oportunist care cică duce lumea la cota 1400. Ah, păi ce mai stai! Sări îl el? De ce? Eh, mai contează, tu sări că vedem noi pe urmă! :)))

Şi uite aşa, după un traseu printre nămeţi pe drumul din Sinaia până la cota 1400, pe care nici maşină mică n-aş fi condus, darmite ditamai microbuzul, dar nu e problema mea, căci nu conducem eu, am ajuns şi noi mai aproape de acţiune.

Acţiune care… evident, se anulase. Păi cine e nebun să se dea cu vreo ceva pe furtună? Şi în fond şi la urma urmei, chiar dacă erau nebuni (ceea ce oricum cam sunt, aşa oleacă, fie vorba între noi), n-ar fi avut cu ce să urce sus, drept urmare că au rămas frumos pe repaus, la Hotel cota 1400.

Uooookiei, pai bine şi noi ce facem acuma? Oh, look, dooooog!!!

De aici a început un weekend super fain, în care eu cel puţin m-am jucat şi m-am distrat ca un copil mic. M-am jucat cu câinii.. 

…am încercat să prind câinele de la salvamont dar n-am avut nicio şansă… (cred că îi pun ceva în mâncare, clar!)… m-am zgâit la lumea cum se dădea cu sania… oh wait, sanieeee!!!

Deci, m-am dat cu sania frate! Cât de tare e asta?! Nu m-am mai dat cu sania de… Doamne, nici nu mai ştiu! Vreau să zic că m-am distrat maxim! Zău! Ce schiuri, ce placă, ce ture, ce alpinism… sanie tată!

Am zbierat şi mi-a intrat zăpadă până la piele, cred că râdeaţi de mine pe burtă dacă mă vedeaţi, ditamai păluga pe sanie! Da ce vreţi? Nenea ăla de la care am închiriat n-a zis nimic, nu avea limită de vârstă, aşa că înseamnă că aveam voie.

Da, mi-a intrat zăpadă şi în gură! :))) Şi ca un mumţoman adevărat, m-am dat cu sania cu parazăpezi! Ziceţi voi dacă aţi mai văzut aşa ceva! Eram cea mai jmecheră de pe pârtie! ;)

Toate ca toate, da bai frate, în 3 secunde eram jos, da la deal… mamă mamă ce mai trăgeam… aşa că după jumate de oră eram deja praf, şi am dus sania înapoi :P

Toată distracţia s-a încheiat cu o ciocolată caldă cu frişcă delicioasă pe terasa barului Corsy, căci încălzea un pic soarele şi era superb. Nu mai zic că în boxe răsunau cântece de munte, printre care preferatul meu, Imnul Bucegilor, care m-a uns la suflet.

După puţin timp însă, ne-a cam luat frigul, aşa că am ajuns din nou la discuţia “ok, şi acuma ce facem”. Uitându-ne la ceas şi văzând că încă e foarte devreme, şi nu mai avem ce face, ne-am decis să plecăm acasă. Aşa că am luat înapoi microbuzul, şi cum ne tărăgăneam noi aşa în el, şi mai mult stăteam decât mergeam (pentru că, din cauza nămeţilor, rămăsese loc pentru doar o bandă, şi imaginaţi-vă ce fun era să circule maşinile, evident, în ambele sensuri), aud la radio frânturi: “snow park…. trei brazi.. predeal … vă aşteptăm”.

Atâââât! Hai să nu mai plecăm acasă, şi să mergem mâine la trei brazi! Vreeeeeeeei?

Ei, da mai contează dacă vrei? :)))))))