Ziua cea mare sosise. Abia așteptam traseul pe care îl planificasem! Nu mai aveam răbdare.
Din Tatranská Lomnica am luat gondola până la Skalnata dolina. De acolo noi am început traseul, dar mai departe, doritorii pot lua telecabina până în vârful Lomnicky (cea mai înalt punct din Carpați accesibil cu instalație pe cablu – are doar câțiva metri mai puțin decât Gerlach, cel mai înalt vârf din Carpați).
Lacul Skalnate este superb, înainte de a porni în traseu i-am dat și un rotocol, căci nu m-am putut abține, iar lângă există și o cabană cu (aproximativ) același nume (Skalnata chata).
Traseul a fost absolut superb. Alegerea o făcusem nu cu multe zile înainte foarte repede, așa că mă mir un pic că ne-a ieșit atât de bine. Deși dacă mă gândesc mai bine, nu prea ar trebui să mă surprindă, dat fiind cât de frumoși sunt munții Tatra. Am ales acest traseu pentru că am vrut să ajungem la lacul Zelene. Nu ne-am aruncat la ceva mai complicat, pentru că nu știam cam câtă zăpadă avea să fie. Ne-am cam riscat un pic de fapt, pentru că putea fi atât de multă încât nici traseul acesta să nu fi putut să-l facem, dar am avut noroc!
Zăpadă se mai găsea extrem de puțin, atât cât să nu pună nicio problemă pentru ce voiam noi să parcurgem.
De la lacul Skalnate (1751 m), traseul traversează destul de lin un versant plin de lespezi trântite una peste alta grămadă, ca în Retezat, după care urcă până într-o șa pe la 2000 de metri, după care coboară accentuat în serpentine până la lacul Zelene (1551 m), care, din acea șa, se vede absolut extraordinar. De fapt cam totul se vede așa de acolo, cu atâția munți înalți de jur împrejur.
La Zelene am făcut o pauză generoasă, căci acolo este și o cabană extrem de faină, care servește niște mâncăruri de te lingi pe degete. Eu una am luat niște clătite care arătau într-un așa hal încât ți-era și rușine să te apuci. Și acum salivez când le văd.
Asta nici măcar nu mai știu ce era (nu, nu era tot a mea :)))
Iar de la Zelene am luat ușor calea spre vale, pe o potecă destul de lată și umblată, căci e folosită de majoritatea celor care urcă la Zelene. Și să știți că au și eu pantofarii și pițipoancele lor, am văzut chiar acolo câteva exemplare. Dar în același timp am văzut și un cuplu de drumeți pe la 70 de ani care păreau să se descurce exemplar, așadar… se poate.
Coborârea nu pune probleme, și are un parcurs destul de lin și frumos (însoțește pe o bucată pârâul ce se scurge din lacul Zelene), doar că este destul de lung. Intenția noastră era să ieșim la Tatranska Matliare, dar am scurtat un pic și am ieșit la Biela Voda, cu toate că de acolo oricum aveam să mergem pe jos kilometri buni pe marginea șoselei până în Tatranska Lomnica, unde aveam mașina și unde sălășluia friptura de la Grill Pub la care visam. În spatele nostru… potopul venea. Încet, dar sigur.
Pe ruta aceea este și un autobuz, dar n-am avut răbdare să stăm pe loc să îl așteptăm, mai ales că era duminică și nu știam cât de des vine, așa că am mers pe jos pe lângă șosea, un drum nu foarte plăcut. Spre final am oprit, bineînțeles, și la Tatra Bob, căci nu se putea să nu profităm noi de această ocazie de a mai da o tură într-un bob pe șine.
Răsplata… Friptura de la Grill Pub, care, spre bucuria mea nemărginită, a fost la fel de bună ca și cu 4 ani în urmă. Wow, 4 ani, ce repede trece timpul…
După dezmăț a urmat lungul drum spre Nitra, pe care ne-a prins ploaia ce o văzusem că vine de deasupra munților. I-a dat așa de rău că la un moment dat am crezut că trebuie să tragem pe dreapta, dar până la urmă ne-a slăbit.
A doua zi am mai avut un pic de vreme pentru Bratislava înainte de zbor, despre care am povestit mai sus. Zborul a fost și el deosebit, pentru că de sus am avut șansa de a vedea atât centrul Bratislavei, cât și Budapesta, peste care am trecut la fix, și unde am putut identifica ușor Palatul Parlamentului, Insula Margareta, Piața Eroilor și Varosliget, băile Szechenyi, și altele, plus un curcubeu. Așa, ca de încheiere.
Bratislava din avion
Budapesta din avion
Cam așa a fost mica noastră vacanță în Slovacia, care, deși scurtă, mi s-a părut în același timp lungă, dat fiind câte am văzut și că nu am simțit nicio alergătură sau oboseală. Hmmm, să fi fost oare de la faptul că nu am condus deloc? Așa se simt oamenii în vacanțe de obicei? :)))))
PS. Mulțumim gazdelor atât de bune!!!
De la ei am aflat până la urmă și misterul posterelor cu pozele tinerilor din vitrinele magazinelor. Este de fapt o mare tradiție în Slovacia. În mai, în ultima zi de școală, absolvenții fac o adevărată paradă prin oraș (fiecare clasă în parte) și plimbă cu ei panoul clasei lor, cu pozele elevilor (se numește tablo). Scopul este foarte simplu: să strângă bani pentru petrecerea lor de absolvire. Și nu este nici un secret că vor da banii pe băutură. Dar aceasta este tradiția. Magazinul care dă cei mai mulți bani (sau ceva de genul) pune apoi panoul lor în vitrină și rămâne acolo câteva săptămâni (sau așa am înțeles). Și mai spune lumea că noi avem tradiții ciudate :))) Pentru cei curioși, mai multe despre asta puteți afla aici.
The end.
Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm
