La Fisherman’s am avut al doilea șoc în ceea ce privește lacul Colibița, dar nu știam încă ce ne va aștepta a doua zi.
Îmi doream de multă vreme să văd acest lac. Fusese puternic promovat în ultimii ani, sub denumirea de “marea de la munte”, ca o oază binecuvântată și nemaivăzută, care trebuie musai vizitată. Ceea ce nu știam eu însă este că totul era de fațadă, un marketing ieftin și de-a dreptul scârbos, și că acest Fisherman’s era principalul promotor al lacului Colibița, cu scopul de a atrage aici cât mai mulți clienți. De ce? Pentru că deține monopol.
În primul rând, când am parcat mașina pentru a merge să luăm masa, în zona aceea erau o grămadă de mașini parcate pe ambele părți ale drumului, în curbă, pentru că nu există o parcare sau ceva. Așa că fiecare parchează pe unde apucă. Ca în România, duuh!
Cum am ajuns jos, am avut încă un șoc. E drept, poate aveam eu mari așteptări, însă dacă intri pe site, ți se pare că la fața locului vei găsi paradisul. Mai ales dacă iei în calcul și faptul că o cameră dublă este 50 de euro pe noapte iar un bungalou cu ieșire la lac este 100 de euro pe noapte. Bani care, dacă ești fraier, aproape că ți se pare că merită pentru o ocazie specială în care vrei să te răsfeți. Când am ajuns acolo însă, realitatea e foarte departe de ce știi de pe site.
Pe scurt, „Resortul” este un mare kitch. Ceea ce pe site pare a fi o piscină, la fața locului este un fel de lighean un pic mai mare în care mult prea mulți copii țopăie și urlă. Ceea ce se cheamă pe site “Plajă cool (ibiza)” este o glumă proastă cu 1 metru de nisip, șezlonguri albe de plastic ieftin cu niște umbreluțe de stuf, iar ieșirile bunagourilor la lac erau de fapt un ponton de lemn vai de capul lui într-un colț ferit, fără niciun fel de vedere spectaculoasă. Dar le zice VIP.
Iar restaurantul (de fapt singura facilitate cu care am interacționat în mod direct)… a fost un fiasco total.
În afară de faptul că pe terasă la unele mese nu puteai sta pentru că era un curent inimaginabil (din cauza felului în care era construită) și nu numai că înghețai în 5 minute, dar îți zbura tot ce puneai pe masă, servirea a fost sub orice critică (comandă încurcată și greșită), mâncarea mediocră, iar oamenii de la celelalte mese… numai cocalari și pițipoance. Pentru că da, acesta este publicul țintă. Îmi pare rău pentru cei pe care îi deranjez cu această remarcă, dar acesta e adevărul.
M-am uitat șocată cum un “domn” de la o masă alăturată i-a vorbit chelnerului atât de urât de parcă era sluga lui, cu vreo 7 clase mai jos. Chiar dacă omul nu era cel mai bun chelner din lume, asta nu înseamnă că merita să fie batjocorit. Rar mi-a mai stârnit ceva mai multă scârbă pentru rasa umană, și în special cea de pe meleagurile noastre, unde educația de bază e ceva din ce în ce mai rar.
Singura chestie care mi-a plăcut a fost pontonul care ieșea pe lac. În rest, dezamăgire totală. Am plecat înapoi spre cazarea noastră, care, deși cam departe (Piatra Fântânele), era un lux față de Fisheman’s, și costase doar vreo sută de lei pe noapte. Acum eram extrem de fericită că nu găsisem cazare la Fisherman’s.
A doua zi ne-am întors, pentru că, în prostia mea, încă credeam că lacul Colibița e ceva superb și voiam să-mi împlinesc visul de a lenevi un pic pe malul lui.
Dar acolo.. ia malul de unde nu-i. Ne-am dus în dreapta… nimic. Ne-am întors și am luat-o iar în stânga, deși drumul era infect, nimic. La fiecare tentativă de a ajunge la mal, apărea un semn de interzis, proprietate privată. Prima dată am zis că na, asta e. Dar după aceea, deja am început să mă enervez. Ba am și intrat cu mașina pe un drum ce părea că duce spre mal, neasfaltat desigur, numai ca să mă trezesc după câteva sute de metri că apare un semn de acces interzis pentru că… proprietate privată. Da, ce să zic, mersi, ce bine că ai semnalizat lucrul ăsta și la intrarea pe drum, ca să știu să nu mai intru ca proasta pe el, ca să am unde să fac 7 manevre de întoarcere pe un drum neasfaltat în pantă, lat cât o mașină.
Când am pățit asta, deja eram plină de nervi, dar asta nu era tot. Am decis să încercăm iar pe partea cealaltă a lacului, cumva vis-a-vis de Fisherman’s. O idee poate mai proastă decât oricare alta din acest road trip.
Drumul pe partea cealaltă era, dacă e posibil, ȘI mai rupt, și am crezut că mi se dezmembrează mașina până ajungem noi secolul acesta să vedem malul lacului Colibița.
După baraj, am mai continuat câțiva kilometri, după care, la o bifurcație, am lăsat mașina pe stânga și am continua pe jos, pe un drum prăfuit.
Peste tot erau semne cu proprietate privată, accesul interzis, deși era clar că sunt unități de cazare. Care nu aveau sigle, evident.
Punctul culminant a fost când era să ne luăm bătaie de la 2 cocalari autohtoni.
Am văzut la un moment dat un complex cu căsuțe, foarte aproape de mal, și ne-am gândit că nu deranjăm pe nimeni dacă intrăm și noi 5 minute să vedem lacul mai bine.
Nu am făcut nici 10 pași după ce am intrat pe poartă când, un burtos imens și prietenul lui ușor retardat ne-au luat în primire. Că ce căutăm acolo? Eram plină de nervi, așa că i-am răspuns pe același ton, și l-am întrebat dacă așa se vorbește cu niște potențiali clienți.
M-am luat în gură cu ei de pomană, pentru că erau niște urangutani. La întrebarea mea spre căsuțe, și că de ce nu pot să văd locația, că poate vreau să vin acolo să îmi fac vacanța, mi-au explicat, pe scurt, că pe ei nu ii interesează alți clienți, că au full următoarele 2 luni, și că să ne luăm tălpășița de pe proprietatea lor.
Ce e corect e corect, nu aveam ce căuta acolo, dar totuși, de ce există acolo unități de cazare ilegale și nu îi ia nimeni la puricat? Pentru că nu e doar una, sunt cu zecile. După această experiență pot să spun că mi s-a făcut cu adevărat silă de Lacul Colibița (de fapt de specimenele care dețin terenuri acolo, că săracul lac nu are nicio vină, chiar e foarte frumos), și am plecat.
În concluzie, singurelele locuri în care ni s-a permis să călcăm pe malul lacului (adică nu ne-a întrebat nimeni nimic) au fost Fisherman’s Resort, campingul din capătul estic al lacului, și Campingul Colibița, cel de pe malul sudic. În rest, ciuciu.
Când am plecat de acolo, eram hotărâtă să fac plângere proprietarului cu care n-am luat la ceartă, dar până acasă mi-a trecut. Ar fi trebuit să o fac. Am citit apoi și pe internet despre Lacul Colibița, și toate constatările și bănuielile mi-au fost confirmate. În zonă există o mafie, se face turism ilegal la greu, și nimeni nu face nimic. Nimic neobișnuit pentru România.
Am rămas cu un gust foarte amar vis-s-vis de acest loc, deși este unul cu un potențial turistic enorm, dar din păcate, marea masă a turiștilor români nu fac decât să strice tot, iar proprietarii de unități de cazare de regulă sunt și ei, în marea majoritate, din aceeași categorie, așa că știu exact ce să le ofere ca să se simtă bine: servicii mediocre sau chiar sub orice critică. Dar e ok, pentru că suntem în fundul pământului, și nu avem acces la exemplul altor țări. Pentru că, nu-i așa? Suntem Coreea de nord.
Din fericire, imediat după Colibița am dat de 2 locuri extrem de frumoase, chiar în aceeași zi.
Va urma
ECHIPAMENT FOTO FOLOSIT
