SUA: San Francisco 2.0

11 iunie 2018

Deși eram cam praf după road trip, având la dispoziție aproape o zi întreagă până la zborul spre New York, ne-am gândit să mai fugim un pic în San Francisco. Așa fusese planul de la început, plus că în prima zi nu văzusem mare lucru, așa că acum ne-am dus înapoi oleacă mai deștepți și puși pe treabă.

După greșeala cu parcarea de prima dată, acum am mers la sigur. Ne-am suit în mașină și ne-am dus glonț spre Lombard street, cu gândul să parcăm în zonă.

Adrian ne spusese că nu e chip să conduci efectiv pe Lombard street pentru că e o coadă de jumătate de oră, așa că nu ne-am propus asta, ci să parcăm undeva pe aproape și apoi să mergem pe jos să ne zgâim la ea.

Dar ce crezi? După ce am urcat o stradă ce părea imposibil de abruptă (conduceam eu la momentul acela și aveam efectiv impresia că o fac o tumba pe spate cu mașina – ATÂT de abruptă nu mai văzusem în viața mea, nici în SF, nici elsewhere) în capătul cărei era un mare stop, de am zis că-mi stă inima și nu știam cum să fac mai repede să nu rămân în rampa aia așa, că muream (adrenalină la maxim, nu alta, living on the edge, la propriu), și punând pe GPS fix Lombard street, ne-a dus fix acolo și m-am trezit brusc în capătul ei, iar în mijlocul drumului era un om care direcționa traficul. Degeaba semnalizam eu stânga, că el „haideți, haideți, circulați, circulați” și tot dădea din mâini să merg înainte. Eu ă ă ă ă … uuuuokey! Și uite așa am ajuns, vrând nevrând, pe Lombard street, cu ochii maaaari când am văzut cum se „abrupțește” strada în jos și încep serpentinele.

Nu îmi venea să cred cât de faină e, ce frumoase sunt florile și ce pitorești sunt casele. Păcat că s-a terminat mult prea repede, dar în capăt am virat repede stânga, am căutat un loc de parcare cât mai aproape, și am oprit.

Am găsit relativ repede, la o stângă și o dreapta depărtare, și era un loc de parcare gratuit (cred că avea limitare la 2 ore sau așa ceva, dar nu mai știu exact). Strada pe care am parcat era un pic în pantă, așa că am avut grijă să lăsăm roțile într-o parte, că altfel cine știe ce se întâmplă. Dacă te uiți în SF la mașinile parcate, vei observa că toate sunt lăsate așa, pe orice stradă măcar un pic înclinată (nu mai vorbesc de cele foaaarte înclinate – pe care oricum ne cruceam când vedeam mașini parcate, pentru că nu ne puteam închipui cum se poate parca așa – mai ales între 2 mașini deja parcate și, mai ales, cum ieși de acolo fără să lovești pe nimeni. Mister total).

În drum înapoi spre Lombard, am găsit întâmplător o grădină micuță în spatele unei biserici (ceva de genul ăsta), la care intri din stradă, pe o portiță mică. Mi s-a părut foarte frumos acest loc parcă secret.

La Lombard erau destul de mulți turiști care făceau poze, dar i-am ignorat. Am urcat mai întâi pe treptele de pe partea stângă, după care am coborât pe dreapta. Pe jos a fost mult mai ușor să admirăm casele și arhitectura lor fantastică, precum și florile atent îngrijite. Deși sunt vechi, casele sunt foarte bine păstrate, așa cum e și firesc cu un astfel de patrimoniu. Mai jos spre apă străzile continuă în stilul caracteristic smuls al orașului, de te întrebi cum oare trăiesc oamenii cu atâtea pante de urcat și de coborât toată ziua bună ziua.

N-am stat mult în zonă și am pornit mai departe, nu înainte de a observa pentru un moment și micuțul tramvai alergând pe șine, pe care aveam de gând să îl pândim în altă zonă un pic mai târziu. De acolo am mers spre Pier 39, o zonă destul de aglomerată pe care în mod normal am fi evitat-o fără probleme, dar voiam să vedem faimoșii lei de mare de care tot auzisem.

Acolo am găsit loc de parcare cel mai greu. Ne-am învârtit de mai multe ori pe străzi, era cât pe ce să ne pierdem răbdarea, dar până la urmă am reușit să găsim un loc la un meter, chiar foarte aproape.

La Pier era într-adevăr un mare haos, o mulțime de lume mișună pe acolo, pentru că, pe lângă leii de mare, acolo sunt multe magazine și locuri de luat masa, astfel că e un magnet pentru turiști.

Prima dată ne-am dus glonț să vedem leii, chiar dacă ne era foame, dar era mai interesant. Am găsit o grămadă, fie dormitând în cele mai funny poziții (cu burta în sus sau te miri cum), fie făcând o gălăgie de nedescris, fie bătându-se pentru un loc pe platformele de lemn. Am râs cu gura până la urechi de doi care se tot hârjoneau și unul îl tot arunca pe celălalt în apă, care tot insista și se urca la loc, numai ca lupta să continue.

Pentru un moment mi s-a părut ciudat, pentru că de obicei animalele fac astfel de cascadorii doar la grădini zoologice sau acvarii, și mi-am pus întrebarea daca ei stau acolo de bună voie sau închise, dar din câte am putut vedea la fața locului, au cale liberă să plece oricând, iar apoi am citit acasă despre ei și se parcă că sunt cât se poate de independenți, în sensul că au început să vină acolo după un cutremur în 1989, și de atunci au pus stăpânire pe loc, deși numărul lor fluctuează destul de mult de la an la an, și înțeleg că anual pleacă de tot iarna și se întorc primăvara. Un record a fost în noiembrie 2009, când erau nu mai puțin de 1700!!!

Anyway, se pare că făceau așa doar pentru că sunt extrem de jucăuși, spre deliciul și bucuria turiștilor, care stau în permanență și îi privesc. Abia am găsit un loc lângă balustradă, și abia ne-am desprins de acolo.

De mâncat am mâncat la Pier Market, dar nu în interior la restaurant, căci ar fi fost ceva mai scump și nici nu voiam să pierdem mult timp acolo, ci ne-am luat ceva to go din exterior. Ne uitasem pe Google maps și văzusem că are review-uri bune la mâncare și eu aveam poftă de ceva seafood, așa că a fost locul perfect. Mai ales că era coadă, deci era de bine.

Sincer nu mai știu sigur ce mi-am luat, dar cred că au fost creveți (because creveți is love), pe care i-am mâncat undeva într-o parte pe o pseudo-bancă, departe de aglomerație.

Mai departe am plecat de acolo spre capătul tramvaiului, unde l-am pândit să îi fac niște poze. Nu ne-am urcat în el (nu știu clar să spun de ce), dar poate ar fi trebuit. Părea fun. Ne-am uitat după el cum urca nebuniile acelea de pante care păreau că nu se mai termină și că nu e posibil să fie urcate de cineva sau un ceva cu patru sau oricâte roți. Par efectiv că sfidează gravitația, nu alta.

Și acolo am găsit parcare gratuită fix unde voiam, fără nicio problemă chiar. Tot așa, cu limită de 2 sau 4 ore, ceva de genul ăsta, dar noi oricum stăteam mereu mult mai puțin.

Tramvaiul și, în spate, faimoasa închisoare Alcatraz

Ce mi-a plăcut mult e că indicatoarele de parcare erau foarte simplu de citit. De obicei existau vreo 2-3 plăcuțe una sub alta, și pe fiecare scria când nu ai voie să parchezi, ci când da, în ce condiții. Sus era scris cu roșu No parking, și apoi când (de exemplu între 2 și 6 pm lunea și vinerea – că atunci se face curat pe stradă sau se ia gunoiul sau așa ceva), după care era scris cu verde (de exemplu 2 hour parking de la 8 am la 6 pm). Dacă nu scrie nimic cu verde și doar unele ore/zile sunt restricționate cu roșu, înseamnă că în rest poți parca liniștit. Mă rog, poate părea complicat, dar la fața locului te prinzi repede și totul e foarte logic.

Mai departe am mai făcut o singură oprire, undeva aproape de Painted Ladies. Am căutat tot așa, o parcare gratuită pe o străduță din apropiere. Și am oprit chiar un pic mai devreme decât intenționam, pentru că am văzut eu o stradă faină la stânga la un moment dat, așa că am virat pe ea, am găsit loc de parcare, și ne-am dat seama că suntem destul de aproape, deci merită să lăsăm mașina acolo și să pornim pe jos spre Painted ladies, ca în felul ăsta să putem și să mai explorăm un pic zona.

Nu mă săturasem încă de casele lor frumoase care mă duceau cu gândul la niște mini conace de care numai în afara orașelor mari ai găsi, dar culmea, erau toate aici, una lângă alta. Și nici nu cred că m-aș plictisi vreodată, poate doar m-aș obișnui.

Până la Painted Ladies deja văzusem o mulțime de clădiri absolut fantastice, astfel că atunci când am ajuns acolo nu am înțeles foarte bine de ce fix acele case sunt atât de arhicunoscute și pozate. Căci nu sunt mai frumoase decât altele pe care le văzusem, probabil doar amplasarea lor, cu orașul în spate, vizibil, fiindcă Painted Ladies se află pe un deal privilegiat ca și priveliște, precum și apariția imaginii cu ele la TV în numeroase filme și seriale, inclusiv Full House. Precum multe alte Painted Ladies în San Francisco (pentru că termenul nu se referă doar la acestea, ci la modul general la casele în stil Victorian și Edwardian din America, construite între aprox. 1850 și 1915 și revopsite în anii 1960.

Locul este însă foarte deosebit, având parcul Alamo chiar în fața caselor și pe bună dreptate e folosit pe post de carte poștală sau intro în filme/seriale și nouă ni s-a părut cadrul ideal în care să ne luăm la revedere de la San Francisco. Fare well, beautiful! Maybe we shall meet again! Who knows?

Am plecat destul de devreme din oraș, pentru că voiam să petrec cât mai mult timp cu Irina și Andrea înainte de plecare, și a trebuit să trecem și prin Walmart un pic. Am mers împreună la piscina complexului, unde Adi a făcut o baie în timp ce eu m-am relaxat și, apoi, când a venit Irina cu mititica, m-am maimuțărit cu ea. Nu prea înțelegea ea ce se petrece, dar mai târziu o să îi pot explica pe poze :)

Timpul a trecut foarte repede, am și mâncat un pic (luasem din Walmart niște chestii de făcut la microunde – nu foarte sănătoase, bănuiesc, dar la noi nu găsești asemenea minunății și trebuia să încercăm), iar pe la 8-9 am pornit spre aeroport. Ne-am luat la revedere de la Irina și Andrea (boohoo), and off we went. Aveam emoții. Nu doar pentru că urma să zburăm la New York, dar și pentru că după o zi de umblat și făcut chestii, urma să avem un zbor de noapte, după care venea o zi plină prin New York. Nu mai făcusem niciodată așa ceva, și nu știam cum aveam să reacționăm. Tot ce era clar e că pe zborul de noapte știam prea bine că nu o să putem dormi ca lumea, dar noi încă mai speram. Ne luasem perne de gât de la Walmart!

Va urma

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

UTILE

Costuri:

Parking San Francisco: 6$ (meter, o oră jumătate sau două, nu mai știu exact)
Masă: 26 $ (Pier 39, 2 persoane)
Benzină: 50 $