23-25 iunie 2018

Continuarea jurnalului început aici. Să nu ziceți că n-am spus, cred că cei sensibili cu stomacul mai bine să nu citească prima parte…

După un început departe de a fi ideal, dimineață ne-am trezit de parcă ne călcase trenul. Tot ce voiam era să scăpăm din acea cameră a groazei, și să primim una mult mai ok. Eram pregătită să mă cert cu oricine era nevoie și să cer și toți banii înapoi. Dar am zis să încercăm calea amiabilă înainte.

Tot ce pot să spun e că m-am bucurat că nu am ales să luăm și micul dejun acolo, nu de alta dar ne-ar fi fost scârbă.

Dimineață, când am mers la recepție, am găsit pe altcineva, o doamnă de data asta. Ceea ce nu prea mă încălzea, pentru că a trebuit să repet toată povestea din seara precedentă. I-am explicat același lucru, din nou nu știu dacă a înțeles ce înseamnă feces, și a cerut, și ea, să vadă. Asta după ce prima dată când i-am zis că avem o problemă cu dușul, ne-a zis că nu, că s-a rezolvat problema cu apa. Zic no, no, this is something else completely. New level, baby! N-ai văzut în viața ta așa ceva. Or have you?

Deja începusem să mă enervez. Unu la mână că nu fusese deja informată de colegul ei despre problemă, și doi că a trebuit să o iau de la capăt, neștiind dacă ne va schimba camera sau nu.

Dar, spre fericirea noastră, ne-a spus că ne-o vor schimba. Trebuia doar să avem bagajele pregătite și urma să ni le mute ei de îndată ce noua cameră era gata. I-am zis să verifice ca lumea camera, și i-am dat de înțeles că ori ne dau o cameră bună or else…

Când am plecat, pur și simplu nu puteam să ne luăm gândul de la ce se întâmplase. Nu puteam să ne imaginăm cum doamne iartă-mă cineva ar fi putut să își facă nevoile în duș și apoi să pună capacul de la scurgere la loc. Nu avea niciun sens. Însă mă scotea din sărite faptul că persoana care curățase ultima dată camera nu anunțase pe nimeni că apa din cadă nu se scurge sau, dacă a anunțat, nu făcuse nimeni nimic pentru a remedia problema.

Abia mai târziu mi-am dat seamă că era extrem de puțin posibil ca cineva să își fi făcut nevoile în duș, ci că mai degrabă că hotelul avea o problema cu țevile de scurgere. Cel mai probabil era un blocaj pe undeva, și țeava care venea de la vasul de toaletă a refulat cumva în duș. Ceea ce e și mai oribil.

Mai rău era că acum era dimineață și noi voiam să luăm micul dejun. Din fericire, apetitul nu ne fusese tocmai afectat, așa că ne era foame, doar că trebuia să facem cumva să ne luăm gândul de la cele întâmplate, că altfel riscam să nu reținem nimic în stomac.

Dar iată că Strasbourg worked its magic și ne-a scos în cale, la doar câțiva pași de hotel, cea mai bună boulangerie din oraș (L’atelier 116). Și așa a început frumoasă noastră poveste de 2 zile și un pic în Strasbourg. Giiiirls just wanna have fu-un! Oooooh, girls just wanna have fuuuun!

Încet încet am început să uităm de pățania de la hotel (seara ne-au dat o cameră la care dușul funcționa perfect și, ca să se asigure că nu facem scandal, ne-au dat o cameră de 4 în loc de una de 3, așa că era mult mai mare) și să ne bucurăm de absolut tot.

La bulanjeria găsită am mâncat ca niște nesătule tot felul de dulciuri și patiserii care mai de care mai delicioase (și nu doar o dată, ci de vreo 3 ori – doar în a doua zi am încercat să găsim și altceva, dar ne-am lămurit rapid că aceea pe care o găsisem din prima era cea mai bună din oraș), apoi eu am descoperit că-mi plac melcii (cu usturoi), ne-am îndopat cu macarons la unison, iar Alex ne-a demonstrat că poate mânca in a seating mai mult decât credeam noi că e posibil vreodată pe acest pământ :))))) Way to go, girl!

Iar orașul… orașul este absolut fermecător! Centrul vechi este plin ochi de case istorice vechi, de tip half-timbered, și flori frumoase, astfel că simți mereu că parcă ești într-o poveste. L-aș vota drept unul dintre cele mai romantice orașe din Europa, alături de Brugge.

O astfel de casă am avut ocazia să vedem și pe dinăuntru, nu departe de catedrală era o casă cu 3 etaje, cu suveniruri, în care am intrat să se uite fetele de un cadou (eu le zic căcăcele, m-a învățat Adina :)))), dar eu am rămas fascinată de cât de veche era și cât de fain era înăuntru (n-aș fi știut niciodată altfel). O adevărată experiență să vezi așa ceva.

Am bătut fiecare străduță de cel puțin două ori (până când le știam pe de rost și uite-așa s-a născut vorba „come, I take you!” :)))) eu făcând pe ghidul francez care nu știe bine engleză și trage țepe turiștii (come, I take you, I show you biutiful places, ămeizing house, here, blue house, only blue house in city, marvălăs! :)))))), am urcat în catedrală (obviously) – moment în care ne-am dat iarăși duhul urcând toate treptele vieții, ne-am dat cu vaporașul pe gârlă (vai cât de frumos a fost, o muzică de fundal mai relaxantă n-am auzit în viața mea, când am ieșit de acolo eram cele mai relaxate și mai zen din lume (Apel umanitar! Vă rog mult, dacă știe cineva cum pot să găsesc o pe youtube o muzică similară cu aceea, vă rog să îmi spuneți, am încercat la întoarcere să caut dar nu am găsit deloc!!).

La catedrală era un băiat care făcea baloane din acelea uriașe de săpun, mi-a plăcut la nebunie! Mai văzusem de atâtea ori, dar de data asta am dat în mintea copiilor și am început să alerg și să sar după ele. Doamne ce m-am distrat! (recomand! E atât de bine să dai în mintea copiilor! :D ).

Am fost și la Free Tour, ca de obicei, și a fost extrem de bun (Turul Original, cu un tip cu barbă pe nume Giles, care a fost super fun și care ne-a spus foarte multe lucruri extrem de interesante, căci a doua zi am fost și la cel din Petite France și la acela a fost un tip care nu prea a avut haz și ne-am plictisit, deși e cea mai frumoasă zonă din oraș), am mâncat cea mai tare înghețată cu cel mai bun macarons ever și, nu în ultimul rând, am căutat ca disperatele să ne stăvilim pofta halucinantă de creveți. Eeeei, dar se pare că ca Strasbourg nu prea se mănâncă așa ceva, căci n-a fost niciodată mai greu să găsim creveți. Am găsit până la urmă cu chiu cu vai, și când speram și noi că în sfârșit vom pocni de atâția creveți, când ne-au adus porția, era reci. Și nedecorticați. Uitasem să întrebăm un mic amănunt: dacă sunt calzi sau nu. Ei, acum.. mai făceam și mofturi… Am mâncat și reci, că doar n-am murit.

Nu departe (mă rog, nimic nu e departe în Strasbourg) am prins și o piață de vintage (Marché aux puces) foarte faină, de unde ne-am luat niște căcăcele. Mă rog, eu mi-am luat o camee roz cu alb foarte frumoasă, la care visam de multă vreme. E frumoasă. But still, căcăcele.

Locul meu preferat din tot orașul este Place de Benjamin Zix (ce surpriză, nu?). Este acel loc din care se face ACEA poză pe care mulți o știu, însă nu știam dinainte de unde e făcută. E un mic vis frumos, și este și locul unde am mâncat melci foarte buni (terasa care e chiar acolo, pe care în mod normal am evita-o, căci restaurantele din locurile cele mai turistice sunt de regulă foarte scumpe, dar aici prețurile erau chiar ok.).

Tot acolo am văzut și un saxofonist făcându-și veacul (și o grămadă de bani). Cânta foarte foarte fain, și după ceva timp am început să bănuim că e din România (lucru ce ni s-a confirmat destul de repede, când l-am auzit vorbind cu niște români). Mai zărisem prin oraș și alți astfel de muzicanți (la vioară de exemplu), despre care nu știu dacă erau români, dar mare mi-e bănuiala. Ce să zic, măcar nu merg la cerșit… Cum am văzut niște femei (aproape sigur rrome), care stăteau efectiv întinse pe jos în fața catedralei, într-o poziție foarte ciudată. Cred că și dormeau uneori, nu de alta dar cam în poziția aia dorm eu cel mai bine noaptea :)))

Lăsând gluma la o parte, aceea mi s-a părut o vedere extrem de urâtă, nu pot să-mi dau seama de ce li se permite să stea acolo și să strice tot fengșuiulu turiștilor care vin să se simtă bine, nu să vadă niște cerșetori întinși pe jos în mijlocul pieței. Cam trist…

Însă în afară de acest lucru și ce ni s-a întâmplat la hotel, călătoria noastră a fost absolut minunată! Mă și gândeam pe urmă acasă că uite, domle, ce bine ne-am înțeles noi. Chiar dacă ne cunoaștem foarte bine, ne înțelegem bine și ne iubim foarte mult, am fi putut fi incompatibile la călătorii. Sunt oameni care se înțeleg foarte bine, dar când călătoresc împreună se tot ceartă. Unul vrea acolo, altul vrea dincolo, se calcă pe bătături și se tot enervează unul pe altul, de pleacă de acolo un pachet de nervi. Dar noi am fost ca 3 floricele și lucrurile au mers atât de uns de parcă am fi călătorit împreună de o viață.

Ne-am promis atunci că trebuie să repetăm experiența, și indiferent pe unde vom fi la bătrânețe, ne vom reuni să mai facem o astfel de excursie. Sigur, și altele până atunci, dar aceea musai :)

Întoarcerea a fost similară cu venitul: aproape 4 ore cu autocarul până la aeroport (tot Eurolines, tot gol, tot un șofer care nu știa decât germană, NIMIC altceva), apoi un zbor extrem de frumos înapoi, mai ales spre final, când soarele apunea în spatele nostru și, deși nu îl vedeam, o pâcla cețoasă prin case zburam s-a făcut deodată roșie ca focul într-o imagine atât de frumoasă încât aproape le-am trezit pe fete, care dormeam (din nou, clasic!), dar totuși mi-a fost milă. Nu mai văzusem niciodată așa ceva, mi s-a părut absolut fantastic!

Și când te gândești că era cât pe ce să pierdem zborul (nu aveam cum să terminăm noi boring, așa, fără o ultimă peripeție :))))

Nu știu cum s-a făcut că, la controlul actelor, fetele neavând pașaport, au stat la coadă, și a durat extrem de mult. Eu în timpul ăsta m-am tot plimbat prin duty free și am ales câteva cadouri, iar când au venit ele, nu mi-am dat seama că se făcuse târziu decât când ajunsesem la casă. Când m-am uitat la ceas, mi-a picat fața pe jos. Mă uitam și nu îmi venea să cred că e corect ce văd. Era ora la care poarta se închidea.

În câteva momente s-a și confirmat constatarea mea, când au dat prin boxe final boarding call. În viața mea nu ajunsesem în asemenea hal. Mai întârziasem eu în trecut pentru check-in, dar la poartă niciodată. Așa că am făcut ce orice om face după faza de freeze: run!

Și dăi, și dăi, băi nene am alergat de parcă-mi scăpăra fundul. Poarta noastră era la mama naibii față de duty free, și mi se părea că nu mai ajung. Le-am sunat pe fete, care rămăseseră fix în urma mea la casă, și le-am spus să înceapă să alege și ele, căci poarta nu era aproape. Run, Forest, run!

Am ajuns la poartă cu limba de un cot, și era coadă la security, pentru că, ghici ce? Nu făcusem până acolo niciun control de securitate, căci la Frankfurt acesta se face la poartă. Great, just great! Am rugat pe toată lumea să mă lase în față, căci pierd zborul, și în 2 timpi și 3 mișcări am fost la prietenii mei cu mănuși. Din fericire nu am făcut bip de data asta, și am trecut repede. La poartă nu mai era nimeni. Păreau că mă așteaptă pe mine, cu niște fețe care spuneau „iaaa uite-o frate și pe proasta asta..!”. Gâfâind le-am spus că mai sunt cu 2 persoane, și m-au întrebat dacă suntem 3 pentru Tarom, ceea ce mi-a întărit ideea că eram ultimele. I-am zis că da, și am trecut. Din ușa aeroportului îmi lungeam gâtul disperată după Alex și Ioana, sperând să le văd cât mai repede, dar nu apăreau.

Am dat să le sun ca să le spun să se bage în fața tuturor, dar nu mi-au răspuns. Într-un final, când deja nu mai speram, le văd că apar, ca două dive care sunt, evident.

Ioana a început să îmi povestească modul epic în care începuse Alex să alerge spre poartă când le-am sunat să le spun să bage viteză, și doamne cât aș fi vrut să îl văd și eu :))))

Va rămâne însă un mister (și, din câte înțeleg, it’s for the best :)))), iar toată pățania… o poveste bună de spus nepoților la reuniunile pe care le vom face la bătrânețe.

The end

UTILE

ECHIPAMENT FOTO FOLOSIT

CAZARE

Acesta este hotelul la care am stat noi, dar, după cum e lesne de înțeles, nu l-aș recomanda nimanui. Nici dușmanilor :))) Dacă dați click pe poza de mai sus veți putea vedea pe booking mai multe poze din camere. Arată superb, dar realitatea e complet alta. De asemenea, nu este afișată nicio poză cu intrearea în hotel. Nu de alta dar oricine ar vedea acea intrare, ar alege automat un alt hotel. Ceva mai mic și mai kitchos nu am văzut în viața mea.

Cel mai bine alegeți un alt hotel, mai jos puteți selecta perioada dorită (sau ceva aproximativ, ca să vă faceți o idee), sau puteți vedea ofertele reduse booking (deals):

Booking.com

Booking.com

COSTURI