27 octombrie 2018
Întoarcerea din Spania de la începutul lui octombrie a însemnat revenirea la realitate. O realitate care iată că poate fi și cam crudă. Au urmat multe drumuri București <-> Galați, spitale, doctori, și tot tacâmul, iar timpul uneori îmi părea că trece extrem de repede, alteori extrem de încet. Toamna venise la munte și acum se instala și în București. Copacii mai aveau jumătate din frunze, în timp ce iarba se făcea din ce în ce mai galbenă.
Când lucrurile s-au mai liniștit un pic, sufletul mi-a cerut un week-end în natură. Trecuseră deja culorile aprinse, dar nu mai conta. De cele mai multe ori… mai bine mai târziu decât niciodată.
Am sperat să mai prindem totuși ceva spectacol la munte și ne-am îndreptat spre o zonă în care știam că există mulți copaci care toamna se colorează frumos.
De Cheile Vârghișului știam de mult, dar doar de câțiva ani aflasem de la colegii de la Mecanturist că există un loc minunat acolo deasupra cheilor unde toamna te poți îmbăta de la atâta culoare. Șansele să prindem și noi așa ceva erau foarte mici, dar am zis să încercăm totuși.
Drumul a fost lunguț până acolo din București, dar nu mi-a părut rău, căci am combinat această ieșire din jud. Covasna cu o a doua zi în Vama Buzăului (jud. Brașov) și a ieșit un week-end foarte reușit, aș spune eu. Dar despre ziua 2 voi povesti separat.
Am găsit Cheile Vârghișului așa cum mi le imaginasem – un loc liniștit, departe de zgomot și de haos, o oază de natură în care poți face o minunată plimbare în orice anotimp. Copacii erau scuturați aproape de tot de frunze, nu am avut noroc de priveliștea de care s-au bucurat gălățenii Mecanturiști, dar pentru mine a fost balsamul de care aveam așa de mare nevoie.
Unde mai pui că a fost prima tură în care m-am îmbrăcat cu noile echipamente de la Salewa luate din Barcelona, și așa de bucuroasă am fost, că dădeam pe-afară :P
Am parcurs cheile la pas negrăbit, traversând pe rând podețele frumoase care te poartă de pe o parte pe alta prin cele mai minunate locuri, după care am urcat în dreapta pe bandă galbenă spre Poiana Pietrii. Până acolo am vizitat și Peștera Orban Balazs, unde am înțeles că ar fi o mare colonie de lilieci. Noi am avut noroc să vedem doar unul.
Grota Tătarilor a fost mai greu de găsit. Eu știam cam pe unde e, și am zărit o potecă ce urca pe partea stângă abrupt în sus chiar vis-a vis de Peștera Orban Balazs, dar noi trăiam cumva cu impresia că trebuie să fie la apă (cum mi-a și confirmat, eronat, o turistă pe care am întrebat-o la fața locului) așa că i-am dat înainte.
Când am ajuns la bifurcația cu traseul pe care intenționam să urcăm, noi tot nu găsisem formațiunea buclucașă, drept urmare i-am dat înainte prin chei, numai ca să ne întoarcem când am constatat că deja ajunsesem mult prea departe și cheile se cam terminaseră.
Am revenit, așadar, la bifurcație și am urcat sus pe platou pe bandă galbenă. Acolo am făcut o mică pauză de masă, am mers la punctul de belvedere (chiar dacă deja mă lămurisem că nu aveam să vedem minunăția de culori), după care am coborât pe Poteca lupilor (punct roșu).
Aici am pierdut marcajul de vreo două ori, căci e cam rar, dar până la urmă ne-am descurcat. În pădure nu am dat de lupi, dar am găsit un strat gros de frunze depus bine pe jos, așa de bine că ascundea la perfecție pietrele și crengile căzute, și am alunecat drept în fund la un moment dat. Nu mai știu dacă eu sau Adi, dar unul dintre noi sigur a luat o bușitură zdravănă (cred că eu :))))
Am revenit pe firul cheilor destul de repede, traseul nefiind unul lung. Coborârea ne-a scos chiar la primul podeț, de unde am făcut dreapta iar prin chei, ca să găsim formațiunea ce nu se dădea găsită.
Dar, așa cum am bănuit, pe poteca cea abruptă pe care o văzusem vis-a-vis de Peștera Orban Balazs, după un urcuș susținut de câteva minute, am dat și de ea.
Ne confirmase deja și rangerul cu care ne întâlnisem de data asta pe drum, dar oricum, altundeva decât acolo chiar nu avea unde să fie, hoțomana!
Mi s-a părut fantastic cum acolo sus s-a format așa o minunăție. Natura și minunile ei…
Incursiunea noastră pe tărâmurile Vârghișului s-a încheiat fără incidente sau întâlniri de gradul trei, deși panourile atenționau să avem grijă căci în zonă sunt urși și șerpi. Acum… șerpi n-am văzut, și nici urși, dar un caca mare cât piciorul meu de număr 39/40 lăsat în potecă nu de mult timp de un ursuleț (sau mai bine zis ursuloi) tot am găsit. Acuma, na… ce vreți? Undeva tre’ să-și facă și el nevoile, nu? Că doar nu mănâncă spiriduși invizibili și curcubeie :))))
Va urma
RĂMÂI MEREU ÎN LEGĂTURĂ CU NATURA
Dacă ți-a plăcut povestea, te invit să te abonezi la newsletterul Natural și vei primi inspirație și resurse exclusive pe care le trimit doar abonaților.
LOGISTICA TRASEULUI
Centrul turistic Cheile Vârghișului – Cheile Vârghișului –
Grota Tătarilor – Peștera Orban Balazs – Poteca Pionierilor – Poiana Pietrii – Poteca Lupilor – Podețul I – Centrul turistic
Durată totală: 4h (noi am făcut 5 h cu tot cu foitul după Grota Tătarilor)
Marcajul prin chei
Urcarea din chei spre Poiana Pietrii pe Poteca Pionierilor
Coborârea pe Poteca Lupilor
Tip traseu: drumeție
Forma traseu: circuit
Diferență nivel: + 250m / – 250 m
Distanță: aprox 7 km (noi am făcut 10,5 km)
Stare marcaj: ok, dar PR este cam rar, atenție și ochii pe el mereu
Sezonalitate: tot anul, dar cel mai frumos e primăvara (început de mai) și toamna (în general prima jumătate a lui octombrie)
Surse apă: deși toată porțiunea de chei e plină cu apă, nu există izvor și nu aș risca să iau apă direct din pârâu, e destul de mare și plan.
Data: 27 octombrie 2018
Hărți folosite: Maps.ME Android | iOS
Traseul pe ore:
10:40 Start de la Centrul turistic
11:30 Peștera Orban Balazs
13:00 Poiana Pietrii
pauză 30 min
14:30 Podeț I
15:00 Grota Tătarilor
15:30 Finish
HARTĂ
TRACK GPS
Puteți descărca trackul GPS al acestei ture de aici. Chiar dacă noi am bălăurit un pic și am urcat la Grota Tătarilor la final, tot poate să fie de ajutor trackul. Se vede clar unde am pierdut poteca prin pădure, pe punct roșu, la coborâre, astfel că puteți fi atenți în acele puncte și rămâne ușor pe drumul cel bun.
VREMEA
GOOGLE MAP
ACCES
În Vârghiș se desprinde la dreapta (venind din direcția Brașov) un drum de aproximativ 11 km care duce până la Centrul turistic (de unde începe traseul). Este îngust, dar proaspăt asfaltat. O ultimă mică bucățică este neasfaltată, dar nu pune nicio problemă. Mașina se poate lăsa în fața clădirii centrului turistic și apoi se continuă pe jos.
CAZARE
În zona Vârghiș nu există nicio pensiune (am înțeles că ar fi una, dar nu are condiții ok), noi am găsit o pensiune în Rotbav, dar nu ne-a plăcut. Am avut o experiență neplăcută, în sensul că gazdele ne-au cerut mai mulți bani decât ce rezervasem pe booking (nu cu mult, dar oricum), și când le-am arătat pe telefon rezervarea, nu i-a interesat. Am făcut ulterior reclamație la booking, dar nu au făcut decât să-mi dea diferiența de bani înapoi. Sper însă că i-au contactat pe cei cu pensiunea, deși nu sunt sigură că s-a rezolvat problema.
Erau oameni mai în vârstă, probabil un fiu, ceva, le administrează contul, și aveau atitudine de genul „a, booking, și așa ne iau comision o grămadă de bani”. Da, ok, poate, dar booking vă și aduce clienți, ce le plătiți lor se numește publicitate. În fine, au mai fost și alte mici detalii care nu ne-au plăcut, de exemplu faptul că la sosire am găsit în cameră un pet de 2 l de apă plată vizibil utilizat și cu apă pe jumătate, apoi micul dejun inclus în preț a fost o dezamăgire, iar sala de mese era de fapt un parter imens unde uneori sunt petreceri. Acum nu am nimerit petrecere, dar tare mi-e că în unele sâmbete este.
Locul în care este pensiunea ne-a plăcut, era frumos și izolat, departe de sat, în natură, și nici camera nu a fost rea. Dar restul ne-a făcut să nu mai vrem să ne întoarcem vreodată.
MASĂ
Masa de după tură am luat-o la Casa Păstrăvarului. Noi de fapt voiam să mergem la Doripesco, chiar lângă Rotbav, dar cumva nu m-am uitat atent și waze ne-a dus dincolo, care tot de Doripesco ține. Localul este unul fain, dar eu mi-am comandat somon și nu mi-a plăcut, era mult prea uscat. Bine, eu și acasă când gătesc somon, mereu îl acompaniez cu sos de smântână și lămâie, fie cald, direct în tigaie, fie rece, făcut separat (simplu, suc de lămâie, smântână de gătit și sare). Aici nu avea niciun sos și nu prea a intrat. Plus că porțiile sunt imense, nu am putut mânca decât jumătate (adică un medalion din două). Eu alesesem locul pentru că văzusem pe google o poză cu ceva foarte gustos (nu mai știu exact ce și nu mai găsesc acum poza, cred ca au scos-o), dar la fața locului mi s-a spus că nu mai au (era un fel pe care obișnuiau să îl facă sau l-au făcut doar cu o ocazie, nu mai știu exact). Altminteri era destul de ok acolo, recomand fanilor de păstrăv.
COSTURI
Taxă Cheile Vârghișului: 5 lei / adult + 5 lei / mașină. Taxa se plătește la ranger. Noi l-am întâlnit pe potecă, la întoarcere, dar uneori e dimineața la centrul turistic.
Cazare: 160 de lei / cameră dublă / noapte + mic dejun
Bună,
există un izvor chiar la intrarea în chei, după ce treceți prin primul pod, pe partea stânga a potecii, aproape de pârâu. Adevărat e ceva mai greu de găsit, dar sunt și ceva marcaje pe jos. Pensiune nu pot recomanda în zonă, dar ar trebui să existe. E un hotel amenajat în castelul Daniel de la Tălișoara, dar la preț relativ mare.
Multumim frumos pentru completari, Andras! Foarte utile!