Review: bocanci de iarna Garmont Pinnacle si Vetta

Scris de | Alexandra

Bocancii de iarnă Garmont Pinnacle

1. Caracteristici

Talpă exterioară: Vibram® (asigură aderenţă şi amortizarea şocurilor)

Materiale: 

  • Partea gri este o piele suede groasă (2,8 mm), dintr-o singură bucată, care pare să fie foarte rezistentă.
  • La partea de jos au galoşare de cauciuc de jur împrejur, aşa cum ar trebui să aibă orice bocanc de iarnă. Dacă galoşarea nu este de jur împrejur, atenţie, nu sunt de iarnă!

Membrană: Gore-Tex® (asigură impermeabilitate şi respirabilitate)

Greutate: 1900 grame / pereche mărimea 42

Compatibilitate cu colţari: datorită ramei de la călcâi, la ei se pot ataşa colţari semi-automaţi.

Pentru cei ce nu ştiu foarte bine cum e cu colţarii, o să fac o mică paranteză ca să explic pe scurt:

Colţarii semi-automaţi au la partea din spate o tijă metalică ce se aşează pe această ramă a bocancului, iar la vârf au o clemă din material flexibil, de care este ataşată o chingă textilă cu care se asigură colţarii de gleznă.

Ca şi comparaţie, colţarii universali au cleme din material flexibil atât la călcâi cât şi la vârf + chingă textilă şi se pot ataşa de orice bocanc. Dezavantajul e că nu se poate asigura o prindere 100% fixă a colţarilor pe bocanci.

Iar colţarii automaţi (cu prindere automată) au tije metalice atât la călcâi cât şi la vârf, dar pentru asta este nevoie ca şi bocancii să aibă prevăzută ramă şi la vârf. Ca să înţelegeţi despre ce vorbesc, un exemplu de astfel de bocanci ar fi Garmont Epic Plus GTX. În cazul ăsta practic colţarii şi bocancii devin un întreg, prinderea fiind foarte fixă.

2. Avantaje – ce îmi place la ei

  • Sunt foarte rezistenți. După 3 ani de folosire nu s-a stricat nimic la ei (nu s-au defectat pe nicăieri, nu s-au dezlipit, etc)
  • Designul. Arată foarte, foarte bine :)
  • Iarna pe zăpadă sunt destul de comozi

3. Minusuri

  • Sunt foarte rigizi
  • Pe potecă uscată, la coborâre, nu că sunt incomozi…. sunt criminali. Când am coborât de pe Grossglockner, mi-au dat lacrimile la final de durere la picioare
  • Îi simt cam grei
  • Șiretul îmi sare mereu de la o gaică
  • Nu îi pot strânge foarte bine la gleznă. Dacă îi strâng lejer, mi se duce piciorul în față și la coborâre mă bate la vârfuri. Dacă îi strâng tare, îmi sugrumă glezna și mi se umflă piciorul deasupra locului unde se termină bocancul. Nu prea există cale de mijloc.
  • Iarna când fac ture pe zăpadă cu ei, mereu când ajung la destinație am șoseta un pic umedă, dar nu mi-am dat încă seama dacă pătrunde apă în ei sau fac condens pe interior (transpir eu adică).

4. Cui i se potrivesc

Se folosesc doar pe zăpadă (altfel sunt cam criminali), la ture de trekking şi alpinism, în aproape orice condiţii, atât cu colţari cât şi fără.

5. Preţul la care i-am luat: 581 lei

Per total pot să spun că nu sunt extrem de muțumită de ei, însă s-ar putea ca alții să se împace bine cu ei, cred că e posibil să depindă de la om la om. Eu însă personal nu i-aș mai cumpăra și a doua oară.

Bocancii de iarnă Garmont Vetta MNT Plus

1. Caracteristici

Talpă exterioară: Vibram® (asigură aderenţă şi amortizarea şocurilor)

Materiale:

  • Piele suede (1,8 mm)
  • La partea de jos au galoşare de cauciuc de jur împrejur, aşa cum ar trebui să aibă orice bocanc de iarnă. Dacă galoşarea nu este de jur împrejur, atenţie, nu sunt de iarnă!

Membrană: Gore-Tex® (asigură impermeabilitate şi respirabilitate)

Greutate: 1180 grame / pereche mărimea 42

Compatibilitate cu colţari: datorită ramei de la călcâi, la ei se pot ataşa colţari semi-automaţi.

Despre colţari am explicat un pic mai sus.

2. Avantaje – ce îmi place la ei

  • Cristi zice că sunt comozi :) şi asta cu toate că talpa este rigidă (aşa cum şi trebuie să fie).
  • De asemenea, a mers cu ei şi pe zăpadă, şi pe traseu uscat, şi pe asfalt, şi s-au comportat foarte bine. Nu a avut probleme cu ei la coborâre pe potecă uscată așa cum am avut eu cu ai mei
  • Sunt destul de uşori. La 1180 g / pereche mărime 42 (el are 44,5 dar mă rog), intră în categoria bocancilor de iarnă uşori.
  • Sunt rezistenți, după 3 ani de folosire nu s-a stricat nimic la ei (nu s-au defectat pe nicăieri, nu s-au dezlipit, etc)
  • Nu sunt foarte rigizi datorită pielii care are doar 1,8 mm

3. Minusuri

  • Carambul este un pic mai mic decât ar fi de aşteptat.
  • Faptul că pielea este de doar 1,8 mm e posibil să fie un dezavantaj în condiţii de temperaturi foarte scăzute
  • La aspect le dăm un minis. Au cam exagerat cu galbenul după părerea noastră, şi per total nu au un aspect foarte elegant. Iar în timp arată chiar un pic mai rău decât în prima zi după cumpărare

4. Cui i se potrivesc

Se folosesc în principiu pe zăpadă, la ture de trekking şi alpinism clasic, în aproape orice condiţii, atât cu colţari cât şi fără.

5. Preţul la care i-am găsit: 599 lei

Per total Cristi e mulțumit de ei, dar nu sunt neapărat niște bocanci pe care i-ar mai cumpăra și a doua oară.

În final, vă recomand ce v-am mai recomandat şi în alte rânduri: nu cumpăraţi bocanci fără să probaţi. În afară de comoditatea sau incomoditatea dată de conformaţia bocancului, mai ţineţi cont şi de faptul că în funcţie de brand, calapodul diferă. De exemplu Cristi poartă de regulă 44 la bocanci, dar pe aceştia i-a luat 44,5.

Nu uitaţi să luaţi o şosetă grosuţă la voi şi faceţi proba cu degetul arătător. Împingeţi piciorul în faţa la maxim şi în această poziţie trebuie să vă încapă la fix degetul arătător în spate, între picior şi gheată. Atunci ştiţi că alegeţi mărimea potrivită, chiar daca trebuie să cereţi cu un număr mai mare decât ce purtaţi în oraş de obicei. Ca idee, eu de exemplu port 39 de felul meu, dar la bocancii de munte mereu a trebuit să îmi iau 40, ceea ce e destul de logic.

CE SĂ IEI CU TINE


Abonează-te la newsletter și îți trimit imediat pe email lista cu tot ce ai nevoie pe munte.

Despre autor

ALEXANDRA

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să-l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Salutare,

    Dețin ghetele Garmont Vetta MNT Plus și mă îndoiesc serios că se folosesc doar iarna. De fapt, izolația termică este atât de slabă, încât eu nu cred că aceste ghete ar fi recomandate pentru sezonul rece.

    Producătorul recomandă aceste ghete pentru via ferrata, trasee de alpinism ușor (approach) și pentru trekking. Posibilitatea de a atașa colțari a fost adăugată pentru cei care, pe timp de vară, sunt nevoiți să traverseze un ghețar sau vreo fâșie de zăpadă. Prin urmare, nu sunt ghete de iarnă.

    După 12 zile de purtat intens (incluzănd mersul pe zăpadă și văi de abrupt) pot să afirm următoarele:

    Avantaje:

    – ușori, relativ comozi, buni pentru trasee de alpinism ușor gen văi de abrupt și creste precum Acele Morarului, posibilitatea de a pune colțari cu prindere semirapidă (pentru situațiile când parcurgi văi de abrupt primăvara târziu, atunci când zăpada se mai păstrează doar în talveg)și buni pentru drumeție.

    Dezavantaje:

    – multe cusături (ai mei deja prezintă vreo două porțiuni de 2-3mm unde cusătura a cedat), trag umezeală relativ ușor (încă dela primele zile pe munte), în vârful bocancului talpa s-a dezlipit 2mm și câteva pietricele minuscule și-au făcut loc în crăpătură, mi-aș fi dorit ca talpa să fie mai rigidă.

    Am impresia că lotul dela noi este unul mai vechi. Nu ar fi rău ca producătorul să fie obligaț să afișeze la loc vizibil data de fabricație.

    Recomand acești bocanci numai dacă nu sunt alternative în România pentru tipul de utilizare descris.

    mersintins,
    Cristi

    Răspunde
  2. Multumim Cristi pentru impartasirea experientei tale cu bocancii.

    Modelul de Vetta cel nou este cel recomandat doar pentru ia ferrata, trasee de alpinism ușor și pentru trekking, si asta pentru ca nu are galosare de jur imprejur.

    Da, si modelul Vetta cel vechi este indicat pentru activitatile astea, dar data fiind galosarea, se pot folosi si in ture de iarna (evident, nu de anduratnta, mai ales la noi in Romania unde temperaturile nu sunt extreme.

    Răspunde
    • Din pacate nu mai vad pe nicaieri pe internet ca ar mai vinde cineva.
      Insa dat fiind ca vine primavara, eu zic ca poti astepta pana la toamna…
      Plus ca mie, dupa 2 ierni si un pic in care i-am utilizat, imi par un pic cam prea rigizi si grei…
      Va trebui sa modific review-ul in consecinta.
      Ti-as recomanda sa te orientezi spre alte modele, de exemplu Mammut Mamook sau, daca poti face „investitia asta”, La sportiva Trango, merita fiecare banut.

      Răspunde
  3. Salutare,

    După aproximativ doi ani de folosință, numai între lunile aprilie – noiembrie, revin cu o impresie finală în ceea ce privește ghetele Garmont Vetta MNT.

    Atenție! Eu am folosit aceste ghete, în peste 95% din cazuri, numai în ture „de abrupt”. Impresiile vărsate în primul comentariu, mai mult sau mai puțin subiective, mi le mențin. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că m-a uimit cât de repede s-au putut uza aceste încălțări. Din acest punct de vedere, nu-mi amintesc să fi avut vreo pereche mai proastă de ghete. Încă din momentul în care l-am cumpărat am bănuit acest lucru, dar trebuie să recunosc că „așteptările” mi-au fost cu mult depășite. Am achiziționat aceste ghete pentru că la vremea respectivă nu am avut de ales. Bineînțeles, aș fi putut comanda altceva mai bun din cele zări, dar eu nu cumpăr încălțări fără să am posibilitatea de-a le proba.

    În fine, nu aș mai cumpăra a doua oară acest model și nu l-aș recomanda niciunui prieten sau cunoscut.

    Las și un link cu o poză, dar vă avertizez că din ea nu transpiră toată nemulțumirea mea.

    https://picasaweb.google.com/106949391827498181835/11Octombrie2014TanculUriasuluiBucegi#6069334862222468002

    Toate cele bune,
    Cristi

    Răspunde
    • Multumesc mult, Cristi, pentru ca ti-ai rupt din timp sa revii cu o completare!
      Poza spuna multe, intr-adevar… se pare ca o utilizare intensa chiar le vine de hac. Imi pare rau ca ai avut o experienta asa nasoala cu ei…
      Cristi nu i-a folosit atat de intens, si momontan arata destul de ok ai lui, dar cum spuneam si eu in articol, am ajuns la aceeasi concluzie, ca nu ar merita cumparati si a doua oara.

      Răspunde
  4. Salutare,
    Poti incerca din gama S-karp ,bocancii ,,Omu”, Ioan Stoeincă îi foloseste si este multumit de ei ( poti urmarii episodul 64,, Pe poteci spre inima ta”, drumetie pe timp de iarna in Piatra Craiului . Au recomqndari foarte bune din partea unor experimentati montaniarzi.

    Răspunde
    • eu m as lasat s karp sherpa cx… dupa o tura lunga de baza statiunii parang pana pe carja am plans de durere de spate dupa terminarea turiii…. o pereche de bocanci trebuie sa fie comoda si lejera indiferent de marca…

      Răspunde

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei